ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 12.06.2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2984/2007

HOTĂRÂRE

12.06.2007

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2984/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 3 octombrie

2006 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta F.S.L.Î. a chemat în judecată C.N.P.A.S. și

pe președintele CNPAS – M.Ș., solicitând Instanței să oblige pe pârâții la

emiterea unei decizii prin care să se stabilească în favoarea urmașilor

personalului didactic de predare și didactic auxiliar, membrii ai Federației,

dreptul de a beneficia de ajutorul de deces în cuantum de 5 salarii ale persoanei

decedate în conformitate cu dispozițiile art. 106 alin. (2) din Legea nr.

128/1997

privind Statutul personalului

didactic, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat aspectele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin adresa din 31

mai 2006, înregistrată la C.N.P.A.S. în data de 01 iunie 2006, reclamanta a

solicitat pârâtei emiterea deciziei care să stipuleze dreptul urmașilor

personalului didactic de predare și didactic auxiliar de a beneficia de

ajutorul de deces în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate, în conformitate

cu dispozițiile art. 106 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și

completările ulterioare.

Prin adresa din 20

iunie 2006, C.N.P.A.S. a comunicat reclamantei faptul că, în condițiile în care

cadrul legal privind acordarea ajutorului de deces dat de Legea nr. 19/2000,

respectiv Legea nr. 380/2005 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe

anul 2006, nu prevede drept o categorie specială urmașii cadrelor didactice,

consideră a fi neîntemeiată solicitarea de emitere a unei astfel de decizii.

Reclamanta consideră că

răspunsul primit de la C.N.P.A.S. reprezintă un refuz nejustificat în sensul

art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, întrucât vatămă dreptul

membrilor de sindicat, urmași ai personalului didactic de predare și didactic

auxiliar, de a beneficia de ajutorul de deces consacrat de art. 106 alin. (2)

din Legea nr. 128/1997, cu modificările si completările

ulterioare. Totodată, reclamanta consideră că, prin răspunsul dat

solicitării ce i-a

fost adresată, C.N.P.A.S. și-a exercitat abuziv, cu

exces de putere, dreptul de apreciere.

Potrivit prevederilor art. 106

alin. (2) din L. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, „în caz

de deces al unui cadru didactic sau didactic auxiliar, cuantumul ajutorului

acordat celor îndreptățiți este de cinci salarii ale persoanei decedate, din

bugetul asigurărilor sociale".

Conform pct. 8 din Normele

Tehnice nr. 1194 din 09 septembrie 1997 emise de M.M.P.S. în aplicarea Legii

nr. 128/1997, în cazul decesului unui cadru didactic sau didactic auxiliar,

cuantumul ajutorului acordat celor îndreptățiți se va determina pe baza

ultimului salariu net al persoanei decedate.

Legea nr. 128/1997

este o lege specială, în raport cu Legea nr. 19/2000, care nu a abrogat expres

dispozițiile speciale referitoare la ajutorul de deces și nici pe cele ale art.

127 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, care reglementează condițiile de

pensionare a personalului didactic.

Art. 36 alin. (5) lit. c) din contractul

colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ, înregistrat la M.M.S.S. sub nr. 5521/01 din 09 ianuarie 2004, publicat în M. Of. al României, Partea a V-a

nr. 11 din 28 iulie 2004, prevede dreptul celor îndreptățiți de a beneficia de

un ajutor de deces în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate, din bugetul

asigurărilor sociale, iar potrivit dispozițiilor Legii nr. 130/1996,

republicată, contractul colectiv de muncă este legea părților și el produce

efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de

activitate pentru care s-a încheiat contractul.

Mai arată reclamanta

că nici legile anuale ale bugetului asigurărilor sociale de stat emise din anul

2001 și până în prezent nu au abrogat dispozițiile art. 106 alin. (2) din Legea

nr. 128/1997.

Reclamanta a precizat că a

îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, prin adresa din 31 mai 2006, înregistrată la C.N.P.A.S. în data de 01 iunie 2006.

În drept, reclamanta a invocat

dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ale

art. 106 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările

ulterioare, și ale art. 16 și art. 62 alin. (1) din Legea nr. 24/2000,

republicată și, în susținere, a depus practică judiciară a Tribunalului Buzău

și Tribunalului Ialomița prin care au fost acordate drepturi în sensul

aspectelor solicitate prin acțiune.

Prin întâmpinare, pârâta C.N.P.A.S.

a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive a președintelui instituției – M.Ș.

C.N.P.A.S. susține că acțiunea

este inadmisibilă, întrucât art. 20 din Legea

nr.

380/2005 stabilește cuantumul ajutorului de deces, iar solicitarea reclamantei

încalcă

principiul egalității consacrat de Legea nr. 19/2000, potrivit căruia se

asigură un tratament nediscriminatoriu tuturor participanților la sistemul

public de pensii, iar legile aplicabile (Legea nr. 19/2000 și Legea nr.

