ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2328/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul A.S.K. a chemat în

judecată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Direcția Generală de

Evidență Informatizată a Persoanei și Autoritatea pentru Străini, solicitând

instanței ca, în contradictoriu cu pârâții, să dispună anularea rezoluției nr.

382/II-5/2003 a Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, prin care s-a dispus luarea sa în custodie publică. A mai solicitat

și punerea sa în libertate.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 86 b din O.G. nr. 194/2002,

întrucât nu a neglijat să solicite prelungirea vizei de ședere pe teritoriul

României, iar cazarea sa în Centrul Otopeni în vederea returnării, cu motivarea

că ar fi încălcat prevederile art. 17 din Legea nr. 123/2001, locuind ilegal

din data de 28 iulie 2000, contravine spiritului și literei acestei legi.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 262 din 26 februarie 2003, a

dispus respingerea excepției autorității de lucru judecat, precum și a

plângerii formulate de reclamant.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că returnarea nu a putut fi executată în termenul prevăzut

de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, întrucât reclamantul este

cercetat în dosarul penal nr. 01041/2002 al D.G.P.M.P- Poliția sector 1, iar

pașaportul nr. 212198 eliberat de autoritățile siriene i-a expirat la data de

13 septembrie 2001.

Cât privește autoritatea de lucru

judecat, s-a reținut că aceasta nu poate fi primită deoarece, potrivit art. 136

alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, toate situațiile în curs de rezolvare la

data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, vor fi soluționate

în conformitate cu prevederile acesteia.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamantul A.S.K. care

a susținut că nu a încălcat ordinea publică română și nici pe cea de drept, iar

simplul fapt că a încercat să își găsească o altă identitate trebuie analizat

prin situația sa însăși. A mai susținut și că autoritățile române din

Ministerul de Interne refuză să-l lase să stea în țară, deși motiv legal de

interzicere nu există.

Recursul este nefondat.

Este de necontestat că

recurentul-reclamant, cetățean sirian, a avut viză de ședere temporară pe teritoriul

României, care a expirat la data de 16 iunie 2001 și că prin rezoluția nr.

382/II-5/2003 din 31 ianuarie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București a dispus luarea sa în custodie publică, conform art. 87 alin. (3) din

O.U.G. nr. 194/2002, reținând că autoritatea competentă a luat față de acesta

măsura returnării în baza art. 86 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002,

pentru că nu a solicitat prelungirea dreptului de ședere.

Deși prin rezoluția nr.

382/II-5/2003 din 31 ianuarie 2003 s-a consemnat că reclamantul a fost depistat

cu ședere ilegală în timp ce acesta avea viză de ședere temporară în România

până la 16 iunie 2001 și deși este căsătorit cu un cetățean român, având un

copil minor, aceste împrejurări nu sunt de natură să excludă aplicarea

dispozițiilor art. 86 alin. (2) lit. b) și ale art. 89 alin. (1) lit. b) și c)

din O.U.G. nr. 194/2002.

Returnarea în termenul prevăzut de

art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, nu a fost posibilă întrucât

reclamantul era cercetat penal în dosarul de cercetare penală nr. 01041/2002 al

D.G.M.P.- Poliția sectorului 1 București, astfel că Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București a reținut corect incidența dispozițiilor art. 87 alin.

(3) din O.U.G. nr. 194/2002. Măsura Parchetului a fost legală, fiind menținută

ulterior prin hotărâre judecătorească, așa încât nu poate fi reținută

susținerea recurentului potrivit căreia „nu ar fi stat ilegal în țară”.

De asemenea nici susținerea privind

aplicarea retroactivă a legii noi nu poate fi reținută deoarece, așa cum corect

a reținut și instanța de fond, potrivit art. 136 alin. (3) din O.U.G. nr.

194/2002, toate situațiile în curs de rezolvare la data intrării în vigoare a

acestei ordonanțe vor fi soluționate în conformitate cu prevederile ei.

Examinând și din oficiu hotărârea

atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se

existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de A.S.K. urmează a fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

İN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

A.S.K., împotriva sentinței civile nr.262 din 26 februarie 2003 a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 iunie 2003.