ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1393/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1393/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la Judecătoria Zalău la data de 28 octombrie 2008,

reclamanții D.I., D.M., O.E., O.T. și E.P. au chemat în judecată pe pârâții

Primăria Municipiului Zalău, B.I.E. și B.J.M. solicitând să se dispună anularea

dispozițiilor din 07 decembrie 2007 și din 22 mai 2008 emise de Primarul

Municipiului Zalău, precum și anularea încheierilor de intabulare din 05 august

2008, privind terenul în suprafață de 899 mp, înscris în CF Zalău, din 05

august 2008, privind terenul în suprafață de 131 mp, înscris în CF Zalău.

Prin sentința civilă nr. 732 din 12 februarie 2009

pronunțată de Judecătoria Zalău s-a admis excepția necompetenței materiale a

Judecătoriei Zalău, invocată de pârâta Primăria Municipiului Zalău și s-a

declinat competența soluționării cererii formulate de reclamanți în favoarea

Tribunalului Sălaj.

Prin încheierea civilă nr. 555 din 27 martie 2009

pronunțată de Tribunalul Sălaj s-a admis excepția de necompetență materială a

tribunalului privitoare la soluționarea acțiunii reclamanților, s-a constatat ivit

conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul la Curtea de Apel Cluj în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Prin Sentința civilă nr. 48 din 14 aprilie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a stabilit competența favoarea Tribunalului

Sălaj.

Prin Sentința civilă nr. 2639 din 20 mai 2010

pronunțată de Tribunalul Sălaj s-a respins ca nefondată acțiunea reclamanților,

care au fost obligați, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă

de 300 lei către pârâtele B.I.E. și B.I.M.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut următoarele:

Prin notificarea nr. 695 din 02 noiembrie 2001,

numitul B.C. a solicitat, în calitate de moștenitor după defuncta I.S.,

restituirea prin echivalent a imobilelor situate în municipiul Zalău, str. 22

Decembrie 1989, compuse din 2 case și teren în suprafață totală de 3.712 mp,

identificate în C.F.

Din C.F. Zalău reiese că în anul 1929 - I.S. (măritată

cu B.Ș.) a moștenit de la I.F., devenind astfel proprietară tabulară, imobilele

de sub nr. top. 900 și respectiv 962, imobile compuse din casă de locuit cu

anexe gospodărești și teren în suprafață totală de 3.712 mp. În 1938 imobilul

de sub nr. top. 962 s-a dezmembrat după cum urmează: parcela cu nr. top. x, în

suprafață de 692 stânjeni pătrați (2489 mp) s-a readnotat în favoarea

proprietarilor existenți, iar parcela cu nr. x s-a transnotat în CF în favoarea

lui T.A., prin cumpărare (în baza contractului de vânzare cumpărare din 14

octombrie 1938).

Prin Decizia nr. 32/1957, în baza Încheierii nr. 267

din 11 mai 1957, terenul notat în CF s-a transcris în favoarea Statului Român

în C.F. nr. l Zalău. Construcțiile au fost naționalizate prin Decretul nr. 92/1950,

după cum reiese din încheierea Tribunalului Popular Raional Zalău din data de

22 mai 1957, iar pentru acestea notificatorul a primit despăgubiri prin

Hotărârea nr. 79 din 23 iulie 1996 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.

Notificatorul B.C. a fost unicul moștenitor al bunicii

sale B.S. (născută I.), conform actelor de filiație depuse. Notificatorul a

decedat la data de 07 mai 2004, lăsând ca moștenitoare pe soția B.I.E. și,

respectiv, pe fiica B.J.M., conform certificatului de moștenitor din 20 mai 2004.

Din declarația dată în formă autentică din 06aprilie 2005,

reiese că pentru casa de locuit cu anexe gospodărești s-au primit despăgubiri,

iar pentru teren nu au primit nicio despăgubire și nici un alt teren intravilan

în schimb.

Potrivit concluziilor expertului tehnic P.S.,

prezentate în memoriile tehnice depuse la dosar, în prezent construcțiile sunt

demolate, iar terenul expropriat este ocupat parțial de locuințe particulare

și, ca atare, poate fi restituită în natură doar o suprafață liberă de 741 m.p.

și respectiv 655 m.p.

Persoanele îndreptățite B.I.E. și B.J.M. au declarat

sub semnătură privată în fața comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 că nu

doresc să primească prin compensare vreunul dintre terenurile disponibile

aflate pe lista ce le-a fost pusă la dispoziție și solicită, totodată,

acordarea de despăgubiri conform prevederilor Legii nr. 10/2001.

