Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.04.2003
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1537/2003

HOTĂRÂRE
15.04.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1537/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 13 din 2 aprilie 2001, Colegiul jurisdicțional Sibiu al Curții de Conturi a admis actul de sesizare al Procurorului financiar și a dispus obligarea pârâților la despăgubiri civile, constând în T.V.A. neachitat, cu majorările de întârziere aferente. S-a reținut că întrucât Administrația Piețelor Sibiu a închiriat în anul 2000, 46 de chioșcuri, 26 boxe și 250 mese, pentru care a încheiat contracte, a emis facturi și a încasat chirii, devenind plătitoare de T.V.A. Secția jurisdicțională a Curții de Conturi, prin decizia nr. 351 din 29 iunie 2001, a respins recursurile jurisdicționale declarate de Direcția Administrația Piețelor Sibiu și de A.S.

și G.D. Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs pârâții Direcția Administrația Piețelor Sibiu, A.S., directorul acestei unități și G.D., contabil-șef, susținând, în esență, că prevederile art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 17/2000, nu le sunt aplicabile, întrucât textul prevede expres că nu se cuprind în sfera de aplicare a T.V.A. „instituțiile publice”, pentru activitățile lor administrative, că unitatea nu are personalitate juridică, funcționând ca serviciu în cadrul primăriei. Recursurile sunt nefondate. Potrivit dispozițiilor art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 17/2000: „nu sunt cuprinse în sfera de aplicare a T.V.A., operațiunile privind livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate de instituțiile publice pentru activitățile lor administrative, educative, de apărare, de ordine publică, siguranța statului, culturale și sportive”.

Din actele dosarului rezultă că Administrația Piețelor Sibiu are autonomie economică și financiară, având cont fiscal, cont deschis la trezorerie și întocmește buget propriu de venituri și cheltuieli. De asemenea, unitatea calculează, înregistrează și achită în nume propriu celelalte obligații fiscale datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale și bugetelor fondurilor speciale. Rezultă, deci, că activitatea de închiriere a respectivelor bunuri este o operațiune economică, ce intră în sfera de aplicare a T.V.A., astfel că în mod corect instanțele Curții de Conturi au apreciat că unitatea datorează T.V.A. pentru sumele încasate cu titlu de chirii în anul 2000, din închirierea spațiilor proprii.

Așa fiind, recursurile declarate de părți se vor respinge ca nefondate.

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Direcția Administrația Piețelor Sibiu și A.S. și G.D., împotriva deciziei nr. 351 din 29 iunie 2001 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-04-15
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1536/2003
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 13 din 2 aprilie 2001, Colegiul jurisdicțional Sibiu al Curții de Conturi a admis actul de sesizare al procurorului financiar și a dis
ÎCCJ 2003-02-19
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1022/2003
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 29 iunie 1999 la Tribunalul Sibiu, reclamanta, Asociația Familială B.M., a chemat în judecată statul român, reprezentat de
ÎCCJ 2004-06-24
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4556/2004
ținând domeniului public sau privat, aflate în administrarea sa. Împotriva acestei soluții a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, susținând, în es
ÎCCJ 2003-02-19
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 688/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu împotriva deciziei nr.167 din 19 aprilie 2002 a Curții de Conturi – Secția jurisdicțională. La apelul nominal s-a prezentat recurenta Direcția Generală
ÎCCJ 2005-06-08
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3462/2005
emită factura fiscală pârâta s-ar afla în situația în care, deși nu a încasat nici o sumă din vânzare, și nu a realizat nici un venit, ar trebui să achite T.V.A.-ul aferent prețului vânzării. În același sens sunt și cele cuprinse în raportu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă