ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.01.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 200/2003

HOTĂRÂRE
22.01.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 200/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Galați sub nr. 218 din 30 ianuarie 2002, reclamantul C.M. a solicitat

în contradictoriu cu pârâta C.N.A.S., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să

dispună anularea Ordinului nr. 19 din 20 ianuarie 2002 ,emis de președintele

C.N.A.S., prin care reclamantul a fost sancționat disciplinar cu destituirea

din funcția publică de conducere, de Director general al C.A.S. Galați și

trecut pe o funcție publică de execuție. Totodată, reclamantul a solicitat

suspendarea executării ordinului sus-menționat, până la soluționarea definitivă

a cauzei.

În susținerea acțiunii, reclamantul

a invocat nelegalitatea ordinului de sancționare, în sensul că în cuprinsul

acestuia nu sunt arătate abaterile în legătură cu care a fost sancționat și nici

prevederile legale pe care se întemeiază sancțiunea aplicată. A mai arătat că

emiterea ordinului s-a făcut cu nerespectarea cerințelor prevăzute de art. 94

din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, potrivit

căruia, destituirea din funcție se dispune, ca sancțiune disciplinară, în cazul

săvârșirii repetate a unor abateri disciplinare sau atunci când funcționarul

public a fost condamnat penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Pe

fondul cauzei, cu privire la cele trei abateri reținute prin procesul-verbal al

Comisiei de Disciplină a C.N.A.S., reclamantul a arătat următoarele: pentru

farmaciile care la data efectuării controlului aveau autorizația sanitară de

funcționare expirată, s-au obținut, în timp util, prelungiri de autorizație,

deși în contractele de furnizare servicii medicale și farmaceutice încheiate în

anul 2001, nu a fost trecută valoarea contractului, bugetul alocat asistenței

cu medicamente în tratamentul ambulator nu a fost depășit, iar de activitatea

de contractări a instituției au răspuns alte persoane cu atribuții de serviciu;

în acest sens; nu poate fi vorba de punerea în aplicare a unor hotărâri

nelegale ale Comisiei paritare de acreditare, întrucât situația specială a

medicilor de familie care își desfășoară activitatea în localitățile în care

numărul de medici de familie existent, este sub numărul optim de posturi de

medici de familie, a fost stabilită de o comisie formată din membrii ai

Consiliului de Administrație al C.A.S. și ai Colegiului medicilor.

Prin încheierea din 30 ianuarie

2002, instanța de fond a dispus suspendarea executării ordinului atacat, până

la soluționarea contestației formulate.

Prin întâmpinarea formulată în

cauză, pârâta C.N.A.S. a arătat următoarele:

- partea din raportul de audit nr. 1896 din 7 noiembrie

2001, în care sunt cuprinse motivele care au stat la baza sesizării

înregistrată la Comisia de Disciplină, sub nr. 1 din 7 decembrie 2001, a fost

comunicată reclamantului la primul termen de audiere, respectiv 20 decembrie

2001, acest fapt fiind recunoscut de reclamant;

- potrivit art. 29 alin. (4) din

H.G. nr. 1083/2001, care reglementează activitatea comisiilor de discplină din

instituțiile publice, raportul comisiei de disciplină se înaintează numai

conducătorului instituției publice, iar nu și funcționarului public, a cărui

faptă a fost cercetată;

- referatul comisiei de disciplină

în care sunt cuprinse rezultatele cercetării efectuate, a fost comunicat

reclamantului la data de 17 ianuarie 2002, aplicarea sancțiunii disciplinare fiind

făcută pe baza acestui referat.

Instanța de fond, Curtea de Apel

Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă

nr. 87 din 3 iulie 2002, a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată.

Pentru a pronunța astfel, instanța

de fond a reținut următoarele:

- prin Ordinul nr. 19 din 29

ianuarie 2002, președintele C.N.A.S. a dispus destituirea reclamantului din

funcția publică de conducere pe care o deținea la acea dată și anume, aceea de

Director general al C.A.S.ănătate Galați:

- la luarea măsurii destituirii reclamantului, s-a ținut

seama de: raportul de audit nr. 1896 din 7 noiembrie 2001, privind activitatea

desfășurată de C.A.S. Galați, în perioada 1 noiembrie 1999 – 31 august 2001;

sesizarea nr. 4808 din 7 decembrie 2001, adresată Comisiei de Disciplină;

referatul nr. 7 din 17 ianuarie 2002, privind rezultatul cercetării efectuată

de Comisia de Disciplină; raportul Comisiei de Disciplină în care au fost

reținute abaterile disciplinare săvârșite de reclamant, în mod repetat, a fost

adus la cunoștința reclamantului;