Având în vedere cele arătate mai sus, Comisia de

analiză a notificărilor a propus emiterea unei dispoziții în favoarea numitelor

B.I.E. și B.J.M., privind restituirea în natură, în cote părți ideale de

¼ și respectiv ¾, a parcelelor de sub numerele top. 900 și respectiv

962/a în suprafață de 741 m.p. și 655 m.p., identificate conform memoriilor

tehnice depuse la dosar și acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, pentru

suprafața de teren de 2316 mp, imposibil de restituit în natură.

Urmare a comunicării către persoanele îndreptățite a dispoziției

Primarului Municipiului Zalău de restituire în natură din 07 decembrie 2007, B.I.E.

a solicitat unității emitente, prin cererea din 18 februarie 2008, suspendarea

procedurii de soluționare a notificării nr. 695 din 02 noiembrie 2001, motivând

că, la momentul întocmirii documentației de intabulare a terenului restituit în

natură prin dispoziția de mai sus, s-au descoperit erori în documentația

tehnică executată de expertul P.S., obligându-se, totodată, să depună o nouă

documentație care să corespundă situației reale a terenului revendicat.

Din memoriul tehnic nr. 15778 din 27 martie 2008

executat de expertul tehnic P.G. a rezultat că parcela de teren în suprafață de

741 m.p., situată pe str. 22 Decembrie 1989, este înscrisă în CF; parcela de

teren situată pe str. 22 Decembrie 1989 este înscrisă în Cf și are o suprafață

totală de 1623 m.p.

În urma măsurătorilor făcute de către expertul tehnic P.G.

s-a constatat că parcela situată pe str. 22 Decembrie 1989 are o suprafață

totală de 1.623 m.p. și nu 1.439 m.p., cât este înscris în CF Zalău. Această

greșeală a fost îndreptată de către expert cu ocazia întocmirii documentației

de dezmembrare.

Având în vedere cele arătate mai sus, prin Dispoziția

Primarului Municipiului Zalău nr. 1451 din 22 mai 2008 s-a modificat Dispoziția

nr. 12977 din 07 decembrie 2007 și s-a dispus în favoarea numitelor B.I.E. și B.I.M.,

potrivit cotelor părți ideale de ¼ și, respectiv ¾, restituirea

în natură a următoarelor parcele identificate conform memoriilor tehnice depuse

la dosar: parcela situată în Zalău pe strada 22 Decembrie 1989, înscrisă în CF,

în suprafață de 741 m.p. (pentru diferența de 482 m.p. până la totalul de 1223

urmând a se acorda despăgubiri); parcelele situate în Zalău pe strada 22

Decembrie 1989, înscrise în CF, în suprafață de 899 mp și respectiv 131 m.p.

(pentru diferența de 593 m.p. până la totalul de 1.623 m.p. urmând a se acorda

despăgubiri).

Pârâta Primăria Municipiului Zalău a susținut că, la

restituirea în natură a terenului în favoarea moștenitoarelor notificatorului B.C.,

s-a lăsat drum de acces la toate construcțiile situate pe terenul ce a făcut

obiectul notificării din 02 noiembrie 2001.

Din expertiza tehnică efectuată în cauză de către

expertul topograf D.G., prima instanță a reținut că pe terenul restituit se

află două magazii din lemn, WC din cărămidă, grajd din cărămidă, plus o magazie

și un garaj din lemn, accesul putându-se face numai pietonal.

Din completarea la raportul de expertiză s-a mai reținut

că accesul la proprietățile reclamanților se poate face doar pietonal datorită

faptului că lățimea cea mai mică este de 1,35 m.

Instanța de fond a mai avut în vedere că, potrivit

dispozițiilor art. 33 din H.G. nr. 20/1996 privind normele metodologice pentru

aplicarea Legii nr. 112/1995, astfel cum au fost modificate și completate prin

H.G. nr. 11/1997, în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor,

dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu

respectarea dispozițiilor art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995, iar

potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995, suprafețele preluate de stat

sau de alte persoane juridice aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia

acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în

proprietatea statului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs,

recalificat ca apel, reclamanții

D.I., D.M., O.E., O.L.,

S.K.F. și E.P., solicitând casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea

cauzei spre rejudecare.

În motivare s-a arătat că instanța de fond

a examinat pe larg temeiurile care au stat la baza emiterii dispozițiilor

atacate, omițând în totalitate să analizeze motivele invocate de reclamanți în

acțiunea formulată.

