ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1393/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Zalău la data de 28 octombrie 2008, reclamanții D.I., D.M., O.E., O.T. și E.P. au chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Zalău, B.I.E. și B.J.M. solicitând să se dispună anularea dispozițiilor din 07 decembrie 2007 și din 22 mai 2008 emise de Primarul Municipiului Zalău, precum și anularea încheierilor de intabulare din 05 august 2008, privind terenul în suprafață de 899 mp, înscris în CF Zalău, din 05 august 2008, privind terenul în suprafață de 131 mp, înscris în CF Zalău. Prin sentința civilă nr. 732 din 12 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Zalău s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Zalău, invocată de pârâta Primăria Municipiului Zalău și s-a declinat competența soluționării cererii formulate de reclamanți în favoarea Tribunalului Sălaj.

Prin încheierea civilă nr. 555 din 27 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj s-a admis excepția de necompetență materială a tribunalului privitoare la soluționarea acțiunii reclamanților, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul la Curtea de Apel Cluj în vederea pronunțării regulatorului de competență. Prin Sentința civilă nr. 48 din 14 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a stabilit competența favoarea Tribunalului Sălaj. Prin Sentința civilă nr. 2639 din 20 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj s-a respins ca nefondată acțiunea reclamanților, care au fost obligați, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei către pârâtele B.I.E.

și B.I.M. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin notificarea nr. 695 din 02 noiembrie 2001, numitul B.C. a solicitat, în calitate de moștenitor după defuncta I.S., restituirea prin echivalent a imobilelor situate în municipiul Zalău, str. 22 Decembrie 1989, compuse din 2 case și teren în suprafață totală de 3.712 mp, identificate în C.F. Din C.F. Zalău reiese că în anul 1929 - I.S. (măritată cu B.Ș.) a moștenit de la I.F., devenind astfel proprietară tabulară, imobilele de sub nr. top. 900 și respectiv 962, imobile compuse din casă de locuit cu anexe gospodărești și teren în suprafață totală de 3.712 mp. În 1938 imobilul de sub nr. top. 962 s-a dezmembrat după cum urmează: parcela cu nr. top.

x, în suprafață de 692 stânjeni pătrați (2489 mp) s-a readnotat în favoarea proprietarilor existenți, iar parcela cu nr. x s-a transnotat în CF în favoarea lui T.A., prin cumpărare (în baza contractului de vânzare cumpărare din 14 octombrie 1938). Prin Decizia nr. 32/1957, în baza Încheierii nr. 267 din 11 mai 1957, terenul notat în CF s-a transcris în favoarea Statului Român în C.F. nr. l Zalău. Construcțiile au fost naționalizate prin Decretul nr. 92/1950, după cum reiese din încheierea Tribunalului Popular Raional Zalău din data de 22 mai 1957, iar pentru acestea notificatorul a primit despăgubiri prin Hotărârea nr. 79 din 23 iulie 1996 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995. Notificatorul B.C.

a fost unicul moștenitor al bunicii sale B.S. (născută I.), conform actelor de filiație depuse. Notificatorul a decedat la data de 07 mai 2004, lăsând ca moștenitoare pe soția B.I.E. și, respectiv, pe fiica B.J.M., conform certificatului de moștenitor din 20 mai 2004. Din declarația dată în formă autentică din 06aprilie 2005, reiese că pentru casa de locuit cu anexe gospodărești s-au primit despăgubiri, iar pentru teren nu au primit nicio despăgubire și nici un alt teren intravilan în schimb. Potrivit concluziilor expertului tehnic P.S., prezentate în memoriile tehnice depuse la dosar, în prezent construcțiile sunt demolate, iar terenul expropriat este ocupat parțial de locuințe particulare și, ca atare, poate fi restituită în natură doar o suprafață liberă de 741 m.p.

și respectiv 655 m.p. Persoanele îndreptățite B.I.E. și B.J.M. au declarat sub semnătură privată în fața comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 că nu doresc să primească prin compensare vreunul dintre terenurile disponibile aflate pe lista ce le-a fost pusă la dispoziție și solicită, totodată, acordarea de despăgubiri conform prevederilor Legii nr. 10/2001. Având în vedere cele arătate mai sus, Comisia de analiză a notificărilor a propus emiterea unei dispoziții în favoarea numitelor B.I.E. și B.J.M., privind restituirea în natură, în cote părți ideale de ¼ și respectiv ¾, a parcelelor de sub numerele top. 900 și respectiv 962/a în suprafață de 741 m.p. și 655 m.p., identificate conform memoriilor tehnice depuse la dosar și acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, pentru suprafața de teren de 2316 mp, imposibil de restituit în natură.

