ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3708/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3708/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

11671/2/2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta R.A.A. a solicitat anularea Deciziei nr.

107 din 2 noiembrie 2010, emisă de Centrul Național al Cinematografiei, prin

care s-a dispus sancționarea acesteia în baza Raportului comisiei de disciplină

înregistrat sub nr. 16/CD din 2 noiembrie 2010, precum și repararea pagubei

cauzate și reparații pentru daune morale, deoarece consideră că măsurile adoptate

nu au fost luate în conformitate cu legea, iar procedura aferentă cercetării

administrative a fost în mod flagrant încălcată.

A arătat reclamanta

că se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege, ca funcționar

public cu carieră în administrația publică locală și centrală, prin actul

administrativ emis de Centrul Național al Cinematografiei și prin hărțuirea și

presiunile exercitate de către persoanele care asigură managementul acestei

instituții pentru a demisiona din funcția publică, iar în acest sens a

solicitat repararea pagubei ce i-a fost cauzată și plata prejudiciului cauzat

și a daunelor morale estimate la 74.200 RON, precum și obligarea instituției

publice la plata cheltuielilor de judecată pe care le angajează cu această acțiune.

A mai arătat

reclamanta că îl consideră responsabil de prejudicierea imaginii personale prin

obstrucționarea activității pe care a desfășurat-o în cadrul C.N.C. și de

sabotare în exercitarea prerogativelor de funcție publică, pe dl. director

general Ș.

A mai precizat că

paguba ce i-a fost cauzată și daunele morale pe care le-a estimat sunt în

valoare de 74.200 RON. Criteriile luate în considerare la estimarea pagubei

sunt:

- valoarea sumelor ce

ar fi putut să le încaseze prin drepturi salariale, stimulente și spor de

gestionare fonduri structurale în cuantum de 75% din salariu, dacă ar fi

continuat să-și desfășoare activitatea profesională în cadrul Ministerului

Finanțelor Publice, în perioada august 2009 - noiembrie 2010 (16 luni) - suma

estimată este 76.800 RON; această sumă se diminuează cu valoarea drepturilor

salariale câștigate la C.N.C., în cuantum estimativ de 29.400 RON; paguba

estimată este de 47.400 RON;

- parte din

contravaloarea investiției efectuate din fonduri proprii pentru absolvirea masteratelor

și studiilor postuniversitare de perfecționare pe care le-a realizat pentru

dezvoltarea carierei în funcția publică - suma estimată este 6.800 RON;

- daune morale pentru

presiuni exercitate, hărțuire, prejudicierea imaginii, distrugerea carierei în

funcția publică - 20.000 RON;

Total pagube și daune

morale estimate 74.200 RON.

La data de 6 iunie

2011, reclamanta a formulat o cerere precizatoare, în sensul unor completări la

contestația ce face obiectul Dosarului nr. 11671/2/2010, ca urmare a unor documente

depuse la dosar de către Centrul Național al Cinematografiei, în calitate de

pârât.

Prin Sentința nr.

5006 din 12 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantă, a anulat Decizia nr. 107 din 2 noiembrie 2010 emisă de către

pârâtă, a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate și a respins

cererea pârâtului privitoare la cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre s-au reținut în esență următoarele.

În fapt, prin Decizia

nr. 107 din 2 noiembrie 2010 emisă de către pârât reclamanta, având funcția

publică de consilier superior treapta a treia, gradația 3, din compartimentul

Buget Financiar-Contabil, a fost sancționată cu diminuarea drepturilor

salariale cu 20% pe o perioadă de trei luni, sancțiune prevăzută de art. 77

alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999.

În motivarea acestei

decizii s-au reținut următoarele:

Luându-se în

considerare raportul comisiei de disciplină, înregistrat la data de 2 noiembrie

2010 cu privire la cercetarea faptelor imputate reclamantei, au fost reținute

ca fapte neîndeplinirea atribuțiilor corespunzătoare funcției publice pe care o

deține.

S-a reținut că a fost

constituită comisia de disciplină, a fost citată reclamanta în vederea audierii

la data de 28 octombrie 2010, procedându-se la audierea separată atât a

autoarei Sesizării nr. 3803 din 8 octombrie 2010, respectiv S.C., cât și a

reclamantei, reclamanta nedorind însă să răspundă întrebărilor adresate

acesteia de către membrii comisiei de disciplină.

La data de 1

noiembrie 2010, comisia de disciplină s-a întrunit pentru a discuta abaterile

disciplinare reținute în sarcina reclamantei, avându-se în vedere la adoptarea

deciziei atacată în prezenta cauză următoarele înscrisuri: Sesizarea nr. 3803

din 8 octombrie 2010, întâmpinarea reclamantei din 28 octombrie 2010,

procesul-verbal de audiere atât a autoarei sesizării, cât și a reclamantei în

cauză.

