ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2984/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 3 octombrie 2006 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta F.S.L.Î. a chemat în judecată C.N.P.A.S. și pe președintele CNPAS – M.Ș., solicitând Instanței să oblige pe pârâții la emiterea unei decizii prin care să se stabilească în favoarea urmașilor personalului didactic de predare și didactic auxiliar, membrii ai Federației, dreptul de a beneficia de ajutorul de deces în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate în conformitate cu dispozițiile art. 106 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat aspectele ce vor fi prezentate în continuare. Prin adresa din 31 mai 2006, înregistrată la C.N.P.A.S. în data de 01 iunie 2006, reclamanta a solicitat pârâtei emiterea deciziei care să stipuleze dreptul urmașilor personalului didactic de predare și didactic auxiliar de a beneficia de ajutorul de deces în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate, în conformitate cu dispozițiile art. 106 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare. Prin adresa din 20 iunie 2006, C.N.P.A.S. a comunicat reclamantei faptul că, în condițiile în care cadrul legal privind acordarea ajutorului de deces dat de Legea nr. 19/2000, respectiv Legea nr. 380/2005 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2006, nu prevede drept o categorie specială urmașii cadrelor didactice, consideră a fi neîntemeiată solicitarea de emitere a unei astfel de decizii.

Reclamanta consideră că răspunsul primit de la C.N.P.A.S. reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, întrucât vatămă dreptul membrilor de sindicat, urmași ai personalului didactic de predare și didactic auxiliar, de a beneficia de ajutorul de deces consacrat de art. 106 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, cu modificările si completările ulterioare. Totodată, reclamanta consideră că, prin răspunsul dat solicitării ce i-a fost adresată, C.N.P.A.S. și-a exercitat abuziv, cu exces de putere, dreptul de apreciere. Potrivit prevederilor art. 106 alin. (2) din L. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, „în caz de deces al unui cadru didactic sau didactic auxiliar, cuantumul ajutorului acordat celor îndreptățiți este de cinci salarii ale persoanei decedate, din bugetul asigurărilor sociale". Conform pct. 8 din Normele Tehnice nr. 1194 din 09 septembrie 1997 emise de M.M.P.S.

în aplicarea Legii nr. 128/1997, în cazul decesului unui cadru didactic sau didactic auxiliar, cuantumul ajutorului acordat celor îndreptățiți se va determina pe baza ultimului salariu net al persoanei decedate. Legea nr. 128/1997 este o lege specială, în raport cu Legea nr. 19/2000, care nu a abrogat expres dispozițiile speciale referitoare la ajutorul de deces și nici pe cele ale art. 127 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, care reglementează condițiile de pensionare a personalului didactic. Art. 36 alin. (5) lit. c) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ, înregistrat la M.M.S.S. sub nr. 5521/01 din 09 ianuarie 2004, publicat în M. Of.

al României, Partea a V-a nr. 11 din 28 iulie 2004, prevede dreptul celor îndreptățiți de a beneficia de un ajutor de deces în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate, din bugetul asigurărilor sociale, iar potrivit dispozițiilor Legii nr. 130/1996, republicată, contractul colectiv de muncă este legea părților și el produce efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul. Mai arată reclamanta că nici legile anuale ale bugetului asigurărilor sociale de stat emise din anul 2001 și până în prezent nu au abrogat dispozițiile art. 106 alin. (2) din Legea nr. 128/1997. Reclamanta a precizat că a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin adresa din 31 mai 2006, înregistrată la C.N.P.A.S.

în data de 01 iunie 2006. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ale art. 106 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 16 și art. 62 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată și, în susținere, a depus practică judiciară a Tribunalului Buzău și Tribunalului Ialomița prin care au fost acordate drepturi în sensul aspectelor solicitate prin acțiune. Prin întâmpinare, pârâta C.N.P.A.S. a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a președintelui instituției – M.Ș. C.N.P.A.S.