- în actele care au stat la baza

măsurii destituirii din funcție sunt evidențiate abaterile disciplinare

săvârșite de reclamant și anume: derularea unor contracte de furnizare servicii

medicale și farmaceutice, deși autorizația de furnizare a unor farmacii era

expirată, iar reclamantul nu a luat măsuri în vederea notificării acestora, cu

cel puțin 30 de zile înainte de expirare; încheierea contractelor de furnizare

de servicii medicale și farmaceutice s-a făcut fără a se ține seama de modelul

obligatoriu al acestui tip de contract, prevăzut în anexa 1 lit. c) la Normele

metodologice de aplicare a contractului cadru pentru anul 2001, în sensul că

din conținutul contractului a fost exclusă prevederea referitoare la valoarea

contractului, fapt ce a creat greutăți în determinarea corectă a fondului

pentru asistență cu medicamente, fiind încălcate, astfel, prevederile art. 80

alin. (2) din Legea nr. 72/1996, a finanțelor publice, potrivit cărora,

efectuarea cheltuielilor se face numai în limitele creditelor bugetare normale

aprobate; aplicarea unor hotărâri nelegale ale Comisiei paritare de acreditare,

constând în aceea că deși reclamantul cunoștea că această comisie nu are

atribuții în stabilirea medicilor de familie, care se exclud de la aplicarea

corecției de 75%, potrivit art. 11 alin. (2) lit. a), pct. 3 din Normele

metodologice de aplicare a contractului cadru pentru anul 2000, acesta a pus în

aplicare decizia nelegală a comisiei, fapt ce a dus la obținerea, în mod fraudulos

și preferențial, de către unii medici, a unor sume de bani;

- faptul că în conținutul actului

administrativ atacat nu sunt arătate în extenso, abaterile reținute în sarcina

reclamantului, nu este de natură să ducă la concluzia că actul ar fi lovit de

nulitate, întrucât abaterile au fost menționate în cuprinsul actelor care au

stat la baza emiterii ordinului de destituire, iar reclamantul a luat

cunoștință de acestea în timpul cercetării prealabile, fiind audiat.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304,

pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, recurentul

a reiterat cele susținute la instanța de fond, arătând că prin sentința

pronunțată nu s-ar fi ținut seama de faptul că:

- ordinul de destituire din funcție

emis pe seama sa este nelegal, întrucât nu conține descrierea abaterilor pentru

care a fost sancționat, nefiindu-i arătat procesul/verbal de audit;

- măsura destituirii din funcție a

fost aplicată cu încălcarea cerințelor prevăzute de art. 94 din Legea nr.

188/1999, privind Statutul funcționarilor publici;

- destituirea reclamantului din

funcția deținută s-a făcut fără avizul Colegiului Județean al Medicilor, fiind

încălcată H.G. nr. 312/1999;

- reclamantul, prin notele

prezentate Comisiei de Disciplină, a făcut dovada că nu poate fi reținută culpa

sa în legătură cu nici una din faptele semnalate și că aceste fapte nu sunt de

natură, prin ele însele, să ducă la destituirea din funcție, nefiind întrunite

cerințele prevăzute la art.94 din Legea nr. 188/1999.

Examinând sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor

fi expuse în continuare.

În mod corect, instanța de fond a

reținut că nearătarea în extenso, în conținutul actului administrativ atacat, a

abaterilor reținute în sarcina reclamantului, nu este de natură să ducă la

nulitatea actului, deoarece abaterile au fost menționate și analizate în

cuprinsul actelor care au stat la baza luării măsurii de destituire din funcție

a reclamantului. Acesta a luat cunoștință de faptele puse pe seama sa, prin

raportul de audit nr. 1896 din 7 noiembrie 2001, la primul termen de audiere

din 20 decembrie 2001, acest fapt fiind recunoscut de reclamant.

Reclamantul nu poate invoca în

prezenta cauză, necomunicarea procesulu/verbal de audit către C.J.A.S. Galați,

al cărei director era la momentul efectuării controlului, întrucât eventualele

contestații cu privire la acest aspect trebuie făcute cu respectarea procedurii

prevăzute de O.G. nr. 119/1999, privind auditul intern și controlul financiar

preventiv.

Emiterea ordinului de sancționare în

condițiile arătate mai sus, nu l-a pus pe reclamant în imposibilitate de a se

apăra.

Potrivit art. 94 din Legea nr.

188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, destituirea din funcție se

dispune ca sancțiune disciplinară în cazul săvârșirii repetate a unor abateri

disciplinare sau atunci când funcționarul public a fost condamnat printr-o

hotărâre judecătorească definitivă.

