ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2333/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 183 din 22 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta F.S.L.Î., în contradictoriu cu pârâții M.M.S.S.F. și G.B., Ministrul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei. În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel a reținut, în esență, aspectele ce vor fi arătate în continuare. Prin acțiune, reclamanta a solicitat anularea art. 1 din Ordinul M.M.S.S.F. nr. 336/2006 și obligarea pârâților să emită un nou ordin de completare a acestuia, prin care să stabilească proporțiile pe categorii de beneficiari în privința biletelor de odihnă, în funcție de numărul de asigurați din fiecare ramură socio - profesională în conformitate cu art. 6 alin. (1) din H.G.

nr. 494/2001. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că Ordinului nr. 336/2006 a fost emis cu încălcarea art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 494/2001, în sensul că nu au fost stabilite proporțiile pe categorii de beneficiari ai biletelor de odihnă în funcție de numărul de asigurați din fiecare ramură socio - profesională din care provin potențialii beneficiari, fiind lăsată la latitudinea direcțiilor teritoriale de muncă, solidaritate socială și familiei repartizarea biletelor de odihnă pe baza unor criterii subiective și abuzive, fiind prejudiciați astfel membrii săi de sindicat, care nu pot beneficia de numărul de bilete corespunzător numărului total de salariați din învățământ. Un alt motiv de nelegalitate a ordinului respectiv vizează încălcarea prevederilor art. 10 alin. (1) coroborate cu art. 11 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, în sensul neîndeplinirii de către pârâți a obligației de publicare a actului administrativ cu caracter normativ în M. Of.

al României, Partea I. Prin întâmpinare, pârâtul M.M.S.S.F. a solicitat respingerea acțiunii, susținând că art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 494/2001 nu cuprinde nici o referire cu privire la stabilirea proporțiilor pe categorii de beneficiari în funcție de numărul de asigurați din fiecare ramură socio - profesională din care provin. Totodată, pârâtul a precizat că ordinul a cărui anulare se solicită nu are caracter normativ, ci este un ordin intern, emis în baza art. 16 din H.G. nr. 412/2005, astfel că nu era obligatorie publicarea acestuia în M. Of. al României. În raport cu prevederile art. 4 și art. 6 alin. (1) din H.G.

nr. 494/2001, Instanța de Fond a reținut că este neîntemeiată susținerea reclamantei referitoare la nelegalitatea art. 1 din ordinul atacat, având în vedere că prevederile hotărârii Guvernului în executarea cărora a fost emis actul administrativ, nu cuprind referiri la stabilirea proporțiilor pe categorii de beneficiari în funcție de numărul de asigurați din fiecare ramură socio - profesională din care provin potențialii beneficiari. Totodată, Instanța de Fond a reținut că Ordinul nr. 336/2006 nu este un act administrativ cu caracter normativ, astfel că nu exista obligația publicării acestuia în M. Of. al României, Partea I conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată. Așa fiind, nepublicarea acestui act în M. Of.

al României nu poate fi reținută ca motiv de nelegalitate care să atragă sancțiunea anulării acestuia. Împotriva sentinței civile nr. 183 din 22 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recursul reclamanta F.S.L.Î., invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. 1. Recurenta susține că Instanța de Fond a aplicat greșit prevederile art. 117 alin. (7) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, reținând că H.G. nr. 494/2001 nu cuprinde referiri la stabilirea proporțiilor pe categorii de beneficiari în funcție de numărul de asigurați din fiecare ramură socio - profesională. S-a ignorat faptul că prin art. 1 al Ordinului M.M.S.S.F.

nr. 336/2006 nu s-au stabilit proporțiile pe categorii de potențiali beneficiari, lăsându-se la latitudinea direcțiilor teritoriale de muncă să stabilească criterii ilegale și discreționare în baza cărora să se atribuie potențialilor beneficiari. În aceste condiții textul menționat este nelegal, contravenind art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 494/2001 raportat la art. 4 alin. (1) și alin. (3) și art. 76 - 77 din Legea nr. 24/2000. 2. Al doilea motiv de recurs vizează calificarea greșită a actului administrativ atacat. Instanța de Fond a considerat că ordinul în discuție nu este act normativ deși legea îl califică astfel, are formula introductivă prevăzută de art. 40 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, dispozitivul prevăzut de art. 42 și art. 45 alin. (1) din aceeași lege și este atestat conform art. 44 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.

