ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.06.2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2983/2007

HOTĂRÂRE
12.06.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2983/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta F.S.L.Î.

a chemat în judecată C.N.P.A.D.A.S. (denumită în continuare C.N.P.A.S.) și pe

președintele acesteia - M.C.Ș., solicitând Instanței să dispună obligarea

pârâților la emiterea unei decizii prin care, în considerarea art. 105 alin. (2)

din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, să stabilească

în favoarea personalului didactic de predare și auxiliar, care are calitatea de

membru al federației, dreptul la compensarea de la bugetul asigurărilor sociale

a 50% din valoarea transportului, cazării, mesei și tratamentului în spațiile

de tratament proprietatea C.N.P.A.S. și în cele contractate de Casă.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, prin adresa din 31 mai 2006, a solicitat C.N.P.A.S. emiterea unei decizii pentru recunoașterea drepturilor prevăzute de art.

105 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, iar pârâta, prin adresa din 29 iunie 2006,

i-a comunicat faptul că solicitarea este neîntemeiată în raport cu prevederile

Legii nr. 380/2005 privind bugetul asigurărilor sociale de sănătate pe anul

2006 și cele ale Legii nr. 19/2000, precum și față de Decizia nr. 187 din 24

martie 2006 emisă de președintele C.N.P.A.S.

Reclamanta susține că adresa

de răspuns reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul art.

2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 78

din 11 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei F.S.L.Î.,

reținând, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile existenței unui refuz

nejustificat de soluționare a cererii în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea

nr. 554/2004, întrucât, pe de o parte, prin Decizia nr. 187 din 24 martie 2006

emisă de președintele C.N.P.A.S. (Cap. II lit. n) din Criteriile prevăzute în

anexă) a fost stabilită contribuția individuală de 50% din prețul biletului de

tratament balnear, în considerarea art. 105 alin. (2) din Legea nr. 128/1997,

iar, pe de altă parte, Legea nr. 380/2005 nu prevede compensarea cheltuielilor

de transport din bugetul asigurărilor sociale de sănătate, compensare care

poate fi acordată din alte fonduri.

Împotriva sentinței civile nr.

78 din 11 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta F.S.L.Î., solicitând

modificarea în totalitate a acesteia și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a

fost formulată.

Au fost invocate motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitându-se totodată examinarea cauzei sub toate aspectele, conform art. 304

1

(1) lit. c) și art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 105 alin. (2) din Legea nr.

128/1997, art. 109 alin. (1) lit. e) și art. 117 alin. (5) și alin. (6) din

Legea nr. 19/2000, art. 16, 62 și 65 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, art. 5

din Legea nr. 500/2002, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, art. 12 lit.

a) și art. 16 din H.G. nr. 13/2004.

Dezvoltând motivele de

recurs, recurenta a susținut, în esență, după prezentarea istoricului cauzei și

reiterarea tuturor aspectelor de fond invocate în fața primei Instanțe, că

hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 105 alin.

(2) din Legea nr. 128/1997, fără a ține seama de caracterul special al acestei

legi în raport cu Legea nr. 19/2000 și de faptul că aceste dispoziții legale nu

au fost abrogate în mod expres, concluzionându-se în mod greșit că răspunsul

primit la cererea sa nu reprezintă un refuz nejustificat.

De asemenea, fără să

motiveze în fapt și în drept caracterul general al legii nr. 128/1997 în raport

de Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 380/2005, Instanța de Fond nu a ținut cont

nici de prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) și ale art. 8 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 care prevăd dreptul persoanei vătămate într-un drept recunoscut de

lege prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii de a se adresa Instanței

de contencios administrativ, evident fiind că pârâta și-a exercitat abuziv

dreptul de apreciere, ceea ce reprezintă un exces de putere din partea acestui

organ de specialitate al administrației publice centrale.

