ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4252/2005

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4252/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 6 decembrie 2002, F.T.C.C. F. Bihor a chemat în judecată Guvernul României,

solicitând anularea parțială a H.G. nr. 970/2002, prin care s-a dispus

atestarea domeniului public al județului Bihor, precum și al municipiilor,

orașelor și comunelor din județul Bihor.

În motivarea acțiunii,

reclamanta arată că o serie de bunuri au fost trecute nelegal între bunurile

aparținând domeniului public, când în realitate, acestea sunt proprietatea

reclamantei sau a cooperativelor de consum asociate la reclamantă.

Guvernul României a formulat

întâmpinare, prin care solicită ca acțiunea să fie respinsă ca nefondată,

susținând că prin hotărâre nu se creează drepturi noi, ea fiind un act de

inventariere a bunurilor aparținând domeniului public.

Printr-o cerere separată,

Guvernul României a solicitat introducerea în cauză a autorităților

administrației locale din localitățile Abram, Aștileu, Căbești, Căpâlna, Ceica,

Cîmpani, Cociuba Mare, Cristioru de Jos, Hidișelu de Sus, Holod, Husasău de Tinca,

Lazuri de Beiuș, Nojorid, Pietroasa, Remetea, Șimian, Sânmartin, Sîrbi,

Suncuiuș, Suplacu de Barcău, Tarcea, Tânteu și Chișlaz, cerere admisă de

instanță.

Acțiunea a fost respinsă de

Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr. 111/CA/2003 - P din 10 martie 2003,

reținând că hotărârea contestată nu este un act constitutiv sau translativ al

dreptului de proprietate, nu lezează un eventual drept de proprietate al

reclamantei.

Recursul declarat de

reclamantă împotriva sentinței a fost admis de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 961 din 5 martie

2004, prin care s-a casat sentința și s-a trimis cauza, spre rejudecare, la

aceiași instanță, reținându-se că H.G. nr. 970/2002 constituie un act

administrativ de autoritate, fiind expresia manifestării unilaterale de voință

a Guvernului, în calitate de administrator general al domeniului public, act ce

poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ.

Rejudecând cauza, Curtea de

Apel Oradea a pronunțat sentința nr. 480/CA/2004 - P.I. din 22 noiembrie 2004,

prin care a admis acțiunea, așa cum a fost precizată, dispunând anularea

parțială a H.G. nr. 970/2002, în ceea ce privește imobilele înscrise în Anexa

nr. 13 - poziția 142; Anexa nr. 28 - pozițiile 47, 48, 53, 61 și 65; Anexa nr.

32 - poziția 119; Anexa nr. 38 - pozițiile 27, 28 și 45; Anexa nr. 41 -

pozițiile 44 și 47; Anexa nr. 51 - pozițiile 115, 117 și 119; Anexa nr. 52 -

pozițiile 88 - 92; Anexa nr. 53 - pozițiile 50, 79 și 80; Anexa nr. 55 -

pozițiile 49 și 50; Anexa nr. 64 - poziția 97; Anexa nr. 60 - pozițiile 88, 89,

90 și 97; Anexa nr. 77 - poziția 175; Anexa nr. 79 - pozițiile 94 și 95; Anexa

nr. 85 - pozițiile 90, 91, 92 și 113; Anexa nr. 81 - pozițiile 77, 78 și 79;

Anexa nr. 86 - pozițiile 159 și 164; Anexa nr. 88 - pozițiile 84, 85 și 86.

De asemenea, s-a luat act de

renunțarea la judecata capătului de cerere privind anularea poziției 44 din

Anexa nr. 38 a H.G. nr. 970/2002, referitoare la spațiul din comuna Cîmpani,

satul Hărșești, s-au respins ca introduse de persoane fără calitate procesuală

activă, cererile de intervenție în interes propriu formulate de Consiliile

locale Abram, Căpâlna, Nojorid, Cociuba Mare, Chișlaz și Șimian, s-au respins

ca nefondate, cererea de intervenție în interesul Guvernului, formulată de

Ministerul Administrației Publice și cererile de intervenție în interes propriu

formulate de intervenientele Consiliile locale Aștileu, Căbești, Ceica,

Câmpani, Cristioru de Jos, Hidișelu de Sus, Holod, Husasău de Tinca, Lazuri de

Beiuș, Remetea, Sânmartin, Sîrbi, Suncuiuș, Suplacu de Barcău, Tarcea, Tânteu

și Pietroasa și au fost obligați pârâtul și intervenienții să plătească

reclamantei, suma de 51.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța reține, în

motivarea sentinței, că reclamanta a făcut dovada cu extrasele de C.F. că este

proprietara a 9 magazine sătești situate în comuna Holod, sat Vintere (Anexa

nr. 52 - poziția 88), comuna Lazuri de Beiuș, sat Cusuiuș (Anexa nr. 55 -

poziția 49) și sat Hinchiriș (Anexa nr. 55 - poziția 50), comuna Remetea, sat

Pietroasa (Anexa nr. 69 - poziția 88), sat Drăgoteni (Anexa nr. 69 - poziția

89), sat Șoimuș (Anexa nr. 69 - poziția 90) și Remetea parter bloc (Anexa nr.