Ordinul a produs efecte juridice față de toți beneficiarii legali ai acestui drept de asigurări sociale (dreptul de a beneficia de bilete de odihnă), fiind aplicat unui număr de peste 900.000 de subiecte de drept. 3. A treia critică se referă la pretinsa omisiune a Instanței de Fond de a motiva respingerea celui de-al doilea capăt de cerere, privind obligarea pârâților la emiterea unui ordin prin care să se stabilească proporțiile pe categorii de beneficiari ai biletelor de odihnă, în funcție de numărul de asigurări din fiecare ramură socio - profesională din care provin potențialii beneficiari. 4. În fine, ultimul motiv de recurs combate apărările pârâtului din întâmpinare depusă la fondul cauzei, se susține că nelegalitatea ordinului este demonstrată prin chiar faptul existenței unor comisii, în cadrul direcțiilor teritoriale de muncă, comisii care nu pot emite acte administrative, dar distribuie biletele după bunul plac.

Instanța nu a avut rol activ și deși art. 129 alin. (5) din C. proc. civ. îi impunea să solicite pârâtului să depună la dosarul cauzei un regulament de organizare și funcționare a acestor comisii, aprobat prin ordin al Ministrului, totuși, a pășit la soluționarea cauzei în lipsa acestuia. Prin întâmpinare, intimatul M.M.S.S.F. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reluând rezumativ considerentele hotărârii atacate, iar cu prilejul dezbaterilor a susținut că recursul nu mai are obiect întrucât Ordinul în discuție s-a aplicat numai în anul 2006. Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs expuse, precum și potrivit art. 304 1 C. proc. civ. Înalta Curte constată: Ordinul nr. 336 din 2 mai 2006 al M.M.S.S.F., este emis în aplicarea art. 6 din Normele și criteriile pe baza cărora se acordă bilete de odihnă prin sistemul organizat și administrat de M.M.S.S.F., aprobate prin H.G.

nr. 494/2001. Potrivit art. 6 alin. (1) din Norme: „biletele de odihnă se distribuie persoanelor îndreptățite prin direcțiile teritoriale de muncă și solidaritate socială, pe baza solicitărilor acestora, în proporțiile stabilite prin ordin al M.M.S.S.F.

Textul atacat, art. 1 din Ordinul nr. 336/2006 al M.M.S.S.F., are următorul conținut: „biletele de odihnă contractate pentru anul 2006, se repartizează pe stațiunii, seri, zile de prezentare și unități de cazare după cum urmează: - 74% se repartizează direcțiilor județene de muncă, solidaritate socială și familiei, proporțional cu numărul persoanelor îndreptățite a beneficia de această prestație socială și se distribuie de către acestea în colaborare cu reprezentanții desemnați de confederațiile sindicale reprezentative la nivel național, pentru salariații din ramurile socio - profesionale pe care acestea le reprezintă; - 16% se repartizează direcțiilor județene de muncă, solidaritate sociale și familiei, pentru soluționarea cererilor persoanelor îndreptățite care nu fac parte din confederații sindicale; - 10% se utilizează de C.N.P.A.S.

pentru administrația centrală”. Apărarea intimatului din recurs în sensul că pricina ar fi rămas fără obiect, întrucât ordinul s-a aplicat numai în anul 2006, va fi înlăturat întrucât, pe de o parte obiectul recursului îl constituire sentința primei Instanței și, pe de altă parte, legalitatea unui act administrativ se apreciază prin raportare la normele în vigoare la data emiterii sale. La data formulării cererii de chemare în judecată, 13 iulie 2006, actul administrativ era în vigoare, recurenta reclamantă justificând toate condițiile de exercițiu ale acțiunii civile. 1. Nici unul din cele două acte normative indicate de recurentă, Legea nr. 19/2000, în art. 117 alin. (7) și H.G. nr. 494/2001, nu cuprind referiri cu privire la stabilirea proporțiilor pe categorii de beneficiari în funcție de numărul de asigurați din fiecare ramură socio - profesională din care provin potențialii beneficiari.