Reclamanții nu au contestat dreptul

pârâților la despăgubiri în natură sau prin echivalent pentru terenurile

preluate abuziv, ceea ce s-a contestat fiind amplasamentul terenului oferit de

Primăria Municipiului Zalău, teren care în realitate reprezintă curtea comună a

reclamanților.

Totodată s-a invocat faptul că terenul în

litigiu nu putea fi restituit în natură, pe acesta existând construcții

autorizate care, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, nu pot fi restituite

în natură.

Prin restituirea în natură a terenului,

reclamanții rămân fără drum de acces la propriile locuințe, aspect care rezultă

din expertiza topografică efectuată în cauză și din raportul comisiei din

cadrul Primăriei Municipiului Zalău, care s-a deplasat la fața locului.

La termenul de judecată din data de 07

octombrie 2010 s-a depus de către reclamanți o completare a motivelor de apel. S-a

invocat încălcarea prevederilor art. 10 alin. (2) și art. 7 din Legea nr.

10/2001, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 1/2009.

Reclamanții au arătat că în temeiul Legii

nr. 112/1995 au cumpărat casele de locuit situate în Zalău, str. 22 Decembrie

1989, încheind contracte de închiriere pentru terenul aferent construcțiilor.

După cumpărarea locuințelor, aceștia au depus cereri prin care au solicitat

atribuirea terenului aferent construcțiilor, conform dispozițiilor art. 37 din

Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, neprimind însă niciun

răspuns.

În vara anului 2008 reclamanții au aflat

că terenul aferent construcțiilor a fost restituit în natură în baza

dispoziției nr. 12977/2007 și a dispoziției nr. 1451/2008 emise de Primarul Municipiului

Zalău în favoarea pârâtelor. Prin această restituire, accesul la locuințele

reclamanților a rămas numai pietonal, pe porțiunea de teren paralelă cu valea,

unde continuă accesul spre locuința familiei E., accesul fiind impracticabil,

astfel cum rezultă din raportul de expertiză și completarea la acest raport.

Prin decizia nr. 78/ A din 13 septembrie

2012, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins excepția lipsei calității

procesuale active a reclamanților, invocată de intimatul Primarul Municipiului

Zalău, prin întâmpinare, a admis în parte apelul declarat de reclamanți și a

schimbat sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea civilă, a

modificat parțial dispozițiile nr. 12.977 din 07 decembrie 2007, respectiv nr.

1451 din 22 mai 2008, în ceea ce privește imobilele restituite în natură, stabilind

că art. 1 din aceasta va avea următorul conținut:

„Se restituie în natură următoarele

imobile:

- teren în suprafață de 741 m.p. înscris

în CF situat în municipiul Zalău, str. 22 Decembrie 1989, identificat în

memoriul tehnic nr. 15778 din 27 martie 2008.

- teren în suprafață de 856 m.p.,

reprezentând lotul nr. 2, CF Zalău identificat în raportul de expertiză tehnică

judiciară întocmit de expertul J.T., raport care face parte integrantă din

hotărâre.

- teren în suprafață de 117 m.p.,

reprezentând lotul nr. 2 din, CF Zalău, identificat în raportul de expertiză

tehnică judiciar întocmit de expertul J.T. raport care face parte integrantă

din hotărâre.”

Prin aceeași decizie din apel s-a

modificat art. 5 din dispoziția nr. 1451 din 22 mai 2008, în sensul că

suprafața de teren pentru care se acordă despăgubiri în condițiile titlului VII

din Legea nr. 247/2005, este de 1132 m.p.

S-au menținut restul mențiunilor

dispozițiilor emise de Primarul Municipiului Zalău, s-a dispus rectificarea CF

Zalău și CF Zalău conform soluției dispuse în apel și au fost obligați

intimații la plata în favoarea apelanților a sumei de 3000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată, suma urmând a fi suportată în mod egal de intimatul

Primarul Municipiului Zalău și, respectiv, intimatele pârâte.

În ceea ce privește excepția lipsei

calității procesuale active a reclamanților, instanța de apel a reținut că nu

se poate restrânge sfera persoanelor care pot contesta dispozițiile emise în

temeiul Legii nr.10/2001 la cele menționate de art.26 alin. (3) din legea

specială. Acest text de lege reglementează numai situația în care persoanele

îndreptățite (în sensul avut în vedere de art. 3 și art. 4 din Legea

nr.10/2001) sunt nemulțumite de modul de soluționare a notificărilor formulate,

nefiind avută în vedere situația terților, care pot contesta titlul de

proprietate conform dreptului comun.

