ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 374/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 374/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

68 din 14 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală în

dosarul nr. 1860/87/2011, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit.

i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74-76 C.

pen., a fost condamnat inculpatul C.L., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C.

pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii acelorași

drepturi pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 81 C.

pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în baza art.

82 C. pen. s-a fixat termen de încercare pe o perioadă de 5 ani.

S-a atras inculpatului

atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata

suspendării condiționate a pedepsei principale.

A fost obligat

inculpatul la plata către partea civilă G.Ș. a sumei de 15.000 lei despăgubiri

civile și către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București a sumei

de 1502,47 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărâi

astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Teleorman nr. 435/P/2010 din 23 martie 2011 a fost trimis în

judecată, în stare de libertate, inculpatul C.L., pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C.

pen.

S-a reținut în actul

de sesizare a instanței că în ziua de 21 septembrie 2010, în jurul orelor 19:30,

partea vătămată G.Ș. era oprit cu căruța sa pe o stradă din comuna Ciuperceni.

La un moment dat, a apărut în spatele căruței sale, inculpatul C.L. care, de

asemenea, era cu căruța sa. Între cei doi au avut loc discuții, C.L.

solicitându-i părții vătămate să-i facă loc pentru a trece mai departe.

În această

împrejurare, partea vătămată a coborât din căruța sa și a luat de căpăstru

calul lui C.L. demonstrând astfel faptul că se poate trece mai departe pe lângă

căruța sa.

Deranjat de

atitudinea părții vătămate, inculpatul C.L., l-a lovit pe G.Ș. cu hățurile

peste față și și-a continuat ulterior drumul spre locuința sa. Ca urmare a

loviturii primite, partea vătămată s-a lăsat pe vine, ținându-se în același

timp din cauza durerii, de cap.

După ce și-a revenit

din lovitura primită, partea vătămată a luat căruța și a plecat în urmărirea

inculpatului pentru a-i cere explicații în legătură cu atitudinea sa.

Când G.Ș. a ajuns la

locuința inculpatului C.L., acesta introdusese deja căruța în curte și se afla

singur la poartă, martora O.F. fiind în curte și neavând posibilitatea (așa cum

a declarat) să vadă ce se petrece la poartă.

Când partea vătămată

a ajuns în dreptul locuinței inculpatului, a oprit căruța și a coborât pentru

a-l întreba pe inculpat ce a avut cu el de la lovit. În timp ce victima se

apropia de inculpatul C.L., acesta a tras furca pe care G.Ș. o avea la căruța

sa și i-a aplicat acestuia mai multe lovituri în cap.

În urma acestor

lovituri, victima a căzut la pământ, iar inculpatul a continuat să o lovească

până a apărut în zonă fiul acestuia G.S.Ș. care a început să strige la agresor

pentru a înceta. După agresiune, inculpatul C.L. a aruncat furca și a intrat în

curte și apoi în locuință, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic.

Din actele

medico-legale a rezultat că leziunile suferite au necesitat pentru vindecare

45-50 zile de îngrijiri medicale, iar acestea au pus în primejdie viața

victimei.

Totodată, actele

medico-legale precizează că, în situația în care nu se intervenea medical,

partea vătămată și-ar fi pierdut viața.

S-a mai reținut că

faptele inculpatului C.L., de a-i aplica victimei cu un corp apt de a produce

moartea (furcă), mai multe lovituri într-o zonă vitală (cap), provocându-i

leziuni traumatice care i-au pus în primejdie viața, întrunesc în drept

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor.

Având în vedere că

fapta s-a săvârșit într-un loc public în înțelesul art. 152 lit. a C. pen. (o stradă

din comuna Ciuperceni), s-a reținut tentativă la omor calificat prevăzută de art.

20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.

La termenul din 14

iunie 2011 inculpatul C.L. a declarat că recunoaște săvârșirea faptei așa cum a

fost reținută în sarcina sa prin rechizitoriu și că solicită judecarea sa în

temeiul art. 320

1

C. proc. pen., pe baza probatoriului administrat

la urmărirea penală.