În urma analizării

acestor probe, membrii comisiei de disciplină au ajuns la concluzia că se

impune reținerea în sarcina reclamantei a săvârșirii abaterii disciplinare

prevăzută de art. 77 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 188/1999, respectiv

refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu.

Curtea a constatat

din analiza raportului privind soluționarea Sesizării nr. 3803 din 8 octombrie

2010 următoarele:

Obiectul sesizării

adresată comisiei de disciplină cu privire la reclamantă a fost faptul că

aceasta nu ar fi dus la îndeplinire sarcinile de serviciu și nu și-a însușit

atribuțiile ce-i revin din fișa postului, nu a dus la îndeplinire conform notei

de serviciu din 4 octombrie 2010 emisă de autorul sesizării, director economic

în cadrul pârâtului, preluarea dosarelor de executare silită și continuarea activității

de executare silită a operatorilor debitori la fondul cinematografic,

atitudinea de respingere în rezolvarea problemelor și o comunicare defectuoasă

și ostilă în relațiile cu șefii ierarhici, părăsirea locului de muncă fără

anunțarea șefilor ierarhici.

În continuare se

menționează în conținutul acestui raport că în temeiul proceselor-verbale de

audiere a autoarei sesizării și a reclamantei, precum și a altor probe aflate

la dosar s-a ajuns la concluzia că în fapt reclamanta avea datoria să își îndeplinească

atribuțiile de serviciu care îi revin în virtutea fișei de post, însă aceasta

din urmă nu a reușit să dovedească faptul că și-ar fi îndeplinit aceste

atribuții, fapt care constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 77

alin. (2) lit. i) din Legea nr. 188/1999.

În final, membrii

comisiei de disciplină au propus aplicarea sancțiunii disciplinare a reducerii

drepturilor salariale a reclamantei pentru refuzul îndeplinirii atribuțiilor de

serviciu.

De asemenea,

analizând conținutul sesizării adresată comisiei de disciplină la data de 8

octombrie 2010 de către S.C. în legătură cu abaterile reținute în sarcina

reclamantei, instanța a constatat că directorul economic al pârâtului a

semnalat că din data de 12 septembrie 2010, de când reclamanta a venit din

concediul de odihnă, nu a dus la îndeplinire sarcinile de serviciu și nu și-a

îndeplinit atribuțiile ce îi reveneau din fișa postului, în sensul că lucrările

pe care ar trebui să le efectueze în baza fișei postului sunt făcute de alte

persoane din instituție, inclusiv de către colaboratori (de ex. facturile

pentru chirii și utilități).

De asemenea, autoarea

acestei sesizări a mai semnalat faptul că la data de 4 octombrie 2010

reclamanta a primit nota de serviciu prin care i s-a solicitat preluarea dosarelor

de executare silită și continuarea procedurilor de executare pentru debitorii

Fondului cinematografic.

Analizând motivele de

nelegalitate invocate în prezenta acțiune, precum și acelea invocate în timpul

procedurii de cercetare disciplinare și ulterior cu ocazia formulării unei

proceduri prealabile împotriva deciziei obiect al acțiunii introductive, Curtea

a constatat că sunt întemeiate motivele privind nelegalitatea modului în care a

fost constituită comisia disciplinară în sensul nerespectării dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din H.G. nr. 1344/2007 privitoare la declarația obligatorie

în sarcina fiecărui membru al comisiei de disciplină, precum și modul în care a

fost reținută abaterea disciplinară în sarcina reclamantei, cu referire la

probele administrate pe durata procedurii disciplinare.

Cu privire la primul

motiv de nelegalitate a actului atacat, instanța a reținut că anterior

formulării sesizării care a stat la baza declanșării procedurii disciplinare,

reclamanta a adus la cunoștința conducerii pârâtului o serie de neregularități

în modul în care se efectuează implementarea unui sistem electronic de

management al contractelor derulate prin intermediul pârâtului, precum și

referitor la modul în care i-au fost preluate o serie de documente în original

din gestiunea sa fără întocmirea unui proces-verbal de predare-primire,

documentele fiind preluate din dispoziția directorului pârâtului, pentru a fi

puse la dispoziția domnului auditor G.I., precum și cu privire la presupusa

nelegalitate a modului în care au fost încheiate anumite proceduri de achiziție

publică, dar și unor posibile nerespectări ale legii în executarea silită a

creanțelor aparținând pârâtului.

