ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 973/2003

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de SC „S” SA împotriva deciziei nr.3131 din 22 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția contencios administrativ. La apelul nominal s-au prezentat contestatoarea SC „S” SA reprezentată de avocatul F.D.; intimata G.G.M., personal și asistată de avocatul Z.L.; intimatul Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței reprezentat de consilierul juridic M.G.; intimata Autoritatea pentru Privatizarea și Administrarea Participațiilor Statului reprezentată de consilierul juridic C.V. Au lipsit intimații Consiliul General al Municipiului București și Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr.18/1991, Ilfov. Procedura completă.

Reprezentantul contestatoarei SC „S” SA a precizat că motivele contestației în anulare formulate își au temeiul în prevederile art.317 pct.2 și art.318 din Codul de procedură civilă.

În susținerea contestației, a arătat următoarele: cererile privind anularea titlului de proprietate emis în baza Legii nr.18/1991, sunt de competența instanțelor de drept comun, respectiv a judecătoriilor, această competență fiind confirmată și de practica Secțiilor Unite ale Curții Supreme de Justiție; reclamanta a introdus o acțiune în revendicare la Judecătoria sectorului 1, acțiunea fiind respinsă la data de 28 februarie 2003; prin decizia atacată s-a nesocotit prioritatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis la data de 26 noiembrie 1993, pe seama SC „S” SA, care a fost transcris la data de 23 ianuarie 1995, în timp ce titlul de proprietate al reclamantei a fost emis la 1 martie 1994 deși emiterea celui de-al doilea titlu nu putea fi făcută decât după desființarea primului titlu; prin decizia atacată, instanța de recurs s-a pronunțat asupra cererilor reconvenționale formulate de SC „S” SA și Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor și Locuinței deși nu era competentă, astfel că decizia atacată este nulă „atrăgând și nulitatea sentinței nr.16/2002 dată de Curtea de Apel Ploiești; nu se poate vorbi de o prorogare legală de competență, întrucât societatea ar fi lipsită de beneficiul celor două grade de jurisdicție.

Reprezentantul contestatoarei a mai arătat că soluția pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unor greșeli materiale, așa cum acestea au fost prezentate prin motivele contestației în anulare. A solicitat admiterea contestației în anulare; anularea deciziei atacate și emiterea unei noi hotărâri prin care să fie admis recursul declarat de societatea „S”; declinarea competenței privind soluționarea cererilor reconvenționale, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. A depus concluzii scrise însoțite de înscrisuri (filele 43-50, dosar recurs). Reprezentanta intimatei G.G.M. a arătat că împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția comercială și contencios administrativ, contestatoarea, respectiv SC „S”SA a formulat recurs, având posibilitatea, prin intermediul acestei căi de atac să-și prezinte toate criticile.

A mai arătat că instanța de fond a fost legal investită cu soluționarea acțiunii în contencios administrativ privind anularea unui act administrativ emis de un organ al autorității publice. A pus concluzii de respingere a contestației în anulare, ca inadmisibilă, întrucât este vorba de o eroare procedurală în legătură cu care nu este necesară o apreciere a fondului. Reprezentanta Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței a pus concluzii de admitere a contestației în anulare, arătând că soluția instanței de recurs este rezultatul unor greșeli materiale întrucât instanța a confundat elemente importante ale dosarului, și anume, cele privind emiterea și transcrierea celor două titluri de proprietate.

Reprezentantul Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, a susținut contestația în anulare formulată de S.C.„S” SA, solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei atacate și emiterea unei noi hotărâri prin care să fie admis recursul declarat de societatea „S” SA. A depus concluzii scrise (filele 50-53, dosar recurs). C U R T E A Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 20 noiembrie 2002 la Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencios administrativ, SC „S” SA a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr.3131/ 11.10.2002 pronunțată de această secție în dosarul nr.977/2002, solicitând anularea deciziei atacate și reluarea judecății.

S-a solicitat de asemeni suspendarea deciziei contestate conform art.403 Cod procedură civilă până la soluționarea contestației, cerere ce nu a mai fost susținută în instanță.

