ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 62/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 62/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul S.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că perioadele: 25 august 1957 - 31 decembrie 1957; 15 septembrie 1958 - 28 noiembrie 1958; 13 septembrie 1959 - 27 decembrie 1960, au fost executate în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii și să fie obligată pârâta, să-i acorde drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru această perioadă și să se anuleze hotărârea Comisiei din cadrul Casei Județene de Pensii Dolj. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că în perioada sus-menționată a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă, situație ce se dovedește cu livretul militar.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 176 din 25 martie 2004, a admis contestația formulată de S.M., împotriva hotărârii nr. 2346 din 4 februarie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Dolj. A constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioadele: 25 august 1957 - 31 decembrie 1957; 15 septembrie 1958 - 28 noiembrie 1958; 13 septembrie 1959 - 27 decembrie 1960, începând cu data de 1 septembrie 2002. A obligat pârâta să acorde reclamantului, drepturile corespunzătoare, a anulat hotărârea Comisiei din cadrul Casei Județene de Pensii Dolj. Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut că din actele depuse de reclamant, la dosar, respectiv livretul militar, rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar în perioadele arătate în acțiune, în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
În ce privește evidența detașamentelor de muncă, întocmită de către Arhivele Naționale, aceasta nu poate să înlăture beneficiul dreptului, în situația în care în lista respectivă nu figurează detașamentul, din moment ce se face dovada cu actele militare, că s-a efectuat stagiul în detașamentele de muncă. Împotriva hotărârii sus-menționate a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut în esență că reclamantul a satisfăcut stagiul militar, în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, așa cum prevede art. 1 din Legea nr. 309/2002, doar în perioada 8 martie 1960 - 27 decembrie 1960, la O.R.I.F.
Oltenița. În ceea ce privește perioadele: 13 septembrie 1959 - 15 noiembrie 1959, 15 septembrie 1958 - 13 septembrie 1959, 28 august 1957 - 31 decembrie 1957, acestea nu se încadrează în prevederile legale la acea dată, întrucât unitățile militară în care s-a efectuat stagiul militar, nu fac parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Recursul este fondat, pentru următoarele considerentele: Din livretul militar al reclamantului S.M., rezultă că acesta a satisfăcut stagiul militar, în perioada 3 martie 1951 - 1 ianuarie 1954, în unități militare aparținând Ministerului Forțelor Armate, în construcții. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetățenii români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Deci, prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi satisfăcut stagiul militar în detașamente de muncă, în perioada 1950 - 1961, iar detașamentul de muncă să fi făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Ori în cauză, intimatul-reclamant a satisfăcut stagiul militar, în unități militare din sistemul fostului Minister al Forțelor Armate, motiv pentru care se constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis cu consecința respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 176 din 25 martie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea reclamantului. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.