Astfel a reținut

Curtea că rezultă din notele de serviciu și sesizările adresate în luna iunie

2010 atât conducerii instituției pârâte, cât și domnului G.I., faptul că

reclamanta a adus la cunoștința instituției pârâte posibile abateri

disciplinare săvârșite de către această persoană, fie abateri disciplinare

săvârșite în legătură cu încheierea contractelor aflate în gestiunea directă a

reclamantei, conform fișei postului, împrejurări care puteau îndreptăți la

înlăturarea din cadrul comisiei de disciplină a acestei persoane pentru

motivele prezentate anterior.

De asemenea, Curtea a

constatat din rapoartele de evaluare periodică a reclamantei faptul că aceasta

a obținut calificative maxime din partea evaluatorului, respectiv directorul

instituției pârâte, în plus reținându-se că reclamanta încă de la data

încadrării în cadrul pârâtului a avut o activitate care nu a prejudiciat

activitatea normală a acestuia, nefiind dovedite susținerile comisiei de

disciplină în temeiul sesizării adresate acesteia.

Astfel, deși

sesizarea în cauză a făcut referire în esență la refuzul reclamantei de a-și

îndeplini în mod corespunzător atribuțiile care îi reveneau în baza fișei

postului însușită de către aceasta, instanța a reținut că nu a fost prezentată

în concret această abatere, fiind indicate susțineri generale, care nu se

reflectă în actele care urmau a face dovada refuzului reclamantei de a-și

îndeplini aceste atribuții.

În special instanța a

constatat că pârâtul nu a făcut dovada existenței unor debite, a unor contracte

de executat, respectiv a lipsei evidenței mijloacelor fixe și a obiectelor de

inventar în perioada de referință a fișei postului reclamantei, respectiv a

culpei acesteia în neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, a lipsei de la

serviciu a reclamantei, nefiind atașate fișele de prezență care ar atesta

această împrejurare, a consecințelor care au decurs în defavoarea pârâtului din

neîncasarea creanțelor acestuia din culpa reclamantei, a faptului că aceasta ar

fi avut acces la toate documentele care atestau existenta unor debite și a unor

contracte menționate în sesizarea adresată comisiei de disciplină.

De asemenea, s-a

constatat că decizia de sancționare a reclamantei nu conține referiri concrete

la descrierea faptei reținută cu titlu de abatere disciplinară în sarcina

reclamantei, ci doar cu caracter general, urmare doar a constatărilor generale

ale comisiei de disciplină, împrejurare care constituie un motiv de

nelegalitate a acestui act, fiind eludat scopul aplicării răspunderii

disciplinare, respectiv de educare a funcționarilor publici posibil vinovați de

săvârșirea unor astfel de abateri.

Cu privire la

celelalte motive de pretinsă nelegalitate invocate de către reclamantă, Curtea

a reținut că nu sunt întemeiate, având în vedere că a fost întocmit un

proces-verbal de audiere a reclamantei, care a refuzat să îl semneze, referirea

la art. 77 alin. (1), iar nu la alin. (2) din Legea nr. 188/1999 constituind o

simplă eroare materială, iar neindicarea în cuprinsul actului atacat a

instanței competente să soluționeze acțiunea în anulare neproducând o vătămare

reclamantei, aceasta formulând prezenta acțiune în termenul legal, acțiunea

fiindu-i analizată astfel cum a fost motivată.

Asupra capătului de

cerere privind daunele materiale și morale solicitate de către reclamantă,

Curtea a reținut că aceasta nu a făcut dovada unei legături de cauzalitate

între întocmirea unui act nelegal de sancționare de către pârât și lipsirea

reclamantei de diferențele de salariu de care aceasta ar fi beneficiat dacă ar

fi fost angajată în continuare, fără detașarea în cadrul pârâtului, la

Ministerul Finanțelor Publice, situație similară și cu privire la

contravaloarea investițiilor pentru absolvirea masteratelor și a studiilor

postuniversitare de perfecționare, le-ar fi realizat.

Cu privire la

prejudiciul de imagine invocat de către reclamantă în cererea precizatoare,

instanța a apreciat că nu există o legătură de cauzalitate între producerea

prejudiciului invocat și anularea actului de sancționare, aceasta invocând

drept izvor al prejudiciului faptul că pârâtul ar fi împiedicat-o pe aceasta să

își exercite atribuțiile, împrejurare care nu a făcut obiectul acțiunii, urmând

a fi analizate exclusiv prejudiciile care ar fi putut deriva din emitere de

către pârât a unui act de sancționare în mod nelegal.

Cu privire la daunele

morale pretinse de către reclamantă, instanța a constatat că aceasta nu a

reușit să dovedească existența unui prejudiciu (prin emiterea actului de

sancționare) care să determine repararea materială.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel București, a declarat recurs pârâtul Centrul

Național al Cinematografiei.

