ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 917/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 917/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

În

baza actelor și lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 259/PI din 3 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul

nr. 5160/30/2013, în baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., art.

73 lit. b) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., art. 80 C. pen., a fost condamnat

inculpatul C.I.G., la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

În

baza art. 83 alin. (1) C. pen., a fost revocată suspendarea

condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 1836 din 27 iunie 2011 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin nerecurare

la data de 8 iulie 2011 și s-a dispus executarea acestei pedepse, alăturat de cea

aplicata inculpatului în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa

totală de 3 ani închisoare, în regim de detenție, conform art. 57 C. pen.

În

baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea

drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata

executării pedepsei.

În

baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului

durata reținerii din data de 20 ianuarie 2013.

În

baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul

să plătească Spitalului Clinic Județean de Urgență T. suma de 5.444,19 RON, reprezentând

cuantumul cheltuielilor de spitalizare aferente perioadei de internare a victimei

la unitatea spitalicească.

În

baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc.

pen., art. 1357 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părților civile

B.R.C., B.R.P. și B.A., prin reprezentant legal C.E., câte 10.000 RON fiecăreia,

daune morale, precum și câte 125 RON, reprezentând daune materiale-rentă lunară

începând cu data de 1 februarie 2013 și până la împlinirea vârstei de 18 ani pentru

fiecare din cele trei minore.

S-a luat act că numita C.E. nu a formulat

pretenții civile în cauză în nume propriu.

În

baza art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus

instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului,

până la concurența valorii prejudiciului acordat prin prezenta hotărâre celor 3

părții civile minore, B.R.C., B.R.P. și B.A., prin reprezentant legal C.E.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr.

76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

În

baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul

la plata sumei de 2.400 RON, cheltuieli judiciare către stat.

În

baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus plata sumei de 100

RON din fondul Ministerului Justiției către Baroul Timiș, reprezentând onorariului

avocatului din oficiu.

În

baza art. 190 alin. (5) C. proc. pen. s-a dispus plata sumei

de 1.589 RON din fondurile Ministerului Justiției către I.M.L. Timișoara, reprezentând

contravaloarea expertizelor medico-legale și a buletinelor de analiză întocmite

în cauză.

În

baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat

un picior din masă din lemn, corp delict la dosarul cauzei, urmând ca celălalt corp

delict, respectiv un plic ce conține o eprubetă în care se află posibile urme biologice

ridicat de la fața locului, să urmeze dosarul cauzei.

S-a luat act că părțile nu au solicitat

cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță

a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Timiș nr. 63/P/2013 înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de

22 aprilie 2013 sub număr unic de Dosar nr. 5160/30/2013 a fost trimis în judecată

inculpatul C.I.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare

de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit.

a) C. pen.

În

fapt, s-a reținut că, în data de 19 ianuarie 2013, pe fondul

unor neînțelegeri survenite între inculpat și tatăl său vitreg, victima B.I., inculpatul

a lovit victima de mai multe ori cu un par din lemn, în zona capului. Urmare leziunilor

suferite, victima a fost transportată la Spitalul Municipal din Timișoara și apoi

la Spitalul Clinic Județean de Urgență T. Din actele medico-legale preliminare a

rezultat că victima B.I. prezintă leziuni traumatice care sunt rezultatul lovirii

cu/de corpuri/planuri dure, aceste leziuni necesită pentru vindecare 90 zile îngrijiri

medicale și aceste leziuni au pus în primejdie viața victimei. în data de 25 ianuarie

2013, victima B.I. a decedat la Spitalul Clinic Județean de Urgență T.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut săvârșirea

faptei în modalitatea descrisă în rechizitoriu, invocând în favoarea sa dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen. cerere admisă de către prima instanță.

Coroborând întreg probatoriul administrat

în cauză în faza de urmărire penală, prima instanță a constatat că starea de fapt

expusă în rechizitoriu a fost dovedită în totalitate, stare de fapt care și-a însușit-o.

Conform dispozițiilor art. 183 C. pen.,

infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte se referă la faptele prevăzute

în art. 180-art. 182 C. pen., care au avut ca urmare moartea victimei.

Având în vedere probele administrate în

cauză, prima instanță a constatat că fapta inculpatului C.I.G. de a suprima viața

victimei B.I., prin aplicarea de lovituri cu un par în zona capului, care a murit

după 6 zile la spital, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămări

cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen., inculpatul punând în executare

hotărârea de a aplica victimei o corecție, însă s-a produs rezultatul letal pe care

acesta nu l-a urmărit.

