ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3414/2003

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2556 din 24 august 2000,

Judecătoria Caracal a admis acțiunea introdusă de reclamanții D.D. și S.C. C.

S.A. Caracal împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Olt, în

contradictoriu cu V.A. și a anulat procesul-verbal de licitație din 20 iunie 2000

întocmit de D.G.F.P.Olt prin Circa financiară Drăgănești Olt privind vânzarea

la licitație publică a imobilului denumit Stație Peco, situat în comuna

Stoenești, județul Olt, pe DN 6 km 160, ca neîntemeiat.

S-a reținut că pentru executarea unei creanțe bugetare

datorată de S.C. S. SRL, organele fiscale au vândut la licitație Stația Peco

din comuna Stoenești prin procesul-verbal din 20 iulie 2000, cu încălcarea

prevederilor art. 65 din O.G. nr. 11/1996 și ignorarea contractului de

locațiune încheiat la 15 iunie 2000 între proprietara – debitoare urmărită – și

S.C. C. S.A. precum și a dreptului de proprietate asupra terenului pe care se

află stația, care aparținea reclamantului D.D., fără ca anunțul de vânzare să

arate existența locațiunii și faptul că proprietatea terenului aparține altei

persoane decât debitoarei urmărite.

Apelul declarat de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Olt a fost respins prin decizia nr. 616 din 6 martie 2001 a

Tribunalului Olt, secția civilă.

Instanța de apel a respins criticile formulate

de apelantă privind debitul mare datorat de S.C. S. SRL, aspect fără relevanță,

privind legalitatea procesului-verbal de vânzare la licitație, ca și susținerea

că terenul face parte din domeniul privat al comunei, afirmație fără suport

probator și contrazisă de contractul de donație prin  care intimatul-reclamant D.D.

a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului.

Prin decizia nr. 8797 din 4 decembrie 2001

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, s-a respins ca nefondat

recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt.

În motivarea acestei soluții, instanța a reținut

că vânzarea la licitație, ca și procesul-verbal întocmit contravin prevederilor

art. 65 din O.G. nr. 11/1996, prin neindicarea în anunțul de vânzare a faptului

că bunul scos la licitație este închiriat și că proprietatea asupra terenului

aparține altei persoane decât societatea comercială debitoare.

Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză,

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recurs în anulare pentru motivul prevăzut în art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., solicitând casarea lor și în fond respingerea acțiunii.

Prevederile art. 65 din O.G. nr. 11/1996 au fost

respectate, se arată în motivarea recursului în anulare, întrucât în

procesul-verbal de licitație se menționează faptul că dreptul de proprietate a

lui D.D. asupra terenului pe care se află stația nu a format obiect al

vânzării, iar contractul de închiriere cuprinde clauza conform căreia stația

Peco poate fi urmărită pentru creanțe bugetare.

Criticile aduse hotărârilor prin recursul în

anulare sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 65 alin.

(4) din O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, anunțul de

vânzare trebuie să cuprindă, pe lângă alte mențiuni, indicarea drepturilor

reale și a celorlalte sarcini care grevează imobilul scos la vânzare.

Obiect al vânzării la licitație l-a constituit

stația Peco, proprietatea societății comerciale debitoare, situată pe terenul

aparținând altei persoane, anume intimatului D.D.

Dacă dispozițiile legale pretind indicarea în

anunțul de vânzare a drepturilor reale care grevează bunul, cu atât mai mult se

impunea inserarea mențiunii că terenul pe care se află stația nu aparține

proprietarului stației ce urma să se vândă, pentru că, în mod obișnuit,

proprietarul supraedificatelor este și proprietarul fondului pe care acestea

sunt situate.

Indicarea în anunțul de vânzare a existenței

contractului de locațiune era de asemenea obligatorie deoarece locațiunea este,

în sensul art. 21 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și a

proprietății imobiliare, o sarcină care se înscrie în partea a III-a  a cărții

funciare.

Mențiunile privind titularul dreptului de

proprietate asupra terenului, altul decât al stației și a existenței

contractului de locațiune a stației încheiat între debitoare și intimata-reclamantă

trebuiau inserate în anunțul de vânzare, potrivit art. 65 alin. (4) din O.G.

nr. 11/1996, care însă nu conține nici o referire la cele amintite, iar

precizarea din procesul-verbal de licitație în sensul că terenul nu se vinde,

precum și clauza din contractul de locațiune în sensul că stația poate fi

urmărită pentru creanțele bugetare, nu suplinesc exigențele art. 65 alin. (4)

din ordonanța evocată, acestea pe lângă nerespectarea termenului prevăzut în

alin. (3) din același articol, care arată că anunțul de vânzare se face cu cel

puțin 10 zile înainte de data fixată pentru ținerea licitației, unicul anunț

era cel publicat în ziarul din 11 iulie 2000, cu licitația fixată la 20 iulie 2000.

Pentru aceste considerente recursul în anulare

se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva sentinței civile nr. 2556 din 24 august 2000 a Judecătoriei

Caracal, deciziei nr. 616 din 6 martie 2001 a Tribunalului Olt, secția civilă,  și

deciziei nr. 8797 din 4 decembrie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi  17 septembrie 2003.