69 - poziția 97), comuna Sânmartin, sat Cihei (Anexa nr. 77 - poziția 175) și

comuna Suncuiuș, sat Lesiana (Anexa nr. 85 - poziția 113).

În ce privește alte spații

situate în comuna Aștileu, sat Călatea, comuna Cîmpani, parter bloc Cîmpani și

sat Valea de Sus, comuna Cristioru de Jos, comuna Hidișelu de Sus, comuna

Holod, satele Lupoaia și Hodiș, comuna Husasău de Tinca, satele Husasău de

Tinca și Oșand, comuna Pietroasa, comuna Sîrbi, comuna Suncuiuș, sat Bâlnaca,

comuna Tarcea, sat Galoș Petreu și comuna Tăuteu, satele Tănteu și Cintelec,

consideră că s-au depus la dosar, decizii de atribuire a terenului, în vederea

construirii spațiilor în discuție, autorizații de construire, procese-verbale

de recepție a lucrărilor și declarații de impunere anuală asupra spațiilor,

acte care confirmă existența unui drept de proprietate extratabulară.

Mai reține că în privința

celorlalte 21 spații situate în comunele Căbești, Ceica Câmpani, Cristioru de

Jos, Hidișelu de Sus, Holod, Husasău de Tinca, Sîrbi, Suncuiuș, Suplacu de

Barcău, Tarcea și Tânteu, reclamanta s-a comportat ca un adevărat proprietar,

calitate recunoscută de autoritățile locale, prin acceptarea declarațiilor de

impunere anuală și încasarea impozitelor și taxelor locale aferente acestor

spații.

Reține și că toate bunurile

în discuție se află în proprietatea tabulară sau extratabulară a reclamantei și

cooperativelor de consum asociate, ca proprietate privată de grup,

intervenientele în interes propriu și pârâtul nefăcând dovada că bunurile

înscrise în inventare sunt proprietatea comunelor respective, bunuri care nu

fac parte din categoria celor care se încadrează în domeniul public de interes

local prevăzute în anexa la Legea nr. 213/1998.

Referitor la cererile de

intervenție în interes propriu ale intervenientelor Consiliile locale Abram,

Căpâlna, Nojorid, Cociuba Mare, Chișlaz și Șimian, consideră că nu au calitate

procesuală, pentru că reclamanta nu a solicitat anularea hotărârii în privința

bunurilor înscrise de acestea, în domeniul public local, iar celelalte cereri

de intervenție se resping ca nefondate, ca urmare a admiterii acțiunii.

Împotriva sentinței au

declarat recurs, pârâtul Guvernul României și intervenientele Consiliile locale

ale comunelor Suplacu de Barcău, Hidișelu de Sus, Aștileu, Sîrbi, Cristioru de

Jos, Remetea, Pietroasa și Primăria Suncuiuș.

Deoarece Consiliile locale

ale comunelor Suplacu de Barcău, Aștileu, Pietroasa, Hidișelu de Sus și

Cristioru de Jos, precum Primăria comunei Suncuiuș nu au timbrat cererile de

recurs, astfel cum prevede art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 alin. (1)

din O.G. nr. 32/1995, se impune ca acestea să fie anulate ca netimbrate, în

conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9

alin. (2) din O.G. nr. 32/1995.

Guvernul României critică

sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând că nelegal, instanța

n-a reținut că hotărârile consiliilor locale sunt acte administrative de sine

stătătoare, acte cenzurabile de către instanțele de contencios administrativ și

era necesar a se verifica legalitatea acestora, anterior introducerii acțiunii

de față, hotărârile consiliilor locale rămânând executorii și producătoare de

efecte juridice.

Susține că hotărârile

Guvernului, de atestare a domeniului public local, nu au efect constitutiv de

drept de proprietate, hotărârile consiliilor locale fiindu-i opozabile și

Guvernului, iar hotărârea de guvern doar atestă regimul juridic al proprietății

publice, diferențiat de regimul juridic al proprietății private ce aparține tot

unității administrativ-teritoriale.

