ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2350/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 30 august 2001, reclamantul A.A., cetățean sudanez, în contradictoriu cu Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei – Direcția pentru Străini și Probleme de Migrări, a solicitat anularea vizei de ieșire din țară, acordată la data de 17 iulie 2001 și obligarea pârâtei de a prelungi dreptul de ședere în România, în calitate de asociat al firmei SC M.I. SRL. În motivarea acțiunii, s-a arătat că înainte de expirarea vizei de afaceri, cu o săptămână, s-a prezentat la Serviciul Pașapoarte, unde a depus documentația cerută de lege, pentru prelungirea vizei de afaceri, viză ce expira la 18 iunie 2001. La data de 11 iulie 2001 reclamantul a primit viză de ieșire din țară, pentru motivul că nu a fost găsit la controlul efectuat la sediul firmei și la reședința sa.

Se precizează că în urma acordării vizei de ieșire a formulat un memoriu, înregistrat sub nr. 6359/I.A./II din 20 august 2001, la Direcția pentru Străini și Probleme de Migrări, care i-a menținut măsura luată la data de 11 iulie 2001. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 873 din 30 septembrie 2002, a respins ca nefondată acțiunea reclamantului. Pentru a soluționa astfel, instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că la sediul social al firmei s-a desfășurat o activitate comercială reală și corectă. Considerând hotărârea nelegală și netemeinică, a declarat recurs A.A. În motivarea cererii de recurs s-a arătat, în esență, că instanța a săvârșit o gravă eroare în aprecierea probelor, care dovedeau existența sediului firmei indicată de reclamant.

Examinând soluția recurată în raport cu criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale incidente în cauză, se constată că recursul este nefondat. Reclamantul A.A., cetățean suedez, a solicitat prelungirea dreptului de ședere în țară, în perioada 10 februarie 1988 – 18 iunie 2001, având calitatea de student și apoi de asociat al SC M.I. SRL. Cu ocazia controlului efectuat de Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, s-a constatat că la sediul declarat al firmei, se afla o persoană fizică S.N. care a declarat că a încheiat cu reclamantul. un contract de închiriere, dar în realitate la această adresă nu s-au desfășurat niciodată activități specifice unei firme.

Având în vedere și că din activitatea firmei a rezultat un profit de 25.107.000 lei, iar reclamantul nu a specificat o altă adresă unde firma și-ar desfășura activitatea, Ministerul de Interne – Serviciul pentru Străini și Probleme de Migrări, a acordat la data de 11 iulie 2001, viza de ieșire din țară nr. 834354, valabilă până la data de 25 iulie 2001, în conformitate cu art. 18 alin. (2), coroborat cu art. 11 lit. a) și c) din Legea nr. 123/2001. Rezultă că viza de ieșire a fost corect aplicată, față de împrejurarea că SC M.I. SRL nu funcționează efectiv la adresa indicată, iar reclamantul nu a justificat un interes legitim pentru rămânerea pe teritoriul României. Față de considerentele de mai sus, recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.A., împotriva sentinței civile nr. 873 din 30 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2003.