susține că acțiunea este inadmisibilă, întrucât art. 20 din Legea nr. 380/2005 stabilește cuantumul ajutorului de deces, iar solicitarea reclamantei încalcă principiul egalității consacrat de Legea nr. 19/2000, potrivit căruia se asigură un tratament nediscriminatoriu tuturor participanților la sistemul public de pensii, iar legile aplicabile (Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 380/2005) nu prevăd drept o categorie specială urmașii cadrelor didactice, astfel că solicitarea reclamantei nu are susținere legală. A mai susținut pârâta că actul administrativ contestat de reclamantă - adresa de răspuns din 20 iunie 2006 - nu este un act administrativ, astfel că nu poate forma obiectul unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Pârâta susține că Legea nr. 19/2000 este o lege organică, iar Legea nr. 128/1997 este o lege ordinară, astfel că în privința abrogării art. 106 alin. (2) din această ultimă lege se face aplicarea art. 63 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. În argumentarea excepției lipsei calității procesuale pasive a domnului M.Ș. președintele C.N.P.A.S., pârâta susține că actele semnate de președinte, care este demnitar, sunt actele instituției, opinie împărtășită atât în literatura de specialitate, cât și în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție. În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., prin încheierea din 11 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.Ș.

Prin sentința civilă nr. 429 din 8 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei F.S.L.Î, reținând, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile existenței refuzului nejustificat de soluționare a cererii, întrucât prevederile art. 126 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, lege organică, se aplică cu prioritate, astfel că pârâta nu poate fi obligată să emită o decizie în afara cadrului legal. Împotriva sentinței civile nr. 429 din 8 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta F.S.L.Î. în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, recurenta - reclamantă critică sentința sub aspectul faptului că Instanța de Fond în mod greșit a soluționat cauza fără a ține cont de caracterul special al Legii nr. 128/1997 în raport cu Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 380/2005.

În acest sens, se reiterează aspectele de fond referitoare la faptul că C.N.P.A.S. și președintele C.N.P.A.S. au competența de a emite o decizie prin care să stabilească în favoarea urmașilor personalului didactic de predare și didactic auxiliar, membrii ai Federației, dreptul de a beneficia de ajutorul de deces în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate. În motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta - reclamantă susține că Instanța de Fond nu a arătat motivele de fapt și de drept prin care au fost respinse o serie din susținerile din acțiune.

Mai susține recurenta că sentința recurată este nelegală și datorită faptului că, în mod greșit, cu aplicarea greșită a legii Instanța de Fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui C.N.P.A.S., deși în conformitate cu dispozițiile art. 12 lit. a) din Statutul C.N.P.A.S., președintele instituției asigură coordonarea sistemului public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, iar, potrivit art. 16 din același Statut, in exercitarea atribuțiilor sale președintele emite decizii, astfel că președintele C.N.P.A.S. este organ administrativ unipersonal și emite acte administrative. După o reluare detaliată a argumentelor cuprinse în cererea de chemare în judecată, recurenta critică soluția Instanței de Fond și sub aspectul faptului că s-a reținut, față de prevederile Legii nr. 19/2000, că adresa de răspuns a C.N.P.A.S.

nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 1 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004. În concluzie, recurenta reiterează argumentul referitor la caracterul special, derogatoriu al Legii nr. 128/1997 în raport cu Legea nr. 19/2000. Prin întâmpinare intimata - pârâtă C.N.P.A.S. solicită respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările expuse în întâmpinarea depusă la fond. Prin notele scrise depuse la dosar, intimata - pârâtă solicită respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție formulată de F.S.Î.S.H. pentru motivul că intervenienta susține un interes propriu întrucât invocă drepturile membrilor săi de sindicat, iar nu pe cele ale recurentei - pârâte. F.S.Î.S.H. a formulat cerere de intervenție voluntară accesorie în interesul recurentei, solicitând admiterea recursului pentru aceleași considerente, cerere admisă în principiu în ședința din 12 iunie 2007, în condițiile dispozițiilor art. 52 cu referire la art. 51 C. proc.

civ. Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta - recurenta F.S.L.Î. și cererea de intervenție accesorie formulată de F.S.Î.S.H. sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 106 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, „în caz de deces al unui cadru didactic sau didactic auxiliar, cuantumul ajutorului acordat celor îndreptățiți este de cinci salarii ale persoanei decedate, din bugetul asigurărilor sociale". Potrivit art. 126 din Legea nr. 19/2000: „Alin. (1) În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moștenitorul, în condițiile dreptului comun, sau, în lipsa acesteia, oricare persoană care face această dovadă.

