ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.10.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7853/2004

HOTĂRÂRE
26.10.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7853/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

D.V., Ț.G. și Ț.M. (ultimele

două, în calitate de succesoare în drepturi ale defunctei I.E.) au chemat în

judecată Guvernul României și R.A. A.P.P.S., solicitând să se dispună anularea

parțială a H.G. nr. 533/2002, în care la poziția nr. 712 din Anexa nr. 4, a

fost trecut imobilul din București, str. P., care le aparține.

În motivarea acțiunii,

reclamantele au arătat că prin sentința civilă nr. 6823 din 4 mai 1999,

pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă,

s-a constatat că imobilul menționat mai sus, a trecut fără titlu, în

proprietatea statului și pe cale de consecință, s-a dispus restituirea lui,

către actualii proprietari. Totodată, aceștia au procedat la intabularea

dreptului de proprietate, fapt atestat de încheierea nr. 8371 din 9 august

2000, a aceleiași instanțe de judecată.

Cu toate acestea, în Anexa nr.

4 a hotărârii guvernamentale, supusă controlului jurisdicțional, la poziția nr.

712, imobilul apare trecut în administrarea pârâtei secunde.

Având în vedere că actul

administrativ le nesocotește dreptul de proprietate, recunoscut printr-o

hotărâre judecătorească, pentru apărarea acestui drept s-au adresat organului

emitent, cu o contestație, la care însă, nu au primit nici un răspuns.

Prin sentința civilă nr. 101

din 22 ianuarie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.

De asemenea, a obligat pe

pârâți, să plătească reclamantelor, suma de 37.000 lei, cheltuieli de judecată.

Instanța a reținut că din

probele cu înscrisuri administrate, rezultă fără echivoc vătămarea

reclamantelor, în dreptul de proprietate asupra bunului imobil, care nu le-a

fost contestat de către Ambasada Braziliei, în calitatea sa de chiriaș, în baza

unui contract de închiriere valabil. Pe de altă parte, s-a argumentat că O.U.G.

nr. 32/2002, privind comasarea prin absorbție a R.A. L., de către R.A. A.P.P.S.,

nu poate fi reținută ca temei legal a H.G. nr. 533/2002, iar la data publicării

acesteia și a H.G. nr. 240/2001, dreptul reclamantelor fusese recunoscut cu

autoritate de lucru judecat și a devenit opozabil terților, inclusiv celor doi

pârâți.

Împotriva sentinței au

declarat recurs, pârâții Guvernul României și R.A. A.P.P.S.

Recurenții au susținut că în

mod greșit instanța de fond a respins excepția privind lipsa de calitate

procesuală activă a reclamantelor, care nu au făcut dovada dreptului lor de

proprietate asupra imobilului în discuție.

Hotărârea judecătorească

invocată în acțiune, a fost pronunțată în contradictoriu cu un nonproprietar,

respectiv, o persoană care nu a avut calitatea de administrator și pentru acest

motiv, ea nu poate fi opusă recurenților.

Cu alte cuvinte, față de

aceștia, sentința civilă nu a produs nici un efect juridic și deci, ea nu putea

constitui temei pentru admiterea acțiunii.

Recursurile sunt nefondate.

Așa cum corect a reținut

curtea de apel, sentința civilă nr. 6823 din 4 mai 1999, pronunțată de

Judecătoria sectorului 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă, a statuat

cu autoritatea lucrului judecat, că imobilul situat în București, strada P., a

fost preluat de stat, fără titlu.

O asemenea constatare este de

natură a confirma dreptul de proprietate al reclamantelor, dobândit pe cale

succesorală și cu titlu de donație asupra imobilului. Dreptul a existat în

întreaga perioadă care s-a scurs de la data ocupării lui abuzive de către stat,

în anul 1950 și până în prezent.

Intabularea dreptului de

proprietate, pe numele reclamantelor, efectuată prin încheierile nr. 5477 din

26 mai 2000 și nr. 8271 din 9 august 2000, pronunțate de aceeași instanță, a

conferit opozabilitate

ergo omnes

, dreptului respectiv.

Prin urmare, din moment ce

prin acțiunea formulată, se contestă legalitatea hotărârii guvernamentale, în

partea privitoare la bunul imobil și se invocă vătămarea dreptului de

proprietate recunoscut reclamantelor, în procesul civil, acestea din urmă au

legitimare procesuală activă în prezentul litigiu de contencios administrativ,

astfel cum judicios a stabilit prima instanță.

Referirile făcute de ambii

recurenți, în legătură cu hotărârile guvernamentale, având ca obiect

transformarea, organizarea și funcționarea regiilor autonome, succesoare în

drepturi ale fostului Oficiu de Prestări Servicii pentru Corpul Diplomatic,

respectiv L., sunt lipsite de relevanță în speță, de vreme ce prin toate aceste

acte juridice, nu s-a dispus și transferul dreptului de proprietate asupra

imobilului, din patrimoniul municipiului București, în cel al regiilor autonome

sau al statului, prin Ministerul Finanțelor Publice.

De altfel, este semnificativ

faptul că prin scrisoarea adresată la 28 februarie 2000, Guvernul României,

prin Ministerul Afacerilor Externe, a recunoscut dreptul de proprietate al

reclamantelor, recomandând Ambasadei Republicii Federative a Braziliei la București, care ocupă efectiv clădirea, să perfecteze, cât mai curând posibil contractul de

închiriere cu adevărații proprietari ai imobilului.

Apreciind așadar, că H.G. nr.

533/2002, nesocotește grav dreptul de proprietate al celor trei reclamante,

asupra bunului imobil și că sunt îndeplinite în cauză, cerințele prevăzute de art.

1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, în mod

corect curtea de apel a admis acțiunea.

În consecință și în lipsa

unor motive de casare, de ordine publică, care ar putea fi invocate chiar din

oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se respinge recursurile

declarate de pârâți.

În baza dispozițiilor art. 274 din

același cod, recurenții vor fi obligați să plătească intimatei-reclamante D.V.,

suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.

Văzând și dispozițiile art. 6

alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia.

Respinge recursurile

declarate de Guvernul României și de R.A. A.P.P.S. împotriva sentinței civile nr.

101 din 22 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat; obligă pe recurenți, să plătească intimatei D.V.,

cheltuieli de judecată în sumă de 5.000.000 lei.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 octombrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3095/2005
după casare, prin sentința civilă nr. 2067 din 3 decembrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunile conexate și a dispus anularea poziției nr. 161 din Anexa nr. 2 a H.G. nr. 240/2001, anexă menți
ÎCCJ 2004-10-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5673/2004
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 28 martie 2001 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, reclamanta S.I.M. a chemat în judecată pe pârâții A.
ÎCCJ 2008-02-04
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 602/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanții R.M.F. și D.C. s-au adresat Tribunalului București, la data de 15 august 2002, solicitând ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată în temeiul Le
ÎCCJ 2004-03-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2333/2004
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1734 din 15 noiembrie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția IV-a civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții N.
ÎCCJ 2003-03-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1088/2003
. 2 alin. 2 și art. 4 din Decretul nr. 223/1974 s-a dispus trecerea în proprietatea statului a imobilului arătat în petitul acțiunii. Mai arată reclamanții în motivarea acțiunii, că decizia emisă în baza Decretului nr. 223/1974, prin care a
Sursă