Din raportul comisiei de disciplină

rezultă că reclamantul a săvârșit, în perioada controlată, respectiv, 1

noiembrie 1999 – 31 august 2001, un număr de trei abateri disciplinare,

acestea, prin gravitatea și consecințele lor, fiind de natură să ducă la luarea

măsurii de destituire din funcție. Faptele reținute în sarcina reclamantului

sunt în legătură cu exercitarea de către acesta, a atribuțiilor privind

protejarea fondurilor publice și a patrimoniului public al instituției pe care

o conducea.

Nu poate fi acceptat nici motivul de

recurs privind luarea măsurii de destituire din funcție, fără avizul Colegiului

Medicilor, întrucât acest aviz este necesar numai în cazul medicilor încadrați

la diferite unități sanitare, ori, reclamantul a deținut o funcție publică de

conducere, fiind Ddirector general al C.A.S. Galați.

Și pe fondul cauzei, soluția

instanței de fond este legală și temeinică, fiind reținută, în mod corect,

culpa reclamatnului în săvârșirea faptelor menționate în actele care au stat la

baza luării măsurii de destituire din funcție, așa cum acestea sunt arătate în

actul administrativ atacat. Astfel:

- reclamantul, în calitate de

director general al instituției publice supusă inspecției de audit intern, avea

obligația de a lua măsuri pentru notificarea furnizorilor de servicii medicale

și farmaceutice, cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea autorizației,

conform Normelor de aplicare a contractului cadru pentru anul 2001. Prin fapta

reclamantului, instituția și-a asumat riscul executării unor contracte cu

parteneri neautorizați, cu toate consecințele acestui risc;

- în vederea determinării corecte și

a protejării fondului destinat asistenței cu medicamente, reclamantul avea

obligația de a dispune compartimentului de resort, respectarea Normelor

metodologice de aplicare a contractului cadru pentru anul 2001, în sensul

includerii în conținutul contractelor încheiate cu furnizorii de servicii

medicale și farmaceutice, a prevederilor referitoare la valoarea contractului.

Neincluderea în conținutul contractelor a valorii acestora are drept consecință

nedeterminarea corectă a fondului destinat asistenței cu medicamente, în

condițiile în care, reclamantul, în calitate de ordonator de credite, era

obligat, prin lege, să angajeze cheltuieli numai în limitele creditelor

bugetare aprobate. Pe de altă parte, nemenționarea valorii contractelor ar crea

disfuncționalități în ceea ce privește decontarea serviciilor prestate, în

sensul că unor farmacii li se crează un statut preferențial, în timp ce altele

sunt lăsate în așteptare;

- se constată vinovăția

reclamantului și în ceea ce privește stabilirea medicilor de familie excluși de

la aplicarea corecției de 75% (pentru punctele ce depășesc 22000/ an la un

număr mai mare de 2000 de asigurați), prin faptul că acesta, deși a cunoscut că

stabilirea unor asemenea situații speciale nu intră în atribuțiile Comisiei

paritare de acreditare, a pus în aplicare hotărârea nelegală a comisiei, fapt

ce a avut drept consecință, obținerea de către unii medici, a unor sume de

bani, în mod fraudulos și preferențial.

Prin urmare faptele, faptele

reținute în sarcina reclamantului, sunt abateri disciplinare, în sensul art. 70

din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, iar aplicarea

sancțiunii disciplinare s-a făcut cu respectarea cerințelor prevăzute la art.

70,alin.(4) și (5), art. 72 și art. 94 din legea sus-menționată.

Pentru considerentele expuse și

constatând că nu există motive de casare a sentinței nr. 87 din 3 iulie 2002,

Curtea va respinge recursul declarat, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de C.M.,

împotriva sentinței civile nr. 87 din 3 iulie 2002, a Curții de Apel Galați,

secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85301)
, instanța de fond a reținut că nearătarea in extenso, în conținutul actului administrativ atacat, a abaterilor reținute în sarcina reclamantului, nu este de natură să ducă la nulitatea actului, deoarece abaterile au fost menționate și anal
ÎCCJ 2004-04-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1425/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la 6 aprilie 2001, reclamantul C.G. a solicitat anularea Ordinului nr. 136 din 9 martie 2
ÎCCJ 2000-12-11
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 898/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 27 noiembrie 2000, reclamantul M.C. a chemat în judecată C.N.A.S., solicitând pe calea contenciosului administrativ,
ÎCCJ 2008-02-12
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 526/2008
mai înainte chiar și de sesizarea comisiei de disciplină, și evident și înainte de emiterea ordinului de destituire. A mai susținut recurenta că este greșită interpretarea textelor incidente în sensul că singura sancțiune disciplinară aplic
ÎCCJ 2007-06-12
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3008/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 3 noiembrie 2006 reclamantul A.I. a solicitat anularea Ordinului nr. 470 din 5 octombrie 2006 emis de Președintele C.N.
Sursă