380/2005) nu prevăd drept o categorie specială urmașii cadrelor didactice,

astfel că solicitarea reclamantei nu are susținere legală.

A mai susținut pârâta că actul

administrativ contestat de reclamantă - adresa de răspuns din 20 iunie 2006 -

nu este un act administrativ, astfel că nu poate forma obiectul unei acțiuni

întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Pârâta susține că Legea nr.

19/2000 este o lege organică, iar Legea nr. 128/1997 este o lege ordinară,

astfel că în privința abrogării art. 106 alin. (2) din această ultimă lege se

face aplicarea art. 63 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.

În argumentarea excepției lipsei

calității procesuale pasive a domnului M.Ș. președintele C.N.P.A.S., pârâta

susține că actele semnate de președinte, care este demnitar, sunt actele

instituției, opinie împărtășită atât în literatura de specialitate, cât și în

practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În temeiul art. 137 alin. (1) C.

proc. civ., prin încheierea din 11 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția

inadmisibilității acțiunii și a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului M.Ș.

Prin sentința civilă

nr. 429 din 8 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei F.S.L.Î,

reținând, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile existenței refuzului

nejustificat de soluționare a

cererii,

întrucât prevederile art. 126 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, lege organică,

aplică cu prioritate, astfel că pârâta nu poate fi obligată să emită o decizie

în afara cadrului legal.

Împotriva sentinței

civile nr. 429 din 8 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs

reclamanta F.S.L.Î. în temeiul art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs,

recurenta - reclamantă critică sentința sub aspectul faptului că Instanța de Fond

în mod greșit a soluționat cauza fără a ține cont de caracterul special al

Legii nr. 128/1997 în raport cu Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 380/2005. În

acest sens, se reiterează aspectele de fond referitoare la faptul că C.N.P.A.S.

și președintele C.N.P.A.S. au competența de a emite o decizie prin care să

stabilească în favoarea urmașilor personalului didactic de predare și didactic

auxiliar, membrii ai Federației, dreptul de a beneficia de ajutorul de deces în

cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate.

În motivului de recurs întemeiat

pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta - reclamantă susține că Instanța de

Fond nu a arătat motivele de fapt și de drept prin care au fost respinse o

serie din susținerile din acțiune.

Mai susține recurenta că

sentința recurată este nelegală și datorită faptului că, în mod greșit, cu

aplicarea greșită a legii Instanța de Fond a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Președintelui C.N.P.A.S., deși în conformitate cu

dispozițiile art. 12 lit. a) din Statutul C.N.P.A.S., președintele instituției

asigură coordonarea sistemului public de pensii si alte drepturi de asigurări

sociale, iar, potrivit art. 16 din același Statut, in exercitarea atribuțiilor

sale președintele emite decizii, astfel că președintele C.N.P.A.S. este organ

administrativ unipersonal și emite acte administrative.

După o reluare

detaliată a argumentelor cuprinse în cererea de chemare în judecată, recurenta

critică soluția Instanței de Fond și sub aspectul faptului că s-a reținut, față

de prevederile Legii nr. 19/2000, că adresa de răspuns a C.N.P.A.S. nu

reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 1 alin. (1) lit. h) din Legea

nr. 554/2004.

În concluzie, recurenta

reiterează argumentul referitor la caracterul

special,

derogatoriu al Legii nr. 128/1997 în raport cu Legea nr. 19/2000.

Prin întâmpinare intimata - pârâtă

C.N.P.A.S. solicită respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările

expuse în întâmpinarea depusă la fond.

Prin notele scrise depuse la

dosar, intimata - pârâtă solicită respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de

intervenție formulată de F.S.Î.S.H. pentru motivul că intervenienta susține un

interes propriu întrucât invocă drepturile membrilor săi de sindicat, iar nu pe

cele ale recurentei - pârâte.

F.S.Î.S.H. a formulat cerere de

intervenție voluntară accesorie în interesul recurentei, solicitând admiterea

recursului pentru aceleași considerente, cerere admisă în principiu în ședința

din 12 iunie 2007, în condițiile dispozițiilor art. 52 cu referire la art. 51 C. proc. civ.

Examinând actele dosarului, Înalta

Curte constată că recursul declarat de reclamanta - recurenta F.S.L.Î. și

cererea de intervenție accesorie formulată de F.S.Î.S.H. sunt nefondate, urmând

a fi respinse ca atare, pentru considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 106 alin. (2) din

Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, „în caz de deces al

unui cadru didactic sau didactic auxiliar, cuantumul ajutorului acordat celor

îndreptățiți este de cinci salarii ale persoanei decedate, din bugetul

asigurărilor sociale".

