ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1689/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1689/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 415/PI din 17 septembrie 2010

pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 1768/30/2010, în temeiul art. 183

C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen.,

inculpatul C.B.V. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte.

In temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului

exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a 2-a, lit. b) C.

pen. pe durata executării pedepsei principale

In temeiul art. 81-82 C. pen. s-a dispus suspendarea

condiționata a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, de la

data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

In baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe perioada

suspendării executării pedepsei principale s-a suspendat si executare pedepsei

accesorii.

În temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat

la art. 998 și urm C. civ., inculpatul a fost obligat să achite in favoarea

părții civile B.R.L. suma de 1600 lei cu titlu de daune materiale și suma de 25

000 lei cu titlu de daune morale, în rest, au fost respinse pretențiile părții

civile B.R.L.

În temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat

la art. 313 din Legea 94/2006 privind reforma in domeniul sănătății, inculpatul

a fost obligat să achite in favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean de

Urgență suma de 3435,83 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond

a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 2140/P/2009 din data de 04

martie 2010, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 15 martie 2010

sub număr unic de dosar 1768/30/2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a

dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.B.V. pentru săvârșirea

infracțiunii de loviri sau violențe cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183

C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

Prin actul de sesizare, s-a reținut că în data de 10

august 2010 inculpatul se afla la domiciliul său, îndeletnicindu-se cu treburi

gospodărești în curtea casei, unde se mai afla și mama sa, C.B.V.

La un moment dat, la locuința acestora a venit

unchiul inculpatului, numitul N.M., fratele mamei inculpatului. între cei doi

s-a iscat un scandal care a degenerat în manifestări agresive. Inculpatul a

intervenit între numitul N.M. și mama sa, numita C.B.V., spre a-i sări mamei

sale în ajutor. Inculpatul l-a lovit pe numitul N. în zona feței, cu pumnul,

iar acesta a căzut și s-a lovit la cap, rămânând inconștient la pământ.

Victima a fost transportată la Spitalul Clinic

Județean de Urgență Timișoara, iar la data de 16 august 2009 a decedat.

Din raportul medico-legal a reieșit faptul că moartea

numitului N.M. s-a datorat hemoragiei leptomeningee și hematomului

intraparenchimos localizat în teritoriul nucleilor bazali stângi, secundar

rupturii unui anevrism de arteră cerebrală, ca urmare a unui traumatism

cranio-cerebral acut minor. Medicii legiști au apreciat că traumatismul

cranio-cerebral a avut un rol de factor declanșator al fenomenului

tanatogenerator, pe un fond patologic preexistent.

S-a mai arătat că victima a prezentat și leziuni de

violență, ce puteau data tot din 10 august 2009, care puteau fi rezultatul

lovirii cu sau/și de corpuri/planuri dure. Totodată, victima a prezentat și un

hematom la emisfera stângă a craniului, dar și un traumatism cranio-facial

minor, cu plăgi excoriate mentoniră labială superioară, piramida nazală și

echimozări la pleoapele ambilor ochi.

În drept, s-a considerat că fapta inculpatului, așa

cum a fost prezentată mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 183 C. pen., cu aplicarea circumstanței atenuante legale prev

de art. 73 lit. b) C. pen., în condițiile în care inculpatul a săvârșit fapta

sub stăpânirea unei puternice emoții generate de atitudinea victimei față de

mama sa.

În declarația dată în fața instanței, inculpatul a

recunoscut săvârșirea faptei, însă a susținut că pe fondul unor dispute vechi

legate de un drept la moștenire, victima a manifestat un comportament agresiv

față de mama sa și față de el însuși și din acest motiv l-a lovit. A mai arătat

că, în ziua incidentului victima a venit la locuința lor, în condițiile în care

era în stare de ebrietate, lucru care nu era benefic pentru sănătatea acestuia.

în ce privește modalitatea in care a aplicat loviturile, inculpatul a relatat

că inițial victima a încercat să o lovească pe mama sa, context în care el a

intervenit intre ei. în aceste condiții victima l-a prins cu mâna de piept, dar

reușind să se desprindă, l-a lovit la rândul său, astfel încât a căzut cu capul

de beton.

Starea de fapt a rezultat atât din probele

științifice, cât și din declarația inculpatului C.B.V., a martorilor C.B.V., T.R.,

F.E., probe administrate in cursul cercetării judecătorești și în cursul

urmăririi penale, dar și din declarația părții civile B.R.L., fiica părții

vătămate, care prin depoziția dată în cursul urmăririi penale a confirmat

existenta unei stări conflictuale intre cele două familii și prezența tatălui

său la locuința inculpatului.

In ce privește existența infracțiunii prevăzute de

art. 183 C. pen., instanța de fond a reținut că materialul probator a

demonstrat aplicarea de către inculpat a unor lovituri in zona feței victimei

care, deși prin ele însele nu erau de natură să conducă la moartea victimei, au

condus la acest rezultat indirect, în condițiile în care victima s-a

dezechilibrat in urma loviturilor, lovindu-se cu capul de beton.

