ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3641/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 20 februarie 2002, Consiliul Local Eforie a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, să se dispună anularea deciziei nr. 29 din 18 ianuarie 2002, emisă de primul pârât, precum și a procesului-verbal de control din 6 noiembrie 2001, încheiat de consilieri ai pârâtei secunde, ca nelegale. Pe cale de consecință, reclamanta a cerut exonerarea sa de obligația de virare la bugetul statului a sumei totale de 4.596.760.175 lei, reprezentând: - 2.253.109.745 lei, T.V.A.; - 2.330.758.326 lei, majorări de întârziere aferente; - 12.392.104 lei, penalități de întârziere; - 500.000 lei, amendă contravențională.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că nu datorează aceste sume de bani, întrucât în calitate de autoritate a administrației publice locale, este exceptat de la plata T.V.A., conform art. 3 lit. d) din O.G. nr. 17/2000. Că în realitate, actele normative care reglementează T.V.A., nu prevăd obligativitatea plății acesteia în cazul concesiunilor. Pentru aceleași considerente, nu putea fi obligat nici la plata majorărilor și penalităților de întârziere. În sfârșit, Consiliul Local Eforie a precizat că pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Constanța nu avea competența legală de a efectua controlul financiar și o atare împrejurare este de natură a atrage sancțiunea nulității absolute a procesului-verbal contestat.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, reînvestită cu soluționarea cauzei, ca efect al casării, cu trimitere a unei hotărâri anterioare, prin sentința civilă nr. 50/CA din 6 mai 2003 a admis acțiunea și a anulat actele administrative atacate. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut ca în raport cu atribuțiile conferite de lege reclamantului, activitățile desfășurate de el sunt administrative și ca atare, nu intră în sfera de aplicare a T.V.A. Obligația de plată a taxei respective revine unităților, care au închiriat sau concesionat bunurile aparținând comunei sau orașului. În sprijinul soluției s-a mai făcut referire la prevederile art. 3 din O.G. nr. 17/2000, conform cărora nu se cuprind în sfera de aplicare a T.V.A., instituțiile publice pentru activitățile lor administrative, precum și la lipsa calității de contribuabil a reclamantului.

Hotărârea a fost atacată cu recurs de către ambele autorități publice pârâte. În esență, recurenții au susținut că acțiunea trebuia respinsă, deoarece concesionarea bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al unităților administrativ-teritoriale, nu se regăsește în categoria activităților de administrație publică menționate în Secțiunea N – Administrație publică din Clasificarea activităților din economia națională, aprobată prin H.G. nr. 656/1997. Prin urmare, concesionarea terenurilor reprezintă o operațiune impozabilă din punctul de vedere al T.V.A., chiar dacă este efectuată de o instituție publică, cum este cazul consiliului local, operațiunea în sine fiind o activitate de pe urma căreia reclamantul a obținut în mod direct și sistematic un profit, respectiv venituri lunare.

S-a concluzionat că în condițiile date, reclamantul avea obligația de a se înregistra ca plătitor T.V.A., cu începere din luna august 1996, mai ales că plafonul veniturilor realizate depășea suma de 50.000.000 lei. În sfârșit, recurenții au susținut că se justificau și măsurile dispuse în privința majorărilor și penalităților de întârziere, consemnate în procesul-verbal de control financiar nr. 16898/2001. Recursul este nefondat. Cum deja s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a conținutului acțiunii, prin procesul-verbal de control încheiat la 6 noiembrie 2001, Consiliului Local Eforie i s-a imputat omisiunea de a calcula, reține și vira la bugetul statului, a T.V.A. pentru sumele de bani obținute din concesionarea unor bunuri ale domeniului public și domeniului privat, de interes local.

Organul de control a stabilit în sarcina consiliului local, obligația de plată a sumei totale de 4.596.260.175 lei, reprezentând T.V.A., majorări de întârziere și penalități de întârziere aferente, pentru perioada august 1996 – septembrie 2001. Potrivit art. 169 din O.G. nr. 61/2002, privind colectarea creanțelor bugetare, sumele reprezentând T.V.A. datorate de către autoritățile administrației publice locale, pentru prestări de servicii, constând în închirieri și/sau concesiuni de bunuri imobile, care până la data de 31 mai 2002 nu au fost facturate beneficiarilor și nu au fost achitate la bugetul de stat, se anulează, inclusiv majorările de întârziere și penalitățile de întârziere aferente.

Rezultă deci, că printr-un act normativ ulterior controlului financiar și datei de pronunțare a sentinței civile nr. 97/CA din 4 iulie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, Guvernul României a înțeles să exonereze de la plata acestor creanțe bugetare, autoritățile administrației publice locale care îndeplinesc condițiile stabilite. Existența noii reglementări a fost, însă, ignorată de către curtea de apel, deși aplicarea ei era de natură să dispenseze instanța de obligativitatea analizării celorlalte apărări de fond, care au fost formulate de părți pe parcursul desfășurării procesului. Ținând seama de textul ordonanței guvernamentale mai sus enunțat și nu de considerentele sentinței recurate, care sunt rezultatul unei interpretări și aplicări greșite a normelor juridice în vigoare, urmează a se respinse recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța – Direcția Controlului Fiscal și de Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 50/CA din 6 mai 2003 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2003.