ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 973/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul I.N. a

chemat în judecată pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, contestând

respingerea cererii sale de acordare a cetățeniei române.

Reclamantul a

susținut că nu s-a precizat care dintre condițiile prevăzute de art. 8 din

legea cetățeniei nu a fost îndeplinită, apreciind că îndeplinește toate

condițiile deoarece domiciliază legal în România de 19 ani, nu a creat probleme

față de statul și poporul român, nu a fost condamnat pentru infracțiuni în România

și în străinătate și cunoaște limba română suficient cât să se poată integra în

viața socială.

Prin Sentința civilă

nr. 895 din 8 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de

reclamantul I.N. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru

Cetățenie, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că prevederile de art. 8 alin. (1),

lit. f) și g) se referă la cunoașterea limbii române, deținerea unor noțiuni

elementare de cultură și civilizație românească, în măsură suficientă pentru a

se integra în viața socială, cunoașterea prevederilor Constituției României și

a imnului național.

Pentru verificarea

îndeplinirii acestor două condiții, reclamantul a susținut un interviu în fața

Comisiei pentru Cetățenie, în conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. (5)

din Legea nr. 21/1991, în cadrul acestuia dând o probă scrisă din care a

rezultat că nu cunoaște limba română suficient de bine.

Curtea de Apel a mai

apreciat că susținerile care vizează îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.

8 alin. (1) lit. a) - e) din Legea nr. 21/1991 sunt, de asemenea, irelevante în

soluționarea cauzei, întrucât Comisia pentru Cetățenie a constatat că reclamantul

îndeplinește aceste condiții, respingerea cererii de acordare a cetățeniei

române fiind determinată de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 8

alin. (1) lit. e) și f) din lege.

Împotriva hotărârii

instanței de fond reclamantul I.N. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că atât la

proba scrisă cât și la întrebările de cunoștințe generale reclamantul a răspuns

în proporție de 70%.

Recurentul apreciază

că instanța de fond a reținut doar răspunsurile eronate pe care le-a dat la

proba scrisă și orală din cadrul interviului, și nu a făcut mențiunea că la

proba scrisă, deși cu o caligrafie destul de dificilă, a reușit să scrie

suficient de corect iar la proba de cultură a răspuns corect la majoritatea

întrebărilor.

De asemenea, instanța

de fond a considerat că, deși celelalte condiții prevăzute de art. 8. alin. (1)

lit. a) - e) din Legea nr. 21/1991 sunt îndeplinite, sunt irelevante în

soluționarea cauzei deoarece Comisia pentru Cetățenie a respins cererea

reclamantului pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 8 alin. (1)

lit. e) și f). Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea contestației

și urmare a coroborării probelor administrate, respectiv înscrisurile depuse să

constate că a făcut dovada că posedă noțiuni elementare de cultură și

civilizație românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viața

socială.

Examinând cauza și

sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru considerentele în continuare

arătate.

Prin acțiunea

formulată, recurentul-reclamant a contestat respingerea cererii de acordare a

cetățeniei române, solicitând instanței admiterea contestației și „să

accepte" cererea sa de acordare a cetățeniei române.

Înalta Curte constată

că prin sentința recurată, în mod temeinic s-a reținut faptul că Ordinul

Președintelui ANC nr. 113/P din 09 august 2010, prin care a fost respinsă

cererea de acordare a cetățeniei române, este legal, fiind emis cu respectarea

dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 21/1991, neconstituind pentru

recurentul-reclamant un act vătămător în sensul dispozițiilor art. 1 din Legea

nr. 554/2004.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă fără putință de tăgadă că în urma susținerii

interviului organizat pentru verificarea condițiilor prevăzute la art. 8 alin.

(1) lit. f) și g) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, în data de 13 iulie

2010, s-a constatat în mod legal că recurentul-reclamant nu îndeplinește

condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. f) și g), deoarece nu cunoaște

dispozițiile fundamentale ale Constituției, nu posedă noțiuni elementare de

cultură și civilizație românească, în măsură suficientă pentru a se integra în

viața socială.

Înalta Curte constată

că instanța de fond, așa cum rezultă din considerentele sentinței atacate, a

analizat toate răspunsurile formulate în cadrul interviului, inclusiv proba

scrisă, concluzionând în mod temeinic și legal că reclamantul nu deține

suficiente cunoștințe în domeniu pentru a se integra în viața socială.

Așa cum rezultă din

consemnările interviului și din proba scrisă la același interviu, Comisia

pentru Cetățenie a constatat că recurentul nu îndeplinește condițiile prevăzute

de art. 8 lit. f) și g) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 modificată și

completată, respectiv că „nu știe să scrie și să citească în limba română, nu

cunoaște dispozițiile fundamentale ale Constituției, nu posedă noțiuni

elementare de cultură și civilizație românească legate de istoria și geografia

poporului român în măsură suficientă pentru a se integra în viața

socială."

Evaluarea în cadrul

interviului de către Comisia pentru Cetățenie a cuprins atât răspunsurile la

întrebările adresate, cât și cunoștințele de limbă română din proba scrisă,

respectiv proba de citire a unui text în limba română, ocazie cu care s-a

constatat că sunt insuficiente cunoștințele recurentului.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de I.N., împotriva Sentinței civile nr. 895 din 8 februarie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.