ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3423/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3423/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23

septembrie 1999 sub nr. 5049 pe rolul Judecătoriei Zalău, reclamanții T.M.V.F.A.

și T.M.T. au chemat în judecată pe Consiliul local Zalău, Ministerul Finanțelor

Publice ca reprezentant al Statului Român prin D.G.F.P. Sălaj, solicitând

instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța,

a) - să constate că sunt proprietarii

imobilului înscris în C.F. 465 Zalău nr.top.420/a compus din casă, curte și

grădină în suprafață de 297 st.p. precum și nr.top.420/b/3 compus din grădină

în suprafață de 852 st.p. situate în Zalău;

b) - să constate că aceste imobile

au fost naționalizate abuziv prin Decretul nr. 92/1950 de la P.A. și P.E.I. (născută

S.), deși proprietarii erau exceptați de la naționalizare;

c) – să anuleze decizia nr. 32/1957

emisă de fostul Sfat Popular al orașului Zalău prin care s-a transferat dreptul

de proprietate în favoarea statului;                                                                            d)

- să dispună restituirea dreptului de proprietate dobândit de ei prin

moștenire;                         e) - să se dispună înscrierea acestui drept

de proprietate în cartea funciară.

În motivarea acțiunii reclamanții susțin

în esență că ei sunt moștenitorii foștilor proprietari tabulari P.A. și P.E.I.,

că imobilele în litigiu au fost naționalizate abuziv prin Decretul nr. 92/1950,

cu toate că proprietarii erau exceptați de la naționalizare prin art. II din

acest decret.

Primăria municipiului Zalău a formulat

întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, susținând că reclamanții trebuiau

să urmeze procedura stabilită de Legea nr. 112/1995 pentru restituirea

imobilului.

Judecătoria Zalău, prin sentința civilă

nr. 5547 din 21 decembrie 1999, și-a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, reținând că acțiunea reclamanților are

ca obiect un imobil a cărui valoare depășește 150.000.000 lei.

Hotărârea a rămas definitivă și

irevocabilă prin respingerea apelului și recursului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului

Sălaj sub nr. 1682 la data de 31 iulie 2000.

Reclamanții și-au precizat acțiunea după

efectuarea expertizei reformulând solicitarea de la litera „d” din acțiune,

astfel:

- instanța să dispună restabilirea

situației anterioare cu obligarea pârâților să le lase în proprietate și

posesie imobilele identificate în expertiză în C.F. nr. 1 Zalău cu

nr.top.420/b/3/2/1-440 mp nr.top.420/b/3/2/2 – 574 mp și nr.top.420/b/3/2/5 –

466 mp teren intravilan, liber de orice supraedificare.

Reclamanții mai precizează „că pentru

restul imobilului, având în vedere interesul public al construcției adăugate

(spital) cât și pentru terenul cu supraedificare (blocuri–casă) solicită

obligarea pârâților la plata de despăgubiri așa cum reies ele din expertiză.

Tribunalul Sălaj, prin sentința civilă

nr. 349 din 22 iunie 2001, a admis în parte acțiunea precizată și completată,

formulată de către reclamanți, a constatat că imobilele înscrise în C.F. Zalău

nr.top.420/a–casă, curte și grădină în suprafață de 1068 mp și cel situat la

nr.top.420 b/3–grădină în suprafață de 3065 mp, coproprietate tabulară a

defuncților P.A. și P.E.I. , au fost incluse abuziv în anexa 41 județ Sălaj,

fiind trecute fără titlu în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950,

foștii proprietari tabulari fiind exceptați de la naționalizare, încadrându-se

în prevederile art. II ale Decretului 92/1950.

A dispus anularea Deciziei nr. 32/1957 a

fostului Sfat Popular al orașului Zalău. A constatat că reclamanții sunt

moștenitorii foștilor proprietari tabulari ai imobilelor menționate.

A respins capetele de cerere privind

restabilirea situației anterioare și intabularea dreptului de proprietate al

reclamanților în C.F. actual nr. 1 Zalău nr.top.420/B/3/1/1, 420/B/3/2/2 și

420/b/3/2/5.

A obligat Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor reprezentat de D.G.F.P. Sălaj, la 2.274.064.354 lei cu titlu de

despăgubiri pentru terenul în suprafață totală de 4233 mp din C.F. Zalău cu

top.420/a și 420/b/3 și construcțiile vechi situate pe acesta.

