ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 374/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 68 din 14 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală în dosarul nr. 1860/87/2011, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și art. 74-76 C. pen., a fost condamnat inculpatul C.L., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii acelorași drepturi pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 81 C. pen.

s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 C. pen. s-a fixat termen de încercare pe o perioadă de 5 ani. S-a atras inculpatului atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale. A fost obligat inculpatul la plata către partea civilă G.Ș. a sumei de 15.000 lei despăgubiri civile și către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București a sumei de 1502,47 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărâi astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman nr. 435/P/2010 din 23 martie 2011 a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul C.L., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. S-a reținut în actul de sesizare a instanței că în ziua de 21 septembrie 2010, în jurul orelor 19:30, partea vătămată G.Ș. era oprit cu căruța sa pe o stradă din comuna Ciuperceni. La un moment dat, a apărut în spatele căruței sale, inculpatul C.L. care, de asemenea, era cu căruța sa. Între cei doi au avut loc discuții, C.L. solicitându-i părții vătămate să-i facă loc pentru a trece mai departe. În această împrejurare, partea vătămată a coborât din căruța sa și a luat de căpăstru calul lui C.L. demonstrând astfel faptul că se poate trece mai departe pe lângă căruța sa. Deranjat de atitudinea părții vătămate, inculpatul C.L., l-a lovit pe G.Ș. cu hățurile peste față și și-a continuat ulterior drumul spre locuința sa.

Ca urmare a loviturii primite, partea vătămată s-a lăsat pe vine, ținându-se în același timp din cauza durerii, de cap. După ce și-a revenit din lovitura primită, partea vătămată a luat căruța și a plecat în urmărirea inculpatului pentru a-i cere explicații în legătură cu atitudinea sa. Când G.Ș. a ajuns la locuința inculpatului C.L., acesta introdusese deja căruța în curte și se afla singur la poartă, martora O.F. fiind în curte și neavând posibilitatea (așa cum a declarat) să vadă ce se petrece la poartă. Când partea vătămată a ajuns în dreptul locuinței inculpatului, a oprit căruța și a coborât pentru a-l întreba pe inculpat ce a avut cu el de la lovit. În timp ce victima se apropia de inculpatul C.L., acesta a tras furca pe care G.Ș.

o avea la căruța sa și i-a aplicat acestuia mai multe lovituri în cap. În urma acestor lovituri, victima a căzut la pământ, iar inculpatul a continuat să o lovească până a apărut în zonă fiul acestuia G.S.Ș. care a început să strige la agresor pentru a înceta. După agresiune, inculpatul C.L. a aruncat furca și a intrat în curte și apoi în locuință, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Din actele medico-legale a rezultat că leziunile suferite au necesitat pentru vindecare 45-50 zile de îngrijiri medicale, iar acestea au pus în primejdie viața victimei. Totodată, actele medico-legale precizează că, în situația în care nu se intervenea medical, partea vătămată și-ar fi pierdut viața.

S-a mai reținut că faptele inculpatului C.L., de a-i aplica victimei cu un corp apt de a produce moartea (furcă), mai multe lovituri într-o zonă vitală (cap), provocându-i leziuni traumatice care i-au pus în primejdie viața, întrunesc în drept elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor. Având în vedere că fapta s-a săvârșit într-un loc public în înțelesul art. 152 lit. a C. pen. (o stradă din comuna Ciuperceni), s-a reținut tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. La termenul din 14 iunie 2011 inculpatul C.L. a declarat că recunoaște săvârșirea faptei așa cum a fost reținută în sarcina sa prin rechizitoriu și că solicită judecarea sa în temeiul art. 320 1 C. proc.

pen., pe baza probatoriului administrat la urmărirea penală. Astfel, tribunalul a constatat că situația de fapt este cea reținută în actul de sesizare a instanței, fapta săvârșită de inculpat întrunind în drept elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. La individualizarea pedepsei, conform art. 72 C. pen., tribunalul a avut în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social ridicat al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită (7,6 la 12,6 ani), iar pe de altă parte faptul că inculpatul nu are antecedente penale, a avut o poziție sinceră pe parcursul procesului, a recunoscut și regretat fapta, precum și faptul că inculpatul a înțeles să se judece pe procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc.

pen., beneficiind astfel de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită. Tribunalul a apreciat că scopul prevăzut de art. 52 C. pen. a fost pe deplin atins prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 ani închisoare, prin aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și art. 74-76 C. pen. Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite cerințele art. 81 alin. (1) C. pen., astfel, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, pedeapsa aplicată este 3 ani și în raport de circumstanțele personale ale inculpatului, scopul art. 52 C. pen. poate fi atins și fără executarea în penitenciar a pedepsei. Ca atare, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 C. pen.