Pe fond, instanța de apel a reținut că

prin raportul de expertiză au fost identificate construcțiile existente pe

terenul în suprafață de 899 m.p., înscris în CF și de 131 m.p., înscris în CF,

restituit pârâtelor în natură în urma modificării dispoziției nr. 12977/2007

prin dispoziția nr. 1451/2008. Este vorba despre construcții provizorii, într-o

vădită stare precară, fiind foarte vechi și într-o avansată stare de degradare.

S-a mai reținut că la dosar a fost depusă

autorizația de construire numai referitor la grajdul identificat prin raportul

de expertiză. Este vorba despre autorizația pentru executare de lucrări nr. x/1982,

prin care se autorizează numai strămutarea grajdului din str. Muncitorilor, pe

terenul situat în municipiul Zalău, str. 30 Decembrie.

Având în vedere prevederile

art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 și

art. 10.3, respectiv art. 10.4 din Normele

metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 250/2007,

constatând că toate construcțiile existente pe terenul restituit în natură sunt

construcții neautorizate, ușoare, demontabile, fiind vorba despre construcții

foarte vechi care practic nu mai au nicio valoare economică, instanța de apel a

apreciat că în mod corect și cu respectarea dispozițiilor legale incidente s-a

dispus restituirea în natură a terenului în favoarea pârâtelor B., a căror

calitate de persoane îndreptățite, în sensul Legii nr. 10/2001, nu a fost

contestată.

S-a mai reținut că sunt incidente

prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr.10/2001, care instituie regula restituirii

în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, neaflându-ne în niciuna dintre

situațiile de excepție de la această regulă, situații prevăzute expres și

limitativ în cuprinsul Legii nr. 10/2001.

Instanța de apel a apreciat că prevederile

alin. (4) al art. 7 din Legea nr. 10/2001, invocate în cererea de apel de către

reclamanți, au fost introduse prin Legea nr. 1/2009, nefiind aplicabile în

cauză, având în vedere principiul neretroactivității legii civile noi. Dispozițiile

care fac obiectul cauzei au fost emise în anul 2007, respectiv 2008, deci

anterior acestor modificări legislative.

În subsidiar s-a apreciat că, și dacă

textul de lege ar fi aplicabil în cauză, reclamanții sunt în eroare asupra

efectelor pe care acesta le-ar putea produce în ceea ce privește soluționarea

acțiunii. La art. 7.3 din H.G. nr. 250/2007 este definită noțiunea de teren

aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, precizându-se că

se înțelege

terenul

pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și

terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia

indiferent de categoria de folosință. Stabilirea suprafeței de teren necesare

bunei utilizări a construcției urmează a se face, motivat, de către entitatea

învestită cu soluționarea notificării. Nu se poate deci considera că suprafața

de teren restituită în natură pârâtelor B. ar putea intra în această categorie

a terenului aferent imobilului cumpărat în temeiul Legii nr.10/2001, fiind

vorba despre o suprafață de peste 1.000 m.p.

De altfel, din schița de

dezmembrare, parte integrantă a raportului de expertiză întocmit de către

expertul P.G., raport în baza căruia au fost emise dispozițiile atacate și din

rapoartele de expertiză judiciară întocmite în cauză rezultă că s-a avut în

vedere de către unitatea deținătoare terenul aferent construcțiilor cumpărate

în temeiul Legii nr.112/1995, teren care nu a fost restituit în natură

pârâtelor B.

În ceea ce privește problema accesului la

locuințele reclamanților, instanța de apel a avut în vedere situația diferită a

locuințelor reclamanților O. și D., față de situația locuinței reclamantului E.

Pentru primii doi reclamanți, a căror

locuințe se află pe terenul notificat, instanța a avut în vedere propunerea

expertului J.T., în sensul delimitării unui drum de acces cu o lățime de 4 m, urmând a se exclude din suprafața terenului restituit pârâtelor suprafața identificată de expert

ca fiind necesară accesului celor doi reclamanți la locuințele proprietatea

lor, urmând ca pentru terenul astfel delimitat pârâtele să primească măsuri

reparatorii în echivalent.

