ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2983/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta F.S.L.Î. a chemat în judecată C.N.P.A.D.A.S. (denumită în continuare C.N.P.A.S.) și pe președintele acesteia - M.C.Ș., solicitând Instanței să dispună obligarea pârâților la emiterea unei decizii prin care, în considerarea art. 105 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, să stabilească în favoarea personalului didactic de predare și auxiliar, care are calitatea de membru al federației, dreptul la compensarea de la bugetul asigurărilor sociale a 50% din valoarea transportului, cazării, mesei și tratamentului în spațiile de tratament proprietatea C.N.P.A.S.

și în cele contractate de Casă. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin adresa din 31 mai 2006, a solicitat C.N.P.A.S. emiterea unei decizii pentru recunoașterea drepturilor prevăzute de art. 105 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, iar pârâta, prin adresa din 29 iunie 2006, i-a comunicat faptul că solicitarea este neîntemeiată în raport cu prevederile Legii nr. 380/2005 privind bugetul asigurărilor sociale de sănătate pe anul 2006 și cele ale Legii nr. 19/2000, precum și față de Decizia nr. 187 din 24 martie 2006 emisă de președintele C.N.P.A.S. Reclamanta susține că adresa de răspuns reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 78 din 11 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei F.S.L.Î., reținând, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, întrucât, pe de o parte, prin Decizia nr. 187 din 24 martie 2006 emisă de președintele C.N.P.A.S. (Cap. II lit. n) din Criteriile prevăzute în anexă) a fost stabilită contribuția individuală de 50% din prețul biletului de tratament balnear, în considerarea art. 105 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, iar, pe de altă parte, Legea nr. 380/2005 nu prevede compensarea cheltuielilor de transport din bugetul asigurărilor sociale de sănătate, compensare care poate fi acordată din alte fonduri.

Împotriva sentinței civile nr. 78 din 11 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta F.S.L.Î., solicitând modificarea în totalitate a acesteia și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitându-se totodată examinarea cauzei sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., prin prisma dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 105 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, art. 109 alin. (1) lit. e) și art. 117 alin. (5) și alin. (6) din Legea nr. 19/2000, art. 16, 62 și 65 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, art. 5 din Legea nr. 500/2002, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, art. 12 lit. a) și art. 16 din H.G.

nr. 13/2004. Dezvoltând motivele de recurs, recurenta a susținut, în esență, după prezentarea istoricului cauzei și reiterarea tuturor aspectelor de fond invocate în fața primei Instanțe, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 105 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, fără a ține seama de caracterul special al acestei legi în raport cu Legea nr. 19/2000 și de faptul că aceste dispoziții legale nu au fost abrogate în mod expres, concluzionându-se în mod greșit că răspunsul primit la cererea sa nu reprezintă un refuz nejustificat.

De asemenea, fără să motiveze în fapt și în drept caracterul general al legii nr. 128/1997 în raport de Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 380/2005, Instanța de Fond nu a ținut cont nici de prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) și ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care prevăd dreptul persoanei vătămate într-un drept recunoscut de lege prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii de a se adresa Instanței de contencios administrativ, evident fiind că pârâta și-a exercitat abuziv dreptul de apreciere, ceea ce reprezintă un exces de putere din partea acestui organ de specialitate al administrației publice centrale.

În mod eronat, mai susține recurenta, Instanța de Fond a reținut că prin Decizia nr. 187 din 24 martie 2006 i-au fost recunoscute o parte din pretenții, întrucât faptul că personalul didactic beneficiază, în baza acestei decizii, de bilete de tratament nu echivalează cu acordarea dreptului de compensare de la bugetul asigurărilor sociale a 50% din valoarea transportului, a cazării, a mesei și a tratamentului în spațiile de tratament proprietatea C.N.P.A.S. și în cele contractate de aceasta, tratamentul balnear având forma unui ajutor în natură, în timp ce compensația în bani reglementată de art. 105 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 are o altă natură juridică, fiind valorică. Hotărârea a mai fost criticată și sub aspectul greșitei rețineri a posibilității acordării acestei compensări din alte fonduri și a pretinsei adoptări a soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Președintelui C.N.P.A.S.

