ÎCCJ, decizie (scj.ro #85159)

Hotărâre de Guvern privind trecerea unui imobil în proprietatea publică a statului. Încălcarea prevederilor art. 41 alin. 3 din Constituție. Nelegalitatea Hotărârii de Guvern. Legea nr. 29/1990, art. 15 Constituția României, art. 41 alin. (3) Cuprins pe materii: Drept administrativ. Indice alfabetic: Act administrativ cu caracter individual Imobil trecut în proprietatea publică a statului. Domeniul public al statului. Hotărâre a Guvernului. Hotărârea de Guvern privind trecerea unui imobil din proprietatea privată în proprietatea publică a statului, emisă cu nesocotirea faptului că printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă același imobil a fost restituit reclamanților, este nelegală, contravenind dispozițiilor în art. 41 alin. (3) din Constituția României.

Faptul că Guvernul nu a fost parte în litigiul având ca obiect cererea de restituire a imobilului, nu înlătură efectul erga omnes al dreptului de proprietate constat prin hotărâre judecătorească și înscris în cartea funciară. Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr.5251 din 1 noiembrie 2005 Notă: Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ a fost abrogată de Legea nr.554/2004 (M.Of. 1154 din 7 decembrie 2004) Instanța a avut în vedere art. 41 alin.(3) din Constituție, anterior modificării și completării acesteia prin Legea de revizuire nr. 429/2003. Art. 41 alin. (3) a devenit art. 44 alin. (3) din Constituție, republicată. La data de 21 august 2001, PNP, BG, PCM și PTC, au chemat în judecată Guvernul României, pentru a fi obligat să le răspundă la memoriul înregistrat sub nr.17/7503 din 13 iulie 2001, prin care solicitaseră revocarea H.G.

nr.501 din 24 mai 2001, ca nelegală. Prin această hotărâre guvernamentală s-a aprobat trecerea imobilului, situat în București, din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a statului, precum și transmiterea lui din administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” în administrarea Serviciului Român de Informații. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că actul administrativ supus controlului jurisdicțional îi vatămă grav în dreptul de proprietate asupra bunului imobil care le-a fost recunoscut prin sentința civilă nr.8753 din 17 iulie 1997, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă. Că, deși au fost puși în posesie în baza dispoziției primarului general al municipiului București și s-a procedat la înscrierea dreptului lor în cartea funciară, autoritatea publică emitentă refuză să anuleze hotărârea guvernamentală, a cărei efecte echivalează practic, cu o nouă naționalizare.

La termenul din 27 noiembrie 2001, Serviciul Român de Informații a formulat o cerere de intervenție în interesul pârâtului, solicitând respingerea acțiunii principale ca neîntemeiată. Intervenientul a arătat că prin adoptarea Hotărârii nr.501 din 24 mai 2001, Guvernul României și - a exercitat o prerogativă ce i-a fost conferită de art.42 din Legea nr.14/1992, privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații. Că în realitate, imobilul în discuție a fost expropriat în baza Decretului nr.535/1970 și în schimbul lui, reclamanții au primit în proprietate un alt imobil, precum și o diferență de despăgubiri bănești. Prin sentința civilă nr.27 din 11 ianuarie 2002, Curtea de Apel București- Secția de contencios administrativ a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului și a respins ca neîntemeiată acțiunea principală.

Instanța a reținut că prin înscrisul anexat la dosar, Guvernul României a răspuns petiției reclamanților, având ca obiect revocarea Hotărârii nr.501/2001. Că, în adoptarea acestei hotărâri, s-a avut în vedere situația juridică a bunului imobil, aflat la data respectivă în administrarea R.A.P.P.S și transmis conform art.107 din Constituție și a dispozițiilor Legii nr.213/1998, în administrarea Serviciului Român de Informații. S-a mai motivat că după exproprierea realizată în baza Decretului nr.535/1970, autorul reclamanților a primit în schimb un apartament în București și despăgubiri bănești . Reclamanții au declarat recurs. S-a susținut că hotărârea atacată nesocotește dispozițiile art.41 alin.3 din Constituția României, raportat la art.12 alin.1 și 2 din Legea nr.213/1990, privind proprietatea publică și regimul juridic al cesteia.

