ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2081/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul K.H. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Autoritatea Națională pentru Cetățenie solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea ordinului Ministrului Justiției prin care i s-a respins cererea de acordare a cetățeniei române. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în mod eronat Comisia pentru cetățenie a apreciat că nu cunoaște materia din care a fost examinat cu ocazia susținerii interviului din data de 27 aprilie 2010 din cadrul Dosarului nr. 8969/A din 19 august 2009, fără a ține cont de problemele pe care le are cu auzul.

La data de 22 iulie 2010, reclamantul a depus la dosar cerere completatoare și precizatoare în care a solicitat anularea Ordinului nr. 69/P din 23 iunie 2010 al Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie. În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport de dispozițiile art. 1, art. 9 și art. 15 din O.U.G. nr. 5/2010. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 82 din 11 ianuarie 2011, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta, a admis acțiunea reclamantului K.H., a anulat Ordinul nr. 69/P din 23 iunie 2010 al Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie și a obligat pârâta să emită un ordin de acordare a cetățeniei române reclamantului. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: 1) Pârâtul Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă, față de prevederile art. 1, art. 9 și art. 15 din O.U.G. nr. 5/2010 și ale art. 18 din Legea nr. 21/1991.

Examinarea cererilor de acordare a cetățeniei române este în competența Comisiei pentru cetățenie. 2) Pe fondul cauzei, curtea de apel a arătat faptul că cererea reclamantului a fost respinsă pe motivul neîndeplinirii condițiilor impuse de art. 8 alin. (1) lit. f) și g) din Legea nr. 21/1991, modificată. Mai precis, s-a reținut faptul că reclamantul nu cunoaște limba română, nu posedă noțiuni elementare de cultură și civilizație românească, în măsură a se integra în viața socială și nu cunoaște prevederile Constituției și imnul național. Prima instanță a apreciat că întrebările adresate reclamantului nu sunt relevante pentru aprecierea nivelului de cunoaștere a elementelor anterior individualizate; în plus, s-a susținut faptul că acestea cuprind un grad de complexitate ridicat, dar, în același timp, nerelevant, sub aspectul dovedirii cunoașterii noțiunilor prevăzute la dispozițiile normative anterior indicate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, care a solicitat casarea sa în parte, în sensul respingerii acțiunii intimatului-reclamant ca nefondată. În primul motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurenta a susținut că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin încălcarea dispozițiilor constituționale referitoare la desfășurarea raporturilor dintre puterile statului - judecătorească și executivă, precum și cele ale legii organice, întrucât a apreciat că întrebările la care nu a răspuns intimatul la interviul nepromovat sunt irelevante și cu un grad ridicat de complexitate. Instanța a luat interviu intimatului în ședință publică, prin adresarea a trei întrebări pentru verificarea condițiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. f) și g) din Legea nr. 21/1991, modificată.

Procedând în acest fel, instanța s-a substituit în atribuțiile Comisiei pentru cetățenie, singura autoritate publică învestită de lege să aplice procedura legală de acordare, redobândire, renunțare și retragere a cetățeniei române. Mai mult decât atât, instanța a procedat la evaluarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege la un moment ulterior celui la care au fost verificate de către Comisie. În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 6 teza a II-a C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut: obligarea autorității să emită un ordin de acordare a cetățeniei române intimatului. În cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta a precizat faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a Legii nr. 21/1991. Intimatul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: I. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 teza a II-a C. proc. civ. este fondat. Astfel, obiectul cererii deduse judecății, astfel cum a fost precizată, îl reprezintă anularea Ordinului nr. 69/P din 23 iunie 2010 emis de Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie prin care s-a respins cererea intimatului de acordare a cetățeniei române.

Prin sentința recurată, prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului K.H., a anulat ordinul anterior individualizat și a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie să emită un ordin de acordare a cetățeniei române reclamantului. Ca atare, instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut (extra petita): obligarea autorității să emită un ordin de acordare a cetățeniei române intimatului. Pronunțând o asemenea soluție, curtea de apel a încălcat principiul disponibilității părților în proces, precum și dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care statuează că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. II. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc.

civ. este fondat. Într-adevăr, instanța de contencios administrativ nu se poate substitui în competențele Comisiei pentru cetățenie, ci poate verifica doar dacă procedura aplicabilă în cauză a fost respectată, adică dacă ordinul contestat a fost emis de autoritatea competentă, dacă partea a fost convocată la interviu, dacă la data susținerii interviului Comisia a fost legal constituită etc. Ca atare, Înalta Curte va obliga Comisia pentru cetățenie să reanalizeze îndeplinirea de către intimatul-reclamant a tuturor condițiilor impuse de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, modificată. În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va înlătura obligarea recurentei Autoritatea Națională pentru Cetățenie să emită ordinul de acordare a cetățeniei române intimatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie împotriva Sentinței nr. 82 din 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că înlătură obligarea Autorității Naționale pentru Cetățenie să emită ordinul de acordare a cetățeniei române reclamantului. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2012. Procesat de GGC - GV