- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 6 februarie 2004
Decizia nr. 480/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1300/2003 a Judecătoriei Zalău
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Zalău la data de 6 martie 2003, Fundația pentru Tineret Sălaj, a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Primăria Municipiului Zalău, solicitând anularea H.G. nr. 966/2002, desființarea încheierii nr. 39/2002 prin care s-a dispus înscrierea în C.F. nr. 8526 a dreptului de proprietate în favoarea celei de-a doua pârâte și radierea acestui drept. In motivarea cererii, reclamanta a învederat că imobilele reprezentate de Clubul Tineretului și Strandul Zalău cu terenurile aferente sunt proprietatea fundației în baza Legii nr. 146/2002 și au fost în mod greșit considerate ca bun public al Municipiului Zalău.
Prin sentința civilă nr. 1300 din 3 aprilie 2003, Judecătoria Zalău a disjuns capătul de cerere privind anularea H.G. nr. 966/2002 și a dispus declinarea competenței de judecare a acestei cereri în favoarea Curții de Apel Cluj. Referitor la celelalte două capete de cerere, s-a dispus suspendarea judecății conform art .244 pct.1 C. proc. civ. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ a dispus prin sentința civilă nr. 875 din 17 iulie 2003, admiterea cererii de intervenție formulată de Ministerul Administrației și Internelor și respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, deși nu se poate determina în mod cert data când au fost aduse la cunoștință anexele la H.G.
nr.966/2002, care nu au fost publicate în M. Of. nr. 681 din 16 septembrie 2002 odată cu textul hotărârii, reclamanta a fost înștiințată de Primăria Zalău prin adresa nr.1855 din 17 ianuarie 2003 prin care era notificată fundația să se prezinte la 21 ianuarie 2003 în vederea negocierii condițiilor de predare-primire a Clubului Tineretului. Întrucât reclamanta s-a adresat cu plângere prealabilă la data de 7 martie 2001, la o zi după introducerea acțiunii, instanța a reținut că nu au fost respectate cerințele art.5 din Legea nr. 29/1990, privind termenul de 30 de zile pentru sesizarea autorității publice în vederea anulării actului administrativ. Impotriva sentinței a declarat recurs Fundația pentru Tineret Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, reclamanta a învederat că, deși a primit notificarea Primăriei Zalău, nu i s-au comunicat și anexele, hotărârii care i-au parvenit ulterior introducerii acțiunii, prin intermediul instanței. Cerința art. 5 din Legea nr.29/1990 a fost îndeplinită, la data investirii instanței competente, curtea de apel, fiind astfel realizată procedura prealabilă. Examinând cauza în raport de motivul invocat și având în vedere prevederile art.304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Instanța de fond a reținut în mod justificat efectuarea de către reclamantă a procedurii prealabile cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut deart. 5 din Legea nr. 29/1990.
Din actele dosarului rezultă că reclamanta a solicitat anularea H.G. nr. 966/2002, invocând și prevederile Legii nr.29/1990, la data de 7 martie 2003 și s-a adresat autorității emitente în vederea realizării cerinței procedurii prealabile, de-abia după ce prin sentința nr.1300 din 3 aprilie 2000 s-a dispus declinarea competenței. Astfel, reclamanta s-a adresat Guvernului României, solicitând revocarea parțială a H.G. nr. 966/2001 la data de 7 aprilie 2003 și nu la 7 martie 2003. Cât privește împrejurarea că reclamanta a cunoscut conținutul anexei a cărei anulare a cerut-o înaintea introducerii acțiunii, aceasta a fost corect stabilită, adresa invocată de instanță, emisă de Primăria Zalău la 17 ianuarie 2003, coroborându-se cu actul nr. 780/C/13 noiembrie 2002 emis de Prefectura Județului Sălaj, dar semnat și de președintele Fundației pentru Tineret Sălaj, în care se face referire la bunurile fostei organizații județene a UTC.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta Fundația pentru Tineret Sălaj, Zalău, împotriva sentinței civile nr. 875 din 17 iulie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2004.