Că, după ce sentința civilă nr.8753/1997 a devenit irevocabilă, ei au fost puși în posesia apartamentului și și-au intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară, și-au deschis rol fiscal, achitând toate taxele și impozitele legale, iar dreptul lor, ca efect al intabulării, este opozabil celorlalți subiecți de drept, inclusiv autorității publice care ocupă efectiv apartamentul. Recursul este fondat. Prin sentința civilă nr.8753 din 17 iulie 1997, Judecătoria sectorului 1 București a admis acțiunea introdusă de PCM, PN, PBG și PTC în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București și a obligat pe acest pârât să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie, apartamentul nr.2 situat în București, compus din teren și construcție.

Instanța de drept comun a reținut că imobilul a aparținut anterior, autorilor reclamanților, dar a fost naționalizat deși aceștia făceau parte dintr-o categorie de persoane exceptate de la naționalizare, conform art.II din Decretul nr.92/1950. Pe baza hotărârii judecătorești, devenită irevocabilă, Primarul General al municipiului București a emis dispoziția de restituire nr.432 din 15 martie 1999, iar executorul judecătoresc a încheiat procesul - verbal nr.205 din 26 martie 1999, de punere în posesie a reclamanților. La cererea acestora, prin încheierea nr.4677 din 9 mai 2000, Biroul de carte funciară al Judecătoriei sectorului 1 București a intabulat dreptul de proprietate al reclamanților, care au achitat apoi, taxele și impozitele legal datorate.

Rezultă așadar, că numai prin ignorarea acestui drept, Guvernul României a adoptat la 21 mai 2001, Hotărârea nr.50 prin care a aprobat trecerea imobilului din proprietatea privată a statutului în proprietatea publică a statului și transmiterea lui din administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” în administrarea Serviciului Român de Informații. Actul administrativ de autoritate contravine prevederilor art.41 alin.3 din Constituția României, ce consacră principiul conform căruia, dreptul de proprietate privată asupra unor bunuri nu poate fi dobândit de stat decât prin expropriere pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, condiție neîndeplinită în speță.

De asemenea, autoritatea emitentă a nesocotit faptul că o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, de restituire a imobilului în proprietatea reclamanților se bucură de autoritatea lucrului judecat și, după înscrierea dreptului în cartea funciară, ea a devenit opozabilă tuturor celorlalți subiecți de drept, inclusiv Guvernului sau autorității publice care deține în prezent apartamentul. Prin urmare inopozabilitatea hotărârii judecătorești decurgând din necitarea acestor autorități în calitate de parte în procesul civil de revendicare, nu poate fi considerată ca un argument în sprijinul soluției de respingere a acțiunii și nici a legitima actul administrativ.

Este, de altfel, semnificativă împrejurarea că prin adresa nr.12203 din 12 martie 2003, Serviciul de Telecomunicații Speciale a comunicat reclamantului PN că, la aflarea situației juridice a imobilului și având în vedere că dreptul de proprietate aparține moștenitorilor defunctului PD, autoritatea emitentă a încetat orice activitate legată de preluarea imobilului, urmând să ia măsuri în consecință. În plus, așa cum rezultă din decizia civilă nr.701 din 25 mai 205, pronunțată de Curtea de Apel București- Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, anexată ca act nou în recurs, cererea de revizuire a sentinței civile nr.8753/1997, formulată de Consiliul General al Municipiului București, a fost respinsă ca inadmisibilă.

Se apreciază deci, că prima instanță a nesocotit probele cu acte administrate la stăruința reclamanților și cu o motivare necorespunzătoare a respins acțiunea principală, deși aceasta era în parte, admisibilă. Procedând în modul arătat, Curtea de Apel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, de natură a prejudicia grav pe reclamanți, cărora indiscutabil, bunul imobil le aparține în calitate de succesori legali ai defunctului PD. De aceea, recursul a fost admis, sentința modificată, în sensul admiterii acțiunii principale în parte, cu consecința anulării H.G. nr.501/2001 ca nelegală.