ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 348/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată la data de 10 octombrie 2001, reclamanta S.C. „T.M”. S.R.L.

București, în prezent S.C. “C.D.” S.R.L. a chemat în judecată Centrul Național

al Cinematografiei și pe D.M., C.V. și M.V., solicitând anularea adresei nr.

3092/26 septembrie 2001 prin care s-a retras autorizația de funcționare a

societății, suspendarea executării actului administrativ, recunoașterea

dreptului societății de a funcționa conform autorizației emise la 10 ianuarie

2001 și obligarea pârâților în solidar la repararea pagubei cauzate.

În

motivarea cererii, reclamanta a învederat că ridicarea autorizației de

funcționare s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează

autorizarea agenților economici ce desfășoară activități în domeniul

cinematografiei.

Astfel,

concomitent cu adresa de comunicare din 27 septembrie 2001, Centrul Național al

Cinematografiei  a anunțat și Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, fapt ce

a produs societății grave prejudicii materiale și morale, nemaiputând să

utilizeze marcajele holografice legal obținute și nici să solicite alte marcaje

distinctive.

De

asemenea, a arătat reclamanta, pârâtul C.N.C. nu a emis o decizie de retragere

a autorizației de funcționare, ci doar o adresă, iar măsura a fost dispusă doar

pe baza unor procese – verbale de constatare și nu de contravenție.

Ulterior,

reclamanta și-a precizat acțiunea, menționând că prejudiciul material și moral

suferit ca urmare a retragerii autorizației de funcționare în domeniul

cinematografiei este de 193.144 USD.

La data

de 9 aprilie 2002, reclamanta și-a modificat și completat acțiunea, solicitând

și anularea deciziei CNC nr. 4/ 26 septembrie 2001, urmând a se lua act că

renunță la judecarea capetelor de cerere privind suspendarea executării actului

nr. 3092/2001,(care a format obiectul unei alte cauze) și recunoașterea

dreptului de funcționare conform autorizației seria nr. 01/10 ianuarie 2001.

Prin

sentința civilă nr. 930/15 octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția

Contencios Administrativ a admis în parte acțiunea precizată și a dispus

anularea adresei nr. 3092/26 septembrie 2001 și a deciziei  nr. 4/26 septembrie

2001 emise de Centrul Național al Cinematografiei.

De

asemenea, instanța a dispus respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere

privind prejudiciul material și moral.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta a fost beneficiara autorizației

de funcționare seria D nr. 1/10 ianuarie 2001, cu termen de valabilitate până

la 10 ianuarie 2002, având dreptul să efectueze o serie de activități din

domeniul cinematografiei, respectiv să multiplice, să distribuie și să exploateze

opere cinematografice (pe suport casete și discuri video).

S-a

constatat că ambele acte administrative atacate sunt nelegale, aspectele

imputate reclamantei negăsindu-și suport în actele avute în vedere la emitere.

De altfel, la data de 11 iulie 2002, pârâtul Centrul Național al

Cinematografiei a emis autorizația de funcționare seria E nr. 184/2002.

Referitor

la cererea de daune, instanța a reținut că perioada în discuție este cuprinsă

între 26 septembrie 2001, data când s-au emis actele administrative nelegale și

15 octombrie 2001, data când  instanța a dispus suspendarea executării

acestora.

Pentru

acest interval de timp nu s-a făcut dovada prejudiciului material suferit de

reclamantă, aceasta opunându-se efectuării unei expertize tehnice de

specialitate.

Cât

privește daunele morale, vizând și beneficiul nerealizat, constând în principal

în ratarea contractului de licență cu W.B.H.V., s-a reținut inexistența

legăturii de cauzalitate între faptul retragerii autorizației de funcționare și

prejudiciul de de imagine pe care l-a invocat societatea, aceasta datorându-se

demarării cercetărilor penale asupra activității reclamantei.

Împotriva

sentinței a declarat recurs reclamanta S.C. „T.M.” S.R.L. București,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel,

reclamanta a învederat că instanța a respins în mod greșit, cererea de

despăgubire.

Astfel,

pe de o parte, s-au depus suficiente dovezi privind existența prejudiciului

material și a modului de calcul al acestuia, iar cât privește proba cu

expertiză tehnică, aceasta a fost solicitată de pârâți care nu au înțeles să

achite onorariul.

De

asemenea și prejudiciul moral suferit de societate s-a datorat tot retragerii

autorizației de funcționare, la sesizarea Centrului Național al Cinematografiei

declanșându-se contracte inopinate la punctele de lucru precum și cercetarea

penală a administratorului societății.

Examinând

cauza în raport de motivele invocate și având în vedere și prevederile art.

304/1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi

respins ca atare.

Instanța

a reținut în mod justificat că reclamanta  ar fi putut primi despăgubiri, în

măsura în care ar fi dovedit existența și întinderea pagubei, doar pentru

intervalul 26 septembrie 2001 – 15 octombrie 2001, la această ultimă dată

dispunându-se suspendarea executării măsurii de retragere a autorizației de

funcționare privind comercializarea și închirierea de casete video și DVD –uri

.

Or, în

această perioadă, societatea a continuat vânzarea casetelor audio, ca și

celelalte activități prevăzute în statut. Mai mult, s-au depus la dosar facturi

emise de reclamantă din care rezultă că și în perioada în discuție, s-au

efectuat vânzări și închirieri de casete video și DVD –uri.

Documentele

contabile prezentate de societate neevidențiind decât încasările firmei, nu și

cheltuielile, nu pot fi considerate ca fiind concludente în probarea existenței

și a valorii prejudiciului material. Cât privește raportul de expertiză, la

care pârâții au renunțat, s-a consemnat în încheierea de ședință din 10

septembrie 2002 că reclamanta nu solicită această probă, limitându-se numai la

administrarea probei cu înscrisuri.

Nici

daunele morale nu se cuveneau reclamantei, fiind în mod corect respinsă cererea

de obligare a pârâților la plata sumei de 100.000 USD.

Astfel,

împrejurarea că reclamanta ar fi pierdut contractul de licență de la W.B.H.V.

nu   s-a datorat retragerii autorizației  de funcționare, ci a fost efectul încetării

la termen a valabilității contractului la data de 30 noiembrie 2001.

Cât

privește celelalte aspecte invocate, privind controalele și declanșarea

anchetei penale, acestea au reprezentat măsuri legale dispuse ca urmare a

verificării efectuate la 28 august 2001 de Poliția Constanța la punctul de

lucru din această localitate, când   s-a constatat comercializarea unor filme

fără a se deține certificatele și avizele necesare.

În

raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca neîntemeiat recursul

declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Societatea Comercială „T.M.” S.R.L. București, în prezent

Societatea Comercială „C.D.” S.R.L. București împotriva sentinței civile nr.

930 din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2004.