Instanța a reținut că situația locuinței

aflate în proprietatea reclamantului E. este diferită, aceasta aflându-se,

conform raportului de expertiză întocmit în dosarul Tribunalului Sălaj de către

expertul D.G. și a celui întocmit de către expertul J.T., pe terenul cu nr.

cadastral x, care nu a făcut obiectul notificării formulate de către defunctul

B.C. în temeiul Legii nr. 10/2001. În aceste condiții, pârâtele B. nu pot fi

prejudiciate prin diminuarea suprafeței ce poate fi restituită în natură. Oricum,

la emiterea dispozițiilor în favoarea pârâtelor B. a fost avut în vedere

accesul pietonal al reclamantului E. la imobilul proprietatea sa,

nerestituindu-se în natură porțiunea de teren necesară în acest sens. Faptul că

trebuie făcute anumite lucrări de amenajare a drumului de acces, inclusiv cu

concursul autorităților locale care s-au obligat în acest sens, nu este de

natură a conduce la altă concluzie referitor la existența și suprafața acestui

drum de acces. Instanța de apel a mai reținut, în plus, că nici anterior

emiterii dispozițiilor atacate nu rezultă că ar fi existat vreun drum de acces

amenajat care să traverseze parcela înscrisă în C.F. Zalău, până la imobilul

proprietatea reclamantului E.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanții și pârâtul

Primarul Municipiului Zalău.

Reclamanții au invocat motivele de recurs prevăzute de

art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora au susținut

următoarele:

Instanța de apel a soluționat excepția

lipsei calității procesuale active a reclamanților fără să fie pusă în discuția

părților.

Terenul în litigiu nu poate fi restituit

în natură nici măcar parțial, deoarece prin restituirea în natură a terenului

aferent locuințelor reclamanților ar deveni imposibilă folosirea acestor

imobile. Așa cum rezultă din jurisprudența I.C.C.J., faptul că pe o porțiune de

teren nu există construcții nu este un temei suficient pentru restituirea în

natură a acelui teren, atâta vreme cât el face parte dintr-un spațiu conceput

și amenajat pentru satisfacerea nevoilor comunității. Așadar, față de

dispozițiile art. 10 alin. (2) și ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

este necesar a se face distincția între noțiunile de „teren liber” și „teren

liber ce poate fi restituit în natură

”

, știut fiind că posibilitatea

restituirii în natură a terenului liber este subordonată afectațiunii sale.

Din probele administrate în cauză rezultă că

reclamanții sunt proprietarii construcțiilor situate în Zalău, str. 22

Decembrie 1989. În realitate, sunt 3 case într-o curte comună (familia O. deține

2 apartamente, familia D. un apartament, iar familia E. 1 apartament), iar la data

cumpărării apartamentelor au cumpărat și anexele din curte, așa cum rezultă din

contractele încheiate cu RAGM și depuse la dosar. Astfel familia O. a cumpărat

o locuință având 42,45 m.p. și pivnița, terasă (9,68 m.p.) și WC (2,09 m.p.),

familia D. a cumpărat o locuință cu 45,74 m.p., o magazie de 19,50 m.p. și WC

de 1,02 m.p., iar familia E. a cumpărat locuința și un WC de 1,25 m.p.

Aceste anexe gospodărești existau la data cumpărării

apartamentelor și sunt anexe gospodărești care sunt indispensabile pentru a

putea locui în aceste locuințe. De exemplu, cu excepția familiei O., aceste

locuințe nu sunt racordate la rețea de gaz, canalizare, ceea ce înseamnă că

aceste Wc-uri din curte sunt folosite și astăzi, iar magazia de lemne este

utilizată pentru depozitarea lemnului de foc.

Aceste construcții au fost cumpărate de reclamanți în

calitate de chiriași în temeiul Legii nr. 112/1995, iar pentru terenul aferent

construcțiilor au încheiat contracte de închiriere cu Primăria Municipiului

Zalău. După cumpărarea locuințelor au depus la Primăria Municipiului Zalău mai multe cereri prin care au solicitat atribuirea terenului

aferent construcțiilor, conform art. 37 din Normele Metodologice pentru

aplicarea Legii nr. 112/1995, care prevede expres că, în cazul vânzării către

chiriași a apartamentelor și când este cazul a anexelor gospodărești aferente,

dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent;

Dispozițiile atacate au fost emise cu încălcarea

legilor în vigoare, deoarece nu s-a ținut cont de faptul că terenul restituit

în natură pârâtelor constituie practic drumul de acces la cele 3 construcții

deținute de reclamanți. Pe de altă parte pe terenul din litigiu există mai

multe construcții autorizate care nu au fost evidențiate pe schița existentă în

Memoriul tehnic nr. 157778 din 27 martie 3008 care a stat la baza emiterii

dispoziției primarului. Astfel, nu au fost evidențiate construcțiile din curte

cum ar fi: grajdul, magazia pentru lemne și WC.

Art. 10 alin. (2) din Legea 10/2001 prevede expres că

„în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod

abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va

obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru

suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor

amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile

reparatorii se stabilesc în echivalent”.