În ce privește reținerea circumstanței atenuante

legale prevăzute de art. 73 lit. b), prima instanță și-a însușit propunerea

acuzării și a găsit că este demonstrat în cauză faptul că, la momentul

producerii incidentului, inculpatul se afla sub influența unei stări de

tulburare legat de atitudinea provocatoare a victimei, care venise în curtea

imobilului său în condițiile în care se afla în stare de ebrietate și a început

să o agreseze pe mama sa. Din depoziția inculpatului, din depoziția mamei sale,

a martorei T. și parțial a părții civile B.R. a rezultat faptul că victima

purta resentimente față de familia inculpatului și în repetate rânduri,

anterior incidentului, i-a adresat injurii, în condițiile în care se considera

îndreptățit să beneficieze de bunuri ale familiei inculpatului in calitatea de

moștenitor.

Instanța a avut in vedere la individualizarea

pedepsei criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., iar față de reținerea circumstanței

atenuante descrisă mai sus, s-a impus reducerea pedepsei in conformitate cu

prevederile art. 76 lit. b) C. pen.

Instanța fondului a considerat, față de aspectele

relatate cu prilejul individualizării pedepsei, că în ceea ce privește persoana

inculpatului , scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate și

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 C. pen.

In ce privește soluționarea acțiunii civile, s-a

constatat ca partea civilă B.R.L., fiica părții vătămate, s-a constituit parte

civilă cu suma de 100 000 lei, compusă din 10 000 lei daune materiale,

reprezentând cheltuieli efectuate cu victima pe perioada celor 6 zile cât a

fost internat in spital, cheltuieli de înmormântare și pomeni, iar suma de 90 000

lei daune morale față de pierderea tatălui său.

In dovedirea acestor despăgubiri, partea civilă a

propus audierea a doi martori, respectiv O.M. și M.T., precum și următoarele

înscrisuri: chitanța nr. 00136 din 18 august 2009 și factura fiscală în sumă de

1840 lei, reprezentând costul sicriului și alte obiecte necesare pt

înmormântare, factura și chitanța 1554 din 25 septembrie 2009 în suma de 792

,04 lei reprezentând costul înmormântării.

Martora O.M., persoană care a supravegheat pe victimă

în spital, a relatat în declarația de la fila 42 că partea civilă în această

perioadă a fost nevoită să cumpere medicamente necesare pentru tatăl său și că

martora, personal, a cumpărat medicamente în valoarea de 500 lei.

De asemenea, martorii au relatat că partea civilă a

suportat cheltuielile legate de înmormântare și pomeni, însă nu au fost in

măsură să indice cuantumul acestora.

De asemenea, Spitalul Clinic Județean de Urgență

Timișoara s-a constituit parte civilă cu suma de 3435,83 lei, sumă reprezentând

contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru victimă.

In ce privește existența vinovăției celui care a

cauzat prejudiciul, s-a reținut au fost dovedite cu prilejul soluționării

laturii penale a cauzei existența acțiunii ilicite a inculpatului și

împrejurările concrete de săvârșirea a infracțiunii. De asemenea, s-a reținut

existența unui act provocator din partea victimei, aspect avut în vedere cu

prilejul distribuirii despăgubirilor civile.

Referitor la daunele materiale, s-a reținut că partea

civilă avea obligația de a demonstra întinderea acestora, în condițiile în care

prejudiciul material, ca element esențial al răspunderii civile, nu poate fi

prezumat, ci trebuie să fie cert.

Astfel, s-a constatat că din totalul pretențiilor

materiale solicitate, partea civilă a dovedit efectuarea următoarelor

cheltuieli: suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli pentru medicamente și alte

produse achiziționate în perioada spitalizării victimei și suma de 2632 lei,

care reiese din facturile depuse și reprezintă costurile înmormântării. Deși

partea civilă arată că a efectuat și alte cheltuieli legate de înmormântare,

respectiv cu alimente necesare pomenilor, nu a fost în măsură să le probeze.

Pentru aceste considerente instanța a admis in parte

acțiunea civilă formulată ce aceasta și a considerat că este dovedită suma de

3132 lei din totalul de 10 000 solicitată de partea civilă, dispunând obligarea

inculpatului la plata cotei de ½ din această sumă, in condițiile în care

s-a reținut in favoarea inculpatului existența unei provocări din partea

victimei.

In ce privește daunele morale, din totalul sumei de

90 000 lei instanța de fond a apreciat echitabilă suma de 50 000 lei, față de

vârsta părții civile, care in prezent este căsătorită și, deși este afectată de

pierderea tatălui, nu mai depinde din punct de vederea material și moral de

sprijinul acordat de acesta. Din această sumă, instanța a dispus obligarea

inculpatului la suma de 25 000 lei, raportat reținerea in favoarea sa a scuzei

provocării.

Totodată, s-a reținut că inculpatul a generat prin

fapta sa și un prejudiciu material indirect care constă în contravaloarea

tratamentului medical de care a beneficiat victima pe perioadele în care a fost

internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, întinderea acestui

prejudiciu fiind de 3435,83 lei, așa cum rezulta din deconturile de cheltuieli

depuse la dosar.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, inculpatul și partea civilă.

