ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4393/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 145, pronunțată la data de 31 octombrie 2002 în dosarul nr. 1139/2002, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Petrom Brăila, în contradictoriu cu R.A. A.N.D. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța și Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că reclamanta a cerut anularea procesului-verbal nr. 5920 din 24 mai 2002 și decizia nr. 166 din 13 iunie 2002, prin care cele două autorități administrative au stabilit și, respectiv, menționat în sarcina sa, obligații în sumă de 261.606.255 lei către Fondul special al drumurilor publice, susținând că în prețul carburanților achiziționați a fost inclusă și cota de 25%, taxă de drum, potrivit prevederilor Legii nr. 118/1996. Respingând acțiunea, instanța de fond a motivat că, potrivit prevederilor art. 4 și 5 din Legea nr. 118/1996, privind constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor publice, reclamanta avea obligația să calculeze și să vireze cota de 25% asupra prețului, pentru cantitățile de carburanți cu care s-a aprovizionat.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamanta, susținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind dată cu aplicarea greșită a legii, suma reținută prin actul de control și menținută prin decizia nr. 166 din 13 iunie 2002, emisă de conducătorul ministerului pârât, fiind nedatorată, deoarece era plătită la data controlului. Recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că organele de control din cadrul Administrației Naționale a Drumurilor au constatat, prin procesul-verbal nr. 5920 din 24 mai 2002, că S.N.P.

P. SA, sucursala Petrom Brăila, datora la Fondul special al drumurilor publice, suma totală de 419.149.057 lei, din care 221.284.395 lei, debitul restant, 189.013.286 lei, majorările de întârziere aferente și 8.851.376 lei, penalități de întârziere ,pentru perioada supusă controlului: 1 ianuarie 2000 – 30 aprilie 2001. În contestația adresată Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, recurenta-reclamantă a contestat parțial aceste sume: 141.556.621 lei, debit restant, 114.387.369 lei, majorări de întârziere și 5.662.265 lei, penalități de întârziere, susținând că în perioada respectivă s-a aprovizionat de la sucursala Peco Brăila, cu carburanți auto necesari pentru consumul propriu, iar în prețul carburanților auto era inclusă cota de 25% prevăzută de lege.

În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 118/1996, cu modificările și completările ulterioare, sursele Fondului special al drumurilor publice se constituie prin aplicarea unei cote de 25%, respectiv 45% din aprilie 2000, asupra prețului cu ridicata la rafinărie, exclusiv accizele, pentru carburanții auto livrați la intern de către producători, precum și pentru carburanții auto consumați de către aceștia, pentru autovehiculele și remorcile proprii, iar potrivit art. 5, obligația calculării și vărsării acestor sume revin producătorilor din țară sau importatorilor de carburanți. Este necontestat că recurenta-reclamantă este producător de carburanți auto care, potrivit prevederilor legale citate mai sus, era datoare ca, pentru carburanții auto consumați de către autovehiculele și remorcile proprii, să calculeze și să verse la fondul special, sumele rezultate din aplicarea acestor dispoziții.

Astfel fiind, în mod judicios a reținut instanța de fond că actele administrative atacate sunt legale și temeinice, societatea națională recurentă datorând sumele stabilite în sarcina sa pentru Fondul special al drumurilor publice. Susținerile recurentei cum că sumele stabilite de organul de control ar fi fost achitate, sunt nedovedite, copiile xeroxate ale unor note contabile interne, care au fost depuse în recurs, nefiind în măsură să facă dovada plăților pretinse. În concluzie, motivul de recurs invocat este neîntemeiat, astfel recursul va fi respins ca atare, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.N.P. P. SA, Sucursala Petrom Brăila, împotriva sentinței civile nr. 145 din 31 octombrie 2002 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2003.