Astfel, tribunalul a

constatat că situația de fapt este cea reținută în actul de sesizare a

instanței, fapta săvârșită de inculpat întrunind în drept elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută și

pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.

La individualizarea

pedepsei, conform art. 72 C. pen., tribunalul a avut în vedere, pe de o parte,

gradul de pericol social ridicat al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de

lege pentru infracțiunea săvârșită (7,6 la 12,6 ani), iar pe de altă parte

faptul că inculpatul nu are antecedente penale, a avut o poziție sinceră pe

parcursul procesului, a recunoscut și regretat fapta, precum și faptul că

inculpatul a înțeles să se judece pe procedura prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., beneficiind astfel de reducerea cu o treime a limitelor de

pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită.

Tribunalul a apreciat

că scopul prevăzut de art. 52 C. pen. a fost pe deplin atins prin condamnarea

inculpatului la o pedeapsă de 3 ani închisoare, prin aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74-76 C. pen.

Tribunalul a

constatat că sunt îndeplinite cerințele art. 81 alin. (1) C. pen., astfel,

inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, pedeapsa aplicată este 3 ani și în

raport de circumstanțele personale ale inculpatului, scopul art. 52 C. pen.

poate fi atins și fără executarea în penitenciar a pedepsei. Ca atare, s-a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 C.

pen. a fost fixat un termen de încercare.

Cu privire la latura

civilă a cauzei, tribunalul a obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile

și a cheltuielilor de spitalizare către părțile civile G.Ș., respectiv, către

Spitalul Universitar de Urgență București.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, solicitând

admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și pronunțarea unei hotărâri

legale și temeinice.

Ministerul Public a

criticat hotărârea ca fiind netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei aplicate

inculpatului, această instanță având în vedere gradul de pericol social al

faptei, limitele de pedeapsă, lipsa antecedentelor penale, precum și faptul că

inculpatul poate beneficia de aplicabilitatea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

S-a arătat că, la

stabilirea modului de executare a pedepsei aplicată inculpatului, instanța de

fond nu a ținut seama, în mod corespunzător, de criteriile prevăzute de art. 72

C. pen., sens în care, nu s-a acordat semnificația cuvenită împrejurărilor în

care a fost săvârșită și anume, prin lovirea victimei, în zona capului, prin

cauzarea unor leziuni care au necesitat pentru vindecare 45-50 zile de

îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus viața în pericol.

În concret,

Ministerul Public a reținut că pedeapsa aplicată inculpatului C.L. nu a fost

judicios individualizată în raport cu gradul concret de pericol social al

faptei, de modalitatea concretă de comitere, de urmarea produsă.

Prin decizia penală nr.

288/A din 30 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a

admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman împotriva

sentinței penale nr. 68 din data de 14 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul

Teleorman, secția penală, în dosarul nr. 1860/87/2011.

A desființat, în

parte, sentința penală atacată, numai cu privire la modalitatea de executare a

pedepsei aplicate și rejudecând în fond:

A înlăturat

dispozițiile art. 81, 82 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. referitoare la

suspendarea executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii, urmând ca

inculpatul C.L. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71,

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale. S-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de

200 lei să se avanseze din fondul Ministerului Justiției.

Examinând legalitatea

și temeinicia sentinței penale atacate, prin prisma motivului de apel invocat,

cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin.

(2) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a constatat apelul ca

fiind fondat.

S-a reținut că

situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond în urma

coroborării întregului material probatoriu administrat în faza de urmărire

penală și în mod temeinic a fost încadrată juridic fapta săvârșită de

inculpatul C.L. în dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i)

C. pen.

S-a constatat, de

asemenea, că pedeapsa aplicată de instanța de fond, de 3 ani închisoare,

orientată sub minimul special prevăzut de lege, urmare a reținerii de

circumstanțe atenuante judiciare, dar și a cauzei legale de reducere a

limitelor pedepsei prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., a fost just

individualizată.

S-a apreciat, însă,

că sentința penală atacată este netemeinică sub aspectul individualizării

judiciare a executării pedepsei aplicate, nefiind întrunite cerințele art. 81 alin.