În apelul parchetului s-a solicitat majorarea

cuantumului pedepsei aplicate, înlăturarea beneficiului suspendării

condiționate și, pe cale de consecință, executarea pedepsei în regim de

detenție, apreciindu-se că instanța de fond nu a dat relevanța cuvenită

împrejurărilor care conferă faptei un pericol social crescut.

Prin decizia penală nr. 190 A din 9 decembrie 2010 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală, au fost respinse apelurile declarate

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, inculpatul C.B.V. și partea civilă B.R.L.,

împotriva sentinței penale nr. 415/PI din 17 septembrie 2010 pronunțată de

Tribunalul Timiș în dosarul nr. 1768/30/2010.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost

obligați inculpatul și partea civilă la plata sumei de 300 lei fiecare,

cheltuieli judiciare către stat în apel, celelalte cheltuieli judiciare

rămânând în sarcina statului.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale

apelate din prisma motivelor de apel, precum și din oficiu potrivit art. 371 alin.

(2) C. proc. pen., instanța de apel a apreciat că hotărârea pronunțată este

legală și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul

probator administrat în cauză.

S-a reținut că instanța de fond a făcut o corectă

aplicare a dispozițiilor legale relativ la starea de fapt, inculpatul

făcându-se vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., în

condițiile în care acesta a aplicat victimei o lovitură în zona feței victimei,

care deși prin ea însăși nu era de natură să producă rezultatul produs, trebuia

să trezească în conștiința inculpatului posibilitatea producerii acelui

rezultat. S-a apreciat, de asemenea, că în mod corect s-a reținut art. 73 lit. b)

C. pen., în condițiile în care probele administrate în cauză au evidențiat

conflictul vechi existent între părți și acțiunea de provocare a victimei.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei,

s-a reținut că aceasta nu se face în mod arbitrar de către instanța de

judecată, ci ținând cont de normele prevăzute în Codul penal, care stabilește

anumite criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen.,

printre acestea enumerându-se și personalitatea inculpatului și împrejurările

care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Pe de altă parte, având în vedere circumstanțele în

care a fost comisă fapta, s-a apreciat că inculpatul dovedește un comportament

ce permite presupunerea că aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei este suficientă pentru a se realiza reeducarea sa și

prevenirea comiterii de noi infracțiuni.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța

de apel a reținut că suma de 3132 lei daune materiale și 25.000 lei daune

morale acordată de instanța de fond este în măsură să acopere prejudiciul

material și moral suferit de partea vătămată.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și partea civilă

B.R.L., aceasta din urmă neindicând motivele ce stau la baza recursului

promovat.

Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul pedepsei

aplicate inculpatului, apreciind că aceasta nu este de natură să-și atingă scopul

nici sub aspectul cuantumului, nici al modalității de executare.

Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului,

de apărătorul intimatului inculpat C.B.V. și ultimul cuvânt al acestuia au fost

consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi

reluate.

Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin

prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul

cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și

de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele

administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că inculpatul se face

vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate,

critica formulată de Parchet nu este întemeiată, Înalta Curte apreciind în

cauză s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor

criteriilor specifice a cestui proces de alegere a sancțiunii celei mai

adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și

astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen.

Înalta Curte reține că în cauză, în procesul

individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72

alin. (1) C. pen., pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum corespunzător

circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii și circumstanțelor personale

ale recurentului inculpat, care nu are antecedente penale, a recunoscut și

regretat fapta, a avut o atitudine sinceră și cooperantă, este o persoană

tânără, iar la momentul comiterii faptei se afla sub o puternică stare de

tulburare provocată de victimă.

Astfel fiind, se apreciază că pedeapsa aplicată este

corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul

cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, ținând cont și de

textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare

al acesteia, consfințit prin

disp.

art. 52

C. pen., cât și

principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele

personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă

parte.

În ceea ce privește recursul părții civile, se

apreciază că și acesta este neîntemeiat, având în vedere că sumele acordate cu

titlu de despăgubiri materiale și, respectiv, daune morale sunt îndestulătoare,

fiind de natură să conducă la acoperirea prejudiciului produs prin fapta

inculpatului.

Se reține că în prezenta cauză s-a stabilit o relație

de proporționalitate între cuantumul despăgubirilor acordate și fapta ilicită a

inculpatului, având în vedere și reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C.

pen. în favoarea acestuia. Cât privește suma de bani acordată cu titlu de daune

morale, în mod corect instanța de apel a constatat că aceasta este în măsură să

reprezinte o echivalență a suferințelor produse, luând în considerare și starea

conflictuală preexistentă în sânul familiei.

Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să

determine casarea hotărârilor, recursurile declarate în cauză vor fi respinse

ca nefondate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în care se va include și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu pentru intimatul inculpat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de partea civilă

B.R.L. împotriva deciziei penale nr. 190 A din 09 decembrie 2010 a Curții de

Apel Timișoara, secția penală, privind pe inculpatul C.B.V.

Obligă recurenta parte civilă la plata

sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru

intimatul inculpat C.B.V. se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27

aprilie 2011.