ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3364/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 18 martie 2002 și precizată la 18 aprilie 2002, reclamanta SC K.L.

SRL București a chemat în judecată Direcția Generală a Vămilor, Vama Gara de Nord și Direcția Regională Vamală București, solicitând ca prin hotărâre judecătorească, Vama Gara de Nord să fie obligată să îndeplinească formalitățile de vămuire, pentru importul în regim de leasing intern conform Legii nr. 99/1999, Titlul II, pct. 21, art. 25 2 , a mașinii KIA serie motor G 4JP1472358, intrată în țară pe baza Commercial Invoice 06040801 din 4 august 2001, la data de 10 august 2001, la unitatea vamală Gara de Nord, conform cererii nr. 255 din 8 ianuarie 2002. În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că prin refuzul de a întocmi formalitățile vamale pentru autoturismul respectiv, se încalcă dreptul la liberă circulație a mărfurilor prevăzut la art. 25 alin. (1) din Constituție, dreptul societăților comerciale de a face acte și fapte de comerț, prevăzut de art. 7 C. com., dreptul de a face import în condiții de liberalizare, conform art. 1 și 2 din H.G.

nr. 215/1992 și în regim de leasing intern, conform Legii nr. 99/1999. Totodată, reclamanta a arătat că a introdus în țară autoturismul KIA pe care l-a păstrat sub supraveghere vamală, dar că autoritățile vamale refuză să îndeplinească formalitățile vamale, fără să respecte dispozițiile art. 377 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001, potrivit cărora termenul de 120 de zile prevăzut la art. 375 din H.G. nr. 1114/2001, curge după termenul prevăzut la art. 46 din Legea nr. 141/1997, respectiv 30 de zile, calculul termenului fiind făcut pe zile libere, conform art. 187 alin. (2) din Legea nr. 141/1997 și art. 101 C. proc. civ., și fără să țină cont de faptul că cererea din 8 ianuarie 2002, prin care a solicitat efectuarea formalităților vamale, a fost înregistrată în termen legal, având în vedere în plus și întreruperea activității de vămuire de la începutul anului, până la data înregistrării cererii sale.

Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 512 din 16 mai 2002, a admis acțiunea precizată a reclamantei, a constatat refuzul nejustificat al Direcției Generale a Vămilor – Vama Gara de Nord, de a soluționa cererea reclamantei conform art. 1 din Legea nr. 29/1990. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (10 din Legea nr. 29/1990, instanța de fond a obligat autoritatea vamală să emită declarația vamală de import pentru autoturismul KIA importat, reținând, în esență, că intrarea în regim vamal de supraveghere vamală a avut loc la 10 august 2001, iar cererea pentru îndeplinirea formalităților vamale pentru acesta s-a depus în termen legal. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Vămilor, prin Direcția Regională Interjudețeană București, invocând dispozițiile art. 46 din Legea nr. 141/1997, art. 375, 377 și 381 din H.G.

nr. 1114/2001, art. 304 pct. 9, 10 și 11, art. 304 1 C. proc. civ., și susținând, în esență, că reclamanta deși a depus cererea înregistrată sub nr. 255 din 8 ianuarie 2002, prin care a solicitat importul în regim de admitere temporară, totuși nu i s-a dat curs, având în vedere că stabilirea nivelului de poluare de către R.A.R., s-a efectuat la data de 9 ianuarie 2002, la o zi după expirarea termenului în care s-ar fi putut efectua operațiunea de vămuire. De asemenea, s-a susținut că în cauză s-au aplicat și dispozițiile art. 381 din Regulamentul vamal și a O.G. nr. 128/1998, modificată prin O.G. nr. 194/2001. Examinând sentința atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză și dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., se constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prin cap. 14, art. 375 și urm. din H.G. nr. 1114/2001, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, se reglementează regimul bunurilor pentru care nu sunt îndeplinite condițiile de vămuire la import. Astfel, conform dispozițiilor art. 377 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001, în cazul mărfurilor și bunurilor prevăzute la art. 375 alin. (2) și (3), termenul de păstrare a acestora în depozit curge de la data expirării perioadei prevăzute de art. 46 din Codul vamal al României, la care se adaugă prelungirile legal acordate, deci astfel cum au reținut ambele părți 150 (120+30) de zile libere - art. 187 alin. (2) din Legea nr. 141/1997 și art. 101 C. proc.

civ., de la data introducerii bunului în țară. În cauză, pe de o parte, se constată că intimata-reclamantă, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, a solicitat reglementarea situației vamale a bunului în termen legal. Este necontestat că intrarea în regimul vamal de supraveghere vamală a avut loc pe data de 10 august 2001, conform și documentelor de la dosar și că cererea de îndeplinire a formalităților vamale și de eliberare a Declarației Vamale de Import a fost înregistrată pe data de 8 ianuarie 2002. Pe de altă parte, argumentul autorităților vamale, în sensul că nu s-a putut efectua vămuirea, întrucât intimata-reclamantă a obținut documentul de la R.A.R. abia pe 9 ianuarie 2002, nu poate fi reținut ca o justificare a refuzului de a reglementa situația vamală a bunului, în raport cu data formulării cererii.

Aceasta, întrucât nu numai că societatea avea un astfel de document la introducerea bunului în țară, dar, mai mult, autoritatea vamală nu a reținut nici că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 381 sau 382 din H.G. nr. 1114/2001 și a O.G. nr. 128/1998, modificată prin O.G. nr. 194/2001. În plus, în toate cererile adresate autorității vamale, intimata-reclamantă a solicitat a se avea în vedere și perioada de întrerupere a activității de vămuire de la începutul anului până, la data de 8 ianuarie 2002, iar autoritatea vamală, pe de o parte, nu a combătut această susținere și, pe de altă parte, nici nu a făcut aplicațiunea art. 376 din H.G. nr. 1114/2001. În consecință, se constată că motivele de recurs sunt nefondate, iar sentința atacată este legală și temeinică, urmând a se respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Vămilor, sub denumirea actuală Autoritatea Națională Vamală, prin Direcția Regională Vamală București, împotriva sentinței civile nr. 512 din 16 mai 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2003.