ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1867/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

R.M. a chemat în judecată Direcția Generală a

Vămilor, pentru a dispune anularea deciziei nr. 2719/15 noiembrie 2000 emisă de

aceasta, ca nelegală.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la 2

august 1998 a achiziționat un autoturism din Germania în numele societății SC

M.D.R. Trading SRL al cărei asociat este, ca aport în natură la capitalul

social, conform actului adițional nr. 138/24 august 1998.

Mașina a fost introdusă în țară la 4 august 1998 și a

primit autorizație de circulație provizorie nr. 492310, pentru 30 de zile.

Întrucât mașina nu avea dispozitivul Euro 2 nu a

putut fi înmatriculată în România, motiv pentru care a solicitat vânzătorului

restituirea prețului. La data de 25 iulie 2000 a restituit numerele provizorii

proprietarului din Germania și s-au primit alte numere cu care mașina a fost

scoasă din țară în mai 1999, prin vama Nădlac. Acest autoturism nu este

proprietatea sa, ci aparține societății al cărei asociat majoritar este V.R.

Se arată de reclamantă că, nu poate răspunde pentru

acest bun ce aparține societății la care ea nu deține decât un procent de 15%

din capitalul social și că plata taxelor vamale nu se justifică pentru un

autoturism care a tranzitat România și care a fost restituit proprietarului

pentru defecțiuni tehnice.

Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, prin sentința nr. 209 din 22 februarie 2001, a respins acțiunea

ca neîntemeiată, reținând legalitatea actului contestat.

Considerând hotărârea netemeinică și nelegală,

reclamanta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și

în fond admiterea acțiunii.

S-a arătat că autoturismul a fost introdus în țară pe

numele societății comerciale, reclamanta fiind doar șofer și că față de aceasta

este suficientă amenda plătită drept contravenție. Chiar dacă s-ar considera că

autoturismul nu ar fi scutit de taxa vamală, consideră că răspunderea aparține

societății și nu ei. În prezent, mașina nu este în țară, fiind restituită

proprietarului pe motiv că nu a fost înmatriculat neavând Euro 2.

Instanța nu s-a pronunțat asupra probelor

administrate din care rezultă că autoturismul a fost introdus în țară în numele

societății și nici asupra actului adițional al societății.

Recursul este nefondat.

Cum R.M. confirmă că a fost șoferul autoturismului

introdus în țară, ea avea potrivit art. 162 alin. (1) din H.G. nr. 626/1997

pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României,

calitatea de titular de tranzit, fiind transportatorul bunului în care sens a

depus la Biroul Vamal Turnu declarația vamală de tranzit nr. 4658/4 august

1998.

Odată cu acordarea tranzitului, Biroul Vamal Turnu a

stabilit, potrivit art. 164 alin. (1) din H.G. nr. 626/1997, un termen de 30 de

zile pentru încheierea regimului vamal de tranzit la Biroul Vamal Târguri și

Expoziții.

Reclamanta, în calitatea sa de titular de tranzit nu

a respectat dispozițiile art. 164 alin. (2) și ale art. 165 din hotărârea mai

sus arătată (de a prezenta auto împreună cu declarația vamală de tranzit și

documentele însoțitoare în termenul de 30 de zile stabilit), situație în care

Biroul Vamal Turnu a încheiat actul constatator nr. 1017/7 iulie 1999 prin care

s-au stabilit taxe vamale.

Susținerea din recurs că instanța nu s-a pronunțat

asupra probelor administrate nu poate fi primită.

Deși reclamanta-recurentă a susținut că nu este

proprietarul mașinii, ci numai transportator, din sentința penală nr. 256/2002

a Judecătoriei sectorului 1 București, definitivă, rezultă situația că aceasta

este proprietar, ea figurând ca parte vătămată ce s-a constituit în parte

civilă, iar instanța, admițând acțiunea civilă în baza art. 14 C. proc. pen.

raportat la art. 346 C. proc. pen. a obligat inculpații V.R. și V.E., la

restituirea autoturismului BMW către aceasta sau contravaloarea acestuia de

9000 mărci germane.

Justificat instanța nu a luat în considerare apărarea

formulată de reclamantă că plata taxelor vamale s-ar datora de societatea SC

MDR Trading SRL, unde reclamanta este acționar, față de hotărârea de mai sus,

ca și susținerea că aceasta ar fi adusă ca aport în natură la capitalul social,

actul adițional fiind întocmit după introducerea în țară a autoturismului.

Încălcarea dispozițiilor legale atrage plata taxelor

vamale, chiar dacă în prezent autoturismul nu se mai află în țară.

În consecință, soluția instanței de respingere a

acțiunii fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza

art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de R.M. împotriva

sentinței civile nr. 209 din 22 februarie 2001 a Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2003.