ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3743/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria sectorului 2 cu nr. 21076 din 14 decembrie 1998 reclamantul T.H. a chemat în judecată Primăria Municipiului București prin Primar General solicitând să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 542 din 10 aprilie 1978 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București cu privire la trecerea în proprietatea statului a prăvăliei nr. 6 de la parter, a depozitului de materiale de la subsol cu intrare din prăvălie și a terenului aferent în suprafață de 7,13 m.p. din totalul de 765,40 m.p. situat în București. Ca o consecință a deținerii fără titlu de către pârâtă a imobilului s-a cerut obligarea acesteia de a i-l lăsa reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin contractul de donație autentificat sub nr. 3122 din 1 mai 1974 la fostul Notariat de Stat Local al sectorului 1, I.M. și I.S.M., părinții reclamantului care la acea dată se numea I.H., iar ulterior și-a schimbat numele, i-au donat imobilul menționat. În anul 1977 reclamantul a părăsit țara, iar prin decizia nr. 542 din 10 aprilie 1978 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București imobilul a fost trecut în proprietatea statului, fără plată, în temeiul prevederilor Decretului nr. 233/1974 și cu efect retroactiv de la 6 decembrie 1974. S-a mai învederat că această decizie este lovită de nulitate absolută întrucât nu i-a fost niciodată comunicată reclamantului care nu a fost deci în măsură să o conteste.

În aceste condiții, titlul statului nu este valabil iar bunul urmează să revină în patrimoniul reclamantului. După un prim ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 533 A din 29 noiembrie 2001 Curtea de Apel București, secția a III – a civilă, a admis apelul declarat de apelantul-reclamant T.H., a schimbat în tot sentința civilă nr. 313 F din 21 aprilie 2000 a Tribunalului București, secția a V – a civilă și de contencios administrativ. A admis acțiunea. A constatat nulitatea absolută a deciziei administrative nr. 542 din 10 aprilie 1978 a fostului Consiliului Popular al Municipiului București. A obligat pe pârâta Primăria Municipiului București să lase în deplină proprietate și posesie imobilul – prăvălia nr. 6 situată la parter cu pivniță aferentă situată sub prăvălie și suprafața de teren de 7,13 m.p.

din suprafața totală de 765,4 m.p. situat în București. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că decizia administrativă potrivit art. 4 alin. (2) din Decretul nr. 223/1974 devenea definitivă și începea să-și producă efectele după expirarea termenului în care persoanele ale căror bunuri erau trecute în proprietatea statului puteau să facă plângere împotriva acestei decizii. Exercitarea acestui drept impunea însă comunicarea actului administrativ. Cum decizia nr. 542 din 10 aprilie 1978 nu a fost comunicată reclamantului, acesta este încă în termen de a formula plângere. Instanța a constatat nulitatea deciziei nr. 542 din 10 aprilie 1978, ceea ce înseamnă că titlul statului nu este valabil.

Împotriva deciziei nr. 533 A din 29 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă, Municipiul București reprezentat de Primarul General a formulat recurs bazându-se pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ. Recurentul susține în esență că Decretul nr. 223/1974 a fost aplicat cu respectarea dispozițiilor sale, ceea ce determină ca titlul statului să fie valabil. Nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, respectiv sancțiunea ce urma să se aplice ca urmare a nerespectării legilor în vigoare la acea dată. Faptul că decizia de preluare în proprietatea statului nu a fost comunicată nu constituie un motiv de nevalabilitate a titlului statului deoarece nu a fost indicată nici o adresă la care să se poată efectua comunicarea, iar în străinătate nu se făceau comunicări.

Dreptul la acțiune al reclamantului s-a prescris. Recursul este nefondat. În privința criticilor grupate sub incidența art. 304 pct. 9 se rețin următoarele: În mod corect instanța de apel în rejudecare a reținut că nu au fost respectate dispozițiile Decretului nr. 223/1974. Doar respectarea dispozițiilor Decretului nr. 223/1974 conferea valabilitate titlului statului. Deși în art. 4 alin. (2) din Decretul nr. 223/1974 se prevedea obligativitatea comunicării deciziei, acest lucru nu s-a întâmplat. Dispozițiile art. 95 C. proc. civ. prevăd modalitatea în care se pot aduce la cunoștință actele în situația în care domiciliul celui ce trebuie înștiințat nu este cunoscut.

Astfel, criticile recurentului cu privire la pretinsa respectare a Decretului nr. 223/1974 la cel al faptului că reclamantul cunoștea consecința nerespectării dispozițiilor acestui decret și la cel al faptului că nu s-a putut face comunicarea deciziei deoarece nu a fost indicată nici o adresă, iar în străinătate nu se făceau comunicări, urmează a fi înlăturate. De asemenea, nu poate fi primită critica privind prescripția dreptului la acțiune al reclamantului. Atâta timp cât decizia nu a fost comunicată, reclamantul este încă în termen să formuleze plângere. În ce privește invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ. „când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești”, critica nu este întemeiată deoarece instanța de apel a analizat nerespectarea dispozițiilor Decretului nr. 223/1974 constatând necomunicarea deciziei nr. 524 din 10 aprilie 1978, ceea ce a determinat nulitatea sa și deținerea bunului de către stat fără titlu valabil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 533 A din 29 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2003.