Alin. (2) Cuantumul ajutorului de deces se stabilește anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat și nu poate fi mai mic decât valoarea salariului mediu brut pe economie prognozat și făcut public de către C.N.P.A.S., conform prevederilor art. 5 alin. (3)." Potrivit art. 20 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006 nr. 380/2005: „Cuantumul ajutorului de deces se stabilește, în condițiile legii, în cazul: a) asiguratului sau pensionarului, la 1.077 lei; b) unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului, la 538 lei". Este adevărat că Legea nr. 128/1997 este lege organică, fiind adoptată cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituție (în forma anterioară revizuirii) însă și Legea nr. 19/2000 a fost adoptată cu respectarea acelorași prevederi constituționale, astfel că ambele legi au aceeași forță juridică, iar, potrivit principiului ierarhiei actelor normative, este unanim acceptată ipoteza modificării, completării sau abrogării exprese sau implicite a dispozițiilor din actul vechi contrare normelor din actul nou.

Sub acest aspect, urmează a fi primită apărarea intimatei – pârâtă, întemeiată pe prevederile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, potrivit cărora „în cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite.". Se constată că legiuitorul a înțeles să facă aplicarea dispozițiilor respective din Legea nr. 24/2000, întrucât, potrivit art. 198 teza finală din Legea nr. 19/2000, pe data intrării în vigoare a acesteia se abrogă orice alte dispoziții contrare. Este evident faptul că prevederile art. 106 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 sunt contrare art. 126 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 cu referire la art. 20 lit. a) din Legea nr. 380/2005.

Astfel, Instanța de Fond în mod corect a reținut că, în contextul legislativ prezentat, răspunsul C.N.P.A.S. nu întrunește caracteristicile unui refuz nejustificat, întrucât emiterea unei decizii având conținutul dorit de reclamantă este lipsită de suport legal. În privința caracterului exhaustiv al motivării Instanței pe care recurenta îl pretinde sentinței atacate, Înalta Curte reține că este neîntemeiată critica din recurs, întrucât Instanța este ținută să dea, printr-o motivare suficientă, o dezlegare temeinică și legală problemei de drept deduse judecății, care, în speță, se rezumă la aprecierea caracterului de refuz nejustificat al adresei de răspuns din 20 iunie 2006 a C.N.P.A.S. în raport cu dispozițiile legale a căror încălcare se invocă de către reclamantă.

Or, sub acest aspect, se constată că sentința atacată răspunde cerințelor motivării în fapt și în drept în sensul art. 261 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care Instanța de Fond a răspuns susținerilor părților, sistematizându-le în funcție de legătura lor logică, și arătând motivele pe care se sprijină soluția pronunțată. Totodată, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este dată cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în materie, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă. Se reține că Instanța de Fond, printr-o interpretare corectă a dispozițiilor incidente cauzei, a concluzionat că adresa din 20 iunie 2006 a C.N.P.A.S.

nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004. De altfel, în practica Înaltei Curți, în mod constant, s-a reținut că soluționarea unei cereri în defavoarea petiționarului sau contrar așteptărilor acestuia nu reprezintă, în mod automat, un refuz nejustificat, acest caracter reieșind numai prin raportare la prevederile legale cu care refuzul ar intra în contradicție. În cauză, atâta timp cât Curtea de Apel a reținut că dispozițiile Legii nr. 19/2000 și ale Legii nr. 380/2005 au modificat implicit prevederile Legii nr. 128/1997 referitoare la cuantumul ajutorului de deces, nu se putea concluziona că adresa de răspuns a C.N.P.A.S. întrunește elementele caracteristice ale unui refuz nejustificat.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a președintelui C.N.P.A.S. – M.Ș., Înalta Curte constată că, în mod corect, Instanța de Fond a admis-o, întrucât legitimarea procesuală specială a persoanelor fizice care au contribuit la emiterea actului sau la pretinsul refuz nejustificat este reglementată prin art. 16 din Legea nr. 554/2004 numai pentru ipoteza în care se solicită și plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, ori pentru întârziere, cum corect a reținut prima Instanță. Pentru considerentele arătate și constatând, în considerarea art. 304 C. proc. civ., că nu sunt incidente motive de casare de ordine publică, Înalta Curte va respinge, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua din C. proc.

civ., recursul declarat de reclamanta F. S.L.Î. și cererea de intervenție accesorie formulată de F.S.Î.S.H.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta F.S.L.Î. împotriva sentinței civile nr. 429 din 8 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de F.S.Î.S.H. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2007.