ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1425/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ la 6 aprilie 2001, reclamantul C.G. a solicitat

anularea Ordinului nr. 136 din 9 martie 2001 emis de Președintele C.N.S.A.S.,

prin care a fost sancționat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu

10%, pe o perioadă de 3 luni.

De asemenea, a solicitat și

obligarea C.N.S.A.S., la restituirea drepturilor salariale reținute în baza

ordinului, la valoarea lor din ziua pronunțării hotărârii.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că ordinul nu este motivat în fapt, nu arată câte absențe nemotivate a

avut și când s-au produs, nu i s-au adus la cunoștință faptele trecute în

ordinul de sancționare.

Curtea de Apel București, prin

sentința civilă nr. 1078 din 3 septembrie 2001, a respins acțiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, reclamantul, care a fost admis de Curtea Supremă de Justiție,

secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 3912 din 17 decembrie 2002

și cauza trimisă, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru completarea

probatoriului.

Printr-o altă acțiune înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, dosar nr. 878/2001, reclamantul

C.G. a solicitat anularea Ordinului nr. 126 din 5 martie 2001, emis de Președintele

C.N.S.A.S. și obligarea C.N.S.A.S. să-i plătească suma de 100 lei daune morale.

În motivarea acestei acțiuni a

arătat că prin ordinul contestat s-a dispus abuziv și nelegal sancționarea sa

cu avertisment, ordin care nu este motivat în fapt, este lovit de nulitate,

pentru că a fost emis cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 46, 47 și

48 din Regulamentul de organizare și funcționare a C.N.S.A.S., nu i s-a adus la

cunoștință abaterea săvârșită, nu s-a efectuat cercetarea prealabilă, iar

sancțiunea s-a aplicat de Președintele C.N.S.A.S., nu de către conducătorul

compartimentului în cadrul căruia a funcționat.

Și această acțiune a fost respinsă

ca nefondată, prin sentința civilă nr. 1080 din 3 septembrie 2002, sentință

casată, cu trimiterea spre rejudecare prin decizia nr. 3911/2002, pronunțată de

Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, cu îndrumarea

de a se completa probatoriul cu acte.

Cauza a fost înregistrată din nou la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, fiind conexată la dosarul nr. 314/2003,

instanța reținând că între ele exista o strânsă legătură.

Analizând cele două cauze conexe,

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința

civilă nr. 693 din 21 mai 2003, a respins acțiunile conexe ale reclamantului

C.G., ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că reclamantul a fost sancționat disciplinar cu diminuarea

drepturilor salariale cu 10% pentru o perioadă de 3 luni, prin Ordinul nr. 136

și cu avertisment, prin Ordinul nr. 126/2001, iar la emiterea ordinelor s-au

avut în vedere abaterile disciplinare comise, respectiv absențe nemotivate și

atitudine ireverențioasă față de membrii colegiului C.N.S.A.R., precum și

comportamentul reclamantului în relațiile cu colegii săi.

A mai reținut că s-a efectuat și

procedura prealabilă, respectându-se întocmai prevederile art. 70 alin. (5) din

Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici și că faptele

imputate, deși nu au fost enumerate în ordinele de sancționare, rezultă din

actele în baza cărora s-a dispus sancțiunea.

În ceea ce privește aplicarea

sancțiunii cu avertisment, de către Președintele C.N.S.A.S., iar nu de șeful

său imediat ierarhic, s-a apreciat că o astfel de măsură poate fi luată și de

conducătorul unității care are competența de a aplica și sancțiuni mai grave.

Împotriva hotărârii astfel pronunțate

a declarat recurs C.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut în esență că

instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probelor formulate în apărare, pe care

le-a înlăturat fără nici o motivare, deși din conținutul acestora rezultă lipsa

vinovăției.

Nu a obligat pârâtul să depună la

dosar, în original, toate înscrisurile solicitate, relevante în soluționarea

pricinii, iar pentru cele două registre prezentate nu i s-a acordat suficient

timp spre a le verifica.

De asemenea, a arătat că ordinele de

sancționare nu cuprind în conținutul lor faptele imputabile și nici nu fac

trimitere la un alt act doveditor, astfel că instanța de fond în mod greșit a

apreciat că ambele ordine au fost motivate.

A mai susținut că înscrisurile

prezentate în instanță de partea adversă, sunt înscrisuri

pro causa

și că nu i-au fost comunicate decât în

timpul procesului.

Prin același recurs, recurentul a

invocat și critici referitoare la sentințele civile nr. 1078 și nr. 1080 din 3

septembrie 2001, care au fost, de altfel, casate prin deciziile Curții Supreme

de Justiție, nr. 3912/2002 și nr. 3911/2002.

Recursul este nefondat, pentru

motivele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Ordinul nr. 126 din 15 martie

2001, recurentului i s-a aplicat sancțiunea avertisment, în baza dispozițiilor art.

45 alin. (2) lit. e) și d), precum și alin. (3) lit. a) din Regulamentul privind

organizarea și funcționarea C.N.S.A.S., pentru atitudine ireverențioasă în

timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, atitudine avută în special față de

Președintele Comisiei de concurs pentru ocuparea unor posturi de conducere în

cadrul C.N.S.A.S., iar prin Ordinul nr. 136 din 9 martie 2001 i s-a aplicat

reclamantului, sancțiunea disciplinară, diminuarea drepturilor salariale cu 10%

pe o durată de 3 luni, sancțiune prevăzută de art. 45 alin. (3) lit. b) din

Regulamentul privind organizarea și funcționarea C.N.S.A.S.

Verificând întregul material

probator, Curtea constată că instanța de fond a soluționat în mod judicios

cauza.

A reținut corect că cele două

sancțiuni s-au aplicat cu respectarea dispozițiilor Regulamentului de

organizare și funcționare a C.N.S.A.S. și ale Legii nr. 188/1999, urmărindu-se

întocmai procedura legală, în sensul efectuării unei anchete prealabile,

audierii reclamantului, cu arătarea faptelor imputate și cu posibilitatea

pentru acesta de a se apăra.

Criticile recurentului nu sunt

întemeiate sub nici un aspect. Faptele imputate chiar dacă nu sunt menționate

expres în cuprinsul ordinelor, rezultă din stenogramelor ședințelor Comisiei de

Disciplină (20 februarie 2001, 22 martie 2001 și 6 martie 2001), ca și din

referatul Direcției Investigații în care funcționa reclamantul.

Din cuprinsul acestora rezultă și

efectuarea procedurii prealabile, inclusiv ascultarea contestatorului.

Pe de altă parte, contrar

susținerilor sale, reclamantul C.G.. nu a făcut nici o probă care să înlăture situația

de fapt stabilită de conducerea autorității pârâte și care a fost avută în

vedere la aplicarea sancțiunii.

Celelalte motive invocate nu sunt de

natură să influențeze soluționarea pricinii, în raport cu faptele comise și cu

respectarea procedurii instituite de lege la aplicarea celor două sancțiuni.

Pentru considerentele sus enunțate

și cum în cauză nu există nici motive de casare de ordine publică, în sensul art.

306 alin. (2) C. proc. civ., se va respinge recursul în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.G.

împotriva sentinței civile nr. 693 din 21 mai 2003 a Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 aprilie 2004.