Prin Legea 1/2009 a fost introdus un nou alineat la

art. 7 din Legea nr. 10/2001 prin care este prevăzut expres că: „Nu se

restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în

temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.” Chiar

dacă dispozițiile atacate au fost emise anterior modificării legii, intenția legiuitorului

este clară: terenurile aferente imobilelor vândute în baza Legii nr. 112/1995

nu pot fi restituite în natură.

Art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, respectiv pct.

7.3 din Normele metodologice de aplicare unitara a acestei legi exceptează de la

restituirea în natura „terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate

în temeiul Legii nr. 112/1995”, noțiune prin care se înțelege „terenul pe care

este amplasata construcția, respectiv amprenta construcției, cât si terenul din

împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de

categoria de folosința”. Restituind terenul pe care sunt amplasate anexele

gospodărești, locuințele apelanților nu mai pot fi utilizate.

Așa cum rezultă din schița întocmită de experți, în

curte mai există o casă (identificată S.S.) pentru care nu s-a delimitat un

drum de servitute, deoarece nu a fost parte în proces.

Prin restituirea în natură a terenului din litigiu,

accesul rămas la locuințele reclamanților este numai pietonal. Pe porțiunea de

teren paralelă cu valea, unde continuă accesul spre locuința familiei E.

accesul este impracticabil. Instanța de apel în mod greșit a reținut faptul că

familia E. nu avea altă intrare decât cea stabilită pe Valea Zalăului.

În expertiza efectuată de expertul D.G. una dintre

variante de drum de servitute reprezintă practic drumul de acces folosit astăzi

de reclamant.

Așa cum rezultă din raportul de expertiză și din

completarea la acest raport, lățimea accesului (care nu poate fi numit drum)

este variabilă, cea mai mică lățime fiind de 1,35 m.p. iar lungimea accesului

până la casa familiei E. este de 45.97 m.

Situația la fața locului a fost verificat și de o

comisie trimisă de Primăria mun. Zalău, care prin referatul nr.

21951/27.04.2009 a constatat că „prima porțiune a drumului de acces spre

imobilul proprietate privată a d-lui E. Petru cu o lungime de 19,80 ml și o

lățime cuprinsă între 1,30 ml și 1,60 ml este aproximativ practicabil. A doua

porțiune cu o lungime de 46 ml este situat pe taluzul format pe Valea Zalăului

și este total impracticabil...” Așa cum rezultă din pozele anexate, acest drum

nu poate fi reparat în așa fel încât să asigure accesul reclamantului la

propria locuință, nemaivorbind de accesul pompierilor în caz de incendiu.

Reclamanții nu contestă dreptul pârâtelor de a

redobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor preluate abuziv, nici

principiul restituirii în natură, dar în instanța trebuie să analizeze foarte

atent fiecare caz și să aibă în vedere consecințele restituirii terenului în natură.

În ceea ce privește raportul de expertiză topografică

efectuată în apel, loturile formate și amplasamentul acestor loturi nu sunt

soluții viabile nici pentru reclamanți, dar nici pentru pârâți.

Pe de o parte, reclamanții nu vor putea utiliza

locuințele cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, pe de altă parte pârâții vor

avea câteva loturi de teren (117 m.p. și 856 m.p.) care nu au valoare economică

datorită suprafeței, formei și amplasamentului.

Recurentul pârât Primarul Municipiului

Zalău invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

După o expunere amănunțită a etapelor prin

care a trecut procedura prealabilă emiterii celor două dispoziții de restituire

atacate în prezenta cauză, recurentul pârât arată că, la restituirea în natură

a terenului în favoarea moștenitoarelor notificatorului B.C., s-a lăsat drum de

acces la toate construcțiile situate pe terenul ce a făcut obiectul notificării

nr. 695 din 02 noiembrie 2001 și că nu poate fi obligat la cheltuieli de

judecată, întrucât nu este în culpă procesuală, atâta vreme cât soluționarea

dosarului depus în temeiul Legii nr. 10/2001 ține exclusiv de actele depuse de

notificator în dovedirea notificării.

În acest sens, invocă prevederile art. 23 și art. 24

din Legea nr. 10/2001 și arată că a soluționat notificarea conform actelor

depuse de notificatori, printre care și expertiza tehnică întocmită de expertul

P.S., din care a rezultat suprafața liberă care poate fi restituită în natură

și suprafața ocupată de construcții. Primarul Municipiului Zalău nu s-a opus

admiterii acțiunii formulate, arătând doar că la soluționarea notificării s-a

avut în vedere actele depuse de notificator precum și expertiza comandată de

acesta.

Din punctul de vedere al aplicării Legii nr.10/2001,

Primarul Municipiului Zalău nu putea să refuze atribuirea terenului rămas liber

în natură, deoarece era pasibil de anumite sancțiuni clar prevăzute de lege.

