ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 398/2003

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată sub nr. 1344 din 13 iunie 2001, reclamantul Sindicatul

Învățământului Preuniversitar sector 2 a chemat în judecată pârâții Ministerul

Muncii și Solidarității Sociale și Direcția Generală de Muncă și Solidaritate

Socială, solicitând să se constate prin hotărâre judecătorească că pârâții  se

fac vinovați de încălcarea cu rea credință a drepturilor membrilor acestui

sindicat de a beneficia de bilete de odihnă subvenționate.

In susținerea acțiunii

reclamantul a arătat că pârâții au acordat nelegal un număr de 60 mii de

bilete de odihnă subvenționate, refuzând nejustificat să rezolve și cererile

acestui sindicat de acordare a unui anumit număr de bilete de odihnă, din

această categorie, salariaților săi.

Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.1145 din

13 septembrie 2001 a respins acțiunea reclamantului, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantului nu privește un act

administrativ de autoritate de natură a-i vătăma un drept recunoscut de lege,

în cauză neputând fi aplicate dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Reclamantul a declarat

recurs la Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ,

criticând sentința instanței fond, ca nelegală și netemeinică.

Recursul este fondat

pentru considerentele ce se vor arăta.

Potrivit art. 1 din

Legea privind contenciosul administrativ, orice persoană fizică sau juridică

dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un

act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități de a-i

rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa

instanței judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea

dreptului și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Se consideră refuz

nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege

conform art. 2 al textului citat și faptul de a nu răspunde petiționarului în

termen de 30 de zile de la  înregistrarea cererii respective .

Din actele și lucrările

dosarului rezultă că reclamantul cu actul nr. 12 din 23 aprilie 2001 s-a

adresat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar cu actul nr.

3766/10/16 mai 2001 Direcției de Muncă și Solidarității Sociale București prin

care solicită satisfacerea unor cereri referitoare la acordarea de bilete de

odihnă subvenționate membrilor săi de  indicat.

Nu rezultă din nici un

act aflat la dosarul cauzei, dovada răspunsului dat de către aceste autorități

reclamantului, din care să reiasă dacă cererea acestuia reprezintă sau nu un

drept recunoscut de lege.

Instanța, în baza

rolului său activ, trebuia să dispună ca pârâții să facă dovada răspunsului la

petițiile reclamantului, care de altfel constituie obiectul acțiunii

introductive de instanță.

Față de împrejurarea că

obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat al pârâților de a

soluționa favorabil sau nu cererile reclamantului, soluția instanței de fond de

a respinge acțiunea ca inadmisibilă,  este netemeinică și nelegală.

Cum instanța de fond a

admis greșit excepția de inadmisibilitate a acțiunii, Curtea va admite

prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și pe cale de consecință în baza

art. 313 C. proc. civ. , va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Sindicatul

Învățământului Preuniversitar sector 2 împotriva sentinței civile nr. 1145 din

13 septembrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ.

Casează sentința  atacată și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi  4 februarie 2003.