ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1448/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de P.C. împotriva sentinței civile nr.37/CA

din 21 martie 2002 a Curții de Apel Constanța – Secția contencios

administrativ.

La

apelul nominal s-au prezentat recurentul-pârât P.C. prin avocatul D.G. precum

și intimata-pârâtă Direcția Generală a Vămilor și Direcția Regională Vamală

Interjudețeană Constanța reprezentată de consilierul juridic  C.C.

Procedura

completă.

Reprezentanta

recurentului-pârât a pus concluzii de admitere a recursului, casarea sentinței

atacate ca nelegală și netemeinică și pe fond admiterea contestației, anularea

Deciziei nr.16/ 18.01.2002 și repunerea sa în situația avută anterior cu plata

drepturilor salariale de la data emiterii deciziei, pentru motivele prezentate

în recurs pe care le-a susținut oral.

Consilierul

juridic C.C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca

legală și temeinică a sentinței atacate pentru motivele prezentate pe larg în

întâmpinare (f.10 și urm.)

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 21 ianuarie 2002 reclamantul P.C. a solicitat

anularea deciziei nr.16 din 8 ianuarie 2002 cu care s-a dispus suspendarea sa

din funcția de lucrător vamal I la Biroul de Control și Vămuire la frontiera

Constanța Port.

În

motivarea deciziei s-a reținut că sus numitul a fost trimis în judecată pentru

comiterea infracțiunilor de contrabandă și asociere în vederea săvârșirii de

infracțiuni.

În

urma unui declinator de competență dat în cauză, Curtea de Apel Constanța, prin

sentința civilă nr.37/CA din 21 martie 2002 a respins acțiunea.

În

motivarea soluției date prima instanță a reținut, în esență, că măsura

respectivă poate fi luată cât timp durează ancheta sau judecata.

Or,

în speță, se constată că reclamantul a fost trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunilor mai sus menționate, iar procesul penal este în curs

de judecată.

Sentința

a fost recurată de reclamant.

Prin

motivele de casare formulate în scris recurentul susține că decizia de

suspendare este nelegală deoarece a fost luată în temeiul Legii nr.1/1970,

deși, având calitatea de funcționar public trebuiau aplicate prevederile Legii

nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

S-a

mai învederat prin motivele de casare că măsura a fost luată la 6 ani după ce

Direcția Generală Vamală a avut cunoștință de faptul că este cercetat penal.

În

sfârșit, recurentul a arătat că sentința penală nr.249 din 17.07.1998, a

Tribunalului Constanța, prin care a fost achitat, a fost casată numai pe

aspecte procedurale așa încât instanța de trimitere nu va putea repune în

discuție răspunderea sa penală.

Recursul

este nefondat.

1.

În decizia atacată se invocă drept temei al măsurii de suspendare dispozițiile

Legii nr.1/1970 – art.16.

Temeiul

de drept exact incident în cauză, în raport de calitatea de funcționar public a

reclamantului, îl constituie prevederile art.79 din Legea nr.188/1999 care

stabilește (alin.2) că în cazul în care în urma sesizării parchetului sau a

organului de cercetare penală s-a dispus începerea urmăririi penale

conducătorul unității sau instituției publice va lua măsura de suspendare a

funcționarului public din funcția publică pe care o deține.

Prin

urmare, suspendarea dispusă este o măsură legală și justificată în speță.

Faptul

că s-ar fi făcut o referire eronată la un alt text de lege, care reglementează

aceeași măsură a suspendării din funcție și pentru aceleași considerente ca și

în cazul art.79 din Legea nr.188/1999, dar privind personalul aflat sub

incidența codului muncii, nu atrage nulitatea suspendării aplicate, instanța având

obligația să verifice ea însăși calificarea juridică a faptelor și dreptul

aplicabil, menținând măsura respectivă câtă vreme este legală, raportat la

dispozițiile normative incidente, și justificată.

2.

Aplicabilitatea prevederilor legale citate se întinde pe toată perioada scursă

din momentul în care s-a dispus începerea urmăririi penale și până când

învinuitul este scos de sub urmărire penală sau achitat.

Așadar,

nu se pune problema prescripției pe toată această perioadă, decât desigur în

măsura în care ar opera o prescripție a faptelor penale, ceea ce nu este cazul

în speță.

3.

Pentru aceleași rațiuni evocate în considerentele precedente, pentru a face să

înceteze măsura suspendării, în cazul în care s-a făcut trimiterea în judecată,

momentul final până la care operează suspendarea dispusă este cel al

pronunțării unei hotărâri definitive.

În

consecință, nici unul dintre motivele de casare nefiind fondat, urmează a se

respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de P.C. împotriva Sentinței civile nr.37/CA din 21 martie

2002 a Curții de Apel Constanța, Secția contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.