În mod eronat, mai susține

recurenta, Instanța de Fond a reținut că prin Decizia nr. 187 din 24 martie

2006 i-au fost recunoscute o parte din pretenții, întrucât faptul că personalul

didactic beneficiază, în baza acestei decizii, de bilete de tratament nu

echivalează cu acordarea dreptului de compensare de la bugetul asigurărilor

sociale a 50% din valoarea transportului, a cazării, a mesei și a tratamentului

în spațiile de tratament proprietatea C.N.P.A.S. și în cele contractate de

aceasta, tratamentul balnear având forma unui ajutor în natură, în timp ce

compensația în bani reglementată de art. 105 alin. (2) din Legea nr. 128/1997

are o altă natură juridică, fiind valorică.

Hotărârea a mai fost

criticată și sub aspectul greșitei rețineri a posibilității acordării acestei

compensări din alte fonduri și a pretinsei adoptări a soluției de admitere a

excepției lipsei calității procesuale pasive a Președintelui C.N.P.A.S. cu

aplicarea greșită a legii, respectiv fără a se ține seama de faptul că, în conformitate

cu dispozițiile art. 12 lit. a) din Statutul C.N.P.A.S., acesta are printre

alte atribuții și pe aceea de a asigura coordonarea sistemului public de pensii

și alte drepturi de asigurări sociale, fiind abilitat, conform art. 16, să

emită decizii.

S-a mai imputat primei Instanțe

și faptul că nu și-a exercitat rolul activ prevăzut expres de art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., prin aceea că nu a ținut cont de toate actele depuse la

dosar, din considerente nerezultând, de altfel, nici motivele de fapt și de

drept pentru care au fost respinse o serie dintre susținerile reclamantei.

F.S.Î.S.H. a formulat cerere

de intervenție voluntară accesorie în interesul recurentei, solicitând

admiterea recursului pentru aceleași considerente, cerere admisă în principiu

în ședința din 12 iunie 2007, în condițiile dispozițiilor art. 52 cu referire

la art. 51 C. proc. civ.

Examinând actele dosarului,

Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta - recurenta F.S.L.Î. și

cererea de intervenție accesorie formulată de F.S.Î.S.H. sunt nefondate, urmând

a fi respinse ca atare, pentru considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu

dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie

să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea Instanței,

cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivele de fapt și de drept

la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele

de fapt și de drept care au condus Instanța la adoptarea soluției din

dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituind o dispoziție

arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul

civil, aceasta fiind și rațiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Aceasta nu înseamnă însă că Instanța

este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților, care pot fi

sistematizate în funcție de legătura lor logică, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu referire la art. 261 pct. 5, impunând doar la cerința ca hotărârea să cuprindă

motivele pe care se sprijină soluția adoptată și ca acestea să nu fie

contradictorii sau străine de natura pricinii, precum și cele pentru care au

fost respinse cererile părților (nu susținerile acestora), cerință îndeplinită

în speță, astfel încât motivul de nelegalitate prevăzut de acest text de lege

nu poate fi reținut.

Hotărârea atacată este dată,

totodată, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în materie, astfel

încât nu este incident în speță nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă.

Astfel, în conformitate cu

teza finală a art. 8 din Legea nr. 554/2004 care stabilește obiectul acțiunii

judiciare în contencios administrativ, se poate adresa Instanței de contencios

administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut

de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de

soluționare a cererii.

În înțelesul legii

contenciosului administrativ, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere implică,

potrivit art. 2 lit. h) exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de

a nu soluționa cererea.

Excesul de putere este

definit prin art. 2 lit. m) din aceeași lege ca fiind exercitarea dreptului de

apreciere, aparținând autorităților administrației publice, prin încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de

Constituție sau de lege.

Rezultă din aceste prevederi

legale că admisibilitatea acțiunii într-o atare situație este condiționată de

existența unui refuz explicit de rezolvare a unei cereri care să fie exprimat

cu exces de putere, adică cu depășirea limitelor dreptului de apreciere al

autorităților administrației publice.

Prin urmare, nu orice refuz

poate fi considerat nejustificat, ci numai cel emis cu exces de putere, adică

ilegal, în mod subiectiv, prin raportare la drepturi ale persoanelor fizice și

juridice.