La stabilirea vinovăției inculpatului,

prima instanță a avut în vedere în primul rând declarația dată de acesta la primul

termen de judecată, când inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei în modalitatea

descrisă în actul de inculpare, solicitând aplicarea procedurii prevăzute de

art. 320

1

C. proc. pen.

Inculpatul C.I.G. a declarat că în seara

zilei de 19 ianuarie 2013 a fost la serviciu și a vorbit la telefon cu mama sa,

C.E., care i-a relatat că victima B.I. a consumat din nou băuturi alcoolice și provoacă

scandal în familie. Ulterior, a discutat din nou cu mama sa la telefon și a înțeles

că, pentru calmarea victimei, au fost solicitate organele de poliție de la Secția

4 Poliție. Când a ajuns acasă, inculpatul a găsit-o pe mama sa în curte, adăpostindu-se/ascunzându-se

din calea victimei, observând totodată urme de violență la nivelul feței mamei sale.

Inculpatul a încercat să calmeze victima, dar a devenit și el ținta amenințărilor

acesteia, după care victima a strâns de mai multe ori pe martora C.E. de gât cu

mâinile. Mai mult chiar, la un moment dat, a pus și un cuțit de bucătărie la gâtul

acesteia, sugerând că o va omorî. Inculpatul, revoltat de acest comportament al

victimei, a ieșit în curte și a luat un par din lemn (un picior de masă de mobilier)

și a reintrat în camera în care se afla victima. În momentul în care a observat

că victima se ridică de la masă, inculpatul a lovit pe acesta cu parul din lemn,

le nivelul capului, în spatele urechii stângi. Victima a căzut jos și s-a lovit

cu fața de beton. A dat să se ridice și l-a mai lovit o dată după cap, în zona cefei,

cu același par de lemn. L-a mai lovit încă o dată cu părul în zona coastelor, după

care acesta a început să sforăie. Mama sa și V.E. au intervenit și l-au oprit să

nu-l mai lovească.

Declarația inculpatului se coroborează

cu cea a martorilor C.E., B.A. și V.E., care confirmă, în declarațiile date, faptul

că inculpatul C.I.G. a lovit victima de mai multe ori cu un par de lemn, la nivelul

capului și a spatelui.

Astfel, martora C.E. a arătat că inculpatul

a lovit victima de mai multe ori, menționând inițial că inculpatul a luat un picior

de masă din lemn și l-a lovit pe B.I. în cap, iar acesta a picat jos și nu s-a mai

ridicat.

Martora B.A. a declarat că inculpatul l-a

lovit pe tatăl său în cap de două ori, acesta căzând la pământ. În timp ce încerca

să se ridice, acesta l-a mai lovit odată în zona spatelui, ulterior intervenind

prietenul ei care l-a oprit să mai dea.

Martorul V.E. declară și el că inculpatul

l-a lovit cu piciorul de masă în cap pe B.I., acesta căzând pe jos, după care, văzând

că vrea să se ridice, l-a lovit de câteva ori peste spate, până când B.I. a căzut

lovindu-se cu capul de podea.

Cu ocazia reaudierii acestor martori, în

data de 17 aprilie 2013, aceștia au încercat să atenueze vina inculpatului și să

confere un caracter de legitimă apărare acțiunilor acestuia, arătând că în mod sigur,

victima a intenționat să lovească pe numita C.E. cu cuțitul, lucru care sigur s-ar

fi întâmplat dacă nu intervenea inculpatul. Tot ei arată, însă, că inculpatul a

aplicat victimei mai multe lovituri cu parul, deși după prima lovitură victima căzuse

jos și scăpase cuțitul din mână, cuțitul fiind aruncat în curte de către numita

C.E.

Prima instanță a mai reținut că existența

faptei este confirmată și prin procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele

foto, în bucătărie, pe pardosea fiind descoperit sânge uman, astfel cum s-a stabilit

în urma expertizei bio-criminalistice.

La stabilirea vinovăției inculpatului,

prima instanță a ținut seama și de împrejurarea că între activitatea desfășurată

de acesta și decesul victimei există un raport de cauzalitate, fiind evident că,

fără loviturile aplicate de inculpat, rezultatul letal nu s-ar fi produs. În acest

sens, pot fi observate concluziile raportului medico-legal de necropsie din 26

ianuarie 2013 a I.M.L. Timișoara, din care rezultă că victima B.I. prezenta mai

multe leziuni de violență, situate la nivelul capului (piramidă nazală, parietal

median, fronto-parietal drept, suprasprâncenos), leziuni care pot fi rezultatul

lovirii cu și de corpuri/planuri dure. Se concluzionează că moartea victimei a fost

violentă și s-a datorat contuziei și dilacerării cerebrale, cerebeloase și de trunchi

cerebral, consecutivă unui traumatism cranio-cerebral sever, cu fractură cominutivă

de boltă și bază craniană, hematom sub și extradural bilateral, hemoragie leptomeningee

și intraventriculară. Dintre leziunile de violență indicate în raportul medico-legal

de necropsie, doar cele de la nivel cerebral au legătură de cauzalitate cu decesul.