Menționează că pentru

fiecare imobil în discuție trebuia indicat actul prin care instanța consideră

că reclamanta face dovada dreptului de proprietate, nefiind suficientă

indicarea generică a unor acte.

Consiliul Local al comunei

Sârbi susține că magazinul sătesc din Fegernic e proprietatea sa, fiind preluat

de la fostul C.A.P. Fegernic, în care C.C. Ciuhoi este chiriașă, iar magazinul

sătesc Sârbi este proprietatea sa tabulară, construcția fiind ridicată de

locuitorii acestui sat.

Consiliul Local al comunei

Remetea consideră că instanța a anulat greșit, parțial H.G. nr. 970/2002, fără

să fie desființate anterior hotărârile consiliilor locale, prin care au fost

cuprinse în domeniul public local, bunurile în discuție și că instanța a

reținut eronat calitatea sa procesuală de intervenientă, când în realitate,

cererea de intervenție avea ca scop respingerea acțiunii și menținerea

hotărârii Guvernului.

Susține că imobilele pe care

le-a cuprins în domeniul public al comunei, s-au construit cu contribuția

exclusivă în bani și în muncă a locuitorilor acestei comune.

Intimata F. Bihor a depus la

dosar, întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului Guvernului

României, pentru necuprinderea în cererea de recurs, a mențiunilor prevăzute de

art. 302

1

lit. a) C. proc. civ.

În ce privește cererile de

recurs formulate de consiliile locale, solicită a fi respinse ca nefondate, pe

considerentul că cererile de intervenție în interes propriu sunt inadmisibile

în procedura contenciosului administrativ.

Susține că recursul

Guvernului României este și nefundat, pentru că hotărârile consiliilor locale

nu îi sunt opozabile, de care nici nu a avut cunoștință până la atacarea

hotărârii Guvernului, dar aceste hotărâri nu pot produce efecte juridice decât

după atestarea lor prin hotărârea Guvernului, hotărâre prin care se schimbă

regimul juridic al bunurilor, creându-se un drept de proprietate publică al

unităților administrativ-teritoriale, asupra unor bunuri imobile aflate în

proprietatea privată a cooperației de consum.

Consideră că și recursurile

consiliilor locale sunt nefondate, pentru că, chiar dacă o parte din spații

s-au construit în parte și cu muncă voluntară sau sume de bani din partea

locuitorilor comunelor respective, aceștia au calitatea de membri ai

cooperativelor de consum, pentru care au primit în schimb un anumit număr de

părți sociale.

Excepția privitoare la

nulitatea recursului declarat de Guvernul României, excepție invocată de

intimata F. Bihor, în întâmpinare, nu poate fi reținută, deoarece prin Decizia

nr. 176/2005 a Curții Constituționale, s-a constatat că dispozițiile art. 302

alin. (1) lit. a) C. proc. civ. (invocate de aceasta), sunt neconstituționale,

în ce privește sancționarea cu nulitatea absolută a omisiunii de a se preciza

în conținutul cererii de recurs, elementele menționate în acest text de lege.

Cererile de recurs promovate

de Guvernul României, Consiliul Local al comunei Sârbi și Consiliul Local al

comunei Remetea se vor analiza împreună, pentru că o mare parte din motivele

invocate de acestea sunt similare.

Referitor la susținerea că trebuiau

atacate întâi hotărârile consiliilor locale, prin care s-a aprobat inventarul

bunurilor ce constituie domeniul public al localităților respective, inventar

întocmit de comisiile special constituite în acest scop, ea nu poate fi

primită.

Hotărârea Guvernului este

actul cu forță juridică superioară față de hotărârile consiliilor locale,

pentru că prin aceasta se atestă domeniul public al județului și localităților

din cadrul județului Bihor, în hotărârea Guvernului putând fi cuprinse numai

parțial bunurile menționate în inventare, ca bunuri ce fac parte din domeniul

public, inventare însușite de consiliile locale, prin hotărâri.

De aceea, se reține că

hotărârea Guvernului nu este o simplă confirmare a unui regim juridic, ci un

act administrativ emis de o autoritate publică centrală care în final decide

dacă un anumit bun face parte din domeniul public.

