ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5251/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 21 august 2001, P.N., P.B.G., P.C.M. și P.T.C., cetățeni brazilieni și români, au chemat în judecată Guvernul României, pentru a fi obligat să le răspundă la memoriul înregistrat sub nr. 17/7503 din 13 iulie 2001, prin care solicitaseră revocarea H.G. nr. 501/2001, ca nelegală. Prin această hotărâre guvernamentală s-a aprobat trecerea imobilului, respectiv a apartamentului nr. 2, situat în București, sectorul 2, din proprietatea privată a Statului, în proprietatea publică a statului, precum și transmiterea lui din administrarea R.A. A.P.P.S., în administrarea S.R.I.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că actul administrativ supus controlului jurisdicțional îi vatămă grav în dreptul de proprietate asupra bunului imobil care le-a fost recunoscut prin sentința civilă nr. 8753 din 17 iulie 1997, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă. Că, deși au fost puși în posesie în baza dispoziției Primarului general al municipiului București și s-a procedat la înscrierea dreptului lor în C.F., autoritatea publică emitentă refuză să anuleze hotărârea guvernamentală, a cărei efecte echivalează practic, cu o nouă naționalizare. La termenul din 27 noiembrie 2001, S.R.I. a formulat o cerere de intervenție în interesul pârâtului, solicitând respingerea acțiunii principale, ca neîntemeiată.

Intervenientul a arătat că prin adoptarea H.G. nr. 501/2001, Guvernul României și-a exercitat o prerogativă ce i-a fost conferită de art. 42 din Legea nr. 14/1992, privind organizarea și funcționarea S.R.I.. Că în realitate, imobilul în discuție a fost expropriat în baza Decretului nr. 535/1970 și în schimbul lui, reclamanții au primit în proprietate, apartamentul nr. 62, situat în București, sectorul 6, precum și o diferență de despăgubiri bănești. S-a apreciat, totodată, că este necesară suspendarea judecății prezentului litigiu, până la soluționarea cererii de revizuire formulată de Consiliul General al municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 8753 din 17 iulie 1997. Prin sentința civilă nr. 27 din 11 ianuarie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea principală.

Instanța a reținut că prin înscrisul anexat la dosar, Guvernul României a răspuns petiției reclamanților, având ca obiect revocarea H.G. nr. 501/2001. Că, în adoptarea acestei hotărâri, s-a avut în vedere situația juridică a bunului imobil, aflat la data respectivă în administrarea R.A. A.P.P.S și transmis conform art. 107 din Constituție și a dispozițiilor Legii nr. 213/1998, în administrarea S.R.I. S-a mai motivat că după exproprierea realizată în baza Decretului nr. 535/1970, autorul reclamanților a primit în schimb, un apartament în București, Blvd. G.G. și despăgubiri bănești, în valoare de 131.814 lei. Împotriva sentinței au declarat recurs, reclamanții P.N., P.B.G., P.C.M. și P.T.C. Recurenții au susținut că hotărârea atacată nesocotește dispozițiile art. 41 alin. (3) din Constituția României, raportat la art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1990, privind proprietatea publică și regimul juridic al cesteia.

Că, după ce sentința civilă nr. 8753/1997 a devenit irevocabilă, ei au fost puși în posesia apartamentului și și-au intabulat dreptul de proprietate în C.F. De asemenea, și-au deschis rol fiscal, achitând toate taxele și impozitele legale, dar Guvernul, prin atitudinea adoptată, continuă să nege dreptul ce le-a fost recunoscut pe cale judecătorească care, ca efect al intabulării, este opozabil celorlalți subiecți de drept, inclusiv autorității publice care ocupă efectiv apartamentul. Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Prin sentința civilă nr. 8753 din 17 iulie 1997, Judecătoria sectorului 1 București a admis acțiunea introdusă de P.C.M., P.N., P.B.G. și P.T.C., în contradictoriu cu Consiliul General al municipiului București și a obligat pe acest pârât, să lase reclamanților, în deplină proprietate și liniștită posesie, apartamentul nr. 2 situat în București, strada B., compus din teren și construcție.