În

ceea ce privește latura subiectivă, prima instanță a apreciat

că inculpatul a acționat inițial cu intense, urmărind exercitarea unor acte de violentă

sau producerea unor vătămări corporale, ori aplicarea unor „corecții fizice” victimei,

dar s-a produs un rezultat mai grav, pe care inculpatul, față de materialitatea

actelor de agresiune, fie l-a prevăzut, dar nu l-a acceptat, fie nu I-a prevăzut,

dar putea și trebuia să-l prevadă, în speță aflându-ne în prezența praeterintenției.

Din materialul probator rezultă că inculpatul

C.I.G. a lovit pe victima B.I. cu un par din lemn, inițial aplicând o singură lovitură

în zona capului. După ce victima a căzut jos, i-a aplicat încă o lovitură în zona

capului, apoi una în zona abdominală. Este adevărat că zonele vizate de inculpat

sunt zone vitale, dar având în vedere situația conflictuală anterioară, motivele

care au generat această situație, concluziile raportului medico-legal de autopsie

din care rezultă că leziunile care au condus la deces au fost cauzate atât ca urmare

a acțiunii directe, dar și ca urmare a căderii și lovirii de planuri dure (planșeul

din beton), precum și declarațiile martorilor audiați în cauză, prima instanță apreciind

că, prin agresiunea exercitată, inculpatul a urmărit numai aplicarea unei corecții

fizice victimei și nu uciderea acesteia. Și atitudinea ulterioară a inculpatului

(acordarea de ajutor, solicitarea serviciului de ambulantă) conduce la concluzia

că față de rezultatul mai grav (moartea victimei), atitudinea inculpatului se caracterizează

prin culpă.

Mai mult, prima instanță a apreciat că

în privința acestuia operează prevederile art. 73 lit. b) C. pen., constând în „săvârșirea

infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de

o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere

gravă a demnități persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă”. Comportamentul

violent al victimei, anterior datei de 19 ianuarie 2013, caracterul aproape permanent

și de durată al acestuia, faptul că atunci când a ajuns acasă inculpatul și-a văzut

mama care prezenta semne vizibile de violență, stând ascunsă în curtea locuinței,

amenințările cu bătaia proferate de victimă asupra membrilor familiei și inclusiv

asupra inculpatului, etc, au declanșat o stare emoțională puternică care au determinat

pe inculpat să lovească victima, să o pedepsească pentru toate actele de agresiune

fizică și verbală la care a fost supus el și membrii

familiei

în toată această perioadă de timp. Chiar inculpatul a arătat în declarația dată

că regreta săvârșirea faptei, ca nu a crezut că va fi așa grav, ca nu a realizat

atunci, ca el a intervenit în apărarea mamei sale, pentru că inculpatul a spus că

după ce-și bea ultimul pahar o va omorî pe mama și va da foc la casă.

Pentru aceste considerente, prima instanță

a procedat la soluționarea cauzei, conform dispozitivului prezentei sentințe penale.

Împotriva sentinței penale nr. 259/PI din

3 iulie 2013 pronunțată de Tribunalului Timiș în Dosarul nr. 5160/30/2013 a declarat

apel inculpatul C.I.G., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de

12 iulie 2013, sub nr. 5160/30/2013.

În

motivarea apelului inculpatul a solicitat aplicarea și a circumstanței

atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. și reducerea pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr. 202/A din 16 octombrie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 379

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul

C.I.G., împotriva sentinței penale nr. 259/PI din 3 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul

Timiș în Dosarul nr. 5160/30/2013.

Din analiza sentinței apelate, prin prisma

motivelor de apel invocate și analizate din oficiu, în limitele prevăzute de

art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat următoarele:

Instanța de apel își însușește starea de

fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului

administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală

și judecată și din care rezultă vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

S-a apreciat că vinovăția inculpatului,

cu privire la infracțiunea reținută prin actul de sesizare al instanței, a fost

dovedită potrivit declarațiilor inculpatului, procesul-verbal de cercetare la fața

locului, raport medico-legal de necropsie, declarațiile martorilor C.E., V.E. și

din care rezultă faptul că inculpatul la data de 19 ianuarie 2013 pe fondul unor

neînțelegeri survenite între inculpat și tatăl său vitreg, victima B.I., a lovit

victima de mai multe ori cu un par de lemn în zona capului, iar aceasta a decedat

la data de 25 ianuarie 2013.

