ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3414/2003

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2556 din 24 august 2000, Judecătoria Caracal a admis acțiunea introdusă de reclamanții D.D. și S.C. C. S.A. Caracal împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Olt, în contradictoriu cu V.A. și a anulat procesul-verbal de licitație din 20 iunie 2000 întocmit de D.G.F.P.Olt prin Circa financiară Drăgănești Olt privind vânzarea la licitație publică a imobilului denumit Stație Peco, situat în comuna Stoenești, județul Olt, pe DN 6 km 160, ca neîntemeiat. S-a reținut că pentru executarea unei creanțe bugetare datorată de S.C. S. SRL, organele fiscale au vândut la licitație Stația Peco din comuna Stoenești prin procesul-verbal din 20 iulie 2000, cu încălcarea prevederilor art. 65 din O.G.

nr. 11/1996 și ignorarea contractului de locațiune încheiat la 15 iunie 2000 între proprietara – debitoare urmărită – și S.C. C. S.A. precum și a dreptului de proprietate asupra terenului pe care se află stația, care aparținea reclamantului D.D., fără ca anunțul de vânzare să arate existența locațiunii și faptul că proprietatea terenului aparține altei persoane decât debitoarei urmărite. Apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt a fost respins prin decizia nr. 616 din 6 martie 2001 a Tribunalului Olt, secția civilă. Instanța de apel a respins criticile formulate de apelantă privind debitul mare datorat de S.C. S. SRL, aspect fără relevanță, privind legalitatea procesului-verbal de vânzare la licitație, ca și susținerea că terenul face parte din domeniul privat al comunei, afirmație fără suport probator și contrazisă de contractul de donație prin care intimatul-reclamant D.D.

a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului. Prin decizia nr. 8797 din 4 decembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, s-a respins ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt. În motivarea acestei soluții, instanța a reținut că vânzarea la licitație, ca și procesul-verbal întocmit contravin prevederilor art. 65 din O.G. nr. 11/1996, prin neindicarea în anunțul de vânzare a faptului că bunul scos la licitație este închiriat și că proprietatea asupra terenului aparține altei persoane decât societatea comercială debitoare. Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare pentru motivul prevăzut în art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., solicitând casarea lor și în fond respingerea acțiunii. Prevederile art. 65 din O.G. nr. 11/1996 au fost respectate, se arată în motivarea recursului în anulare, întrucât în procesul-verbal de licitație se menționează faptul că dreptul de proprietate a lui D.D. asupra terenului pe care se află stația nu a format obiect al vânzării, iar contractul de închiriere cuprinde clauza conform căreia stația Peco poate fi urmărită pentru creanțe bugetare. Criticile aduse hotărârilor prin recursul în anulare sunt nefondate. Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 65 alin. (4) din O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, anunțul de vânzare trebuie să cuprindă, pe lângă alte mențiuni, indicarea drepturilor reale și a celorlalte sarcini care grevează imobilul scos la vânzare.

Obiect al vânzării la licitație l-a constituit stația Peco, proprietatea societății comerciale debitoare, situată pe terenul aparținând altei persoane, anume intimatului D.D. Dacă dispozițiile legale pretind indicarea în anunțul de vânzare a drepturilor reale care grevează bunul, cu atât mai mult se impunea inserarea mențiunii că terenul pe care se află stația nu aparține proprietarului stației ce urma să se vândă, pentru că, în mod obișnuit, proprietarul supraedificatelor este și proprietarul fondului pe care acestea sunt situate. Indicarea în anunțul de vânzare a existenței contractului de locațiune era de asemenea obligatorie deoarece locațiunea este, în sensul art. 21 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și a proprietății imobiliare, o sarcină care se înscrie în partea a III-a a cărții funciare.

Mențiunile privind titularul dreptului de proprietate asupra terenului, altul decât al stației și a existenței contractului de locațiune a stației încheiat între debitoare și intimata-reclamantă trebuiau inserate în anunțul de vânzare, potrivit art. 65 alin. (4) din O.G. nr. 11/1996, care însă nu conține nici o referire la cele amintite, iar precizarea din procesul-verbal de licitație în sensul că terenul nu se vinde, precum și clauza din contractul de locațiune în sensul că stația poate fi urmărită pentru creanțele bugetare, nu suplinesc exigențele art. 65 alin. (4) din ordonanța evocată, acestea pe lângă nerespectarea termenului prevăzut în alin. (3) din același articol, care arată că anunțul de vânzare se face cu cel puțin 10 zile înainte de data fixată pentru ținerea licitației, unicul anunț era cel publicat în ziarul din 11 iulie 2000, cu licitația fixată la 20 iulie 2000. Pentru aceste considerente recursul în anulare se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 2556 din 24 august 2000 a Judecătoriei Caracal, deciziei nr. 616 din 6 martie 2001 a Tribunalului Olt, secția civilă, și deciziei nr. 8797 din 4 decembrie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2003.