ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 348/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 10 octombrie 2001, reclamanta S.C. „T.M”. S.R.L. București, în prezent S.C. “C.D.” S.R.L. a chemat în judecată Centrul Național al Cinematografiei și pe D.M., C.V. și M.V., solicitând anularea adresei nr. 3092/26 septembrie 2001 prin care s-a retras autorizația de funcționare a societății, suspendarea executării actului administrativ, recunoașterea dreptului societății de a funcționa conform autorizației emise la 10 ianuarie 2001 și obligarea pârâților în solidar la repararea pagubei cauzate. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că ridicarea autorizației de funcționare s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează autorizarea agenților economici ce desfășoară activități în domeniul cinematografiei.

Astfel, concomitent cu adresa de comunicare din 27 septembrie 2001, Centrul Național al Cinematografiei a anunțat și Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, fapt ce a produs societății grave prejudicii materiale și morale, nemaiputând să utilizeze marcajele holografice legal obținute și nici să solicite alte marcaje distinctive. De asemenea, a arătat reclamanta, pârâtul C.N.C. nu a emis o decizie de retragere a autorizației de funcționare, ci doar o adresă, iar măsura a fost dispusă doar pe baza unor procese – verbale de constatare și nu de contravenție. Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea, menționând că prejudiciul material și moral suferit ca urmare a retragerii autorizației de funcționare în domeniul cinematografiei este de 193.144 USD.

La data de 9 aprilie 2002, reclamanta și-a modificat și completat acțiunea, solicitând și anularea deciziei CNC nr. 4/ 26 septembrie 2001, urmând a se lua act că renunță la judecarea capetelor de cerere privind suspendarea executării actului nr. 3092/2001,(care a format obiectul unei alte cauze) și recunoașterea dreptului de funcționare conform autorizației seria nr. 01/10 ianuarie 2001. Prin sentința civilă nr. 930/15 octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția Contencios Administrativ a admis în parte acțiunea precizată și a dispus anularea adresei nr. 3092/26 septembrie 2001 și a deciziei nr. 4/26 septembrie 2001 emise de Centrul Național al Cinematografiei. De asemenea, instanța a dispus respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind prejudiciul material și moral.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta a fost beneficiara autorizației de funcționare seria D nr. 1/10 ianuarie 2001, cu termen de valabilitate până la 10 ianuarie 2002, având dreptul să efectueze o serie de activități din domeniul cinematografiei, respectiv să multiplice, să distribuie și să exploateze opere cinematografice (pe suport casete și discuri video). S-a constatat că ambele acte administrative atacate sunt nelegale, aspectele imputate reclamantei negăsindu-și suport în actele avute în vedere la emitere. De altfel, la data de 11 iulie 2002, pârâtul Centrul Național al Cinematografiei a emis autorizația de funcționare seria E nr. 184/2002. Referitor la cererea de daune, instanța a reținut că perioada în discuție este cuprinsă între 26 septembrie 2001, data când s-au emis actele administrative nelegale și 15 octombrie 2001, data când instanța a dispus suspendarea executării acestora.

Pentru acest interval de timp nu s-a făcut dovada prejudiciului material suferit de reclamantă, aceasta opunându-se efectuării unei expertize tehnice de specialitate. Cât privește daunele morale, vizând și beneficiul nerealizat, constând în principal în ratarea contractului de licență cu W.B.H.V., s-a reținut inexistența legăturii de cauzalitate între faptul retragerii autorizației de funcționare și prejudiciul de de imagine pe care l-a invocat societatea, aceasta datorându-se demarării cercetărilor penale asupra activității reclamantei. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S.C. „T.M.” S.R.L. București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamanta a învederat că instanța a respins în mod greșit, cererea de despăgubire.

Astfel, pe de o parte, s-au depus suficiente dovezi privind existența prejudiciului material și a modului de calcul al acestuia, iar cât privește proba cu expertiză tehnică, aceasta a fost solicitată de pârâți care nu au înțeles să achite onorariul. De asemenea și prejudiciul moral suferit de societate s-a datorat tot retragerii autorizației de funcționare, la sesizarea Centrului Național al Cinematografiei declanșându-se contracte inopinate la punctele de lucru precum și cercetarea penală a administratorului societății. Examinând cauza în raport de motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 304/1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Instanța a reținut în mod justificat că reclamanta ar fi putut primi despăgubiri, în măsura în care ar fi dovedit existența și întinderea pagubei, doar pentru intervalul 26 septembrie 2001 – 15 octombrie 2001, la această ultimă dată dispunându-se suspendarea executării măsurii de retragere a autorizației de funcționare privind comercializarea și închirierea de casete video și DVD –uri . Or, în această perioadă, societatea a continuat vânzarea casetelor audio, ca și celelalte activități prevăzute în statut. Mai mult, s-au depus la dosar facturi emise de reclamantă din care rezultă că și în perioada în discuție, s-au efectuat vânzări și închirieri de casete video și DVD –uri. Documentele contabile prezentate de societate neevidențiind decât încasările firmei, nu și cheltuielile, nu pot fi considerate ca fiind concludente în probarea existenței și a valorii prejudiciului material.

Cât privește raportul de expertiză, la care pârâții au renunțat, s-a consemnat în încheierea de ședință din 10 septembrie 2002 că reclamanta nu solicită această probă, limitându-se numai la administrarea probei cu înscrisuri. Nici daunele morale nu se cuveneau reclamantei, fiind în mod corect respinsă cererea de obligare a pârâților la plata sumei de 100.000 USD. Astfel, împrejurarea că reclamanta ar fi pierdut contractul de licență de la W.B.H.V. nu s-a datorat retragerii autorizației de funcționare, ci a fost efectul încetării la termen a valabilității contractului la data de 30 noiembrie 2001. Cât privește celelalte aspecte invocate, privind controalele și declanșarea anchetei penale, acestea au reprezentat măsuri legale dispuse ca urmare a verificării efectuate la 28 august 2001 de Poliția Constanța la punctul de lucru din această localitate, când s-a constatat comercializarea unor filme fără a se deține certificatele și avizele necesare.

În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca neîntemeiat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Societatea Comercială „T.M.” S.R.L. București, în prezent Societatea Comercială „C.D.” S.R.L. București împotriva sentinței civile nr. 930 din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2004.