A respins ca nefondate excepțiile

invocate de către pârâți privind lipsa calității procesuale active a

reclamanților, lipsa calității procesual pasive a pârâților Consiliul Județean

Sălaj și Consiliul local Zalău.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut în esență că reclamanții, prin moșteniri succesive

atestate prin certificate de moștenitor, au devenit succesorii proprietarilor

tabulari ai imobilelor în litigiu.

A mai reținut că imobilele au fost

naționalizate abuziv prin Decretul nr. 92/1950, prin încălcarea chiar a

prevederilor art. II din acest decret care excepta de la naționalizare

categoria socio-profesională din care făceau parte proprietarii imobilelor.

Ca urmare a modului în care imobilele au

fost preluate de către stat, a constatat instanța de fond, acestea nu intră sub

incidența Legii nr. 112/1995 întrucât nu au fost preluate cu titlu, putând face

obiectul cererilor de restituire sau de acordare a despăgubirilor, potrivit

dreptului comun.

În consecință, reține instanța de fond,

reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea unor despăgubiri în cuantum de

2.274.064.354 lei, reprezentând valoarea actualizată a imobilelor care au

aparținut antecesorilor lor.

Cererea reclamanților de restabilire a

situației anterioare a fost apreciată de către instanța de fond ca nefondată

pentru că imobilul preluat a căpătat o utilitate publică și în consecință a

fost admisă în parte acțiunea reclamanților, avându-se în vedere și precizarea

și completarea ulterioară.

Instanța de fond a respins excepția lipsei

calității procesual active a reclamanților, reținând că aceștia, având

calitatea de moștenitori ai proprietarilor tabulari, au și interesul să

redobândească proprietatea asupra imobilelor preluate fără titlu.

Referitor la excepția lipsei calității

procesual pasive a pârâților, Consiliul Județean Sălaj și Consiliul local

Zalău, aceasta a fost apreciată ca nefondată deoarece imobilul în litigiu a

fost preluat de Statul Român, decizie a cărei anulare s-a solicitat a fost

emisă de fostul Sfat Popular al orașului Zalău, o parte din imobil face parte

din domeniul public al județului Sălaj, deci pârâtele stau în judecată în

calitate de reprezentante legale ale Statului Român.

Împotriva acestei sentințe a instanței de

fond au declarat apeluri pârâtele, Consiliul Județean Sălaj și Ministerul

Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Sălaj, invocând motive de nelegalitate și

netemeinicie.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă

nr. 210 din 30 noiembrie 2001, a admis în parte apelul declarat de Consiliul

Județean Sălaj precum și apelul Ministerului Finanțelor Publice D.G.F.P. Sălaj

împotriva sentinței apelate, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a

respins capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei nr. 3271957 a

fostului Sfat Popular al orașului Zalău, a dispus restituirea în natură către

reclamanți a imobilelor înscrise în C.F. nr. 1 Zalău nr.top.420/b/3/2/1 (teren

în suprafață de 440 mp) nr.top.420/b/3/2/2 (teren în suprafață de 574 mp) și

nr.top 420/b/3/2/5 (teren în suprafață de 466 mp) și înscrierea în C.F. a

dreptului de proprietate a reclamanților asupra acestor imobile.

A redus cuantumul despăgubirilor cuvenite

reclamanților la suma de 1.910.588.194 lei.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

În esență, instanța de apel a reținut că

întrucât pe timpul judecării cauzei la prima instanță a intrat în vigoare Legea

10/2001, care, prin art. 52 stabilește că de la data intrării sale în vigoare

se abrogă alte dispoziții contrare, deci și cele din Legea nr. 112/1995 privind

măsurile reparatorii, urmând a se aplica prevederile Legii nr. 10/2001. Deci

reclamanții, conform prevederilor Legii 10/2001, în situația în care imobilul a

fost preluat abuziv, au dreptul în principal de restituire în natură și numai

în situația în care nu este posibil, se acordă despăgubiri bănești.

Instanța de apel a mai reținut că

instanța de fond nu putea, pe cale directă să anuleze decizia nr. 32/1957 emisă

de fostul Sfat Popular al orașului Zalău, ci doar să verifice pe cale

incidentă, conformitatea ei cu prevederile actului normativ pe care s-a

întemeiat și anume Decretul nr. 92/1950.

Au fost constatate ca fiind nefondate și

motivele de apel privind faptul că reclamanții nu ar avea interesul de a

acționa în justiție și că nu ar avea calitate procesual activă, reținându-se că

ei sunt moștenitorii proprietarilor tabulari.

