ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1721/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de H. N. I. împotriva hotărârii nr.22

din 29 mai 2001 a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României.

La apelul nominal s-au prezentat: recurentul H. N. I. reprezentat de avocatul

H. V. și intimata Banca Națională a României reprezentată de consilierul

juridic M. R.

Procedura completă.

Avocatul H. V. a solicitat admiterea recursului, potrivit motivelor dezvoltate

în scris și anularea hotărârii atacate.

Consilierul juridic M. R. a pus concluzii pentru respingerea recursului ca

nefondat și menținerea hotărârii nr.22 din 29 mai 2001 a Consiliului de

Administrație al Băncii Naționale a României.

C

U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 19 iunie 2001 s-a înregistrat la Curtea Supremă de Justiție, Secția

contencios administrativ recursul  introdus de H. N. I., în temeiul

prevederilor art.83 alin.2 din Legea bancară nr.58/1998, cu modificările

ulterioare, împotriva hotărârii nr.22 din 29 mai 2001 adoptată de Consiliul de

Administrație al Băncii Naționale a României prin care îi fusese respinsă

contestația formulată împotriva Ordinului nr.95 din 16 noiembrie 2000 emis

de  viceguvernatorul Băncii Naționale a României.

În motivarea cererii sale, recurentul a  susținut, în esență, că hotărârea

Consiliului de administrație este nelegală și, împreună cu Ordinul

viceguvernatorului,  netemeinică.

Ca motiv de nelegalitate, a fost invocată împrejurarea că, la contestația

formulată împotriva ordinului viceguvernatorului, i s-a comunicat cu adresa

nr.XI/G/362 din 28 decembrie 2000 că această contestație fusese respinsă, deși

ședința Consiliului  de administrație urma să aibă loc abia la data de 12

ianuarie 2001, iar hotărârea nr.22 a Consiliului de  administrație apare

ca fiind adoptată la data de 29 mai 2001.

Un alt motiv de nelegalitate invocat este acela că hotărârea Consiliului de

administrație nu a fost motivată.

Pe fond, recurentul a susținut că hotărârea Consiliului de administrație și

ordinul viceguvernatorului sunt netemeinice, organele de control constatând

doar deficiențe vizând aspectele formale ale activității curente fără legătură

cu atribuțiile sale.

Recursul este nefondat.

Din

probele aflate la dosar rezultă că, în perioada 11 – 15 septembrie 2000,

organul de control din cadrul Direcției Supraveghere din B.N.R. au efectuat o

verificare la banca R. I. B. SA București, unde recurentul H. N. I. deține

funcția de director general adjunct, constatând că, în perioada 30 septembrie

1999 – 31 august 2000, în activitatea băncii s-au produs deficiențele

consemnate în procesul-verbal încheiat la 15 septembrie 2000, înregistrat la

această bancă sub nr.364 din 27 septembrie 2000.

În

baza acestor constatări, prin Ordinul nr.95 din 16 noiembrie 2000,

viceguvernatorul B.N.R. a  retras recurentului aprobarea calității de

conducător  al  băncii R. I. B. SA București, respectiv pe aceea de

director general adjunct ce-i fusese acordată prin scrisoarea nr.VII/2/2243 din

16 noiembrie 1999.

Prin hotărârea  nr.22 din 29 mai 2001 adoptată de Consiliul de

Administrație al B.N.R. a fost respinsă contestația formulată împotriva

ordinului viceguvernatorului, reținându-se că sancțiunea aplicată este legală

și proporțională cu gravitatea deficiențelor constatate de către organele de

control: acordarea unor credite în condiții nelegale și neregulamentare.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de recurent, rezultă că

este neîntemeiat, hotărârea Consiliului de administrație fiind luată în

procedura de urgență reglementată de art.9 din Regulamentul nr.1/1998 privind

funcționarea Consiliului de administrație al B.N.R., urgență impusă de

împrejurarea că drept urmare a  controlului, la data de 29 noiembrie 2000,

acesta și-a prezentat demisia din funcție (fila 122), iar Consiliul de

Administrație al băncii R.  I. B. SA București aprobase revocarea sa din

funcția de director general adjunct.

Astfel, voturile membrilor Consiliului de Administrație al B.N.R. au fost

colectate individual (fila 110-114) la data de 20 decembrie 2000, hotărârea de

respingere a contestației fiind luată în această modalitate, soluție ce i-a și

fost comunicată contestatorului  cu adresa nr.XI/G/362 din 28 decembrie

2000.

Este adevărat că ședința formală a  Consiliului de Administrație al B.N.R.

a  avut loc ulterior, adică la data de 12 ianuarie 2001, când la pct. 3

„Materiale analizate prin procedura  de urgență prevăzută de Regulament”

se menționează aprobarea notei cu nr.VII/2/12930 din 20 decembrie 2000

privind  respingerea contestației respective (fila 132-133).

În ceea ce privește hotărârea nr.22 a Consiliului de administrație, aceasta

apare datată 29 mai 2001 (data redactării) dar se referă explicit la ședința

din 12 ianuarie 2001 a consiliului, când se aprobase soluția de respingere

a  contestației formulate împotriva ordinului viceguvernatorului.

În ceea ce privește motivele de  critică vizând fondul cauzei și

netemeinicia actelor administrative atacate, este necontestat că organele de

control al B.N.R. au constatat încălcări ale legislației bancare în activitatea

R.I.B. SA București, constând în existența unor contracte de credit nesemnate,

fie de bancă, fie de clienți, acordarea unor credite fără respectarea

condițiilor de formă (în lipsa unei cereri de  credit din partea

clientului, fără aprobarea sau înainte de aprobarea organelor competente ale băncii,

angajarea răspunderii băncii printr-o singură semnătură, etc.) sau de fond

(acordarea unor credite fără efectuarea unei analize economico-financiare).

Toate aceste diferențe constatate au fost însușite de reprezentanții

băncii  controlate care au semnat fără obiecțiuni procesul-verbal de

control.

De asemenea, est necontestat că recurentul a ocupat funcția de director general

adjunct responsabil cu activitatea de creditare, potrivit organigramei băncii,

ceea ce impunea coordonarea și urmărirea activității de creditare a

băncii.

Or, deficiențele constatate probează lipsa unei coordonări/ o coordonare

defectuoasă a activității de creditare, ceea ce constituie o încălcare a

prevederilor art.26, 56, 69 alin.1 lit.a) din Legea nr.58/998, astfel că

sancțiunea aplicată, prevăzută de art.69 alin.2 lit.d) din Legea nr.58/1998

este legală și temeinică.

În concluzie, reținând că actele administrative atacate sunt legale și

temeinice, Curtea va respinge recursul de față.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de H. N. I. împotriva Hotărârii nr.22 din 29 mai

2001 a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2003.