ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7437/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, sub nr. 1252 din 11 iulie 2002, reclamantul E.C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a contestat refuzul de acordare a cetățeniei române, comunicat prin adresa nr. 150 din 14 iunie 2002, emisă de cabinetul Ministerului Justiției. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că refuzul instituției publice pârâte, de acordare a cetățeniei române, este neîntemeiat, întrucât se află legal în România, din anul 1991, unde are domiciliu stabil, fiind căsătorit cu numita E.A., de cetățenie română și având împreună cu aceasta, un copil minor, având asigurate mijloace legale de existență și o conduită foarte bună.

Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 692/F din 27 septembrie 2002, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, reținând că pârâtul este o autoritate publică centrală, iar potrivit normelor de competență prevăzute la art. 3 pct. 1 C. proc. civ., actele emise de autoritățile publice centrale pot fi cenzurate de curțile de apel. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 780 din 29 mai 2003, a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată, reținând că din cercetările efectuate de Comisia pentru constatarea condițiilor de acordare a cetățeniei române, rezultă că reclamantul nu îndeplinește, cumulativ, condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, a cetățeniei române, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv nu a făcut dovada loialității față de Statul român.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, reclamantul a formulat recurs, invocând ca temei, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare și, susținând, în esență, că instanța de fond a încălcat art. 261 pct. 3 și 5 C. proc. civ. și art. 8 lit. b) din Legea nr. 21/1991, a cetățeniei române. Recursul este inadmisibil. Este necontestat că actul administrativ atacat în cauză, este încheierea prin care Comisia de specialitate de pe lângă Ministerul Justiției a constatat neîndeplinirea de către recurentul-reclamant, a condițiilor cerute de Legea cetățeniei nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispunând respingerea cererii prin care acesta a solicitat acordarea cetățeniei române.

Potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, încheierea de respingere poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia. Problema admisibilității recursului de față își găsește rezolvarea în răspunsul la întrebarea dacă instanța de contencios administrativ a soluționat contestația recurentului-reclamant, fiind sesizată în temeiul art. 1 din Legea nr. 29/1990 sau în temeiul art. 4 din aceeași lege, raportat la art. 299 C. proc. civ., după cum actul atacat este calificat, ca un simplu act administrativ emis de o autoritate administrativă sau este un act administrativ-jurisdicțional.

Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ, se poate adresa instanței competente, pentru anularea actului și recunoașterea dreptului, hotărârea instanței putând fi atacată cu recurs, conform art. 14 din aceeași lege. Pe de altă parte, potrivit art. 4 din Legea nr. 29/1990 și art. 299 C. proc. civ., actele administrative jurisdicționale pot fi atacate cu recurs, după epuizarea căilor administrativ-jurisdicționale, caz în care soluția pronunțată de instanță nu mai poate fi atacată cu un al doilea recurs. Deci, încadrarea căii de atac, în prevederile legale de mai sus, este dată de calificarea actului atacat: simplu act administrativ sau act administrativ-jurisdicțional.

Caracterul jurisdicțional al unui act administrativ este dat de statutul organului care îl adoptă sau emite, precum și de procedura și forma prin care a fost adoptat sau emis actul respectiv. Astfel, Comisia de pe lângă Ministerul Justiției nu este subordonată ministrului, fiind formată din magistrați judecători de la Tribunalul București, care funcționează după o procedură jurisdicțională, putând, potrivit art. 15 din Legea nr. 21/1991, să ceară explicații, petiționarului, să solicite relații de la autorități, să citeze și să audieze orice persoană care ar putea da informații folositoare, etc. Pe de altă parte, actul administrativ care finalizează această procedură, este, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, o încheiere motivată, aspect care caracterizează întotdeauna un act de jurisdicție.

În concluzie, actul atacat este un act administrativ jurisdicțional, instanța fiind sesizată în condițiile art. 4 din Legea nr. 29/1990 și art. 299 C. proc. civ., soluția pronunțată de curtea de apel, fiind astfel, definitivă și irevocabilă, iar recursul de față, inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de E.C., cetățean libanez, împotriva sentinței civile nr. 780 din 29 mai 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca inadmisibil. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2004.