Potrivit

art. 126 din Legea nr. 19/2000:

„Alin. (1) În cazul decesului

asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură

persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și

care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele,

curatorul, moștenitorul, în condițiile dreptului comun, sau, în lipsa acesteia,

oricare persoană care face această dovadă.

Alin. (2) Cuantumul ajutorului

de deces se stabilește anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat

și nu poate fi mai mic decât valoarea salariului mediu brut pe economie prognozat

și făcut public de către C.N.P.A.S., conform prevederilor art. 5 alin.

(3)."

Potrivit art. 20 din Legea

bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006 nr. 380/2005:

„Cuantumul ajutorului de deces

se stabilește, în condițiile legii, în cazul:

a) asiguratului sau

pensionarului, la 1.077 lei;

b) unui membru de familie al asiguratului

sau pensionarului, la 538 lei".

Este adevărat că Legea nr.

128/1997 este lege organică, fiind adoptată cu respectarea prevederilor art. 74

alin. (1) din Constituție (în forma anterioară revizuirii) însă și Legea nr.

19/2000 a fost adoptată cu respectarea acelorași prevederi constituționale,

astfel că ambele legi au aceeași forță juridică, iar, potrivit principiului

ierarhiei actelor normative, este unanim acceptată ipoteza modificării,

completării sau abrogării exprese sau implicite a dispozițiilor din actul vechi

contrare normelor din actul nou.

Sub acest

aspect, urmează a fi primită apărarea intimatei – pârâtă, întemeiată

pe prevederile art. 65 alin. (1) din Legea nr.

24/2000, republicată, potrivit cărora „în cazuri deosebite, în care la

elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea

tuturor normelor contrare, se poate prezuma că

acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor

implicite.". Se

constată că legiuitorul a înțeles să facă aplicarea

dispozițiilor respective din

Legea nr.

24/2000, întrucât, potrivit art. 198 teza finală din Legea nr. 19/2000, pe

data

intrării în vigoare a acesteia se abrogă orice alte dispoziții contrare. Este

evident faptul că prevederile art. 106 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 sunt

contrare art. 126 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 cu referire la art. 20 lit.

a) din Legea nr. 380/2005.

Astfel, Instanța de Fond în mod

corect a reținut că, în contextul legislativ prezentat, răspunsul C.N.P.A.S. nu

întrunește caracteristicile unui refuz nejustificat, întrucât emiterea unei

decizii având conținutul dorit de reclamantă este lipsită de suport legal.

În privința caracterului

exhaustiv al motivării Instanței pe care recurenta îl pretinde sentinței

atacate, Înalta Curte reține că este neîntemeiată critica din recurs, întrucât

Instanța este ținută să dea, printr-o motivare suficientă, o dezlegare

temeinică și legală problemei de drept deduse judecății, care, în speță, se

rezumă la aprecierea caracterului de refuz nejustificat al adresei de răspuns din

20 iunie 2006 a C.N.P.A.S. în raport cu dispozițiile legale a căror încălcare

se invocă de către reclamantă. Or, sub acest aspect, se constată că sentința atacată

răspunde cerințelor motivării în fapt și în drept în sensul art. 261 alin. (1)

C. proc. civ., în condițiile în care Instanța de Fond a răspuns susținerilor

părților, sistematizându-le în funcție de legătura lor logică, și arătând

motivele pe care se sprijină soluția pronunțată.

Totodată, Înalta Curte constată

că hotărârea atacată este dată cu

respectarea

dispozițiilor legale aplicabile în materie, nefiind incident motivul de

nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă. Se reține că Instanța

de Fond, printr-o interpretare corectă a dispozițiilor incidente cauzei, a

concluzionat că adresa din 20 iunie 2006 a C.N.P.A.S. nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004. De

altfel, în practica Înaltei Curți, în mod constant, s-a reținut că soluționarea

unei cereri în defavoarea petiționarului sau contrar așteptărilor acestuia nu

reprezintă, în mod automat, un refuz nejustificat, acest caracter reieșind

numai prin raportare la prevederile legale cu care refuzul ar intra în

contradicție. În cauză, atâta timp cât Curtea de Apel a reținut că dispozițiile

Legii nr. 19/2000 și ale Legii nr. 380/2005 au modificat implicit prevederile

Legii nr. 128/1997 referitoare la cuantumul ajutorului de deces, nu se putea

concluziona că adresa de răspuns a C.N.P.A.S. întrunește elementele

caracteristice ale unui refuz nejustificat.

În privința excepției lipsei

calității procesuale pasive a președintelui C.N.P.A.S. – M.Ș., Înalta Curte

constată că, în mod corect, Instanța de Fond a admis-o, întrucât legitimarea