ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5251/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 21 august 2001, P.N.,

P.B.G., P.C.M. și P.T.C., cetățeni brazilieni și români, au chemat în judecată

Guvernul României, pentru a fi obligat să le răspundă la memoriul înregistrat

sub nr. 17/7503 din 13 iulie 2001, prin care solicitaseră revocarea H.G. nr.

501/2001, ca nelegală.

Prin această hotărâre guvernamentală

s-a aprobat trecerea imobilului, respectiv a apartamentului nr. 2, situat în

București, sectorul 2, din proprietatea privată a Statului, în proprietatea

publică a statului, precum și transmiterea lui din administrarea R.A. A.P.P.S.,

în administrarea S.R.I.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că actul administrativ supus controlului jurisdicțional îi vatămă

grav în dreptul de proprietate asupra bunului imobil care le-a fost recunoscut

prin sentința civilă nr. 8753 din 17 iulie 1997, pronunțată de Judecătoria

sectorului 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă.

Că, deși au fost puși în posesie în

baza dispoziției Primarului general al municipiului București și s-a procedat

la înscrierea dreptului lor în C.F., autoritatea publică emitentă refuză să

anuleze hotărârea guvernamentală, a cărei efecte echivalează practic, cu o nouă

naționalizare.

La termenul din 27 noiembrie 2001,

S.R.I. a formulat o cerere de intervenție în interesul pârâtului, solicitând

respingerea acțiunii principale, ca neîntemeiată.

Intervenientul a arătat că prin

adoptarea H.G. nr. 501/2001, Guvernul României și-a exercitat o prerogativă ce

i-a fost conferită de art. 42 din Legea nr. 14/1992, privind organizarea și

funcționarea S.R.I.. Că în realitate, imobilul în discuție a fost expropriat în

baza Decretului nr. 535/1970 și în schimbul lui, reclamanții au primit în

proprietate, apartamentul nr. 62, situat în București, sectorul 6, precum și o

diferență de despăgubiri bănești.

S-a apreciat, totodată, că este

necesară suspendarea judecății prezentului litigiu, până la soluționarea

cererii de revizuire formulată de Consiliul General al municipiului București,

împotriva sentinței civile nr. 8753 din 17 iulie 1997.

Prin sentința civilă nr. 27 din 11

ianuarie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis cererea de intervenție în interesul pârâtului și a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea principală.

Instanța a reținut că prin înscrisul

anexat la dosar, Guvernul României a răspuns petiției reclamanților, având ca

obiect revocarea H.G. nr. 501/2001.

Că, în adoptarea acestei hotărâri,

s-a avut în vedere situația juridică a bunului imobil, aflat la data respectivă

în administrarea R.A. A.P.P.S și transmis conform art. 107 din Constituție și a

dispozițiilor Legii nr. 213/1998, în administrarea S.R.I.

S-a mai motivat că după exproprierea

realizată în baza Decretului nr. 535/1970, autorul reclamanților a primit în

schimb, un apartament în București, Blvd. G.G. și despăgubiri bănești, în

valoare de 131.814 lei.

Împotriva sentinței au declarat

recurs, reclamanții P.N., P.B.G., P.C.M. și P.T.C.

Recurenții au susținut că hotărârea

atacată nesocotește dispozițiile art. 41 alin. (3) din Constituția României,

raportat la art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1990, privind

proprietatea publică și regimul juridic al cesteia. Că, după ce sentința civilă

nr. 8753/1997 a devenit irevocabilă, ei au fost puși în posesia apartamentului

și și-au intabulat dreptul de proprietate în C.F.

De asemenea, și-au deschis rol

fiscal, achitând toate taxele și impozitele legale, dar Guvernul, prin

atitudinea adoptată, continuă să nege dreptul ce le-a fost recunoscut pe cale

judecătorească care, ca efect al intabulării, este opozabil celorlalți subiecți

de drept, inclusiv autorității publice care ocupă efectiv apartamentul.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor expune în continuare.

Prin sentința civilă nr. 8753 din 17

iulie 1997, Judecătoria sectorului 1 București a admis acțiunea introdusă de

P.C.M., P.N., P.B.G. și P.T.C., în contradictoriu cu Consiliul General al

municipiului București și a obligat pe acest pârât, să lase reclamanților, în

deplină proprietate și liniștită posesie, apartamentul nr. 2 situat în

București, strada B., compus din teren și construcție.

