ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3095/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 20 iunie 2001, reclamantele Ț.G.R. și Ț.G.M. au chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea parțială a H.G. nr. 240/2001, în sensul excluderii din Anexa nr. 2, cuprinzând lista bunurilor imobile proprietate privată a statului, a imobilului situat în București. La data de 17 mai 2001, aceleași reclamante, alături de D.V., au solicitat anularea H.G. nr. 240/2001, respectiv a poziției nr. 161 Anexa nr. 2, privind imobilul sus-menționat, chemând în judecată Guvernul României și R.A. A.P.P.S. În motivarea cererilor, ulterior conexate, reclamantele au arătat că dețin în proprietate imobilul, dreptul lor fiind intabulat în cartea funciară, conform încheierii din 9 august 2000. Prin sentința civilă nr. 246/2003, Curtea de Apel București a respins acțiunea, ca rămasă fără obiect, cu motivarea că prin O.U.G.

nr. 32/2002 s-a dispus abrogarea H.G. nr. 240/2001. Recursul declarat de reclamante a fost admis prin decizia nr. 3213 din 15 octombrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a casat sentința și s-a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanța de control judiciar reținând, ca fiind greșită, soluția de respingere a acțiunii, cât timp H.G. nr. 240/2001, respectiv Anexele nr. 2 și 3 își păstrează parțial valabilitatea. În fond după casare, prin sentința civilă nr. 2067 din 3 decembrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunile conexate și a dispus anularea poziției nr. 161 din Anexa nr. 2 a H.G. nr. 240/2001, anexă menținută prin O.U.G.

nr. 32/2002. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că imobilul în litigiu, ce a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, a aparținut autorilor reclamantelor, al căror drept de proprietate a fost recunoscut prin sentința civilă nr. 6823 din 4 mai 1999, a Judecătoriei sectorului 1 București și a fost intabulat în cartea funciară prin încheierea nr. 8371 din 9 august 2000. De asemenea, instanța a constatat că prin decizia nr. 1038 din 28 iunie 1999 a Primarului General al municipiului București, s-a dispus restituirea imobilului, în proprietatea reclamantelor, iar prin procesul-verbal al executorilor judecătorești, nr. 698 din 17 noiembrie 1999, a avut loc punerea în posesie.

Împotriva sentinței au declarat recurs, Guvernul României și R.A. A.P.P.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâții au învederat că instanța de fond a greșit, apreciind că reclamantele și-au dovedit dreptul de proprietate lezat prin actul administrativ contestat. Hotărârea judecătorească invocată - nr. 6823/1999, nu este opozabilă pârâților, cât timp acel litigiu s-a purtat cu un neadministrator, întrucât Primăria municipiului București - pârâtă în acel proces, nu mai deținea imobilul din anul 1990, iar decizia de restituire s-a emis de o persoană fără calitate. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare. Astfel, Curtea constată că instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt, nefiind întemeiată critica adusă de pârâți, privind lipsa dreptului recunoscut de lege care să fi fost vătămat prin H.G. nr. 240/2001. La data adoptării acestui act normativ, dreptul de proprietate al reclamantelor era definitiv consacrat și opozabil terților, inclusiv celor doi pârâți din cauza de față.

Reclamantele și-au dovedit dreptul de proprietate, cu contractul de donație autentificat sub nr. 1552/2000 și sentința civilă nr. 6823/1999, irevocabilă, prin care s-a dispus restituirea imobilului, iar, ulterior, la 28 iunie 1999 a avut loc punerea în posesie și intabularea dreptului în cartea funciară, conform încheierii nr. 8371 din 9 august 2000. Împrejurarea că în acțiunea în revendicare a avut calitatea de pârâtă, Primăria municipiului București, reprezentată prin Consiliul General al municipiului București, și nu Statul Român, nu este de natură a se reține că procesul s-a purtat cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, cu un neproprietar. Dimpotrivă, faptul că prin decizia nr. 396/1999, a Primăriei municipiului București, imobilul a fost transmis în administrarea O.P.S.C.D., de la care a fost preluat de R.A.

L., devenită prin comasare, R.A. A.P.P.S., confirmă concluzia că proprietatea aparținea municipiului București, autoritate care a emis acel act de dispoziție. Pârâții nu au prezentat alte documente care să ateste transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, care și ulterior figurează în toate actele aparținând autorităților publice, ca fiind proprietatea privată a Statului Român, aflat în administrarea regiei autonome pârâte în cauză. În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondate, recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Guvernul României și R.A. A.P.P.S. împotriva sentinței civile nr. 2067 din 3 decembrie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2005.