ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1528/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1528/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 aprilie 2004, reclamantul F.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj și a solicitat anularea hotărârii nr. 611 din 7 decembrie 2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Dolj și obligarea pârâtei la emiterea unei hotărâri, prin care să i se recunoască că este beneficiarul dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru perioada 29 septembrie 1959 - 25 septembrie 1961, începând cu data de 1 ianuarie 2003. În motivarea contestației a arătat că în perioada 29 septembrie 1959 - 25 septembrie 1961 a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, situație ce se dovedește cu livretul militar și că greșit, comisia nu a constatat perioada respectivă, ca îndeplinind cerințele Legii nr. 309/2002.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 222 din 15 aprilie 2004, a admis contestația formulată de reclamantul F.M. împotriva hotărârii nr. 611 din 7 decembrie 2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Dolj - Comisia de aplicare a Legii nr. 105/1999, modificată. A constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, perioada 29 septembrie 1959 - 25 septembrie 1961, începând cu data de 1 ianuarie 2003. A obligat pârâta să acorde reclamantului, drepturile corespunzătoare și anulează hotărârea Comisiei din cadrul Casei Județene de Pensii Dolj. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Dolj, pe considerentul că din actele dosarului nu rezultă că petentul a satisfăcut stagiul militar la detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, așa cum prevede art. 1 din Legea nr. 309/2002, ci la U.M.
01690. Recursul este fondat. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului nu rezultă dacă unitatea militară, unde a făcut stagiul militar, F.M., a făcut parte din detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Așa fiind, în vederea completării probatoriilor, recursul urmează a fi admis și a se trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței nr. 222 din 15 aprilie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată, cu trimitere, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.