ÎCCJ, decizie (scj.ro #82669)

Revendicarea imobilului preluat de stat în perioada 6 martie

1945 – 22 decembrie 1989. Admisibilitate, în raport cu dispozițiile Legii

nr.10/2001

Acțiunea în revendicare,

fondată pe dreptul comun, este admisibilă numai în cazurile reglementate prin

art.47 din Legea nr.10/2001, și este inadmisibilă dacă este introdusă după

intrarea în vigoare a acestei legi.

Secția civilă, decizia nr.2810 din 26

iunie 2003

Reclamanții D.P. și D.T.L. au chemat în judecată Consiliul General al

Municipiului București și Primăria Municipiului București solicitând să se

constate nulitatea absolută a deciziei nr.1012 din 12.06.1984 de preluare de

către stat a unui imobil situat în București, precum și  lipsa titlului

statului asupra acestui imobil. De asemenea s-a solicitat obligarea C.G.M.B. de

a lăsa reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul

compus dintr-un apartament cu parter și etaj și terenul în suprafață de 205,05

mp.

Prin sentința nr.1584 din 22.10.2001 a Tribunalului București, secția a IV-a

civilă a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă, avându-se în vedere că

reclamanții nu au urmat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr.10/2001

specială.

Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca

nefondat prin decizia nr.338 din 19.09.2002  a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă.

Reclamanții au declarat recurs susținând că greșit nu s-a avut în vedere

caracterul  mixt al acțiunii și s-au încălcat prevederile art.6 și 13 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului în sensul cărora orice persoană

are dreptul la judecarea în mod  echitabil, în mod public și într-un

termen rezonabil a cauzei sale, precum și prevederile corespunzătoare din

Constituție.

Recursul nu este întemeiat.

Potrivit art.15 alin.2 din Constituția României, legea civilă dispune numai

pentru viitor, o prevedere asemănătoare fiind cuprinsă în art.1 C.civ. conform

căruia legea civilă nu are putere retroactivă.

Aceste texte consacră teza, unanim acceptată, că legea nouă trebuie să respecte

suveranitatea legii vechi, așa încât legea nouă nu poate nimici sau modifica

trecutul  juridic și, invers, legea veche trebuie să respecte

suveranitatea legii  noi, ceea ce înseamnă că se recunoaște fără rezerve

aplicarea imediată a legii noi, potrivit căreia acțiunea noii legi civile se

întinde atât asupra faptelor pendinte, cât și asupra efectelor  viitoare

ale raporturilor juridice trecute.

Referitor la imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie

1989, este de observat că normele legale în conflict, respectiv Codul civil și

Legea nr.10/2001 vizează situații juridice născute sub imperiul legii vechi,

durabile însă în timp prin efectele lor juridice, generate uneori de

ineficacitatea actelor de preluare.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, restitutio în integrum, ca

efect al ineficacității actelor de preluare,  a fost  guvernat de

dreptul comun al revendicării, fondat pe dispozițiile art.480 – 481 Cod civil.

Deși avantajos prin accesul direct la instanțele judecătorești, dar  rigid

și consevator prin câmpul său de aplicare, dreptul comun a fost înlocuit cu

Legea nr.10/2001, ce cuprinde norme speciale de drept substanțial și cu o

procedură adminstrativă – obligatorie – prealabilă sesizării instanței.

Legea nouă suprimă practic acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității

actelor de preluare la care se referă, cum se solicită a se constata în speță,

și fără a diminua accesul la justiție, perfecționează sistemul reparator, iar

prin norme de procedură speciale, îl subordonează controlului judecătoresc.

Cum o asemenea reglementare interesează ordinea publică, rezultă că este de

imediată aplicare, soluție consacrată legislativ și prin art.6 alin.2 din Legea

nr.213/1998 care prevede că bunurile preluate de stat fără titlu valabil, pot

fi revendicate de foștii proprietari, dacă nu fac obiectul unor legi speciale

de reparație.

Cu toate acestea, în condițiile art.47 alin.1 din Legea nr.10/2001 peorsoana

îndreptățită se poate prevala de acțiunea legii vechi (C.civ.), dar numai în

cazul acțiunilor aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a

legii. În acest caz, numai caracterul respectiv al normei și voința

legiuitorului fac posibilă supraviețuirea, prin excepție, a legii vechi.

Ca atare, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, rămân fără aplicare

dispozițiile dreptului comun referitoare la imobilele ce formează obiectul

acestei legi.  În consecință, accesul la un proces echitabil cu privire la

asemenea imobil, poate fi exercitat, cu excluderea acțiunii civile în

revendicare, sub toate formele ei de redactare, cum este cazul în speță, numai

în condițiile și pe căile prevăzute de legea nouă.

Așa fiind, rezultă că este în afara criticii soluția adoptată de instanța de

apel, care a hotărât temeinic, în raport de data introducerii acțiunii, și în

condițiile legii, că nu mai este admisibilă acțiunea în revendicare,  în

întregul său, ce poate cuprinde și cereri prealabile în constatare, dar toate

având aceeași finalitate, întemeiată pe prevederile C.civ., după intrarea în

vigoare a Legii nr.10/2001.

De aceea, recursul urmează a fi respins ca nefondat.