ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3093/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 10

februarie 2003, reclamantul E.N. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii

Buzău, solicitând modificarea hotărârii emise de aceasta, cu nr. 357 din 22

noiembrie 2002, în sensul recunoașterii și acordării drepturilor prevăzute de

Legea nr. 309/2002, și pentru perioada 6 martie 1959 – 28 iunie 1960.

În motivarea cererii sale,

reclamantul a susținut că prin hotărârea contestată, i-a fost recunoscută

calitatea de beneficiar al Legii nr. 309/2002, numai pentru perioada 18 mai

1958 – 26 noiembrie 1958, deși a dovedit cu înscrisuri că a satisfăcut stagiul

militar în detașament de muncă aparținând Direcției Generale a Serviciului

Muncii, și în perioada 6 martie 1959 – 28 iunie 1960.

Prin sentința civilă nr. 39 din 12

martie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins acțiunea, reținând că

Detașamentul Oltenița, în care a fost încorporat reclamantul, nu se regăsește

în tabelul cu evidența unităților de muncă din cadrul Direcției Generale a

Serviciului Muncii.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs E.N. care, în esență, a susținut că instanța a apreciat greșit

înscrisurile doveditoare depuse la dosar, din legitimația militarului în

construcții rezultând în mod cert că Detașamentul Oltenița a făcut parte din

Direcția Generală a Serviciului Muncii.

Recursul este fondat.

Prin hotărârea nr. 359 din 22

noiembrie 2002, Casa Județeană de Pensii Buzău a recunoscut reclamantului

dreptul de a beneficia de dispozițiile Legii nr. 309/2002, pentru perioada 18

mai 1958 – 26 noiembrie 1958, cât acesta a efectuat stagiul militar în

detașament de muncă în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, refuzând

însă luarea în considerare și a perioadei martie 1959 – iunie 1960.

Curtea de Apel Ploiești a menținut

această hotărâre, apreciind că pentru ultima perioadă, reclamantul nu a făcut

dovada că ar fi lucrat într-o unitate de muncă din cele menționate de tabelul

de evidență.

Soluția astfel pronunțată, este

vădit nelegală și netemeinică.

Cu legitimația nr. 53740 a

militarului în construcții, emisă de Direcția Generală a Serviciului Muncii,

reclamantul face dovada că din data de 9 martie 1959 a făcut parte din

Detașamentul Oltenița, însumat în G.D.C.A. (Grupul de Depozite Centrale al

Direcției Generale a Serviciului Muncii), fiind lăsat la vatră în iunie 1960.

Astfel fiind, și având în vedere

dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002, se impunea admiterea

cererii reclamantului și pentru perioada solicitată. Aceasta, cu atât mai mult,

cu cât Detașamentul Oltenița – perioada de lucru 1959 – 1960, se regăsește și

în tabelul de evidență al detașamentelor și unităților de muncă din cadrul

Direcției Generale a Serviciului Muncii

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de E.N.

împotriva sentinței civile nr. 39 din 12 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești,

secția comercială și contencios administrativ.

Casează sentința atacată și, în

fond, admite acțiunea.

Modifică hotărârea nr. 359 din 22

noiembrie 2002 a Casei Județene de Pensii Buzău, în sensul că reclamantul

beneficiază de prevederile Legii nr. 309/2002 și pentru perioada 6 martie 1959

– 28 iunie 1960.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 octombrie 2003.