Hotărârea Guvernului

privește regimul juridic al bunurilor ce constituie domeniul public al unei

anume unități administrativ-teritoriale și nu constituie numai o simplă

atestare a acestui regim, astfel că intimata-reclamantă, ca reprezentantă

legală a cooperativelor asociate la aceasta, era îndrituită să ceară cenzurarea

hotărârii în discuție, considerând că pe nedrept cooperativele respective au

fost deposedate de construcțiile asupra cărora pretind că au un drept de

proprietate.

Deoarece prin acțiunea de

față s-a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 970/2002, în temeiul art. 1 din

Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, emitentul acestui act

administrativ este răspunzător de legalitatea lui, nu celelalte autorități

administrative ce au emis actele ce au stat la baza adoptării acestei hotărâri.

Susținerea recurentului

Guvernului României, că nu s-a indicat pentru fiecare imobil, actul prin care

instanța a considerat că se face dovada de către intimata-reclamantă, a

dreptului de proprietate al cooperativelor, asupra bunurilor pretinse, este în

parte întemeiată, urmând ca prin această decizie să se completeze motivarea

sentinței în acest sens.

Astfel, conform

procesului-verbal din 26 ianuarie 1978, C.C. Căbești a cumpărat, pentru C.C.

din satul Gârbești, o casă de locuit și un grajd și e proprietar pentru

imobilul din Șoimuș și magazinul sătesc din Drăgoteni.

De asemenea, C.C. Suplacu de

Barcău este înregistrată în C.F., cu imobilul pentru care a făcut și dovada

achitării impozitului pe clădiri. Pentru C.C. Tăuteu există decizia fostului

Consiliu popular județean din anul 1968, de atribuire a terenului în folosință,

precum și autorizația pentru ridicarea construcției și declarația de impozit pe

clădiri.

Pentru C.C. Șuncuiuș se

prezintă procesul-verbal de recepție preliminară a sediului cooperativei, iar

pentru C.C. Sârbi există la dosar, decizie de atribuire a terenului și

procesul-verbal de recepție definitivă a construcției.

Pentru C.C. Cristioru de Jos

s-a prezentat extras de pe C.F., de unde rezultă că imobilul - cârciumă este

înregistrat la 22 iunie 2004, ca fiind proprietatea Asociației F.U.

C.C. Tarcea are decizie de

atribuire a terenului în folosință, din anul 1971, iar pentru C.C. Câmpani se

prezintă dovada contribuției la construirea blocului de locuințe în care se

află și C.C. Beiuș.

În ce privește spațiile

ocupate de C.C. Hidișelu de Sus, Holod și Ceica, nelegal, Consiliile locale

respective s-au înscris în C.F., ca proprietare ale acestora după data

introducerii acțiunii de față, în timp ce procesul era pe rolul instanțelor,

chiar și în cursul anului 2004.

Susținerea recurenților, că

unele imobile s-au ridicat prin contribuția voluntară, în muncă și bani, de

către locuitorii unor comune și din acest motiv, spațiile respective reprezintă

bunuri ce fac parte din domeniul public al acestor comune, nu poate fi

reținută, pentru că, chiar dacă pentru unele a existat și contribuția

locuitorilor, aceștia au devenit membri cooperatori și au dobândit cote părți

sociale în cadrul cooperativelor respective.

Este neîntemeiată și

susținerea Consiliului Local al comunei Remetea că s-ar fi reținut greșit de

către instanță de fond, calitatea sa procesuală de intervenientă în interes

propriu, nu ca intervenientă în scopul respingerii acțiunii, deoarece este

irelevantă în soluționarea cauzei, calitatea acestuia, de intervenient în

interes propriu sau în interesul Guvernului, din moment ce punctul de vedere susținut

de acesta, ca și cel al Guvernului României, nu au fost confirmate de către

instanța de fond și nici nu sunt însușite de către această instanță.

Astfel fiind, cum hotărârea

instanței de fond se constată că este legală și temeinică, urmează ca cele 3 recursuri

să fie respinse ca nefondate, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile

declarate de Consiliul Local al comunei Aștileu, Consiliul Local al comunei

Cristioru de Jos, Consiliul Local al comunei Hidișelu de Sus, Consiliul Local

al comunei Pietroasa, Consiliul Local al comunei Suplacu de Barcău și Primăria

comunei Suncuiuș, împotriva sentinței civile nr. 480/CA/2004 – P.I. din 22

noiembrie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ, ca netimbrate.

Respinge recursurile

declarate de Guvernul României, Consiliul Local Sîrbi și Consiliul Local

Remetea, împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.

Obligă recurenții, în

solidar, să plătească intimatei F. Bihor, suma de 4.302.000 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată în recurs.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 iulie 2005.