ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7853/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7853/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
D.V., Ț.G. și Ț.M. (ultimele
două, în calitate de succesoare în drepturi ale defunctei I.E.) au chemat în
judecată Guvernul României și R.A. A.P.P.S., solicitând să se dispună anularea
parțială a H.G. nr. 533/2002, în care la poziția nr. 712 din Anexa nr. 4, a
fost trecut imobilul din București, str. P., care le aparține.
În motivarea acțiunii,
reclamantele au arătat că prin sentința civilă nr. 6823 din 4 mai 1999,
pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă,
s-a constatat că imobilul menționat mai sus, a trecut fără titlu, în
proprietatea statului și pe cale de consecință, s-a dispus restituirea lui,
către actualii proprietari. Totodată, aceștia au procedat la intabularea
dreptului de proprietate, fapt atestat de încheierea nr. 8371 din 9 august
2000, a aceleiași instanțe de judecată.
Cu toate acestea, în Anexa nr.
4 a hotărârii guvernamentale, supusă controlului jurisdicțional, la poziția nr.
712, imobilul apare trecut în administrarea pârâtei secunde.
Având în vedere că actul
administrativ le nesocotește dreptul de proprietate, recunoscut printr-o
hotărâre judecătorească, pentru apărarea acestui drept s-au adresat organului
emitent, cu o contestație, la care însă, nu au primit nici un răspuns.
Prin sentința civilă nr. 101
din 22 ianuarie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios
administrativ, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.
De asemenea, a obligat pe
pârâți, să plătească reclamantelor, suma de 37.000 lei, cheltuieli de judecată.
Instanța a reținut că din
probele cu înscrisuri administrate, rezultă fără echivoc vătămarea
reclamantelor, în dreptul de proprietate asupra bunului imobil, care nu le-a
fost contestat de către Ambasada Braziliei, în calitatea sa de chiriaș, în baza
unui contract de închiriere valabil. Pe de altă parte, s-a argumentat că O.U.G.
nr. 32/2002, privind comasarea prin absorbție a R.A. L., de către R.A. A.P.P.S.,
nu poate fi reținută ca temei legal a H.G. nr. 533/2002, iar la data publicării
acesteia și a H.G. nr. 240/2001, dreptul reclamantelor fusese recunoscut cu
autoritate de lucru judecat și a devenit opozabil terților, inclusiv celor doi
pârâți.
Împotriva sentinței au
declarat recurs, pârâții Guvernul României și R.A. A.P.P.S.
Recurenții au susținut că în
mod greșit instanța de fond a respins excepția privind lipsa de calitate
procesuală activă a reclamantelor, care nu au făcut dovada dreptului lor de
proprietate asupra imobilului în discuție.
Hotărârea judecătorească
invocată în acțiune, a fost pronunțată în contradictoriu cu un nonproprietar,
respectiv, o persoană care nu a avut calitatea de administrator și pentru acest
motiv, ea nu poate fi opusă recurenților.
Cu alte cuvinte, față de
aceștia, sentința civilă nu a produs nici un efect juridic și deci, ea nu putea
constitui temei pentru admiterea acțiunii.
Recursurile sunt nefondate.
Așa cum corect a reținut
curtea de apel, sentința civilă nr. 6823 din 4 mai 1999, pronunțată de
Judecătoria sectorului 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă, a statuat
cu autoritatea lucrului judecat, că imobilul situat în București, strada P., a
fost preluat de stat, fără titlu.
O asemenea constatare este de
natură a confirma dreptul de proprietate al reclamantelor, dobândit pe cale
succesorală și cu titlu de donație asupra imobilului. Dreptul a existat în
întreaga perioadă care s-a scurs de la data ocupării lui abuzive de către stat,
în anul 1950 și până în prezent.
Intabularea dreptului de
proprietate, pe numele reclamantelor, efectuată prin încheierile nr. 5477 din
26 mai 2000 și nr. 8271 din 9 august 2000, pronunțate de aceeași instanță, a
conferit opozabilitate
ergo omnes
, dreptului respectiv.
Prin urmare, din moment ce
prin acțiunea formulată, se contestă legalitatea hotărârii guvernamentale, în
partea privitoare la bunul imobil și se invocă vătămarea dreptului de
proprietate recunoscut reclamantelor, în procesul civil, acestea din urmă au
legitimare procesuală activă în prezentul litigiu de contencios administrativ,
astfel cum judicios a stabilit prima instanță.
Referirile făcute de ambii
recurenți, în legătură cu hotărârile guvernamentale, având ca obiect
transformarea, organizarea și funcționarea regiilor autonome, succesoare în
drepturi ale fostului Oficiu de Prestări Servicii pentru Corpul Diplomatic,
respectiv L., sunt lipsite de relevanță în speță, de vreme ce prin toate aceste
acte juridice, nu s-a dispus și transferul dreptului de proprietate asupra
imobilului, din patrimoniul municipiului București, în cel al regiilor autonome
sau al statului, prin Ministerul Finanțelor Publice.
De altfel, este semnificativ
faptul că prin scrisoarea adresată la 28 februarie 2000, Guvernul României,
prin Ministerul Afacerilor Externe, a recunoscut dreptul de proprietate al
reclamantelor, recomandând Ambasadei Republicii Federative a Braziliei la București, care ocupă efectiv clădirea, să perfecteze, cât mai curând posibil contractul de
închiriere cu adevărații proprietari ai imobilului.
Apreciind așadar, că H.G. nr.
533/2002, nesocotește grav dreptul de proprietate al celor trei reclamante,
asupra bunului imobil și că sunt îndeplinite în cauză, cerințele prevăzute de art.
1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, în mod
corect curtea de apel a admis acțiunea.
În consecință și în lipsa
unor motive de casare, de ordine publică, care ar putea fi invocate chiar din
oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se respinge recursurile
declarate de pârâți.
În baza dispozițiilor art. 274 din
același cod, recurenții vor fi obligați să plătească intimatei-reclamante D.V.,
suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.
Văzând și dispozițiile art. 6
alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul
juridic al acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile
declarate de Guvernul României și de R.A. A.P.P.S. împotriva sentinței civile nr.
101 din 22 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios
administrativ, ca nefondat; obligă pe recurenți, să plătească intimatei D.V.,
cheltuieli de judecată în sumă de 5.000.000 lei.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 26 octombrie 2004.