ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 970/2003

D E C I Z I A  NR.970                                                                                                                 DOSAR

NR.3384/2001

S-au luat în examinare recursurile declarate de

pârâții Ministerul Finanțelor Publice și de Consiliul General al Municipiului

București împotriva deciziei nr.279/A din 30 mai 2001 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă.

La apelul nominal s-au

prezentat recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de

consilier juridic A.L., Consiliul General al Municipiului București, prin

consilier juridic O.O.și intimata-reclamantă P.R.M., reprezentată de avocat

G.D.

Procedura completă.

Consilier juridic A.L.

solicită admiterea recursului formulat de Ministerul Finanțelor Publice,

modificarea deciziei atacate, iar pe fondul cauzei, să fie respinsă acțiunea ca

neîntemeiată; referitor la celălalt recurs, solicită, de asemenea, admiterea

lui.

Consilier juridic O.O.pune

concluzii de admitere a recursului promovat de Consiliul General al

Municipiului București, cu precizarea că se renunță la primul motiv de recurs

și solicită, totodată, admiterea recursului declarat de Ministerul Finanțelor

Publice.

Avocat G.D. pune concluzii

de respingere a recursului.

C U R T E A

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 25 februarie 1999 reclamanta P.R.M. a solicitat, ca prin hotărârea care se

va pronunța, să fie obligați pârâții Ministerul Finanțelor, pentru Statul

Român, și Municipiul București prin Consiliul General al Municipiului

București, să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în

București, str.George Georgescu nr.28, sector 5, compus din teren și două

corpuri de case, cu dependințe.

În motivarea acțiunii se

arată că imobilul a aparținut bunicului reclamantei și, prin Decretul

nr.92/1950 a fost trecut greșit în proprietatea statului, autorul reclamantei

fiind exceptat de la naționalizare.

Prin sentința nr.1611 din

1noiembrie 1999 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a respins

acțiunea reclamantei, cu motivarea că ea nu a administrat nici o probă pentru a

dovedi că autorul ei ar fi făcut parte din categoriile exceptate de la

naționalizare prin art.II din Decretul nr.92/1950, deci imobilul a trecut la

stat cu titlu.

Întrucât, în considerentele

sentinței, instanța a reținut că reclamanta și-a dovedit calitatea procesuală

activă, iar, în dispozitivul sentinței, acțiunea s-a respins pentru lipsa

calității procesuale active a reclamantei, Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia nr.407 din 27iunie 2000 a admis apelul reclamantei,

a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul

București.

În rejudecare, prin

sentința nr.1072 din 7 noiembrie 2000, Tribunalul București, Secția a IV-a

civilă, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâții să îi lase în deplină

proprietate și posesie imobilul revendicat.

S-a reținut că reclamanta a

făcut dovada calității procesuale active, ca succesoare a autorului ei, și că

naționalizarea imobilului a fost abuzivă, proprietarul fiind exceptat conform

art.II din Decretul nr.92/1950 de la aplicarea măsurii naționalizării.

Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă, prin decizia nr.279 din 30 mai 2001, a respins ca

nefondate apelurile declarate de pârâți.

Critica apelantului

Ministerul Finanțelor, vizând neexceptarea autorului intimatei de la aplicarea

naționalizării, a fost respinsă cu motivarea că actele dosarului confirmă că

acesta a fost militar de carieră și a ieșit la pensie din armată, așadar

Decretul nr.92/1950 a fost greșit aplicat autorului intimatei.

Instanța de apel a respins

și critica apelantului Consiliul General al Municipiului București, formulată

referitor la lipsa lui de calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu,

argumentând că, potrivit art.12 alin.5 din Legea nr.213/1998, în acțiunile

privind dreptul de proprietate asupra bunurilor unităților

administrativ-teritoriale acestea sunt reprezentate de consiliile județene, de

Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel au declarat recurs Ministerul Finanțelor și Consiliul

General al Municipiului București, reprezentat legal de Primarul general.

Față de precizarea

recurentului Consiliul General al Municipiului București, în sensul că nu mai

susține primul motiv de recurs, ambii recurenți au formulat o singură critică,

aceeași, privind decizia atacată, anume că instanța a reținut fără probe

exceptarea autorului intimatei de la aplicarea prevederilor decretului de

naționalizare, deși ocupația sa – militar de carieră – nu este enumerată

printre categoriile exceptate de la naționalizare.

Recursurile sunt nefondate.

Printre metodele de

interpretare a normelor de drept civil, pentru a determina întinderea lor de

aplicare și a înțelesului exact al acestora, operațiune necesară în vederea

justei încadrări a situațiilor concrete în ipotezele prevăzute de norme este și

aceea care investighează scopul urmărit de legiuitor prin edictarea normelor

supuse analizei.

Scopul în care statul a

elaborat în anul 1950 Decretul nr.92/1950 privind naționalizarea unor imobile a

fost, astfel cum rezultă din art.I, acela de „a lua din mâna exploatatorilor un

important mijloc de exploatare”, fiind evident că se aveau în vedere acele

persoane care, având mai multe imobile, trăiau exclusiv din exploatarea

acestora.

În cauză, probele

administrate dovedesc că bunicul intimatei-reclamante, proprietarul imobilului

revendicat, a fost timp de 33 ani militar de carieră, trecut în rezervă cu

gradul de colonel la 26 ianuarie 1939, reactivat în timpul războiului și a

decedat în 1954 la vârsta de 68 ani, fără ca familia să poată obține actele

care atestau calitatea sa de pensionar militar.

Împrejurarea că nu s-au

putut procura actele privind pensia încasată, care i se cuvenea, cât și faptul

că, printre persoanele exceptate de la naționalizarea imobilelor, art.II din

decret nu enumera și militarii, nu îi conferă un alt statut social decât cel pe

care l-a avut, dovedindu-se că proprietarul și-a câștigat existența printr-o

activitate permanentă ca militar de carieră, și nu din exploatarea imobilelor.

Se apreciează că măsura

naționalizării nu a fost legală și, prin urmare, corect s-a admis acțiunea în

retrocedarea imobilului, recursurile pârâților urmând a fi respinse ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de

pârâții Consiliul General al Municipiului București, prin Primarul general și

Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr.279/A din 30 mai 2001 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2003.