ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2045/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2045/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin Hotărârea Consiliului de
Administrație al Băncii Naționale a României din 7 iulie 2000 a fost admisă în
parte, contestația formulată de B.G., membru al Consiliului de Administrație al
C.E.C., precum și de alți administratori ai C.E.C. SA, împotriva Ordinului nr.
34 din 2 iunie 2000, emis de Viceguvernatorul Băncii Naționale a României.
Ca urmare, prin Ordinul nr. 351 din
19 iulie 2000, emis de Guvernatorul Băncii Naționale a României, s-a aplicat
unor membri ai Consiliului de Administrație al C.E.C., printre care și
recurentului B.G., pentru fapte care intră sub incidența prevederilor art. 69
alin. (1) lit. f) din Legea bancară nr. 58/1998, amenda reprezentând un salariu
mediu/bancă din luna februarie 2000, reprezentând 3.713.083 lei, în
conformitate cu prevederile art. 69 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 58/1998.
Consiliul de Administrație al Băncii
Naționale a României, apreciind că există niveluri diferite de responsabilitate
ale foștilor administratori ai C.E.C. SA, numiți de Ministerul Finanțelor Publice,
față de conducătorii executivi ai băncii C.E.C. SA (președinte și
vicepreședinți), în ședința din 7 iulie 2000, a hotărât diminuarea sancțiunii
amendă, de la 6 salarii (aplicată prin Ordinul nr. 34/2000 al
Viceguvernatorului Băncii Naționale a României), la nivelul unui salariu mediu/
bancă din luna februarie 2000, în cazul membrilor Consiliului de Administrație
al C.E.C. SA, numiți de Ministerul Finanțelor Publice, inclusiv pentru B.G.,
hotărâre în urma căreia a fost emis Ordinul nr. 351/2000 al Guvernatorului
Băncii Naționale a României.
B.G. a contestat aceste acte, în
temeiul prevederilor art. 83 alin. (2) din Legea nr. 58/1998.
În motivarea recursului, acesta a
arătat că Hotărârea din 7 iulie 2000 nu i-a fost comunicată și din conținutul
Ordinului nr. 351/2000 a tras concluzia că i-a fost admisă în parte,
contestația pe care a formulat-o împotriva Ordinului nr. 34/2000 al
Viceguvernatorului Băncii Naționale a României, contestație în care arătat că
nu i-au fost comunicate procesele-verbale în baza cărora a fost emis Ordinul
nr. 34/2000 și în care s-au consemnat abaterile care au determinat sancționarea
sa.
Recurentul a precizat că ordinele
respective nu sunt motivate.
S-a mai arătat că nu sunt întrunite
elementele constitutive ale abaterii prevăzută de art. 69 alin. (1) lit. f) din
Legea nr. 58/1998: efectuarea unor plasamente cu grad ridicat de risc, în
unități de fond F.N.I. și F.N.A., determinând periclitarea credibilității și
viabilității băncii, prin administrarea necorespunzătoare a fondurilor ce i-au
fost încredințate.
Recurentul a susținut că
plasamentele, începând cu data de 1 aprilie 1999, au fost efectuate cu
respectarea dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 66/1996 și în Statutul aprobat
prin H.G. nr. 888/1996, autorizația de funcționare a C.E.C. fiind emisă de
Banca Națională a României, ulterior, în luna septembrie 1999.
În cuprinsul cererii, petentul a
arătat pe larg prevederile legale aplicabile, modul de lucru și modul de
desfășurare a activității Consiliului de Administrație al C.E.C., apreciind că
nu este în culpă.
Verificând cauza, în baza probelor
administrate și având în vedere susținerile părților, Curtea constată că
recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul, împreună cu alți șase
membri ai Consiliului de Administrație al C.E.C., numiți de Ministerul
Finanțelor Publice, a fost sancționat datorită aprobării date pentru efectuarea
plasamentului cu grad ridicat de risc, periclitând credibilitatea și
viabilitatea băncii, prin administrarea necorespunzătoare a fondurilor ce i-au
fost încredințate, faptă prevăzută de dispozițiile art. 69 alin. (1) lit. f)
din Legea nr. 58/1998. Decizia de sancționare a fost luată pe baza
constatărilor consemnate în procesele-verbale nr. 12857 din 25 aprilie 2000 și
nr. 16067 din 19 mai 2000, încheiate în urma acțiunilor de supraveghere
efectuate de organele Băncii Naționale a României, la sediul C.E.C. SA în
perioadele 17 ianuarie – 31 martie 2000 și 15 – 16 mai 2000, prin Ordinul nr.
34 din 2 iunie 2000 al Viceguvernatorului Băncii Naționale a României. Prin
scrisoarea de înaintare a ordinului s-a solicitat C.E.C., ca să transmită
fiecărui administrator sancționat, o copie a acestui ordin.
