ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1425/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la 6 aprilie 2001, reclamantul C.G. a solicitat anularea Ordinului nr. 136 din 9 martie 2001 emis de Președintele C.N.S.A.S., prin care a fost sancționat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 10%, pe o perioadă de 3 luni. De asemenea, a solicitat și obligarea C.N.S.A.S., la restituirea drepturilor salariale reținute în baza ordinului, la valoarea lor din ziua pronunțării hotărârii. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că ordinul nu este motivat în fapt, nu arată câte absențe nemotivate a avut și când s-au produs, nu i s-au adus la cunoștință faptele trecute în ordinul de sancționare.

Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 1078 din 3 septembrie 2001, a respins acțiunea, ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul, care a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 3912 din 17 decembrie 2002 și cauza trimisă, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru completarea probatoriului. Printr-o altă acțiune înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, dosar nr. 878/2001, reclamantul C.G. a solicitat anularea Ordinului nr. 126 din 5 martie 2001, emis de Președintele C.N.S.A.S. și obligarea C.N.S.A.S. să-i plătească suma de 100 lei daune morale.

În motivarea acestei acțiuni a arătat că prin ordinul contestat s-a dispus abuziv și nelegal sancționarea sa cu avertisment, ordin care nu este motivat în fapt, este lovit de nulitate, pentru că a fost emis cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 46, 47 și 48 din Regulamentul de organizare și funcționare a C.N.S.A.S., nu i s-a adus la cunoștință abaterea săvârșită, nu s-a efectuat cercetarea prealabilă, iar sancțiunea s-a aplicat de Președintele C.N.S.A.S., nu de către conducătorul compartimentului în cadrul căruia a funcționat. Și această acțiune a fost respinsă ca nefondată, prin sentința civilă nr. 1080 din 3 septembrie 2002, sentință casată, cu trimiterea spre rejudecare prin decizia nr. 3911/2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, cu îndrumarea de a se completa probatoriul cu acte.

Cauza a fost înregistrată din nou la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, fiind conexată la dosarul nr. 314/2003, instanța reținând că între ele exista o strânsă legătură. Analizând cele două cauze conexe, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 693 din 21 mai 2003, a respins acțiunile conexe ale reclamantului C.G., ca neîntemeiate. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost sancționat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pentru o perioadă de 3 luni, prin Ordinul nr. 136 și cu avertisment, prin Ordinul nr. 126/2001, iar la emiterea ordinelor s-au avut în vedere abaterile disciplinare comise, respectiv absențe nemotivate și atitudine ireverențioasă față de membrii colegiului C.N.S.A.R., precum și comportamentul reclamantului în relațiile cu colegii săi.

A mai reținut că s-a efectuat și procedura prealabilă, respectându-se întocmai prevederile art. 70 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici și că faptele imputate, deși nu au fost enumerate în ordinele de sancționare, rezultă din actele în baza cărora s-a dispus sancțiunea. În ceea ce privește aplicarea sancțiunii cu avertisment, de către Președintele C.N.S.A.S., iar nu de șeful său imediat ierarhic, s-a apreciat că o astfel de măsură poate fi luată și de conducătorul unității care are competența de a aplica și sancțiuni mai grave. Împotriva hotărârii astfel pronunțate a declarat recurs C.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut în esență că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probelor formulate în apărare, pe care le-a înlăturat fără nici o motivare, deși din conținutul acestora rezultă lipsa vinovăției.

Nu a obligat pârâtul să depună la dosar, în original, toate înscrisurile solicitate, relevante în soluționarea pricinii, iar pentru cele două registre prezentate nu i s-a acordat suficient timp spre a le verifica. De asemenea, a arătat că ordinele de sancționare nu cuprind în conținutul lor faptele imputabile și nici nu fac trimitere la un alt act doveditor, astfel că instanța de fond în mod greșit a apreciat că ambele ordine au fost motivate. A mai susținut că înscrisurile prezentate în instanță de partea adversă, sunt înscrisuri pro causa și că nu i-au fost comunicate decât în timpul procesului. Prin același recurs, recurentul a invocat și critici referitoare la sentințele civile nr. 1078 și nr. 1080 din 3 septembrie 2001, care au fost, de altfel, casate prin deciziile Curții Supreme de Justiție, nr. 3912/2002 și nr. 3911/2002.

Recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare. Prin Ordinul nr. 126 din 15 martie 2001, recurentului i s-a aplicat sancțiunea avertisment, în baza dispozițiilor art. 45 alin. (2) lit. e) și d), precum și alin. (3) lit. a) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea C.N.S.A.S., pentru atitudine ireverențioasă în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, atitudine avută în special față de Președintele Comisiei de concurs pentru ocuparea unor posturi de conducere în cadrul C.N.S.A.S., iar prin Ordinul nr. 136 din 9 martie 2001 i s-a aplicat reclamantului, sancțiunea disciplinară, diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o durată de 3 luni, sancțiune prevăzută de art. 45 alin. (3) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea C.N.S.A.S.

Verificând întregul material probator, Curtea constată că instanța de fond a soluționat în mod judicios cauza. A reținut corect că cele două sancțiuni s-au aplicat cu respectarea dispozițiilor Regulamentului de organizare și funcționare a C.N.S.A.S. și ale Legii nr. 188/1999, urmărindu-se întocmai procedura legală, în sensul efectuării unei anchete prealabile, audierii reclamantului, cu arătarea faptelor imputate și cu posibilitatea pentru acesta de a se apăra. Criticile recurentului nu sunt întemeiate sub nici un aspect. Faptele imputate chiar dacă nu sunt menționate expres în cuprinsul ordinelor, rezultă din stenogramelor ședințelor Comisiei de Disciplină (20 februarie 2001, 22 martie 2001 și 6 martie 2001), ca și din referatul Direcției Investigații în care funcționa reclamantul.

Din cuprinsul acestora rezultă și efectuarea procedurii prealabile, inclusiv ascultarea contestatorului. Pe de altă parte, contrar susținerilor sale, reclamantul C.G.. nu a făcut nici o probă care să înlăture situația de fapt stabilită de conducerea autorității pârâte și care a fost avută în vedere la aplicarea sancțiunii. Celelalte motive invocate nu sunt de natură să influențeze soluționarea pricinii, în raport cu faptele comise și cu respectarea procedurii instituite de lege la aplicarea celor două sancțiuni. Pentru considerentele sus enunțate și cum în cauză nu există nici motive de casare de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., se va respinge recursul în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.G. împotriva sentinței civile nr. 693 din 21 mai 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2004.