ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3086/2010

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel Timișoara prin sentința penală

nr. 75/PI din 15 martie 2010, l-a condamnat pe inculpatul T.C. la:

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. (2) C.

pen.;

- 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii la vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) C.

pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen. a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa

cea mai grea de 2 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II și lit. b), în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. a

suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de urmărire de 4

ani.

A atras atenția inculpatului asupra nerespectării

prevederilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor accesorii.

În baza art. 14, art. 346 C. proc.

pen., art. 998 și urm. C. civ. a obligat SC O.V.I.G. SA București să plătească părții

civile R.I. suma de 50.000 Euro daune morale, în limitele contractului de asigurare

și pe inculpat la plata diferenței ce depășește suma asigurată.

A respins restul pretențiilor civile

ale părții civile.

A obligat inculpat să plătească

„Spitalului Clinic de Urgență Timișoara suma de 4374,31 lei (cheltuieli de

spitalizare).

A obligat inculpatul și SC O. SA să

plătească suma de 1.600 lei cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei

de 4.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă R.I.

Pentru a hotărî astfel a reținut pe

baza actelor și probelor că în seara de 2 august 2009 în jurul orelor 20

40

,

inculpatul având calitatea lucrător al poliției județene cu gradul de comisar

șef, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca VW Pasat pe DN 6 dinspre orașul

Sânnicolaul Mare spre municipiul Timișoara, a pătruns pe contrasens lovindu-se

frontal cu autoturismul condus de partea vătămată T.I. În urma coleziunii a

rezultat decesul numitei R.V. și accidentarea gravă a părții vătămate R.I. care

a suferit vătămări corporale ce au necesitat 90 de zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul a recunoscut fapta,

recunoașterea sa se coroborează cu raportul de expertiză tehnico judiciară

auto, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părții

vătămate și rapoartele de expertiză medico legale.

Împotriva sentinței a declarat

recurs partea civilă R.I. și asiguratorul SC O. SA, sucursala Timiș.

Partea civilă a criticat sentința

doar sub aspectul soluționării acțiunii civile susținând în esență că:

- suma acordată cu titlu de daune

morale nu acoperă integral suferințele fizice și morale care l-au afectat, pe

de o parte moartea soției pe de altă parte traumele fizice suferite și timpul

lung necesar vindecării;

- greșit a fost respinsă cererea de

obligare a inculpatului la despăgubiri materiale, cu motivare că nu au fost

dovedite. Dovada o constituie autoturismul distrus precum și martorii P.S. și F.T.

care au arătat că înainte de accident partea civilă realiza venituri ca zilier

câștigând circa 50 lei pe zi.

Recurenta parte civilă SC O. SA a

criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul:

- obligării directe la plata

despăgubirilor civile către partea civilă. Soluția corectă potrivit recurentei,

o reprezenta obligarea inculpatului la despăgubiri, acesta având dreptul – în

baza contractului de asigurare să solicite asiguratorului să-i achite sumele cu

care a despăgubit partea civilă, desigur în limitele legale prevăzute de

Ordinul nr. 20/2008 al CSA;

- greșita stabilire a cuantumului

daunelor morale, suma de 50.000 Euro fiind exagerată față de legislația și

jurisprudența în materie în România;

- greșita obligare alături de

inculpat la despăgubirile civile către Spitalul Clinic Județean de Urgență

Timișoara;

- greșita obligare la plata

cheltuielilor judiciare către stat și către partea civilă.

Verificând sentința prin prisma

motivelor de recurs formulate de recurente se constată că recursul formulat de SC

O.V.I.G. este fondat urmează a fi admis iar sentința casată în „ latură civilă”

pentru cele ce urmează.

Potrivit Ordinului nr. 20/2008 de

punere în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere

civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule din 7 noiembrie

2008 și a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru

prejudicii produse prin accidente de circulație, pentru vătămări corporale și

decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și

același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita se

stabilește pentru anul 2009, la nivel de cel puțin 1.500.000 Euro echivalent în

lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului comunicat

de BNR.