În ceea ce privește formă de

manifestare a refuzului, trebuie precizat faptul că soluționarea unei cereri în

defavoarea petiționarului sau contrar așteptărilor sale nu reprezintă, automat,

un refuz nejustificat, acest caracter putând fi reținut numai prin raportare la

legislația existență, cu care refuzul trebuie să fie în contradicție.

În speță, reclamanta a

solicitat obligarea C.N.P.A.S. și a președintelui acesteia la emiterea unei

decizii prin care să se stabilească în favoarea personalului didactic de

predare și didactic auxiliar dreptul la compensarea de la bugetul asigurărilor

sociale a 50% din valoarea transportului, a cazării, a mesei și a tratamentului

în spațiile de tratament proprietatea C.N.P.A.S. și în cele de contractate de

aceasta, în conformitate cu dispozițiile art. 105 alin. (2) din Legea nr. 128/1997

privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările

ulterioare.

Or, nici unul din actele

normative invocate de recurentă nu instituie în sarcina pârâtei obligația de a

emite o atare decizie și nici nu condiționează valorificarea dreptului stabilit

prin art. 105 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 de existența unui astfel de act

administrativ, situație în care reținerea caracterului nejustificat al

pretinsului refuz practicat de pârâtă este exclusă.

Potrivit art. 117 alin. (5)

din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, numai

criteriile pe baza cărora se acordă biletele pentru tratament balnear, precum

și nivelul cotei de participare individuală a asiguraților se aprobă anual de C.N.P.A.S.,

obligație îndeplinită prin emiterea Deciziei nr. 187 din 24 martie 2006, a cărei legalitate nu a fost supusă controlului judecătoresc al Instanței de contencios

administrativ.

Nefondate sunt și criticile

recurentei referitoare la nelegalitatea soluției de admitere a excepției lipsei

calității procesuale pasive a președintelui C.N.P.A.S., adoptată prin încheierea

din 9 noiembrie 2006, întrucât legitimarea procesuală specială a persoanelor

fizice care au contribuit la emiterea actului sau la pretinsul refuz

nejustificat este reglementată prin art. 16 din Legea nr. 554/2004 numai pentru

ipoteza în care se solicită și plata unor despăgubiri pentru prejudiciul

cauzat, ori pentru întârziere, cum corect a reținut prima Instanță.

Față de cele expuse, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat, aceeași soluție impunându-se, în fond, asupra cererii de intervenție

accesorie formulată de F.S.Î.S.H.

Respinge recursul declarat

de F.S.L.Î. împotriva sentinței civile nr. 78 din 11 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea de

intervenție accesorie formulată de F.S.Î.S.H.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 12 iunie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-03-30
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1896/2007
ă nu s-a făcut în cauză. Astfel, în temeiul art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1210/2003, precitat, conducătorul A.N.A.F. a solicitat organizațiilor sindicale constituite la nivelul instituției publice să facă dovada reprezentativității lor și s
ÎCCJ 2007-05-03
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2333/2007
emiterea unui nou ordin, conform solicitării reclamantei. Dată fiind legătura de dependență care exista între cele două capete de cerere, respingerea primului a făcut ca examinarea celui de-al doilea să devină inutilă. 4. În acest ultim mot
ÎCCJ 2007-06-12
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2984/2007
reclamantă susține că Instanța de Fond nu a arătat motivele de fapt și de drept prin care au fost respinse o serie din susținerile din acțiune. Mai susține recurenta că sentința recurată este nelegală și datorită faptului că, în mod greșit,
ÎCCJ 2007-02-15
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 959/2007
.S. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Au fost depuse la dosar acte. Recursul nu este fondat. Recurenta - reclamantă a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei adrese prin care să se comunice dreptu
ÎCCJ 2007-05-08
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2367/2007
legal reclamantul G.M., susținând că Instanța de Fond nu a pus în discuția părților excepția autorității de lucru judecat, excepție dirimantă, de ordine publică, că a cerut ca M.J. să fie obligat să-i acorde o audiență la secretarul de stat
Sursă