ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.10.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3213/2003

HOTĂRÂRE
15.10.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3213/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

20 iunie 2001, reclamantele Ț.G. și Ț.M au chemat în judecată Guvernul

României, solicitând anularea parțială a H.G. nr. 240/2001, în sensul

excluderii din Anexa 2, cuprinzând lista bunurilor imobile, proprietate privată

a statului a imobilului situat în București.

În motivarea cererii, reclamantele

au învederat că, în calitate de succesoare în drepturi a lui I.E.S, dețin în

proprietate, împreună cu D.V., imobilul sus-menționat, în care funcționează

Ambasada Braziliei.

Astfel, prin sentința civilă nr.

6823 din 4 mai 1999 a Judecătoriei sectorului 1 București, s-a constatat că

imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil și s-a dispus

obligarea Primăriei municipiului București să-l restituie reclamantelor.

Dreptul de proprietate al

reclamantelor a fost ulterior intabulat în Cartea Funciară, prin încheierea nr.

8371 din 9 august 2000.

Reclamantele au mai arătat că prin

înscrierea imobilului în lista bunurilor proprietate privată a statului și

trecerea lui în administrarea R.A. L. SA, li se încalcă dreptul de proprietate,

impunându-se anularea parțială a actului administrativ atacat.

La data de 3 august 2001, R.A. L. SA

a formulat cerere de intervenție în interes propriu și al Guvernului României,

învederând că titlul de proprietate invocat de reclamante nu le este opozabil,

regia nefiind parte în procesul de revendicare.

Pe rolul Tribunalului București,

secția a V-a civilă și de contencios administrativ, s-a aflat dosarul nr.

228/2001, având ca obiect acțiunea formulată de reclamantele D.V., T.G. și

T.M., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și R.A. L. SA.

Prin această cerere, reclamantele

solicitau anularea parțială a H.G. nr. 240/2001, respectiv a poziției nr. 161

din Anexa 2, privind imobilul din Str. Praga.

După ce prin sentința civilă nr. 203

din 14 iunie 2001 s-a dispus declinarea competenței în favoarea Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, la această din urmă instanță s-a

format dosarul nr. 1529/2001.

La data de 17 octombrie 2001, Curtea

de Apel București a dispus conexarea celor două dosare și ulterior, a luat act

de precizarea scrisă a poziției reclamantelor, față de adoptarea O.U.G. nr.

32/2002.

Prin sentința civilă nr. 246 din 26

februarie 2003, Curtea de Apel București a respins acțiunea ca rămasă fără

obiect.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a constatat că, întrucât prin art. 9 din O.U.G. nr. 32/2002, s-a

dispus abrogarea H.G. nr. 240/2001, hotărârea de guvern contestată nu-și mai

produce efectele, iar cererea de anulare a rămas fără obiect.

S-a mai reținut că argumentele

invocate de reclamante în apărare, în sensul că imobilul în litigiu este în

continuare prevăzut ca bun, proprietate privată a statului, potrivit art. 7 din

O.U.G. nr. 32/2002, pot fi folosite pe calea dreptului comun într-o acțiune în

revendicare sau de comparare a titlurilor și nu pe calea contenciosului

administrativ.

Împotriva sentinței au declarat

recurs reclamantele Ț.G. Ț.M. și D.V., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, reclamantele au învederat că

instanța de fond a apreciat în mod greșit rămânerea fără obiect a acțiunii,

fără a avea în vedere faptul că prin art. 7 din O.U.G. nr. 32/2002, și-a

prelungit efectele și valabilitatea H.G. nr. 240/2001, sub aspectul includerii

imobilului în litigiu, în anexele actului normativ.

De asemenea, reclamantele au arătat

că instanța a aplicat eronat legea, când a reținut că pretențiile invocate pot

forma obiectul unei acțiuni pe calea dreptului comun, cât timp ceea ce s-a

contestat a fost H.G. nr. 240/2001, și nu O.U.G. nr. 32/2002, deci un act

administrativ care continuă să-și producă efectele și care poate fi cenzurat pe

calea contenciosului administrativ.

Examinând cauza în raport cu

motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a

se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Curtea reține că H.G. nr. 240/2001,

privind reorganizarea și funcționarea R.A. L. SA, prevede în Anexa 2 bunurile,

proprietate privată a statului, aflate în administrarea regiei, printre care și

imobilul din București, compus din construcție și 580 mp teren.

Această hotărâre a Guvernului

României a fost abrogată expres prin O.U.G. nr. 32/2002 (M. Of. nr.

207/27.03.2002), privind comasarea prin absorbție a R.A. L. SA de către R.A.

A.P.P.S. (art. 9).

În art. 7 al ordonanței se prevede

că Anexa 4 a H.G. nr. 854/2000, privind organizarea și funcționarea R.A.

A.P.P.S., se completează cu bunurile prevăzute în Anexele nr. 2 și 3 la H.G.

nr. 240/2001 privind reorganizarea și funcționarea R.A. L. SA.

Așadar, în raport cu aceste

dispoziții, este corectă susținerea reclamantelor că, prin preluarea listei

bunurilor, proprietate privată a statului, printre care se află și imobilul în

litigiu, prevăzută în Anexa 2 a H.G. nr. 240/2001, această anexă își produce în

continuare efectele, chiar dacă R.A. L. SA, care avea bunul în administrare, a

fost desființată, ceea ce a impus abrogarea hotărârii de reorganizare și funcționare

a instituției respective.

În consecință, este greșită soluția

instanței de respingere a acțiunii, ca fiind rămasă fără obiect, cât timp H.G.

nr. 240/2001 își păstrează parțial valabilitatea, respectiv Anexele 2 și 3.

În raport cu cele expuse, Curtea,

admițând recursul, va casa sentința și va trimite cauza la aceiași instanță

pentru soluționarea fondului litigiului.

Admite recursul declarat de Ț.G.,

T.M. și D.V., împotriva sentinței civile nr. 246 din 26 februarie 2003 a Curții

de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 octombrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3095/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 20 iunie 2001, reclamantele Ț.G.R. și Ț.G.M. au chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea parțială a H.
ÎCCJ 2005-11-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5251/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 21 august 2001, P.N., P.B.G., P.C.M. și P.T.C., cetățeni brazilieni și români, au chemat în judecată Guvernul României, pentru a fi obligat să
ÎCCJ 2004-10-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7853/2004
acțiunii. Recursurile sunt nefondate. Așa cum corect a reținut curtea de apel, sentința civilă nr. 6823 din 4 mai 1999, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă, a statuat cu autoritatea lucrului ju
ÎCCJ 2003-10-07
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3833/2003
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 266/1 martie 2000, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantele P.S.E
ÎCCJ 2003-06-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2810/2003
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 14 august 2000 la Tribunalul București D.P. și D.T.L. au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București
Sursă