ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3107/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin recursul formulat în temeiul

art. 4 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ și art. 83

alin. (2) din Legea bancară nr. 58/1998, recurentul-contestator N.M., director

la sucursala Ialomița a SC B.P. SA a contestat Hotărârea nr. 23 din 29 mai a

Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, prin care îi

fusese admisă doar în parte contestația formulată împotriva Ordinului nr.

727/2000, emis de Guvernatorul Băncii Naționale a României.

În cererea adresată instanței,

recurentul a susținut, în esență, că faptele pentru care a fost sancționat prin

ordinul Guvernatorului Băncii Naționale a României, nu ar fi de natură să aducă

prejudicii băncii și că din procesul-verbal de control încheiat de echipa de

inspecție a Băncii Naționale a României nu ar rezulta aspecte care să

constituie încălcări ale prevederilor legale în materie, sancționabile în

condițiile art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 58/1998.

În întâmpinarea formulată, Banca

Națională a României a susținut că actele administrative atacate sunt legale și

temeinice și că procesul-verbal de control a fost semnat fără obiecțiuni de

către recurentul-contestator, deficiențele constatate fiind încadrate în mod

corect în dispozițiile art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 56/1998.

Recursul este nefondat.

Din probele existente la dosar

rezultă că prin procesul-verbal nr. 50.1/1581 din 12 octombrie 2000, încheiat

de o echipă de inspecție a Băncii Naționale a României la sucursala Ialomița a

SC B.P. SA, au fost constatate în sarcina recurentului contestator N.M.,

director al sucursalei, o serie de deficiențe, constând în nerespectarea

prevederilor legislative în vigoare și a normelor de creditare emise de SC B.P.

SA , procesul-verbal fiind semnat fără obiecțiuni de recurentul-contestator.

Având în vedere aceste constatări,

prin Ordinul nr. 727 din 29 noiembrie 2000, Guvernatorul Băncii Naționale a

României, constatând că încălcările respective sunt fapte sancționabile, în

condițiile art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 58/1998, i-a aplicat

recurentului-contestator o amendă egală cu 3 salarii medii/bancă, la data de 31

august 2000.

Contestația formulată împotriva

Ordinului nr. 727 din 29 noiembrie 2000 a fost admisă în parte de Consiliul de

Administrație al Băncii Naționale a României, prin Hotărârea nr. 23 din 29 mai

2001 care, reținând încălcarea prevederilor legale arătate mai sus și vinovăția

recurentului–contestator, a redus cuantumul amenzii la minimul prevăzut de

lege: un salariu mediu/bancă, aferent lunii august 2000.

În recursul de față,

recurentul-contestator nu a negat realitatea aspectelor constatate de organele

de inspecție ale Băncii Naționale a României, dar a susținut că acestea nu au

avut urmări în ceea ce privește serviciul datoriei și calitatea portofoliului

de credite, debitorii achitându-și la termenele scadente atât ratele, cât și

dobânzile datorate, împrejurări care nu-l exonerează, însă, de răspundere.

Aceste împrejurări au fost apreciate

de Consiliul de Administrație care, admițând în parte contestația împotriva

ordinului de sancționare emis de Guvernatorul Băncii Naționale a României, a

redus cuantumul amenzii la minimul prevăzut de lege.

Astfel fiind, recursul de față va fi

respins, actele administrative atacate fiind legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.M.

împotriva Hotărârii nr. 23 din 29 mai 2001 a Consiliului de Administrație al

Băncii Naționale a României, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 octombrie 2003.