ÎCCJ, decizie (scj.ro #85159)

Hotărâre de Guvern privind trecerea unui imobil

în proprietatea publică a statului. Încălcarea prevederilor art. 41 alin. 3 din

Constituție. Nelegalitatea Hotărârii de Guvern.

Legea nr. 29/1990, art. 15

Constituția României, art. 41 alin. (3)

Cuprins pe materii:

Drept

administrativ.

Indice alfabetic:

Act

administrativ cu caracter individual

Imobil trecut în proprietatea publică a statului.

Domeniul public al statului.

Hotărâre a Guvernului.

Hotărârea de Guvern privind  trecerea unui imobil din

proprietatea privată în proprietatea publică a statului, emisă cu nesocotirea

faptului că printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă același

imobil a fost restituit reclamanților, este nelegală, contravenind

dispozițiilor în art. 41 alin. (3) din Constituția României.

Faptul că Guvernul nu a fost parte în litigiul având ca obiect

cererea de restituire a imobilului, nu înlătură efectul erga omnes al dreptului

de proprietate constat prin hotărâre judecătorească și înscris în cartea

funciară.

Î.C.C.J., Secția de contencios

administrativ și fiscal,

Decizia nr.5251 din 1 noiembrie 2005

Notă: Legea

nr. 29/1990 a contenciosului administrativ a fost abrogată de Legea nr.554/2004

(M.Of. 1154 din 7 decembrie 2004)

Instanța

a avut în vedere art. 41 alin.(3) din Constituție, anterior modificării și

completării acesteia prin Legea de revizuire nr. 429/2003. Art. 41 alin. (3) a

devenit art. 44 alin. (3) din Constituție, republicată.

La data de 21 august 2001, PNP, BG, PCM și PTC, au chemat în judecată Guvernul

României, pentru a fi obligat să le răspundă la  memoriul înregistrat sub

nr.17/7503 din 13 iulie 2001, prin care solicitaseră revocarea H.G. nr.501 din

24 mai 2001, ca nelegală.

Prin această hotărâre guvernamentală s-a aprobat trecerea imobilului, situat în

București, din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a

statului, precum și transmiterea lui din administrarea Regiei Autonome

„Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” în administrarea Serviciului

Român de Informații.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că actul administrativ supus

controlului jurisdicțional îi vatămă grav  în dreptul de proprietate

asupra bunului imobil care le-a fost recunoscut prin sentința civilă nr.8753

din  17 iulie 1997, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București,

rămasă definitivă și irevocabilă.

Că, deși au fost puși în posesie în baza dispoziției primarului general al

municipiului București și s-a procedat la înscrierea dreptului lor în cartea

funciară, autoritatea publică emitentă refuză să anuleze hotărârea

guvernamentală, a cărei efecte echivalează practic, cu o nouă naționalizare.

La termenul din 27 noiembrie 2001, Serviciul Român de Informații a formulat o

cerere de intervenție în interesul pârâtului, solicitând respingerea acțiunii

principale ca neîntemeiată.

Intervenientul a arătat că prin adoptarea Hotărârii nr.501 din 24 mai 2001,

Guvernul României și - a exercitat o prerogativă ce  i-a fost conferită de

art.42 din Legea nr.14/1992, privind organizarea și funcționarea Serviciului

Român de Informații. Că în realitate, imobilul în discuție a fost

expropriat în baza Decretului nr.535/1970 și în schimbul lui, reclamanții au

primit în proprietate un alt imobil, precum și o diferență  de despăgubiri

bănești.

Prin sentința civilă nr.27 din 11 ianuarie 2002, Curtea de Apel București-

Secția de contencios administrativ a admis cererea de intervenție în interesul

pârâtului și a respins ca neîntemeiată acțiunea  principală.

Instanța a reținut că prin înscrisul anexat la dosar, Guvernul României a

răspuns  petiției reclamanților, având ca obiect revocarea  Hotărârii

nr.501/2001.

Că, în adoptarea acestei hotărâri, s-a avut în vedere situația juridică a

bunului imobil, aflat la data respectivă în administrarea R.A.P.P.S și transmis

conform art.107 din Constituție și a dispozițiilor Legii nr.213/1998, în

administrarea Serviciului Român de Informații.

S-a  mai motivat că după exproprierea realizată în baza Decretului

nr.535/1970, autorul reclamanților a  primit în schimb un apartament în

București și despăgubiri bănești .

Reclamanții au declarat recurs.

