ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6965/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 ianuarie 2002, reclamanta SC M.M. SRL a chemat în judecată Vama Constanța Port, din cadrul Direcției Generale a Vămilor, solicitând obligarea acesteia de a îndeplini formalitățile vamale pentru autoturismul marca V.P. și să-i achite suma de 250.000.000 lei, cu titlu de daune morale și suma de 500.000 lei, pentru fiecare zi de întârziere. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a încheiat cu P.B., la 22 septembrie 2000, contractul de leasing nr. 100064/03998, pentru autoturismul marca V.P., pe o perioadă de 12 luni și că, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 51/1997, autoturismul se încadrează în regimul vamal de admitere temporară, pe perioada contractului de leasing, cu exonerarea de la plată a drepturilor de import.

Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 46 din 11 aprilie 2002, a admis în parte acțiunea, a obligat Vama Constanța Port, Direcția Regională Vamală Interjudețeană Constanța și Direcția Generală a Vămilor, să îndeplinească formalitățile vamale pentru autoturismul în discuție și a respins ca nefondate, capetele de cerere privind obligarea la daune cominatorii și la daune morale. Recursul declarat de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Constanța, în numele și pe seama Direcției Generale a Vămilor, a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1051 din 18 martie 2003, sentința atacată fiind casată, iar cauza trimisă, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Se reține că instanța de fond a soluționat cauza, fără a fi parte în proces, Biroul Vamal de Control și Vămuire la Frontiera Constanța, căruia îi revine obligația legală de efectuare a formalităților necesare pentru importul și achiziționarea autoturismului. Rejudecând cauza, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 43/CA din 11 septembrie 2003, a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat pârâtele, să îndeplinească formalitățile vamale pentru autoturism și a respins ca nefondate, capetele de cerere privind obligarea la daune cominatorii și daune morale. Instanța reține că reclamanta a îndeplinit formalitățile vamale, conform dispozițiilor legale, situație recunoscută prin întâmpinare, dar nelegal, pârâta a refuzat să le îndeplinească, invocând nejustificat dispozițiile art. 61 din Legea nr. 141/1997.

Împotriva ultimei sentințe a declarat recurs, Direcția Regională Vamală Constanța, în numele și pe seama Autorității Naționale a Vămilor, susținând că s-a ignorat de către instanță, apărarea sa, făcută în sensul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 61 C. vam., pentru că există o creanță datorată bugetului de stat, care nu a fost achitată nici până în prezent. Menționează că art. 155 C. vam., prevede că în caz de refuz de plată a datoriilor stabilite către bugetul de stat (cum este situația reclamantei), se interzice efectuarea altor operațiuni de vămuire, până la achitarea datoriilor vamale. Recursul este fondat, pentru considerentele care se vor arăta în continuare. Intimata a solicitat Biroului Vamal de Control și Vămuire la Frontiera Constanța, la 27 septembrie 2000, autorizarea regimului de admitere temporară pentru autoturismul marca V.P., fiindu-i eliberată autorizație de admitere temporară.

Ulterior, recurenta a depus documentele necesare, pentru acordarea regimului vamal de admitere temporară a autoturismului, dobândit în baza unui contract de leasing, pentru care organul vamal i-a acordat termen de închidere a regimului, la 22 septembrie 2001. În termen legal, reprezentantul intimatei s-a prezentat la biroul vamal, în vederea încheierii regimului vamal de admitere temporară și s-a constatat că aceasta era în legalitate, în privința îndeplinirii formalităților vamale, dar i s-a refuzat indigenarea bunului, pentru că asupra lui s-a instituit consemnul în procedura informatică, ca urmare a împrejurării că intimata avea stabilite datorii către bugetul de stat. S-au avut în vedere dispozițiile art. 155 C. vam., care prevăd că autoritatea vamală are dreptul să considere pe cel în cauză, rău-platnic și să interzică efectuarea altor operațiuni de vămuire, până la achitarea datoriilor vamale.

De asemenea, s-a ținut cont și de dispozițiile art. 61 alin. (3) C. vam., în baza cărora „Neplata diferenței datorate de titularul operațiunii comerciale atrage suportarea de majorări de întârziere aferente acestei diferențe, în cuantumul stabilit prin lege, precum și interzicerea efectuării altor operațiuni de vămuire, până la achitarea datoriei vamale”. Ca atare, biroul vamal a refuzat încheierea regimului vamal și indigenarea autoturismului, pentru că intimata avea o datorie vamală neachitată în urma aducerii din import, anterior, a unui alt autoturism, pentru care nu a plătit taxele vamale aferente importului. Astfel fiind, reținându-se că sentința atacată cu prezentul recurs este nelegală, urmează ca în baza prevederilor art. 312 și 314, raportate la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., să se admită recursul, să fie casată sentința, iar pe fond să se respingă acțiunea formulată de reclamanta SC M.M. SRL, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Regională Vamală Constanța, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 43/CA din 11 septembrie 2003 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta SC M.M. SRL Constanța. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2004.