(1) lit. c) C. pen. pentru a se putea dispune suspendarea condiționată a

executării pedepsei.

Astfel, au fost avute

în vedere natura și gravitatea deosebită a infracțiunii reținută în sarcina

inculpatului; modalitatea și împrejurările concrete de comitere a faptei,

inculpatul a aplicat mai multe lovituri victimei, cu ajutorul unei furci,

într-o zonă vitală (cap), în stradă și a continuat să lovească victima, după ce

aceasta căzuse la pământ, oprindu-se doar în momentul intervenției martorului G.Ș.,

fiul victimei; gradul ridicat de pericol social al infracțiunii de tentativă la

omor calificat; contribuția adusă la săvârșirea faptei în calitate de autor.

De asemenea, au fost

reținute urmările grave produse sau care s-ar fi putut produce, partea vătămată

fiind internată în spital cu diagnosticul: traumatism cranio - cerebral,

fractură craniană, hemoragie subanahnoidiană posttraumatică, hematom epicranian

și necesitând un număr de 45-50 de zile de îngrijiri medicale în vederea

vindecării, iar leziunile suferite au pus în primejdie viața victimei.

În ceea ce privește

persoana inculpatului, Curtea de apel a reținut atitudinea procesuală oscilantă

a acestuia în cursul urmăririi penale, dar și împrejurarea că a mai fost

cercetat penal, pentru comiterea unor fapte similare, contra persoanei.

Împotriva deciziei

anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.L.,

solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei penale atacate și

menținerea sentinței instanței de fond, în sensul menținerii dispozițiilor art.

81 și urm. C. pen.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu,

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru

considerentele care urmează.

Situația de fapt

reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este

în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără

dubiu, că inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., constând în aceea că, în data de 21

septembrie 2010, a lovit pe partea civilă G.Ș., pe un drum public, cu o furcă

în cap, cauzându-i leziuni ce au necesitat 45-50 zile îngrijiri medicale și au

pus în primejdie viața victimei, de altfel inculpatul recunoscând comiterea

faptei în fața primei instanțe, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Sub aspectul

individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul

inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o

corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor

specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea

atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reține

că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile

generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 3 ani închisoare,

aplicată inculpatului, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător

circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor

personale ale acestuia.

De altfel, ca să-și

poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului

său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă

sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și

potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana

infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența

pedepsei.

Funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Este neîndoielnic că

fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind

limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum

și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare.

În ceea ce privește

modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte reține că suspendarea

condiționată a executării pedepsei, ca mijloc de individualizare judiciară a

pedepsei, poate fi acordată de către instanță dacă se apreciază că scopul

pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim privativ de

libertate, ori în speță, față de natura faptei comise și de modul concret de

săvârșire, inculpatul acționând în circumstanțele anterior menționate,

dovedește un comportament ce nu permite presupunerea că aplicarea unei pedepse

cu suspendarea condiționată a executării pedepsei ar fi suficientă pentru a se

realiza reeducarea sa și prevenirea comiterii de noi infracțiuni.

În speță, în mod just

instanța de apel a apreciat că sentința primei instanțe este netemeinică sub

aspectul individualizării judiciare a executării pedepsei aplicate, ținând

seama de natura și gravitatea deosebită a infracțiunii reținute în sarcina

inculpatului, de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gradul ridicat

de pericol social al infracțiunii de tentativă la omor calificat, de urmările

grave produse sau care s-ar fi putut produce, dar și de datele ce

caracterizează persoana inculpatului.

Astfel fiind, Înalta

Curte, în acord cu instanța de prim control judiciar, apreciază că o pedeapsă

de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, este aptă să răspundă

scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin disp. art. 52 C.

pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei

și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe

de altă parte.

În lumina acestor

considerații, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind

întemeiate, circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale

inculpatului nefiind de natură a atrage adoptarea unei soluții de schimbare a

modalității de executare a pedepsei, astfel că, neexistând nici motive care,

examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în

cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru

apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.L. împotriva deciziei penale nr. 288/A

din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 februarie 2012.