Împotriva acestei decizii a instanței de

apel au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Sălaj,

Consiliul Județean Sălaj și Primăria municipiului Zalău prin primar, invocând

motive de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea

cărora au arătat în esență și în principal, că soluția pronunțată de către

instanța de apel a fost dată pe baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, care nu

erau aplicabile în cauză.

Curtea Supremă de Justiție, prin decizia

civilă nr. 792 din 28 februarie 2003, a admis recursurile împotriva deciziei

recurate, pe care a casat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor

Curții de Apel Cluj.

În considerentele deciziei de casare s-a

reținut că legea dispune numai pentru viitor [art. 15 alin. (2) din

Constituție) și nu are putere retroactivă (art. 1 C. civ.).

În acest context se mai reține că art. 47

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că persoana îndreptățită la restituire

se poate prevala de acțiunea legii vechi (a dreptului comun civil), dar numai

în ipoteza acțiunilor aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a

acestei legi (14 februarie 2001).

Dacă continuarea judecării acestor

acțiuni este cerută, instanța, respectând voința legiuitorului și principiul

disponibilității, este obligată să aplice excepția, vădit tranzitorie pentru

situațiile juridice pendinte și efectele viitoare ale unor situații juridice

trecute.

În consecință, litigiul va fi judecat

prin aplicarea dreptului comun al revendicării, întemeiat pe dispozițiile art. 480

și urm. C. civ.

În caz contrar, dacă instanța ar

aplica Legea nr. 10/2001, ar face loc retroactivității, prin eliminarea

nelegală a excepției supraviețuirii (ultraactivității) legii vechi, voită de

legiuitor.

A reținut instanța de recurs că în

cazul în speță acțiunea reclamanților a fost înregistrată la data de 23

septembrie 1999 și în consecință la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,

14 februarie 2001, acțiunea era în curs de judecată în sensul art. 47 alin. (1)

din această lege.

Dar reclamanții n-au uzat de

dispozițiile acestui text de lege, prin a renunța la judecarea cauzei în regim

de drept comun și, în consecință, instanța de apel era datoare să respecte

principiul disponibilității și să continue judecata pe baza temeiurilor de

drept invocate prin cererea de chemare în judecată, adică în regimul dreptului

comun.

În urma casării cu trimitere s-a

format dosarul cu nr. 3507/2003.

Rejudecând apelurile, Curtea de Apel

Cluj, prin decizia civilă nr. 205 din 17 noiembrie 2003, a admis în parte

apelul declarat de pârâtul județul Sălaj, reprezentat prin Consiliul Județean

Sălaj, a admis în întregime apelul declarat de D.G.F.P. Sălaj în numele

Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român, împotriva

sentinței civile nr. 349 din 22 iunie 201 a Tribunalului Sălaj, pe care a

schimbat-o în parte în sensul că a respins acțiunea formulată de către

reclamanți împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor

Publice, prin D.G.F.P. Sălaj, pentru lipsa calității procesual pasive a acestui

pârât.

A înlăturat din sentință dispoziția

de obligare a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la

plata despăgubirilor în cuantum de 2.274.064.354 lei către reclamanți.

A înlăturat din sentință

dispozițiile referitoare la anularea deciziei nr. 32/1957 a fostului Sfat

Popular al orașului Zalău și constatarea faptului că reclamanții sunt

moștenitori ai foștilor proprietari tabulari ai imobilelor în litigiu.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

Împotriva acestei decizii pronunțată

de către instanța de apel au declarat recurs reclamanții și pârâtul Consiliul

Județean Sălaj, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

Reclamanții T.M.V.F.A. și T.M.T., în

recursul lor susțin că instanța de trimitere nu s-a conformat în primul rând

dispozițiilor instanței de casare, care erau obligatorii conform art. 315 C.

proc. civ.

În acest sens arată că în loc să

analizeze cauza prin prisma prevederilor art. 480 C. civ., au apreciat că

reclamanții nu au calitate procesual activă, constatând că nu au vocație

succesorală, că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesual pasivă,

deși aceste probleme nu constituiau motive ale casării și fuseseră rezolvate.

Se susține, de asemenea, că printr-o

aplicare greșită a legii s-a apreciat că termenul de 3 ani de solicitare a

despăgubirilor este prescris, când, în realitate, acest termen începe să curgă

de la data de 16 februarie 2001, când s-a constatat că restituirea în natură nu

mai este posibilă.

În consecință solicită admiterea

recursului, casarea deciziei pronunțată de curtea de apel și menținerea în

totalitate a sentinței tribunalului.

