ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 398/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1344 din 13 iunie 2001, reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar sector 2 a chemat în judecată pârâții Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială, solicitând să se constate prin hotărâre judecătorească că pârâții se fac vinovați de încălcarea cu rea credință a drepturilor membrilor acestui sindicat de a beneficia de bilete de odihnă subvenționate. In susținerea acțiunii reclamantul a arătat că pârâții au acordat nelegal un număr de 60 mii de bilete de odihnă subvenționate, refuzând nejustificat să rezolve și cererile acestui sindicat de acordare a unui anumit număr de bilete de odihnă, din această categorie, salariaților săi.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.1145 din 13 septembrie 2001 a respins acțiunea reclamantului, ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantului nu privește un act administrativ de autoritate de natură a-i vătăma un drept recunoscut de lege, în cauză neputând fi aplicate dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990. Reclamantul a declarat recurs la Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, criticând sentința instanței fond, ca nelegală și netemeinică. Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Potrivit art. 1 din Legea privind contenciosul administrativ, orice persoană fizică sau juridică dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Se consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege conform art. 2 al textului citat și faptul de a nu răspunde petiționarului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii respective . Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul cu actul nr. 12 din 23 aprilie 2001 s-a adresat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar cu actul nr. 3766/10/16 mai 2001 Direcției de Muncă și Solidarității Sociale București prin care solicită satisfacerea unor cereri referitoare la acordarea de bilete de odihnă subvenționate membrilor săi de indicat. Nu rezultă din nici un act aflat la dosarul cauzei, dovada răspunsului dat de către aceste autorități reclamantului, din care să reiasă dacă cererea acestuia reprezintă sau nu un drept recunoscut de lege.

Instanța, în baza rolului său activ, trebuia să dispună ca pârâții să facă dovada răspunsului la petițiile reclamantului, care de altfel constituie obiectul acțiunii introductive de instanță. Față de împrejurarea că obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat al pârâților de a soluționa favorabil sau nu cererile reclamantului, soluția instanței de fond de a respinge acțiunea ca inadmisibilă, este netemeinică și nelegală. Cum instanța de fond a admis greșit excepția de inadmisibilitate a acțiunii, Curtea va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și pe cale de consecință în baza art. 313 C. proc. civ. , va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de Sindicatul Învățământului Preuniversitar sector 2 împotriva sentinței civile nr. 1145 din 13 septembrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2003.