De altfel, starea de fapt nu a fost contestată

de către inculpat acesta beneficiind de aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. privind recunoașterea de vinovăție motiv pentru care instanța va analiza

criticile formulate în apel privind aplicarea circumstanței atenuante și reducerea

pedepsei.

La individualizarea judiciară a pedepsei

s-a apreciat că instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.

72 C. pen.: dispozițiile părții generale a C. pen., limitele speciale de pedeapsă,

gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările

care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv

și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de

asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială

a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are,

pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea

legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în

ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare

a acesteia, trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă

de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.

La stabilirea pedepsei în cazul inculpatului

s-a avut în vedere gravitatea faptei, pericolul social care a adus atingere relațiilor

sociale referitoare la viața persoanei, dar și atitudinea sinceră a inculpatului

pe tot parcursul procesului penal și situația personală a acestuia potrivit înscrisurilor

depuse în circumstanțiere.

Cu privire la persoana inculpatului, instanța

de apel a constatat că acesta nu este la primul contact cu legea penală, deoarece

potrivit fișei de cazier judiciar a fost condamnat la 8 luni închisoare cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei pentru o infracțiune privind legea circulației

pe drumurile publice, este recidivist săvârșind fapta în stare de recidivă postcondamnatorie.

De asemenea potrivit înscrisurilor depuse

în circumstanțiere a rezultat faptul că inculpatul este angajat în muncă la SC

G.K. SRL Timișoara având un comportament adecvat la locul de muncă.

În

privința împrejurărilor care atenuează răspunderea penală,

instanța de apel a constatat că în mod corect prima instanță a reținut în favoarea

inculpatului circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., scuza

provocării există atunci când infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei

puternice tulburări sau emoții, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a

demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

A rezultat că pentru reținerea scuzei provocării

trebuie îndeplinite mai multe condiții, respectiv: infracțiunea să fi fost săvârșită

sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, stare care să fi avut drept

cauză o provocare din partea persoanei vătămate. De asemenea, este necesar ca provocarea

să fi fost produsă de victimă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității

persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, iar riposta infractorului la acțiunea

provocatoare a victimei trebuie să fie îndreptată împotriva acesteia, iar nu împotriva

altei persoane.

Instanța de apel a apreciat că în cauză

sunt întrunite aceste dispoziții legale, deoarece așa cum rezultă din probatoriul

administrat victima a avut un comportament violent atât înainte de data săvârșirii

faptei cât și la acea dată, când a lovit-o pe mama inculpatului și l-a amenințat

pe inculpat cu bătaia și i-a spus că-i va omorî mama și va da foc la casă, iar inculpatul

a acționat sub stăpânirea unei puternice tulburări având drept cauză o provocare

din partea persoanei vătămate.

Instanța de apel a înlăturat solicitarea

inculpatului privind aplicarea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74

lit. c) C. pen. deoarece aspectele favorabile inculpatului constând în prezența

inculpatului în fața autorităților și comportarea sinceră în cursul procesului au

fost valorificate de către prima instanță la stabilirea pedepsei prin orientarea

acesteia sub minimul special prevăzut de textul de lege.

Având în vedere circumstanța atenuantă

judiciară arătată mai sus și ținând cont de limitele de pedeapsă reduse cu o treime

în urma aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., de recunoaștere

a faptelor imputate și de comportamentul inculpatului de-a lungul procesului penal,

s-a apreciat că, în mod corect, prima instanța i-a aplicat inculpatului o pedeapsă

de 2 ani și 4 luni închisoare pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare

de moarte, motiv pentru care nu se impune reducerea pedepsei aceasta fiind corect

individualizată raportat la dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen.

În

ceea ce privește acțiunea civilă, s-a apreciat că aceasta

a fost corect soluționată, inculpatul neformulând critici sub acest aspect.

Împotriva acestei decizii, inculpatul C.I.G.

a declarat recurs, iar la data de 12 martie 2014, prin cererea depusă la dosar,

a precizat personal că își retrage recursul formulat.

Potrivit dispozițiilor art. 385

4

alin. (2), teza a ll-a C. proc. pen., părțile își pot retrage recursul în condițiile

art. 369, care se aplică în mod corespunzător.

Deoarece retragerea recursului s-a făcut

personal de inculpat, până la încheierea dezbaterilor, în cauză fiind respectate

dispozițiile art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte urmează a lua act de retragerea

recursului declarat de inculpatul C.I.G.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

la act de retragerea recursului declarat

de inculpatul C.I.G. împotriva deciziei penale nr. 202/A din 16 octombrie 2013 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând

onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 13

martie 2014.