Criteriul „numărul de asigurați pe fiecare ramură socio - profesională”, deși nu este prevăzut ca atare în actele normative cu forță juridică superioară, a fost totuși avut în vedere de emitentul actului atacat, care, a stabilit că cele 74 de procente care se repartizează direcțiile județene, se distribuie în continuare „proporțional cu numărul persoanelor îndreptățite a beneficia de această prestație socială”. Pretenția recurentei ca în ordinul în discuți să se menționeze explicit numărul de asigurați (indicând în acțiune 402.600 salariați din ramura învățământ, potrivit buletinului statistic al I.N.S. pe luna aprilie 2006) excede reglementărilor indicate în cadrul acestui motiv de recurs. În plus, alin. (2) al art. 6 din Normele aprobate prin H.G.

nr. 494/2001, conferă ministrului de specialitate chiar posibilitatea de a aproba ca pentru anumite unități sau categorii de beneficiari distribuirea biletelor de odihnă să se realizeze de organizațiile sindicale ale beneficiarilor. 2. Acest motiv de recurs este fondat. Într-adevăr, Ordinul nr. 336 din 2 mai 2006 emis de M.M.S.S.F., este un act normativ, emis în vederea executării Legii nr. 19/2000 și a H.G. nr. 494/2001, care stabilește în ce condiții și proporții se acordă biletele de odihnă beneficiarilor legali, o categorie generică și abstractă de subiecte de drept. Ordinul produce efecte față de toți beneficiarii legali ai acestui drept de asigurări sociale consacrat de art. 109 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 19/2000, dreptul de a beneficia de bilete de odihnă.

De asemenea, ordinul corespunde întrutotul criteriilor legale instituite prin art. 75 - 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Fiind un act normativ, ordinul examinat trebuia publicat, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, în M. Of. al României, Partea I. Nepublicarea nu atrage însă nulitatea actului, ci inopozabilitatea acestuia, întrucât intrarea în vigoare este condiționată (de art. 11 din aceeași lege, nr. 24/2000) de publicare. 3. Respingerea cererii de anulare a Ordinului nr. 336/2006 emis de M.M.S.S.F. a determinat respingerea cererii subsecvente, de obligare a pârâților la emiterea unui nou ordin, conform solicitării reclamantei.

Dată fiind legătura de dependență care exista între cele două capete de cerere, respingerea primului a făcut ca examinarea celui de-al doilea să devină inutilă. 4. În acest ultim motiv de recurs se critică modul în care funcționează comisiile din cadrul direcțiilor teritoriale de muncă în vederea distribuirii biletelor repartizate de C.N.P.A.S. Instanța de Fond nu a fost învestită cu o cerere de examinare a legalității actului administrativ de constituire a acestora, ci doar cu examinarea legalității art. 1 din Ordinul nr. 336/2006, astfel că nu i se putea pretinde, ca în virtutea rolului său activ, consacrat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să solicite pârâtului depunerea documentației aferente.

Dimpotrivă, recurenta - reclamantă era cea care în condițiile art. 132 C. proc. civ. și cu respectarea art. 7 din Legea nr. 554/2004 putea să ceară Instanței să verifice legalitatea actului administrativ respectiv. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat, substituind în același timp, în parte, motivarea Instanței de Fond în ceea ce privește considerentele expuse în analiza celui de-al doilea motiv de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.S.L.Î. împotriva sentinței civile nr. 183 din 22 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabil. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2007.