Se constată că actele contestate
sunt motivate, iar fapta pentru care recurentul a fost sancționat, este
menționată atât în Ordinul nr. 34/2000 al Viceguvernatorului Băncii Naționale a
României, cât și în Ordinul nr. 351/2000 al Guvernatorului Băncii Naționale a
României, precizându-se că s-a încălcat legea bancară, respectiv art. 69 alin.
(1) lit. f) din Legea nr. 58/1998.
Cât privește procesele-verbale pe
baza cărora au fost sancționați foștii administratori, petentul putea să
cunoască conținutul lor, verificând faptele consemnate de organul de control,
în virtutea calității sale de membru al Consiliului de Administrație al C.E.C.
Referitor la fondul cauzei, Curtea
reține că nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 66/1996, republicată,
lege care nu prevede posibilitatea efectuării unor astfel de plasamente.
Aprobarea plasamentelor C.E.C., la F.N.I.
și F.N.A. a avut loc la datele de 1 aprilie 1999 și 9 august 1999, când era în
vigoare Legea nr. 66/1996 (M. Of. nr. 28/26.01.1999). Art. 2 din această lege
nu prevede posibilitatea pentru C.E.C., de a efectua astfel de activități.
Invocarea de către recurent a
dispozițiilor Statutului C.E.C. aprobat prin H.G. nr. 888/1996, nu poate fi
primită, deoarece statutul a fost emis în baza Legii nr. 66/1996, în forma pe
care legea a avut-o înaintea republicării sale în luna ianuarie 1999. Conform
art. 11 din Legea nr. 66/1996, republicată la 26 ianuarie 1999, modul de
organizare și funcționare al C.E.C. se stabilește prin Statutul propriu
elaborat de Consiliul de Administrație și aprobat de Guvern. Asteriscul din
dreptul acestui text legal, care trimite la o notă de subsol referitoare la
vechiul Statut C.E.C., nu demonstrează viabilitatea H.G. nr. 888/1996, așa cum
susține recurentul, hotărârea de guvern – act administrativ, nu poate să fie în
contradicție cu legea în baza căreia a fost emisă. În caz contrar, ar însemna
că actul administrativ încalcă legea, motiv pentru care nu poate să fie luat în
considerare.
Consiliul de Administrație al
C.E.C., din care făcea parte și recurentul, avea datoria, conform art. 11 din
Legea nr. 66/1996, republicată la 26 ianuarie 1999, să elaboreze un nou statut,
pe care să-l supună aprobării Guvernului, ceea ce nu a făcut.
Invocarea emiterii de către Banca
Națională a României, în luna septembrie 1999, a autorizației, nu exonerează de
răspundere, C.E.C. și implicit, nici pe administratorii săi, în ceea ce
privește îndeplinirea unor activități care nu sunt prevăzute în art. 2 din
Legea nr. 66/1996, republicată, așa cum este cea privind efectuarea unor
plasamente cu grad de risc ridicat, în unitățile de fond F.N.I. și F.N.A.
Se reține că prin adresa nr.
1157/7659 din 29 iunie 1999, Ministerul Finanțelor Publice a aprobat doar
participarea C.E.C., la capitalul social al S.O.V. I. SA, fără referire la
plasamentele C.E.C. de la F.N.I. și F.N.A., în legătură cu care a fost reținută
vinovăția administratorilor C.E.C.
Recurentul, alături de ceilalți
membri ai Consiliului de Administrație al C.E.C., a încălcat, prin aprobarea
plasamentelor sus-menționate, disciplina bancară, ceea ce constituie abatere
prevăzută de art. 69 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 58/1998.
Sub acest aspect, actele
constatatoare au reținut corect că aprobarea de către administratorii C.E.C.,
printre care și recurentul, a efectuării unor plasamente în unitățile de fond
F.N.I. și F.N.A., este nelegală, întrucât această activitate nu este inclusă
printre cele permise a fi realizate de bancă, așa după cum rezultă din Legea
nr. 66/1996 ,republicată, privind reorganizarea C.E.C., în societate bancară pe
acțiuni.
Așadar, Hotărârea Consiliului de
Administrație a Băncii Naționale a României din 7 iulie 2000, este legală și
temeinică, iar sancțiunea aplicată prin Ordinul nr. 351/2000 al Guvernatorului
Băncii Naționale a României, este proporțională cu gradul de vinovăție în
săvârșirea faptei prevăzută de art. 69 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 58/1998,
faptă reținută inițial prin Ordinul nr. 34 din 2 iunie 2000 al
Viceguvernatorului Băncii Naționale a României.
În consecință, recursul este
nefondat și urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.G.
împotriva Hotărârii din 7 iulie 2000 a Consiliului de Administrație al Băncii
Naționale a României, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 20 mai 2004.