Faptul că dintr-o expertiză judiciară reiese o altă

stare de fapt asupra terenului lăsat de notificator ca și cale de acces la

toate construcțiile situate pe fostul teren al acestuia nu duce la concluzia că

primarul a intenționat să-i defavorizeze pe reclamanți.

Examinând decizia recurată în limitele motivelor de

recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește recursul reclamanților, motivele

de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. sunt invocate formal,

întrucât din dezvoltarea acestora nu reiese că instanța de apel nu și-ar fi

motivat hotărârea sau că motivele sunt contradictorii ori străine de natura

pricinii, nici care ar fi actul juridic dedus judecății, căruia instanța de

apel i-ar fi schimbat natura sau înțelesul. Potrivit art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., motivarea recursului trebuie să cuprindă, pe de o

parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele

prevăzute la art. 304, dar și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor

critici privind modul de judecată al instanței, raportate la motivul de recurs

invocat. În lipsa unor critici care să se încadreze în motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte este în imposibilitate

de a cenzura decizia instanței de apel din această perspectivă.

Critica referitoare la soluționarea de către instanța

de apel a excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților fără să

fi fost pusă în discuția părților (critică ce se poate încadra în prevederile

art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează pretinsa nerespectare a

principiilor privind contradictorialitatea și dreptul la apărare) este

nefondată.

Înalta Curte costată, pe de o parte, că excepția a

fost invocată de Primarul Municipiului Zalău prin întâmpinare, act procedural

de care părțile, inclusiv recurenții, au luat cunoștință, neintrând în discuție

vreo încălcare a contradictorialității sau a dreptului la apărare. Pe de altă

parte, chiar dacă ar fi așa cum pretind recurenții, aceștia nu pot justifica

nicio vătămare, în sensul prevederilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în

condițiile în care excepția ce viza calitatea lor procesuală activă a fost

respinsă de instanța de apel, deci soluția pronunțată de instanță cu privire la

această excepție le este favorabilă.

În ceea ce privește situația de fapt, aceasta a fost

stabilită de instanța de apel pe baza evaluării probatoriului administrat în

cauză, situație ce nu poate forma obiectul cenzurii instanței de recurs, în

raport de caracterul limitativ al motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

Astfel, recurenții susțin că terenul în litigiu nu poate

fi restituit în natură nici măcar parțial, deoarece prin restituirea în natură

a terenului aferent locuințelor proprietatea lor ar deveni imposibilă folosirea

acestor imobile. Se face trimitere la jurisprudența instanței supreme, în care

s-a făcut distincția între „teren liber" și „teren liber ce poate fi

restituit în natură”.

De asemenea, se arată în motivarea recursului că

dispozițiile atacate au fost emise cu încălcarea legilor în vigoare, deoarece

nu s-a ținut cont de faptul că terenul restituit în natură pârâtelor constituie

practic drumul de acces la cele 3 construcții deținute de reclamanți. Se mai

susține că pe terenul din litigiu există mai multe construcții autorizate care

nu au fost evidențiate pe schița existentă în memoriul tehnic nr. 157778 din 27

martie 3008 care a stat la baza emiterii dispoziției primarului (grajdul,

magazia pentru lemne și WC).

Aceste susțineri nu pot fi primite, deoarece instanța

de apel, având în vedere expertiza efectuată în această fază procesuală de

expertul J.T., a redus suprafața de teren restituită pârâtelor, astfel încât să

rezulte un drum de acces cu lățimea de 4 m în favoarea reclamanților O. și D. În dezvoltarea motivelor de recurs, redate mai sus, se face abstracție de

modalitatea în care instanța de apel a schimbat soluția primei instanțe,

recurenții raportându-se în susținerile lor la situația de fapt stabilită de

prima instanță. Or, obiectul recursului îl constituie decizia instanței de

apel, astfel încât recurenții ar fi trebuit să dezvolte critici din care să

rezulte pentru care motive această decizie este nelegală.

Susținerile recurenților privind aspectele care ar

rezulta din probele administrate în cauză, referitoare la întinderea dreptului

lor de proprietate dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995 și necesitatea

utilizării anexelor gospodărești existente pe terenul restituit, sunt, de

asemenea, excluse din categoria împrejurărilor care pot fi supuse examinării

instanței de recurs.

Cu privire la aceste aspecte, instanța de apel a

explicat în motivarea deciziei sale că, prin expertizele efectuate în cauză,

inclusiv prin expertiza întocmită în apel de expertul J.T., au fost

identificate construcțiile existente pe terenul restituit în natură, niciuna

dintre acestea nefiind de natură a împiedica restituirea în natură a terenului.