În motivarea contestației, contestatoarea a susținut că: - decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competența materială, deoarece prin cererile reconvenționale formulate de SC „S” SA și Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței s-a solicitat anularea titlului de proprietate nr.5968/1994, aceste cereri neputând fi soluționate de instanța de contencios; - prin decizia contestată s-a nesocotit prioritatea Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate seria M 10 nr.6201/ 26.11.1993, față de titlul de proprietate al intimatei-reclamante; - instanța a soluționat cererea ca o veritabilă acțiune în revendicare; - certificatul de atestare a dreptului de proprietate a cărui anulare s-a solicitat a fost emis cu respectarea prevedeilor Legii nr.15/1990 și H.G.

nr.834/1991; - greșit s-a reținut că terenul nu îi este necesar contestatoarei în realizarea obiectivului de activitate; - terenul se află situat în Aleea Teișani nr.13 A și nu la nr.11 sau 11 bis. În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art.317 pct.2 Cod procedură civilă și art.318 Cod procedură civilă. Analizând motivele invocate în susținerea contestației în anulare, prin prisma dispozițiilor procedurale aplicabile, art.317-318 Cod procedură civilă, Curtea o va respinge ca neîntemeiată pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare comună, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor irevocabile în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Codul de procedură civilă reglementează o contestație în anulare obișnuită, de drept comun (art.317) și o contestație în anulare specială (art.318). În cazul de față, contestatoarea a invocat atât motive care vizează contestația în anulare obișnuită, cât și motive care vizează contestația în anulare specială. Astfel, referitor la primul motiv de contestație, prin care se invocă încalcarea dispozițiilor art.317 pct.2 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art.317(1) Cod procedură civilă „hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare... numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului când: ...(2) hotărârea a fost dacă de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență”.

Rezultă deci că pentru a se invoca acest motiv este necesar ca el să nu fi putut fi invocat pe calea apelului sau recursului. Or, în cauza de față, cererile reconvenționale despre care se face vorbire au fost formulate în anul 1995, iar cauza a parcurs mai multe cicluri procesuale, inclusiv recursurile declarate de contestatoare, care însă nu a invocat niciodată acest motiv deși putea să o facă. Dacă s-ar admite că în această fază și pe calea unei căi extraordinare de atac s-ar putea invoca, ca motiv de desființare a unei hotărâri, încălcarea normelor de competență (generală, materială, teritorială exclusivă), ar însemna ca partea interesată să aibă posibilitatea să aleagă între recurs și contestație în anulare, ceea ce însă contravine principiilor procedurale care guvernează căile de atac ordinare.

Independent de această împrejurare, Curtea va reține și faptul că instanța de fond investită cu soluționarea acțiunii principale (acțiune ce avea ca obiect anularea unui act administrativ) era competentă să soluționeze cererile reconvenționale formulate de contestatoare și de fostul M.L.P.A.T prin prorogare de competență în baza dispozițiilor art.17 din Codul de procedură civilă în raport de care „cererile accesorii și incidente sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală”.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de contestație prin care se invocă dispozițiile art.318 Cod procedură civilă și acesta urmează a fi respins ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente: Contestația în anulare specială este reglementată de dispozițiile art.318 Cod procedură civilă potrivit cu care „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”. Prin „greșeală materială”, în sensul dispozițiilor legale menționate, se înțelege, astfel cum s-a statuat în practica și literatura de specialitate, o eroare procedurală în legătură cu aspectele formale ale judecății pentru rectificarea căreia nu este necesară o reexaminare a fondului cauzei sau o reapreciere a probelor.

Cu alte cuvinte, textul procedural mai sus invocat vizează greșeli de fapt involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural. Fiind vorba de un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu trebuie interpretată extensiv și deci, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate greșeli de judecată care ar putea pune în discuție o reexaminare a fondului, deoarece s-ar ajunge în situația în care legea ar permite părților recursul la recurs, soluționat de aceeași instanță. Sub acest aspect, Curtea reține că motivele invocate de contestatoare la punctul 2 din contestație, se referă la eventuale greșeli de judecată care pun în discuție reexaminarea fondului judecății, precum și o reapreciere a probelor, ceea ce însă este inadmisibil pe calea unei contestații în anulare.

Astfel, omisiunea instanței de recurs de a acorda preferabilitate certificatului de atestare a dreptului de proprietate pe motiv că ar fi fost emis la o dată anterioară; criticile aduse considerentelor de drept și de fapt reținute de instanță; identificarea greșită a terenului în raport de numărul stradal reținut; toate reprezintă aspecte care vizează fondul judecății, ele neputând fi apreciate ca greșeli materiale în sensul dispozițiilor art.318 Cod procedură civilă. În consecință, în raport de cele mai sus reținute, contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr.3131/ 22.10.2002, va fi respinsă ca neîntemiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge contestația în anulare formulată de SC „S” SA împotriva deciziei nr.3131 din 22 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția contencios administrativ, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2003.