ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1573/2003

La data de 4 aprilie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și de D.G.F.P. Prahova în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr.113 din 6 noiembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești – Secția civilă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 4 aprilie 2003, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la 15 aprilie 2003. C U R T E A Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 25 aprilie 2000, Academia Română a chemat în judecată, prin acțiune modificată ulterior, Primăria orașului Sinaia și R.A.

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat București, pentru revendicarea imobilului compus din 1200 m.p. teren și vila „Garofița” (fosta ”Djuvara”), situat în locul numit „Cumpătu” în orașul Sinaia, str.Aluniș nr.21 (fostă str.Principesa Margareta nr.26, str.Vasile Roată nr.26). R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat București a arătat ca titular al dreptului, în temeiul art.64-66 C.proc.civ., pe Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova. Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr.193 din 4 iulie 2000, a admis acțiunea și a obligat pe pârâții R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat București și Ministerul Finanțelor Publice, să-i restituie reclamantei în deplină proprietate și posesie, imobilul revendicat.

A respins acțiunea față de pârâta Primăria orașului Sinaia. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr.113 din 6 noiembrie 2001, a respins, ca nefondate, apelurile pârâților R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și Ministerului Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Prahova, cu motivarea că reclamanta a dovedit pretenția de proprietate asupra imobilului revendicat. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și Ministerul Finanțelor, prin D.G.F.P. Prahova, bazat pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7 și 9 C.proc.civ., în dezvoltarea cărora, au arătat, în esență, că instanța de apel, păstrând soluția admiterii acțiunii, a violat dispozițiile legale referitoare la valabilitatea donației invocată de reclamantă în sprijinul pretențiilor sale, precum și cele privind identitatea dintre imobilul care a format obiectul acestui act juridic și cel revendicat.

Au cerut respingerea acțiunii. Recursurile sunt întemeiate în sensul celor ce urmează. Din economia reglementărilor cuprinse în art.480 și 644 C.civ., rezultă că acțiunea în revendicare imobiliară are ca temei juridic pretenția de proprietate asupra imobilului revendicat, care trebuie dovedită. În aplicarea acestor reguli de drept, art.4 alin.2 din Legea nr.752 din 27 decembrie 2001, de imediată aplicare de la 27 decembrie 2001 (art.25 alin.1), prevede că se restituie în patrimoniul Academiei Române, bunurile mobile și imobile de care aceasta a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără titlu. Proba proprietății și deposedării abuzive unită cu identitatea fizică dintre imobilul pretins dobândit și cel revendicat, sunt, ca atare, determinante pentru admiterea unor asemenea acțiuni în revendicare.

Or, în speță, reclamanta a invocat existența unui contract de donație, ca mod derivat de dobândire a proprietății. Pârâții au opus nulitatea donației pentru absența acceptării în formă autentică (art.814 C.civ.), iar reclamanta valabilitatea acceptării, în condițiile art.1171 C.civ., așa cum ar rezulta din înscrisurile aflate la filele 8-12 (dosar fond) și 19-22 (dosar apel). Aceste aspecte, esențiale în rezolvarea pricinii, deși invocate n-au fost examinate și apreciate în apel. Nu mai puțin, reclamanta revendică o construcție și 1200 mp teren, aflate în orașul Sinaia, str.Aluniș nr.21, în timp ce pârâții, făcând trimiteri la înscrisurile aflate la f. 7, 11, 25, 123, 128 (dosar fond) susțin că au în patrimoniu un alt imobil, compus dintr-o construcție și 1811,83 mp, situat pe str.Aluniș, la nr.26, referitor la care n-ar exista o deposedare abuzivă.

Identic, și aceste aspecte au rămas fără examinare și fără răspunsul instanței de apel, bazat pe o expertiză judiciară. Cum toate aceste împrejurări de fapt ale pricinii n-au fost stabilite, se impune, în temeiul art.313 și 314 C.proc.civ., admiterea recursurilor și casarea hotărârii recurate, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru rejudecarea apelului. Instanța de trimitere urmează a ține seama de dispozițiile art.315 C.proc.civ., inclusiv de corecta aplicare în cauză a prevederilor art.64-66 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâtele R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva deciziei nr.113 din 6.11.2001 a Curții de Apel Ploiești – Secția civilă. Casează această decizie și trimite cauza, pentru rejudecarea apelurilor, la Curtea de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2003.