De asemenea, instanța de apel a reținut că, prin expertizele efectuate, atât în

faza procedurii administrative prealabile emiterii dispozițiilor de soluționare

a notificării, cât și în faza judiciară, s-a avut în vedere terenul aferent

construcțiilor cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995.

Aceste împrejurări de fapt, pe deplin lămurite de

instanța de apel (în raport și de criticile formulate în apel de către reclamanți),

nu mai pot fi reanalizate de către instanța de recurs.

Intenția reclamanților de a dobândi prin cumpărare

întreaga suprafață de teren, pretinzând că terenul este aferent construcțiilor

cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995, nu poate constitui motiv de respingere

a cererii de restituire în natură formulată de moștenitoarele fostului

proprietar. Din această perspectivă, instanța de apel a făcut o corectă

aplicare a prevederilor legale incidente, nefiind întrunit nici motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește existența unei alte construcții

aparținând unui terț, pentru care nu s-a delimitat un drum de servitute, această

împrejurare este străină de prezenta cauză, iar pe de altă parte, este invocată

omisso medio, direct în recurs.

În ceea ce privește situația familiei E., în motivarea

recursului se fac simple susțineri referitoare la calea de acces impracticabilă

și faptul că instanța de apel în mod greșit a reținut faptul că locuința

acestei familii nu avea altă intrare decât cea stabilită pe Valea Zalăului,

fără a se formula vreo critică de nelegalitate încadrabilă în vreunul dintre

motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Referirile la conținutul raportului de expertiză

întocmit de expertul D.G., la dimensiunile drumului de acces și la constatările

comisiei trimise la fața locului de primărie nu combat în niciun fel

argumentele reținute de instanța de apel, raportate la situația locuinței în

discuție, și anume, că aceasta se află amplasată pe un teren care nu formează

obiect al notificării, astfel încât (cel puțin în procedura specială a Legii

nr. 10/2001), nu se justifică stabilirea unei căi de acces și, prin aceasta, diminuarea

suprafeței restituite în natură pârâtelor.

În finalul motivelor de recurs recurenții fac afirmații

generice, privind caracterul neviabil al soluției propuse de expertul care a

efectuat expertiza în apel, fără a se contura nicio critică de nelegalitate

susceptibilă de încadrare în prevederile art. 304 C. proc. civ.

Recurentul pârât Primarul Municipiului

Zalău invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

însă, ca și în cazul recurenților reclamanți, prevederile art. 304 pct. 8 C.

proc. civ. sunt invocate formal. Pentru aceleași argumente expuse anterior, cu

ocazia verificării incidenței în speță a acestui motiv de recurs invocat de

recurenții reclamanți, Înalta Curte constată că este în imposibilitate de a

cenzura decizia instanței de apel din acest punct de vedere.

Sub aspectul modului de aplicare de către

instanța de apel a prevederilor art. 274 C. proc. civ. (aceasta fiind singura

critică de nelegalitate care se degajă din motivarea recursului pârâtului),

Înalta Curte nu poate primi solicitarea recurentului, de exonerare a acestui a

de la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească

cheltuielile de judecată. Fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de

judecată este culpa procesuală a părții, culpă dovedită prin aceea că a pierdut

procesul.

Prin excepție de la această regulă, obligația

pârâtului de a plăti cheltuielile de judecată este înlăturată în situația

prevăzută la art. 275 C. proc. civ., respectiv, atunci când acesta a recunoscut

la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului (cu condiția să nu fi fost

pus în întârziere înainte de chemarea în judecată), ceea ce nu este cazul în

speță. În situația dedusă judecății, pârâtul nu a recunoscut pretențiile

reclamanților la prima zi de înfățișare, astfel încât este pe deplin aplicabilă

regula prevăzută de art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Faptul că recurentul pârât a soluționat

notificarea pe baza actelor depuse de notificator nu înlătură culpa procesuală

a acestuia, rezultând din împrejurarea că a pierdut procesul.

Culpa procesuală ce stă la baza reglementării

cheltuielilor de judecată este independentă de ideea de „greșeală” în înțelesul

prevederilor art. 998 C. civil, sau de ideea de ”rea-credință” pentru care art.

723 C. proc. civ. stabilește alte sancțiuni.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

reclamanții D.I., D.M., O.E., E.P., O.L. și S. (n. O.) K.F. și de Primarul

municipiului Zalău împotriva deciziei nr. 78/ A din 13 septembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2013.