Urmare a comunicării către persoanele îndreptățite a dispoziției Primarului Municipiului Zalău de restituire în natură din 07 decembrie 2007, B.I.E. a solicitat unității emitente, prin cererea din 18 februarie 2008, suspendarea procedurii de soluționare a notificării nr. 695 din 02 noiembrie 2001, motivând că, la momentul întocmirii documentației de intabulare a terenului restituit în natură prin dispoziția de mai sus, s-au descoperit erori în documentația tehnică executată de expertul P.S., obligându-se, totodată, să depună o nouă documentație care să corespundă situației reale a terenului revendicat. Din memoriul tehnic nr. 15778 din 27 martie 2008 executat de expertul tehnic P.G. a rezultat că parcela de teren în suprafață de 741 m.p., situată pe str. 22 Decembrie 1989, este înscrisă în CF; parcela de teren situată pe str. 22 Decembrie 1989 este înscrisă în Cf și are o suprafață totală de 1623 m.p.

În urma măsurătorilor făcute de către expertul tehnic P.G. s-a constatat că parcela situată pe str. 22 Decembrie 1989 are o suprafață totală de 1.623 m.p. și nu 1.439 m.p., cât este înscris în CF Zalău. Această greșeală a fost îndreptată de către expert cu ocazia întocmirii documentației de dezmembrare. Având în vedere cele arătate mai sus, prin Dispoziția Primarului Municipiului Zalău nr. 1451 din 22 mai 2008 s-a modificat Dispoziția nr. 12977 din 07 decembrie 2007 și s-a dispus în favoarea numitelor B.I.E. și B.I.M., potrivit cotelor părți ideale de ¼ și, respectiv ¾, restituirea în natură a următoarelor parcele identificate conform memoriilor tehnice depuse la dosar: parcela situată în Zalău pe strada 22 Decembrie 1989, înscrisă în CF, în suprafață de 741 m.p.

(pentru diferența de 482 m.p. până la totalul de 1223 urmând a se acorda despăgubiri); parcelele situate în Zalău pe strada 22 Decembrie 1989, înscrise în CF, în suprafață de 899 mp și respectiv 131 m.p. (pentru diferența de 593 m.p. până la totalul de 1.623 m.p. urmând a se acorda despăgubiri). Pârâta Primăria Municipiului Zalău a susținut că, la restituirea în natură a terenului în favoarea moștenitoarelor notificatorului B.C., s-a lăsat drum de acces la toate construcțiile situate pe terenul ce a făcut obiectul notificării din 02 noiembrie 2001. Din expertiza tehnică efectuată în cauză de către expertul topograf D.G., prima instanță a reținut că pe terenul restituit se află două magazii din lemn, WC din cărămidă, grajd din cărămidă, plus o magazie și un garaj din lemn, accesul putându-se face numai pietonal.

Din completarea la raportul de expertiză s-a mai reținut că accesul la proprietățile reclamanților se poate face doar pietonal datorită faptului că lățimea cea mai mică este de 1,35 m. Instanța de fond a mai avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 33 din H.G. nr. 20/1996 privind normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, astfel cum au fost modificate și completate prin H.G. nr. 11/1997, în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995, iar potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995, suprafețele preluate de stat sau de alte persoane juridice aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, recalificat ca apel, reclamanții D.I., D.M., O.E., O.L., S.K.F. și E.P., solicitând casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivare s-a arătat că instanța de fond a examinat pe larg temeiurile care au stat la baza emiterii dispozițiilor atacate, omițând în totalitate să analizeze motivele invocate de reclamanți în acțiunea formulată. Reclamanții nu au contestat dreptul pârâților la despăgubiri în natură sau prin echivalent pentru terenurile preluate abuziv, ceea ce s-a contestat fiind amplasamentul terenului oferit de Primăria Municipiului Zalău, teren care în realitate reprezintă curtea comună a reclamanților.

Totodată s-a invocat faptul că terenul în litigiu nu putea fi restituit în natură, pe acesta existând construcții autorizate care, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, nu pot fi restituite în natură. Prin restituirea în natură a terenului, reclamanții rămân fără drum de acces la propriile locuințe, aspect care rezultă din expertiza topografică efectuată în cauză și din raportul comisiei din cadrul Primăriei Municipiului Zalău, care s-a deplasat la fața locului. La termenul de judecată din data de 07 octombrie 2010 s-a depus de către reclamanți o completare a motivelor de apel. S-a invocat încălcarea prevederilor art. 10 alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 10/2001, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 1/2009.

