ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1616/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Ministerul Justiției, sub nr. 781 din 6 decembrie 2001, reclamantul C.K.,

cetățean turc, a solicitat acordarea cetățeniei române. în temeiul art. 8 din

Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cererea fiind publicată în

Monitorul Oficial.

În vederea soluționării cererii,

reclamantul a fost convocat la sediul Ministerului Justiției, pentru data de 25

aprilie 2002, unde Comisia pentru probleme de cetățenie, constituită potrivit

art. 13 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, examinând cererea de acordare a

cetățeniei, a constatat că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 8 lit.

f) și g) din lege, cu privire la cunoașterea limbii române și a unor noțiuni

din cultura și civilizația românească, în măsură suficientă pentru a se integra

în viața socială și respectiv, cunoașterea prevederilor Constituției României.

În baza acestor constatări,

Ministerul Justiției i-a comunicat reclamantului că nu întrunește condițiile

pentru acordarea cetățeniei.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 133 din 24 octombrie 2002, a

respins acțiunea reclamantului, prin care a solicitat anularea hotărârii

comisiei.

S-a reținut că susținerea

reclamantului că locuiește în România din anul 1991, unde desfășoară activități

comerciale, nu justifică acordarea cetățeniei, având în vedere constatările

Comisiei pentru probleme de cetățenie, potrivit cărora acesta nu îndeplinește

condițiile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 21/1991.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamantul, susținând, în esență, că atât în fața comisiei, cât și la

instanță, a răspuns corect în limba română la toate întrebările care i-au fost

puse, detaliat și cu precizările de rigoare, astfel că în mod nejustificat i-a

fost respinsă acțiunea.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 8 alin. (1) lit. f) și

g) din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, „cetățenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără

cetățenie sau cetățeanului străin, dacă:

- cunoaște limba română și posedă

noțiuni elementare de cultură și civilizație românească, în măsură suficientă,

pentru a se integra în viața socială;

- cunoaște prevederile Constituției

României”.

Or, în cauză, Comisia pentru

problemele de cetățenie, abilitată să efectueze procedura privind îndeplinirea

condițiilor legale, necesare pentru acordarea cetățeniei, în urma discuțiilor

purtate cu reclamantul, a constatat că acesta nu îndeplinește și condițiile

prevăzute de art. 8 lit. f) și g) din Legea nr. 21/1991, cu privire la

cunoașterea limbii române și a unor noțiuni din cultura și civilizația

românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viața socială și

respectiv, cunoașterea prevederilor Constituției României.

În raport cu cele menționate,

soluția adoptată de prima instanță este legală și temeinică, iar recursul,

nefondat, urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.K.,

împotriva sentinței civile nr. 133/CA din 24 octombrie 2002, a Curții de Apel

Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 aprilie 2003.