În motivarea

recursului formulat, recurentul-pârât a susținut în esență că, în mod greșit

instanța de fond a apreciat că există motive întemeiate privind modul de

constituire al comisiei de disciplină, reținând în acest sens că nu există

declarațiile obligatorii ale membrilor acesteia, prevăzute de dispozițiile art.

14 alin. (3) din H.G. nr. 1344/2007.

Recurentul a criticat

sentința instanței de fond și în ceea ce privește însușirea susținerilor

reclamantei cu privire la pretinse neregularități în implementarea sistemului

integrat EXMAN, deși aceste aspecte nu aveau legătură cu prezenta cauză, ca și

aspectele susținute de reclamantă cu privire la presupuse nereguli ale

programului de calculator, care ar fi putut genera conflicte de interese cu

vreunul din membrii comisiei de disciplină.

Cu privire la

reținerea în cuprinsul hotărârii instanței de fond cu privire la existența unor

rapoarte de evaluare ale intimatei-reclamante anterioare aplicării sancțiunii

disciplinare contestate, recurentul a susținut că acestea vizau perioada de

evaluare și prima jumătate a anului 2010, perioadă în care reclamanta și-a

îndeplinit în mod corect atribuțiile.

Recurentul a susținut

că în mod greșit s-a reținut prin sentința criticată faptul că reclamantei nu i

s-a dat posibilitatea de a-și expune punctul de vedere, din înregistrarea

audierii reclamantei de către comisia de disciplină rezultând că aceasta a

refuzat să răspundă la întrebări.

Intimata-reclamantă a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și

menținerea hotărârii instanței de fond.

Examinând sentința

atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în

cauză, cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul formulat este nefondat.

Prin acțiunea de

contencios administrativ formulată, intimata-reclamantă a solicitat anularea

Deciziei nr. 107 din 2 noiembrie 2010 emisă de recurentul-pârât prin care

reclamanta, având funcția publică de consilier superior treapta a treia,

gradația 3 din compartimentul Buget Financiar-Contabil, a fost sancționată cu

diminuarea drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de trei luni, sancțiune

prevăzută de art. 77 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999, pentru

neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, neînsușirea atribuțiilor ce îi revin din

fișa postului, neîndeplinirea sarcinilor date în baza Notei de serviciu din 4

octombrie 2010 a directorului economic, privind preluarea dosarelor de

executare silită și continuarea activității de executare silită a operatorilor

economici debitori la Fondul cinematografiei, atitudine de respingere în

rezolvarea problemelor și părăsirea locului de muncă fără anunțarea șefilor

ierarhici.

Prin sentința

atacată, instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei reținând în

esență că au fost încălcate dispozițiile art. 14 alin. (1) din H.G. nr.

1344/2005, în sensul că există o incompatibilitate în privința președintelui

comisiei disciplinare, iar instituția pârâtă nu a dovedit săvârșirea abaterilor

disciplinare de către reclamantă în raport cu materialul probator administrat.

Recurentul-pârât,

prin recursul formulat, nu a prezentat înscrisuri sau argumente noi, în

criticile formulate, de natură să contrazică cele constatate de instanța de

fond, după verificarea și interpretarea logică și riguroasă a înscrisurilor

depuse de părți la dosar, raportate la prevederile legale aplicabile în cauză.

Prin urmare, se

constată că în mod corect instanța de fond a stabilit că nu a fost dovedită

săvârșirea de către intimată a abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa

prin decizia de sancționare.

Astfel, în ceea ce

privește refuzul intimatei-reclamante de a-și îndeplini corespunzător

atribuțiile prevăzute în fișa postului, se constată că recurentul-pârât nu a

prezentat în concret și nu a dovedit în ce constă această abatere.

De asemenea,

recurentul-pârât nu a făcut dovada lipsei de la serviciu în perioada de

referință, nefiind atașate fișele de prezență sau alte documente care să ateste

aceste absențe, precum și dovezi privind neîncasarea unor debite ca urmare a

culpei intimatei.

În concluzie,

instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a dispus de către

instanța de fond anularea Deciziei nr. 107 din 2 noiembrie 2011 deoarece în

cauză nu s-a probat săvârșirea abaterilor reținute în sarcina intimatei conform

art. 77 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 188/1999 privind statutul

funcționarilor publici, republicată.

Astfel fiind, Înalta

Curte, reținând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât prima instanță a aplicat

corect legea la soluționarea cauzei, hotărârea atacată fiind temeinică și

legală, va respinge recursul formulat ca nefondat, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea

nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Centrul Național al Cinematografiei împotriva Sentinței nr. 5006

din 12 septembrie 20111 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AZ