cu aplicarea greșită a legii, respectiv fără a se ține seama de faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 12 lit. a) din Statutul C.N.P.A.S., acesta are printre alte atribuții și pe aceea de a asigura coordonarea sistemului public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, fiind abilitat, conform art. 16, să emită decizii. S-a mai imputat primei Instanțe și faptul că nu și-a exercitat rolul activ prevăzut expres de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prin aceea că nu a ținut cont de toate actele depuse la dosar, din considerente nerezultând, de altfel, nici motivele de fapt și de drept pentru care au fost respinse o serie dintre susținerile reclamantei. F.S.Î.S.H. a formulat cerere de intervenție voluntară accesorie în interesul recurentei, solicitând admiterea recursului pentru aceleași considerente, cerere admisă în principiu în ședința din 12 iunie 2007, în condițiile dispozițiilor art. 52 cu referire la art. 51 C. proc.

civ. Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta - recurenta F.S.L.Î. și cererea de intervenție accesorie formulată de F.S.Î.S.H. sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele în continuare arătate. În conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea Instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus Instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituind o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind și rațiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Aceasta nu înseamnă însă că Instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu referire la art. 261 pct. 5, impunând doar la cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată și ca acestea să nu fie contradictorii sau străine de natura pricinii, precum și cele pentru care au fost respinse cererile părților (nu susținerile acestora), cerință îndeplinită în speță, astfel încât motivul de nelegalitate prevăzut de acest text de lege nu poate fi reținut. Hotărârea atacată este dată, totodată, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în materie, astfel încât nu este incident în speță nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocat de recurentă. Astfel, în conformitate cu teza finală a art. 8 din Legea nr. 554/2004 care stabilește obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ, se poate adresa Instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii. În înțelesul legii contenciosului administrativ, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere implică, potrivit art. 2 lit. h) exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu soluționa cererea. Excesul de putere este definit prin art. 2 lit. m) din aceeași lege ca fiind exercitarea dreptului de apreciere, aparținând autorităților administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege.

Rezultă din aceste prevederi legale că admisibilitatea acțiunii într-o atare situație este condiționată de existența unui refuz explicit de rezolvare a unei cereri care să fie exprimat cu exces de putere, adică cu depășirea limitelor dreptului de apreciere al autorităților administrației publice. Prin urmare, nu orice refuz poate fi considerat nejustificat, ci numai cel emis cu exces de putere, adică ilegal, în mod subiectiv, prin raportare la drepturi ale persoanelor fizice și juridice. În ceea ce privește formă de manifestare a refuzului, trebuie precizat faptul că soluționarea unei cereri în defavoarea petiționarului sau contrar așteptărilor sale nu reprezintă, automat, un refuz nejustificat, acest caracter putând fi reținut numai prin raportare la legislația existență, cu care refuzul trebuie să fie în contradicție.

În speță, reclamanta a solicitat obligarea C.N.P.A.S. și a președintelui acesteia la emiterea unei decizii prin care să se stabilească în favoarea personalului didactic de predare și didactic auxiliar dreptul la compensarea de la bugetul asigurărilor sociale a 50% din valoarea transportului, a cazării, a mesei și a tratamentului în spațiile de tratament proprietatea C.N.P.A.S. și în cele de contractate de aceasta, în conformitate cu dispozițiile art. 105 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare. Or, nici unul din actele normative invocate de recurentă nu instituie în sarcina pârâtei obligația de a emite o atare decizie și nici nu condiționează valorificarea dreptului stabilit prin art. 105 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 de existența unui astfel de act administrativ, situație în care reținerea caracterului nejustificat al pretinsului refuz practicat de pârâtă este exclusă.

Potrivit art. 117 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, numai criteriile pe baza cărora se acordă biletele pentru tratament balnear, precum și nivelul cotei de participare individuală a asiguraților se aprobă anual de C.N.P.A.S., obligație îndeplinită prin emiterea Deciziei nr. 187 din 24 martie 2006, a cărei legalitate nu a fost supusă controlului judecătoresc al Instanței de contencios administrativ.

Nefondate sunt și criticile recurentei referitoare la nelegalitatea soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a președintelui C.N.P.A.S., adoptată prin încheierea din 9 noiembrie 2006, întrucât legitimarea procesuală specială a persoanelor fizice care au contribuit la emiterea actului sau la pretinsul refuz nejustificat este reglementată prin art. 16 din Legea nr. 554/2004 numai pentru ipoteza în care se solicită și plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, ori pentru întârziere, cum corect a reținut prima Instanță. Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, aceeași soluție impunându-se, în fond, asupra cererii de intervenție accesorie formulată de F.S.Î.S.H.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.S.L.Î. împotriva sentinței civile nr. 78 din 11 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de F.S.Î.S.H. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 iunie 2007.