ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3743/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Judecătoria sectorului 2 cu nr. 21076 din 14 decembrie 1998 reclamantul T.H. a

chemat în judecată Primăria Municipiului București prin Primar General

solicitând să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 542 din 10 aprilie

1978 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului

București cu privire la trecerea în proprietatea statului a prăvăliei nr. 6 de

la parter, a depozitului de materiale de la subsol cu intrare din prăvălie și a

terenului aferent în suprafață de 7,13 m.p. din totalul de 765,40 m.p. situat

în București.

Ca o consecință a deținerii fără

titlu de către pârâtă a imobilului s-a cerut obligarea acesteia de a i-l lăsa

reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

prin contractul de donație autentificat sub nr. 3122 din 1 mai 1974 la fostul

Notariat de Stat Local al sectorului 1, I.M. și I.S.M., părinții reclamantului

care la acea dată se numea I.H., iar ulterior și-a schimbat numele, i-au donat

imobilul menționat.

În anul 1977 reclamantul a părăsit

țara, iar prin decizia nr. 542 din 10 aprilie 1978 a fostului Comitet Executiv

al Consiliului Popular al Municipiului București imobilul a fost trecut în

proprietatea statului, fără plată, în temeiul prevederilor Decretului nr.

233/1974 și cu efect retroactiv de la 6 decembrie 1974.

S-a mai învederat că această decizie

este lovită de nulitate absolută întrucât nu i-a fost niciodată comunicată

reclamantului care nu a fost deci în măsură să o conteste. În aceste condiții,

titlul statului nu este valabil iar bunul urmează să revină în patrimoniul

reclamantului.

După un prim ciclu procesual, prin

decizia civilă nr. 533 A din 29 noiembrie 2001 Curtea de Apel București, secția

a III – a civilă,  a admis apelul declarat de apelantul-reclamant T.H., a

schimbat în tot sentința civilă nr. 313 F din 21 aprilie 2000 a Tribunalului

București, secția a V – a civilă și de contencios administrativ. A admis

acțiunea. A constatat nulitatea absolută a deciziei administrative nr. 542 din

10 aprilie 1978 a fostului Consiliului Popular al Municipiului București. A

obligat pe pârâta Primăria Municipiului București să lase în deplină

proprietate și posesie imobilul – prăvălia nr. 6 situată la parter cu pivniță

aferentă situată sub prăvălie și suprafața de teren de 7,13 m.p. din suprafața

totală de 765,4 m.p. situat în București.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut în esență că decizia administrativă potrivit art. 4 alin. (2) din

Decretul nr. 223/1974 devenea definitivă și începea să-și producă efectele după

expirarea termenului în care persoanele ale căror bunuri erau trecute în

proprietatea statului puteau să facă plângere împotriva acestei decizii.

Exercitarea acestui drept impunea însă comunicarea actului administrativ. Cum

decizia nr. 542 din 10 aprilie 1978 nu a fost comunicată reclamantului, acesta

este încă în termen de a formula plângere.

Instanța a constatat nulitatea

deciziei nr. 542 din 10 aprilie 1978, ceea ce înseamnă că titlul statului nu

este valabil.

Împotriva deciziei nr. 533 A din 29

noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă, Municipiul

București reprezentat de Primarul General a formulat recurs bazându-se pe

dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ. Recurentul susține în esență că

Decretul nr. 223/1974 a fost aplicat cu respectarea dispozițiilor sale, ceea ce

determină ca titlul statului să fie valabil.

Nimeni nu se poate prevala de

necunoașterea legii, respectiv sancțiunea ce urma să se aplice ca urmare a

nerespectării legilor în vigoare la acea dată.

Faptul că decizia de preluare în

proprietatea statului nu a fost comunicată nu constituie un motiv de

nevalabilitate a titlului statului deoarece nu a fost indicată nici o adresă la

care să se poată efectua comunicarea, iar în străinătate nu se făceau

comunicări.

Dreptul la acțiune al reclamantului

s-a prescris.

Recursul este nefondat.

În privința criticilor grupate sub

incidența art. 304 pct. 9 se rețin următoarele:

În mod corect instanța de apel în

rejudecare a reținut că nu au fost respectate dispozițiile Decretului nr.  223/1974.

Doar respectarea dispozițiilor Decretului

nr. 223/1974 conferea valabilitate titlului statului.

Deși în art. 4 alin. (2) din

Decretul nr. 223/1974 se prevedea obligativitatea comunicării deciziei, acest

lucru nu s-a întâmplat.

Dispozițiile art. 95 C. proc. civ.

prevăd modalitatea în care se pot aduce la cunoștință actele în situația în

care domiciliul celui ce trebuie înștiințat nu este cunoscut.

Astfel, criticile recurentului cu

privire la pretinsa respectare a Decretului nr. 223/1974 la cel al faptului că

reclamantul cunoștea consecința nerespectării dispozițiilor acestui decret și

la cel al faptului că nu s-a putut face comunicarea deciziei deoarece nu a fost

indicată nici o adresă, iar în străinătate nu se făceau comunicări, urmează a

fi înlăturate.

De asemenea, nu poate fi primită

critica privind prescripția dreptului la acțiune al reclamantului.

Atâta timp cât decizia nu a fost

comunicată, reclamantul este încă în termen să formuleze plângere.

În ce privește invocarea

dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ. „când instanța a depășit

atribuțiile  puterii judecătorești”, critica nu este întemeiată deoarece

instanța de apel a analizat nerespectarea dispozițiilor Decretului nr. 223/1974

constatând necomunicarea deciziei nr. 524 din 10 aprilie 1978, ceea ce a determinat

nulitatea sa și deținerea bunului de către stat fără titlu valabil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva

deciziei civile nr. 533 A din 29 noiembrie 2001 a Curții de Apel București,

secția a III – a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  1 octombrie 2003.