ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3107/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin recursul formulat în temeiul art. 4 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ și art. 83 alin. (2) din Legea bancară nr. 58/1998, recurentul-contestator N.M., director la sucursala Ialomița a SC B.P. SA a contestat Hotărârea nr. 23 din 29 mai a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, prin care îi fusese admisă doar în parte contestația formulată împotriva Ordinului nr. 727/2000, emis de Guvernatorul Băncii Naționale a României.

În cererea adresată instanței, recurentul a susținut, în esență, că faptele pentru care a fost sancționat prin ordinul Guvernatorului Băncii Naționale a României, nu ar fi de natură să aducă prejudicii băncii și că din procesul-verbal de control încheiat de echipa de inspecție a Băncii Naționale a României nu ar rezulta aspecte care să constituie încălcări ale prevederilor legale în materie, sancționabile în condițiile art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 58/1998. În întâmpinarea formulată, Banca Națională a României a susținut că actele administrative atacate sunt legale și temeinice și că procesul-verbal de control a fost semnat fără obiecțiuni de către recurentul-contestator, deficiențele constatate fiind încadrate în mod corect în dispozițiile art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 56/1998.

Recursul este nefondat. Din probele existente la dosar rezultă că prin procesul-verbal nr. 50.1/1581 din 12 octombrie 2000, încheiat de o echipă de inspecție a Băncii Naționale a României la sucursala Ialomița a SC B.P. SA, au fost constatate în sarcina recurentului contestator N.M., director al sucursalei, o serie de deficiențe, constând în nerespectarea prevederilor legislative în vigoare și a normelor de creditare emise de SC B.P. SA , procesul-verbal fiind semnat fără obiecțiuni de recurentul-contestator.

Având în vedere aceste constatări, prin Ordinul nr. 727 din 29 noiembrie 2000, Guvernatorul Băncii Naționale a României, constatând că încălcările respective sunt fapte sancționabile, în condițiile art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 58/1998, i-a aplicat recurentului-contestator o amendă egală cu 3 salarii medii/bancă, la data de 31 august 2000. Contestația formulată împotriva Ordinului nr. 727 din 29 noiembrie 2000 a fost admisă în parte de Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, prin Hotărârea nr. 23 din 29 mai 2001 care, reținând încălcarea prevederilor legale arătate mai sus și vinovăția recurentului–contestator, a redus cuantumul amenzii la minimul prevăzut de lege: un salariu mediu/bancă, aferent lunii august 2000. În recursul de față, recurentul-contestator nu a negat realitatea aspectelor constatate de organele de inspecție ale Băncii Naționale a României, dar a susținut că acestea nu au avut urmări în ceea ce privește serviciul datoriei și calitatea portofoliului de credite, debitorii achitându-și la termenele scadente atât ratele, cât și dobânzile datorate, împrejurări care nu-l exonerează, însă, de răspundere.

Aceste împrejurări au fost apreciate de Consiliul de Administrație care, admițând în parte contestația împotriva ordinului de sancționare emis de Guvernatorul Băncii Naționale a României, a redus cuantumul amenzii la minimul prevăzut de lege. Astfel fiind, recursul de față va fi respins, actele administrative atacate fiind legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de N.M. împotriva Hotărârii nr. 23 din 29 mai 2001 a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2003.