În recursul său, pârâtul Consiliul județean

Sălaj susține că litigiul, având în vedere aplicarea legii civile în timp

trebuia să fie soluționat conform prevederilor Legii 112/1995 și în această

situație acțiunea reclamanților nu îndeplinea condițiile unei acțiuni în

constatare pentru primul capăt de cerere.

Se susține, de asemenea, că instanța de

apel trebuia să rețină că preluarea imobilelor prin Decretul nr. 92/1950 a fost

făcută cu titlu legal.

Mai arată recurenta că deși din actele

existente la dosar nu rezultă că foștii proprietari P.A. și P.E.I. ar fi

deținut un imobil pe raza județului Sălaj sau municipiului Zalău, instanța a

apreciat că imobilele în litigiu au fost moștenite de către reclamanți.

Recursurile sunt fondate și vor fi

admise, însă, pentru următoarele considerente:

Este de reținut în primul rând că unicul

motiv pentru care instanța de recurs, Curtea Supremă de Justiție, prin decizia

civilă nr. 792 din 28 februarie 2003, admițând recursurile pârâților, a casat

decizia instanței de apel cu trimitere spre rejudecarea cauzei, a fost acela că

instanța de apel a soluționat cauza în baza Legii nr. 10/2001, deși reclamanții

nu-și manifestaseră opțiunea care le era conferită de art. 47 a acestei legi.

Instanța de rejudecare a rezolvat o serie

de excepții reiterate; astfel, a constatat că reclamanții nu sunt moștenitorii

proprietarilor tabulari ai imobilelor și, ca urmare a acestei împrejurări, a

înlăturat din dispozitivul hotărârii apelate (respectiv sentința civilă nr. 349/2001

a Tribunalului Sălaj) mențiunea „Constată că reclamanții sunt moștenitorii

foștilor proprietari tabulari ai imobilelor”, pe de o parte.           Pe de

altă parte a reținut, însă, că reclamanții au interesul legitim și calitatea

procesual activă de a formula prezenta acțiune.

Pe cale de consecință este de reținut că

în urma acestor constatări, instanța nu s-a pronunțat nici în sensul că a

admis, nici că a respins cererea notată cu „a” din acțiune.

De altfel, admițând excepția lipsei

calității procesual pasive a Statului Român, implicit o parte din pretențiile

reclamanților au fost respinse.

Cu privire la modul de soluționare a

acestei excepții urmează a constata că acesta este eronat, întrucât după

naționalizarea imobilelor prin Decretul nr. 92/1950, Statul Român a fost cel

care și-a intabulat în C.F. dreptul de proprietate, iar apariția pe parcursul

judecării procesului a H.G. nr. 96/2002 privind atestarea domeniului public al

județului Sălaj nu poate să conducă la ideea că Statul Român nu mai are

calitate procesual pasivă.

Instanța de rejudecare a cauzei a mai

invocat din oficiu excepția (este adevărat, de ordine publică) a prescripției

dreptului de acțiune al reclamanților în privința cererii de obligare la plata

despăgubirilor bănești ca echivalent al bunurilor preluate fără titlu de către

stat.

Instanța a apreciat că această pretenție

trebuie soluționată conform art. 480 C. civ. (apreciere corectă) la care

constată eronat următoarele: „respectiv art. 998 C. civ., ce guvernează

principiile răspunderii civile delictuale” (temei de drept străin prezentei

cauze, introdus din „oficiu”.

Dar chiar dacă, numai teoretic s-ar primi

punctul de vedere al instanței de apel, s-ar constata că momentul în care ar

începe să curgă termenul de 3 ani al prescripției este data efectuării

expertizei care a constatat că restituirea în natură este imposibilă, dată de

la care s-a formulat, în termen, de către reclamanți, precizarea acțiunii, deci

cererea nefiind prescrisă.

Având în vedere toate aceste considerente

urmează a constata că instanța de apel nu s-a conformat recomandărilor

instanței de casare și soluționând în plus o serie de excepții, dintre care

unele nelegal, nu s-a pronunțat de fapt în fond asupra problemelor cauzei

invocate în apeluri.

Astfel fiind, urmează a admite

recursurile, a casa decizia recurată cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea

apelurilor, având în vedere considerentul prezentei decizii și motivele

invocate în apeluri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

reclamanții T.M.V.F.A. și T.M.T. și de pârâtul Consiliul Județean Sălaj

împotriva deciziei nr. 205 din 17 noiembrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru

rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26

aprilie 2005.