În polița de asigurare depusă de

inculpat valabilă de la 12 iunie 2009 la 11 decembrie 2009 este înscrisă limita

de despăgubire pentru vătămare corporală și decese de 1.500.000 Euro.

Partea vătămată R.I. s-a constituit

parte civilă cu suma de 500.000 Euro din care 50.000 Euro daune materiale și

450.000 Euro daune morale. Prin hotărârea recurată s-au acordat cu titlu de

daune morale pentru suferința fizică și psihică a părții civile și pentru

pierderea suferită ca urmare a decesului soției suma de 50.000 Euro suma care

nu este exagerată reprezentând o justă despăgubire.

Așa fiind obligarea asigurătorului

la plata despăgubirilor în limitele contractului de asigurare și a inculpatului

pentru plata diferenței în măsura depășirii sumei asigurate este temeinică.

Dispoziția de obligare a

inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat este nelegală și

urmează a fi înlăturată.

Asiguratorul are obligația de a

despăgubi partea prejudiciată conform art. 26 din Norma din 7 noiembrie 2009

emisă la Ordinul CAS nr. 20/2008, pentru pagubele materiale, pagube pentru

lipsa folosinței vehiculului și cheltuieli de judecată efectuate de către

persoana prejudiciată.

Asiguratorul nu are obligația de a

plăti cheltuielile judiciare făcute în procesul penal de proprietarul sau

conducătorul autovehiculului asigurat răspunzător de producerea prejudiciului chiar

dacă în cadrul procesului penal s-a soluționat și latura civilă, dispoziție

prevăzută în art. 27 alin. (7) din Normă.

Temeiul obligării la plata

cheltuielilor avansate către stat îl constituie condamnarea și inculpatul

trebuie obligat sigur la suportarea acestora conform art. 191 C. proc. pen.

Referitor la recursul părții civile

acesta este nefondat atât în ceea ce privește cuantumul sumei stabilite cu

titlu de daune morale cât și cu privire la neacordarea de despăgubiri materiale.

Curtea a respins cererea de obligare

a inculpatului la despăgubiri materiale motivat.

Astfel s-a arătat că prin actele

depuse în cursul urmării penale s-a dovedit că inculpatul a suportat toate

cheltuielile făcute cu înmormântarea soției părții civile (f. 130-140 d.u.p),

chiar partea civilă audiată la 23 septembrie 2009 (f.19 d.u.p) a declarat că de

înmormântarea soției sale s-a ocupat inculpatul care a suportat toate cheltuielile

și tot inculpatul a avut grijă de el cât timp a fost spitalizat. Cât timp prin

expertiza medico legală efectuată nu s-a stabilit că și-a pierdut capacitatea

de muncă sau are capacitatea de muncă redusă iar pe de altă parte partea civilă

nu era încadrată în muncă și realiza venituri prin prestarea unor activități

agricole (muncă cu ziua) corect prima instanță a respins cererea de obligare a inculpatului

la despăgubiri materiale.

Așa fiind Înalta Curte urmează să

admită numai recursul asiguratorului SC O.V.I.G. SA București – să caseze

sentința conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. și în

rejudecare să înlăture obligarea asiguratorului la plata cheltuielilor

judiciare către stat în sumă de 1.600 lei, cheltuieli judiciare care vor fi

plătite numai de inculpat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

recurentul asigurător SC O.V.I.G. S.A. împotriva sentinței penale nr. 75/PI din

15 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Casează sentința atacată, numai cu

privire la greșita obligare a asigurătorului la plata cheltuielilor judiciare către

stat, dispoziție pe care o înlătură.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârii atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurenta parte civilă R.I. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă recurenta parte civilă R.I.

la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru intimatul inculpat T.C., în sumă de 200 lei, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 9

septembrie 2010.