Instanța de drept comun a reținut că

imobilul a aparținut anterior, autorilor reclamanților, dar a fost

naționalizat, deși aceștia făceau parte dintr-o categorie de persoane exceptate

de la naționalizare, conform art. II din Decretul nr. 92/1950.

Pe baza hotărârii judecătorești,

devenită irevocabilă, Primarul general al municipiului București a emis

dispoziția de restituire nr. 432 din 15 martie 1999, iar executorul

judecătoresc a încheiat procesul-verbal nr. 205 din 26 martie 1999, de punere

în posesie a reclamanților.

La cererea acestora, prin încheierea

nr. 4677 din 9 mai 2000, Biroul de carte funciară al Judecătoriei sectorului 1

București a intabulat dreptul de proprietate al reclamanților, care au achitat

apoi, taxele și impozitele legal datorate.

Rezultă, așadar, că numai prin

ignorarea acestui drept, Guvernul României a adoptat la 21 mai 2001, H.G. nr.

501/2001, prin care a aprobat trecerea imobilului, din proprietatea privată a Statului,

în proprietatea publică a Statului și transmiterea lui din administrarea R.A.

A.P.P.S., în administrarea S.R.I.

Actul administrativ de autoritate

contravine prevederilor art. 41 alin. (3) din Constituția României, ce consacră

principiul conform căruia dreptul de proprietate privată asupra unor bunuri nu

poate fi dobândit de stat, decât prin expropriere pentru o cauză de utilitate

publică stabilită potrivit legii, condiție neîndeplinită în speță.

De asemenea, autoritatea emitentă a

nesocotit faptul că o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, de

restituire a imobilului în proprietatea reclamanților se bucură de autoritatea

lucrului judecat și după înscrierea dreptului în C.F., ea a devenit opozabilă

tuturor celorlalți subiecți de drept, inclusiv Guvernului sau autorității

publice care deține în prezent apartamentul.

Prin urmare, inopozabilitatea

hotărârii judecătorești decurgând din necitarea acestor autorități în calitate

de parte în procesul civil de revendicare, nu poate fi considerată ca un

argument în sprijinul soluției de respingere a acțiunii și nici legitima actul

administrativ.

Este, de altfel, semnificativă

împrejurarea că prin adresa nr. 12203 din 12 martie 2003, Serviciul de

Telecomunicații Speciale a comunicat reclamantului P.N., că la aflarea

situației juridice a imobilului și având în vedere că dreptul de proprietate

aparține moștenitorilor defunctului P.D., autoritatea emitentă a încetat orice

activitate legată de preluarea imobilului, urmând să ia măsuri în consecință.

În plus, așa cum rezultă din decizia

civilă nr. 701 din 25 mai 205, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, anexată ca act nou în

recurs, cererea de revizuire a sentinței civile nr. 8753/1997, formulată de

Consiliul General al municipiului București, a fost respinsă ca inadmisibilă.

Se apreciază, deci, că prima

instanță a nesocotit probele cu acte administrate la stăruința reclamanților și

cu o motivare necorespunzătoare, a respins acțiunea principală, deși aceasta

era în parte, admisibilă.

Procedând în modul arătat, curtea de

apel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, de natură a prejudicia

grav pe reclamanți, cărora indiscutabil, bunul mobil le aparține în calitate de

succesori legali ai defunctului P.D.

De aceea, pentru corecta soluționare

a cauzei, urmează a se admite recursul și a fi modificată sentința, în sensul

admiterii acțiunii principale în parte, cu consecința anulării H.G. nr.

501/2001, ca nelegală.

Totodată, se va dispune respingerea

cererii de intervenție accesorie formulată de S.R.I., ca neîntemeiată.

Văzând și dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., art. 15 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul

administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.N.,

P.B.G., P.C.M. și P.T.C. împotriva sentinței civile nr. 27 din 11 ianuarie 2002

a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și în

fond, admite în parte acțiunea formulată de reclamanți.

Anulează H.G. nr. 501/2001 privind

apartamentul nr. 2 din strada B., București.

Respinge cererea de intervenție

accesorie formulată de S.R.I. - U.M. 0198 București.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 noiembrie 2005.