ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 52/2003

R O M Â N I A

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I A  NR. 52                                                                                                                                                      DOSAR

NR. 1715 / 2002

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul

Z.A.împotriva deciziei nr. 13/A din 13 martie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș

– Secția civilă.

La apelul nominal s-au

prezentat recurentul-reclamant Z.A., intimații-pârâți Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de consilier juridic V.C.S., S.C.

“T.” S.A. și S.C. FVK “R.” SRL, ambele prin consilier juridic Ș.C., lipsind

intimații-pârâți Primăria Băile “T.” și Rusu Ioan.

Procedura completă.

Recurentul-reclamant

Z.A.solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Având cuvântul pe rând,

consilierii juridici V.C.S. și Ș.C., precum și reprezentantul Ministerului

Public pun concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub

nr. 2738/1996, reclamantul Z.A.a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C.

“T.” S.A. suspendarea vânzării la licitație a imobilului situat în “T.” Băi,

str. Oltului nr. 82 și să se constate că imobilul respectiv a fost naționalizat

în mod legal în baza Decretului nr. 92/1950.

La data de 15 august 1996,

reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că, alături de pârâta S.C. “T.”

S.A. Băile “T.”, a mai chemat în judecată Primăria Băile “T.”, pe R.I.și S.C.

“R.”, solicitând să se constate nulitatea absolută a naționalizării imobilului,

să se constate nulitatea transmiterii dreptului de proprietate în favoarea

pârâților S.C. “T.” S.A., R.I.și S.C. “R.” și să se facă cuvenitele mențiuni în

C.F. prin înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului cu

titlu de rectificare și moștenire.

Prin sentința civilă nr.1007

din 27 aprilie 1999, Judecătoria Miercurea Ciuc a declinat în favoarea

Tribunalului Harghita competența de soluționare a cauzei, întrucât valoarea

imobilului depășește 150.000.000 lei.

La data de 7 martie 2000

pârâta S.C. FVK “R.” Brașov a depus la dosar cerere reconvențională solicitând

ca, în cazul în care se va dispune restituirea în natură a imobilului, să se

constate dreptul său de retenție asupra acelei construcții până când

reclamantul îi va restitui suma de 296.464.000 lei, corelată cu rata inflației

la data plății.

Prin sentința civilă nr. 378

din 11 mai 2000, Tribunalul Harghita a admis acțiunea formulată de reclamant,

așa cum a fost precizată și modificată și a respins cererea reconvențională constatând

că a fost tardiv depusă.

Împotriva acestei sentințe au

formulat apeluri S.C. FVK “R.” Brașov, R.I.și S.C. “T.” S.A. Băile “T.”, care

au fost admise, prin decizia civilă nr. 1/A din 18.01.2001. Hotărârea atacată a

fost desființată integral și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare,

întrucât tribunalul a respins ca tardivă cererea reconvențională, în loc să

procedeze în sensul art. 135 C.proc.civ., respectiv să o judece separat dacă

numai cererea principală era în stare de judecată și părțile nu consimțeau să

fie judecate împreună.

Rejudecând cauza, Tribunalul

Harghita, prin sentința civilă nr. 1973 din 28 noiembrie 2001, a respins

acțiunea reclamantului și, de asemenea, a respins cererea reconvențională a

pârâtei S.C. FVK “R.” SRL.

S-a reținut, în esență, că

reclamantul trebuia să urmeze calea Legii 112/1995 sau a Legii 10/2001, însă,

nu poate solicita restituirea imobilului pe calea acțiunii în revendicare,

nedovedind că în momentul naționalizării antecesorul său intra în categoria

persoanelor exceptate de la prevederile Decretului nr. 92/1950, cu atât mai

mult cu cât evidențele statistice relevă că imobilul cu 8 camere era destinat

închirierii pentru activități turistice.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamantul, invocând, în principal, reaua credință a

cumpărătorilor R.I.și S.C. FVK “R.” SRL Brașov, precum și faptul că vânzătoarea

S.C. “T.” S.A. Băile “T.” avea cunoștință că imobilul a fost solicitat imediat

după anul 1990 de firma de turism S.C. “ Z.T.”Cluj aparținând reclamantului.

Prin decizia nr. 13/A din 13

martie 2002, Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția civilă a respins apelul ca

nefondat.

Instanța de apel a reținut că

imobilul în litigiu nu intră în categoria caselor de locuit, cu destinația de

locuință, că a intrat în mod legal în patrimoniul S.C. “T.” S.A. Băile “T.”,

cumpărătorii, în speță, fiind de bună credință.

S-a mai reținut că reclamantul

are posibilitatea valorificării pretențiilor sale în conformitate cu

prevederile Legii 10/2001.

Împotriva acestei decizii

reclamantul a formulat recurs, întemeiat pe motivele prevăzute de art. 304 pct.

7, 8, 9 și 10 C.proc.civ., invocând, în principal, că nu s-a cercetat fondul

cauzei, greșita reținere a faptului că autorii reclamantului nu erau exceptați

de la naționalizare și motivarea contradictorie a hotărârii.

Recursul este fondat.

Într-adevăr, motivarea

deciziei curții de apel se bazează pe argumente contradictorii.

Astfel, pe de o parte se

reține că imobilul în litigiu nu intră în categoria caselor de locuit, iar pe

de altă parte se face referire la greșita aplicare a Decretului nr. 92/1950.

După ce se menționează că, „în

ceea ce privește restituirea în natură solicitată în baza Legii 10/2001 cu

invocarea art.  46 pct. 2, nu-și găsește aplicarea”, se arată că, „având în

vedere situația juridică a imobilului, reclamantul are posibilitatea

valorificării pretențiilor sale în conformitate cu prevederile Legii 10/2001.

De altfel, astfel de argumente

contradictorii reține și instanța de fond.

Totodată, nu este clarificată

situația de fapt, respectiv calitatea de unic moștenitor al reclamantului.

Toate acestea impun admiterea

recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de fond competentă.

Cum, în cauză, nu s-a efectuat

o expertiză de evaluare a imobilului, în raport cu dispozițiile art. 725 alin.

(2) C.proc.civ., raportat la art. 1 alin. 1 din același cod, instanța

competentă să judece în primă instanță este Judecătoria Miercurea Ciuc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul Z.A.împotriva

deciziei nr. 13/A din 13 martie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș – Secția

civilă.

Casează decizia recurată, precum și sentința nr. 1973

din 28 noiembrie 2001 a Tribunalului Harghita și trimite cauza pentru

rejudecare la Judecătoria Miercurea Ciuc, ca instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2003.