S-a susținut că hotărârea atacată nesocotește dispozițiile art.41 alin.3 din

Constituția României, raportat la art.12 alin.1 și 2 din Legea nr.213/1990,

privind proprietatea publică și regimul juridic  al cesteia. Că, după ce

sentința civilă nr.8753/1997 a devenit irevocabilă, ei au fost puși în posesia

apartamentului și și-au intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară,

și-au deschis rol fiscal, achitând toate taxele și impozitele legale, iar

dreptul lor, ca efect al intabulării, este opozabil celorlalți subiecți de

drept, inclusiv autorității publice care  ocupă efectiv apartamentul.

Recursul este fondat.

Prin sentința civilă nr.8753 din 17 iulie 1997, Judecătoria sectorului 1

București a admis acțiunea introdusă de PCM, PN,  PBG și PTC în

contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București și a obligat pe

acest pârât să lase  reclamanților în deplină proprietate și liniștită

posesie, apartamentul nr.2 situat în București, compus din teren și

construcție.

Instanța de drept comun a reținut că imobilul a aparținut anterior, autorilor

reclamanților, dar a fost naționalizat deși aceștia făceau parte dintr-o categorie

de persoane exceptate de la naționalizare, conform art.II din Decretul

nr.92/1950.

Pe baza hotărârii judecătorești, devenită irevocabilă, Primarul General al

municipiului București a emis dispoziția de restituire nr.432 din 15 martie

1999, iar  executorul judecătoresc a încheiat procesul - verbal nr.205 din

26 martie 1999, de punere în posesie a reclamanților.

La cererea acestora, prin încheierea nr.4677 din 9 mai 2000,  Biroul de

carte funciară al Judecătoriei sectorului 1 București a intabulat dreptul de

proprietate al reclamanților, care au achitat apoi, taxele  și impozitele

legal datorate.

Rezultă așadar, că numai prin  ignorarea acestui drept, Guvernul României

a adoptat la 21 mai 2001, Hotărârea nr.50 prin care a aprobat trecerea

imobilului din proprietatea privată a statutului în proprietatea publică a

statului și transmiterea lui din administrarea Regiei Autonome „Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat” în administrarea Serviciului  Român de

Informații.

Actul administrativ de autoritate contravine prevederilor art.41 alin.3 din

Constituția României, ce consacră principiul conform căruia, dreptul de

proprietate privată asupra unor bunuri nu poate fi dobândit de stat decât prin

expropriere pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii,

condiție neîndeplinită în speță.

De asemenea, autoritatea emitentă a  nesocotit faptul că o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă, de restituire a imobilului în

proprietatea reclamanților se bucură de autoritatea lucrului judecat și, după

înscrierea dreptului în cartea funciară, ea a devenit opozabilă tuturor

celorlalți subiecți de drept, inclusiv Guvernului sau  autorității publice

care deține în prezent apartamentul.

Prin urmare inopozabilitatea hotărârii judecătorești decurgând din necitarea

acestor autorități în calitate de parte în procesul civil de revendicare, nu

poate fi considerată ca un argument în sprijinul soluției de respingere a

acțiunii și nici a legitima  actul administrativ.

Este, de altfel, semnificativă împrejurarea că prin adresa nr.12203 din 12

martie 2003, Serviciul de Telecomunicații Speciale a comunicat reclamantului PN

că, la aflarea situației juridice a imobilului și având în vedere că dreptul de

proprietate aparține moștenitorilor defunctului PD, autoritatea emitentă a

încetat orice activitate legată de preluarea imobilului, urmând să ia măsuri în

consecință.

În plus, așa cum rezultă din decizia civilă nr.701 din 25 mai 205, pronunțată

de Curtea de Apel București- Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, anexată ca act nou în  recurs, cererea de revizuire a

sentinței civile nr.8753/1997, formulată de Consiliul General al Municipiului

București, a fost respinsă ca inadmisibilă.

Se apreciază deci, că prima instanță a nesocotit probele cu acte administrate

la stăruința reclamanților și cu o motivare necorespunzătoare a respins

acțiunea principală, deși aceasta era în parte, admisibilă.

Procedând în modul arătat, Curtea de Apel a pronunțat o hotărâre nelegală

și  netemeinică, de natură a prejudicia grav pe reclamanți, cărora

indiscutabil,  bunul imobil le aparține în calitate de succesori legali ai

defunctului PD.

De aceea, recursul a fost admis, sentința modificată, în sensul  admiterii

acțiunii principale în parte, cu consecința anulării H.G. nr.501/2001 ca

nelegală.