Instanța de drept comun a reținut că imobilul a aparținut anterior, autorilor reclamanților, dar a fost naționalizat, deși aceștia făceau parte dintr-o categorie de persoane exceptate de la naționalizare, conform art. II din Decretul nr. 92/1950. Pe baza hotărârii judecătorești, devenită irevocabilă, Primarul general al municipiului București a emis dispoziția de restituire nr. 432 din 15 martie 1999, iar executorul judecătoresc a încheiat procesul-verbal nr. 205 din 26 martie 1999, de punere în posesie a reclamanților. La cererea acestora, prin încheierea nr. 4677 din 9 mai 2000, Biroul de carte funciară al Judecătoriei sectorului 1 București a intabulat dreptul de proprietate al reclamanților, care au achitat apoi, taxele și impozitele legal datorate.

Rezultă, așadar, că numai prin ignorarea acestui drept, Guvernul României a adoptat la 21 mai 2001, H.G. nr. 501/2001, prin care a aprobat trecerea imobilului, din proprietatea privată a Statului, în proprietatea publică a Statului și transmiterea lui din administrarea R.A. A.P.P.S., în administrarea S.R.I. Actul administrativ de autoritate contravine prevederilor art. 41 alin. (3) din Constituția României, ce consacră principiul conform căruia dreptul de proprietate privată asupra unor bunuri nu poate fi dobândit de stat, decât prin expropriere pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, condiție neîndeplinită în speță.

De asemenea, autoritatea emitentă a nesocotit faptul că o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, de restituire a imobilului în proprietatea reclamanților se bucură de autoritatea lucrului judecat și după înscrierea dreptului în C.F., ea a devenit opozabilă tuturor celorlalți subiecți de drept, inclusiv Guvernului sau autorității publice care deține în prezent apartamentul. Prin urmare, inopozabilitatea hotărârii judecătorești decurgând din necitarea acestor autorități în calitate de parte în procesul civil de revendicare, nu poate fi considerată ca un argument în sprijinul soluției de respingere a acțiunii și nici legitima actul administrativ.

Este, de altfel, semnificativă împrejurarea că prin adresa nr. 12203 din 12 martie 2003, Serviciul de Telecomunicații Speciale a comunicat reclamantului P.N., că la aflarea situației juridice a imobilului și având în vedere că dreptul de proprietate aparține moștenitorilor defunctului P.D., autoritatea emitentă a încetat orice activitate legată de preluarea imobilului, urmând să ia măsuri în consecință. În plus, așa cum rezultă din decizia civilă nr. 701 din 25 mai 205, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, anexată ca act nou în recurs, cererea de revizuire a sentinței civile nr. 8753/1997, formulată de Consiliul General al municipiului București, a fost respinsă ca inadmisibilă.

Se apreciază, deci, că prima instanță a nesocotit probele cu acte administrate la stăruința reclamanților și cu o motivare necorespunzătoare, a respins acțiunea principală, deși aceasta era în parte, admisibilă. Procedând în modul arătat, curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, de natură a prejudicia grav pe reclamanți, cărora indiscutabil, bunul mobil le aparține în calitate de succesori legali ai defunctului P.D. De aceea, pentru corecta soluționare a cauzei, urmează a se admite recursul și a fi modificată sentința, în sensul admiterii acțiunii principale în parte, cu consecința anulării H.G. nr. 501/2001, ca nelegală. Totodată, se va dispune respingerea cererii de intervenție accesorie formulată de S.R.I., ca neîntemeiată.

Văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 15 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.N., P.B.G., P.C.M. și P.T.C. împotriva sentinței civile nr. 27 din 11 ianuarie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și în fond, admite în parte acțiunea formulată de reclamanți. Anulează H.G. nr. 501/2001 privind apartamentul nr. 2 din strada B., București. Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de S.R.I. - U.M. 0198 București. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2005.