a fost fixat un termen de încercare. Cu privire la latura civilă a cauzei, tribunalul a obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor de spitalizare către părțile civile G.Ș., respectiv, către Spitalul Universitar de Urgență București. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice. Ministerul Public a criticat hotărârea ca fiind netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, această instanță având în vedere gradul de pericol social al faptei, limitele de pedeapsă, lipsa antecedentelor penale, precum și faptul că inculpatul poate beneficia de aplicabilitatea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. S-a arătat că, la stabilirea modului de executare a pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond nu a ținut seama, în mod corespunzător, de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., sens în care, nu s-a acordat semnificația cuvenită împrejurărilor în care a fost săvârșită și anume, prin lovirea victimei, în zona capului, prin cauzarea unor leziuni care au necesitat pentru vindecare 45-50 zile de îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus viața în pericol. În concret, Ministerul Public a reținut că pedeapsa aplicată inculpatului C.L. nu a fost judicios individualizată în raport cu gradul concret de pericol social al faptei, de modalitatea concretă de comitere, de urmarea produsă.

Prin decizia penală nr. 288/A din 30 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman împotriva sentinței penale nr. 68 din data de 14 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în dosarul nr. 1860/87/2011. A desființat, în parte, sentința penală atacată, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate și rejudecând în fond: A înlăturat dispozițiile art. 81, 82 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii, urmând ca inculpatul C.L. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. S-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei să se avanseze din fondul Ministerului Justiției. Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate, prin prisma motivului de apel invocat, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a constatat apelul ca fiind fondat. S-a reținut că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond în urma coroborării întregului material probatoriu administrat în faza de urmărire penală și în mod temeinic a fost încadrată juridic fapta săvârșită de inculpatul C.L. în dispozițiile art. 20 C. pen.

raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. S-a constatat, de asemenea, că pedeapsa aplicată de instanța de fond, de 3 ani închisoare, orientată sub minimul special prevăzut de lege, urmare a reținerii de circumstanțe atenuante judiciare, dar și a cauzei legale de reducere a limitelor pedepsei prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., a fost just individualizată. S-a apreciat, însă, că sentința penală atacată este netemeinică sub aspectul individualizării judiciare a executării pedepsei aplicate, nefiind întrunite cerințele art. 81 alin. (1) lit. c) C. pen. pentru a se putea dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Astfel, au fost avute în vedere natura și gravitatea deosebită a infracțiunii reținută în sarcina inculpatului; modalitatea și împrejurările concrete de comitere a faptei, inculpatul a aplicat mai multe lovituri victimei, cu ajutorul unei furci, într-o zonă vitală (cap), în stradă și a continuat să lovească victima, după ce aceasta căzuse la pământ, oprindu-se doar în momentul intervenției martorului G.Ș., fiul victimei; gradul ridicat de pericol social al infracțiunii de tentativă la omor calificat; contribuția adusă la săvârșirea faptei în calitate de autor. De asemenea, au fost reținute urmările grave produse sau care s-ar fi putut produce, partea vătămată fiind internată în spital cu diagnosticul: traumatism cranio - cerebral, fractură craniană, hemoragie subanahnoidiană posttraumatică, hematom epicranian și necesitând un număr de 45-50 de zile de îngrijiri medicale în vederea vindecării, iar leziunile suferite au pus în primejdie viața victimei.

În ceea ce privește persoana inculpatului, Curtea de apel a reținut atitudinea procesuală oscilantă a acestuia în cursul urmăririi penale, dar și împrejurarea că a mai fost cercetat penal, pentru comiterea unor fapte similare, contra persoanei. Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.L., solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei penale atacate și menținerea sentinței instanței de fond, în sensul menținerii dispozițiilor art. 81 și urm. C. pen. Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., constând în aceea că, în data de 21 septembrie 2010, a lovit pe partea civilă G.Ș., pe un drum public, cu o furcă în cap, cauzându-i leziuni ce au necesitat 45-50 zile îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei, de altfel inculpatul recunoscând comiterea faptei în fața primei instanțe, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale acestuia.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte reține că suspendarea condiționată a executării pedepsei, ca mijloc de individualizare judiciară a pedepsei, poate fi acordată de către instanță dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim privativ de libertate, ori în speță, față de natura faptei comise și de modul concret de săvârșire, inculpatul acționând în circumstanțele anterior menționate, dovedește un comportament ce nu permite presupunerea că aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării pedepsei ar fi suficientă pentru a se realiza reeducarea sa și prevenirea comiterii de noi infracțiuni.

În speță, în mod just instanța de apel a apreciat că sentința primei instanțe este netemeinică sub aspectul individualizării judiciare a executării pedepsei aplicate, ținând seama de natura și gravitatea deosebită a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gradul ridicat de pericol social al infracțiunii de tentativă la omor calificat, de urmările grave produse sau care s-ar fi putut produce, dar și de datele ce caracterizează persoana inculpatului. Astfel fiind, Înalta Curte, în acord cu instanța de prim control judiciar, apreciază că o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, este aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin disp.

art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte. În lumina acestor considerații, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind întemeiate, circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului nefiind de natură a atrage adoptarea unei soluții de schimbare a modalității de executare a pedepsei, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.L. împotriva deciziei penale nr. 288/A din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2012.