ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3086/2010

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Timișoara prin sentința penală nr. 75/PI din 15 martie 2010, l-a condamnat pe inculpatul T.C. la: - 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. (2) C. pen.; - 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii la vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II și lit. b), în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de urmărire de 4 ani. A atras atenția inculpatului asupra nerespectării prevederilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor accesorii. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ. a obligat SC O.V.I.G. SA București să plătească părții civile R.I. suma de 50.000 Euro daune morale, în limitele contractului de asigurare și pe inculpat la plata diferenței ce depășește suma asigurată. A respins restul pretențiilor civile ale părții civile. A obligat inculpat să plătească „Spitalului Clinic de Urgență Timișoara suma de 4374,31 lei (cheltuieli de spitalizare).

A obligat inculpatul și SC O. SA să plătească suma de 1.600 lei cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă R.I. Pentru a hotărî astfel a reținut pe baza actelor și probelor că în seara de 2 august 2009 în jurul orelor 20 40 , inculpatul având calitatea lucrător al poliției județene cu gradul de comisar șef, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca VW Pasat pe DN 6 dinspre orașul Sânnicolaul Mare spre municipiul Timișoara, a pătruns pe contrasens lovindu-se frontal cu autoturismul condus de partea vătămată T.I. În urma coleziunii a rezultat decesul numitei R.V. și accidentarea gravă a părții vătămate R.I. care a suferit vătămări corporale ce au necesitat 90 de zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul a recunoscut fapta, recunoașterea sa se coroborează cu raportul de expertiză tehnico judiciară auto, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părții vătămate și rapoartele de expertiză medico legale. Împotriva sentinței a declarat recurs partea civilă R.I. și asiguratorul SC O. SA, sucursala Timiș. Partea civilă a criticat sentința doar sub aspectul soluționării acțiunii civile susținând în esență că: - suma acordată cu titlu de daune morale nu acoperă integral suferințele fizice și morale care l-au afectat, pe de o parte moartea soției pe de altă parte traumele fizice suferite și timpul lung necesar vindecării; - greșit a fost respinsă cererea de obligare a inculpatului la despăgubiri materiale, cu motivare că nu au fost dovedite.

Dovada o constituie autoturismul distrus precum și martorii P.S. și F.T. care au arătat că înainte de accident partea civilă realiza venituri ca zilier câștigând circa 50 lei pe zi. Recurenta parte civilă SC O. SA a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul: - obligării directe la plata despăgubirilor civile către partea civilă.

Soluția corectă potrivit recurentei, o reprezenta obligarea inculpatului la despăgubiri, acesta având dreptul – în baza contractului de asigurare să solicite asiguratorului să-i achite sumele cu care a despăgubit partea civilă, desigur în limitele legale prevăzute de Ordinul nr. 20/2008 al CSA; - greșita stabilire a cuantumului daunelor morale, suma de 50.000 Euro fiind exagerată față de legislația și jurisprudența în materie în România; - greșita obligare alături de inculpat la despăgubirile civile către Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara; - greșita obligare la plata cheltuielilor judiciare către stat și către partea civilă. Verificând sentința prin prisma motivelor de recurs formulate de recurente se constată că recursul formulat de SC O.V.I.G.

este fondat urmează a fi admis iar sentința casată în „ latură civilă” pentru cele ce urmează. Potrivit Ordinului nr. 20/2008 de punere în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule din 7 noiembrie 2008 și a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de circulație, pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita se stabilește pentru anul 2009, la nivel de cel puțin 1.500.000 Euro echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului comunicat de BNR.

În polița de asigurare depusă de inculpat valabilă de la 12 iunie 2009 la 11 decembrie 2009 este înscrisă limita de despăgubire pentru vătămare corporală și decese de 1.500.000 Euro. Partea vătămată R.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 500.000 Euro din care 50.000 Euro daune materiale și 450.000 Euro daune morale. Prin hotărârea recurată s-au acordat cu titlu de daune morale pentru suferința fizică și psihică a părții civile și pentru pierderea suferită ca urmare a decesului soției suma de 50.000 Euro suma care nu este exagerată reprezentând o justă despăgubire. Așa fiind obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor în limitele contractului de asigurare și a inculpatului pentru plata diferenței în măsura depășirii sumei asigurate este temeinică.

Dispoziția de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat este nelegală și urmează a fi înlăturată. Asiguratorul are obligația de a despăgubi partea prejudiciată conform art. 26 din Norma din 7 noiembrie 2009 emisă la Ordinul CAS nr. 20/2008, pentru pagubele materiale, pagube pentru lipsa folosinței vehiculului și cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată. Asiguratorul nu are obligația de a plăti cheltuielile judiciare făcute în procesul penal de proprietarul sau conducătorul autovehiculului asigurat răspunzător de producerea prejudiciului chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluționat și latura civilă, dispoziție prevăzută în art. 27 alin. (7) din Normă.

Temeiul obligării la plata cheltuielilor avansate către stat îl constituie condamnarea și inculpatul trebuie obligat sigur la suportarea acestora conform art. 191 C. proc. pen. Referitor la recursul părții civile acesta este nefondat atât în ceea ce privește cuantumul sumei stabilite cu titlu de daune morale cât și cu privire la neacordarea de despăgubiri materiale. Curtea a respins cererea de obligare a inculpatului la despăgubiri materiale motivat. Astfel s-a arătat că prin actele depuse în cursul urmării penale s-a dovedit că inculpatul a suportat toate cheltuielile făcute cu înmormântarea soției părții civile (f. 130-140 d.u.p), chiar partea civilă audiată la 23 septembrie 2009 (f.19 d.u.p) a declarat că de înmormântarea soției sale s-a ocupat inculpatul care a suportat toate cheltuielile și tot inculpatul a avut grijă de el cât timp a fost spitalizat.

Cât timp prin expertiza medico legală efectuată nu s-a stabilit că și-a pierdut capacitatea de muncă sau are capacitatea de muncă redusă iar pe de altă parte partea civilă nu era încadrată în muncă și realiza venituri prin prestarea unor activități agricole (muncă cu ziua) corect prima instanță a respins cererea de obligare a inculpatului la despăgubiri materiale. Așa fiind Înalta Curte urmează să admită numai recursul asiguratorului SC O.V.I.G. SA București – să caseze sentința conform art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. și în rejudecare să înlăture obligarea asiguratorului la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600 lei, cheltuieli judiciare care vor fi plătite numai de inculpat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul asigurător SC O.V.I.G. S.A. împotriva sentinței penale nr. 75/PI din 15 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Casează sentința atacată, numai cu privire la greșita obligare a asigurătorului la plata cheltuielilor judiciare către stat, dispoziție pe care o înlătură. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta parte civilă R.I. împotriva aceleiași sentințe. Obligă recurenta parte civilă R.I. la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat T.C., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședința publică, azi 9 septembrie 2010.