Reclamanții au arătat că în temeiul Legii nr. 112/1995 au cumpărat casele de locuit situate în Zalău, str. 22 Decembrie 1989, încheind contracte de închiriere pentru terenul aferent construcțiilor. După cumpărarea locuințelor, aceștia au depus cereri prin care au solicitat atribuirea terenului aferent construcțiilor, conform dispozițiilor art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, neprimind însă niciun răspuns. În vara anului 2008 reclamanții au aflat că terenul aferent construcțiilor a fost restituit în natură în baza dispoziției nr. 12977/2007 și a dispoziției nr. 1451/2008 emise de Primarul Municipiului Zalău în favoarea pârâtelor. Prin această restituire, accesul la locuințele reclamanților a rămas numai pietonal, pe porțiunea de teren paralelă cu valea, unde continuă accesul spre locuința familiei E., accesul fiind impracticabil, astfel cum rezultă din raportul de expertiză și completarea la acest raport.

Prin decizia nr. 78/ A din 13 septembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de intimatul Primarul Municipiului Zalău, prin întâmpinare, a admis în parte apelul declarat de reclamanți și a schimbat sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea civilă, a modificat parțial dispozițiile nr. 12.977 din 07 decembrie 2007, respectiv nr. 1451 din 22 mai 2008, în ceea ce privește imobilele restituite în natură, stabilind că art. 1 din aceasta va avea următorul conținut: „Se restituie în natură următoarele imobile: - teren în suprafață de 741 m.p. înscris în CF situat în municipiul Zalău, str. 22 Decembrie 1989, identificat în memoriul tehnic nr. 15778 din 27 martie 2008. - teren în suprafață de 856 m.p., reprezentând lotul nr. 2, CF Zalău identificat în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul J.T., raport care face parte integrantă din hotărâre.

- teren în suprafață de 117 m.p., reprezentând lotul nr. 2 din, CF Zalău, identificat în raportul de expertiză tehnică judiciar întocmit de expertul J.T. raport care face parte integrantă din hotărâre.” Prin aceeași decizie din apel s-a modificat art. 5 din dispoziția nr. 1451 din 22 mai 2008, în sensul că suprafața de teren pentru care se acordă despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, este de 1132 m.p. S-au menținut restul mențiunilor dispozițiilor emise de Primarul Municipiului Zalău, s-a dispus rectificarea CF Zalău și CF Zalău conform soluției dispuse în apel și au fost obligați intimații la plata în favoarea apelanților a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, suma urmând a fi suportată în mod egal de intimatul Primarul Municipiului Zalău și, respectiv, intimatele pârâte.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, instanța de apel a reținut că nu se poate restrânge sfera persoanelor care pot contesta dispozițiile emise în temeiul Legii nr.10/2001 la cele menționate de art.26 alin. (3) din legea specială. Acest text de lege reglementează numai situația în care persoanele îndreptățite (în sensul avut în vedere de art. 3 și art. 4 din Legea nr.10/2001) sunt nemulțumite de modul de soluționare a notificărilor formulate, nefiind avută în vedere situația terților, care pot contesta titlul de proprietate conform dreptului comun. Pe fond, instanța de apel a reținut că prin raportul de expertiză au fost identificate construcțiile existente pe terenul în suprafață de 899 m.p., înscris în CF și de 131 m.p., înscris în CF, restituit pârâtelor în natură în urma modificării dispoziției nr. 12977/2007 prin dispoziția nr. 1451/2008.

Este vorba despre construcții provizorii, într-o vădită stare precară, fiind foarte vechi și într-o avansată stare de degradare. S-a mai reținut că la dosar a fost depusă autorizația de construire numai referitor la grajdul identificat prin raportul de expertiză. Este vorba despre autorizația pentru executare de lucrări nr. x/1982, prin care se autorizează numai strămutarea grajdului din str. Muncitorilor, pe terenul situat în municipiul Zalău, str. 30 Decembrie. Având în vedere prevederile art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3, respectiv art. 10.4 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, constatând că toate construcțiile existente pe terenul restituit în natură sunt construcții neautorizate, ușoare, demontabile, fiind vorba despre construcții foarte vechi care practic nu mai au nicio valoare economică, instanța de apel a apreciat că în mod corect și cu respectarea dispozițiilor legale incidente s-a dispus restituirea în natură a terenului în favoarea pârâtelor B., a căror calitate de persoane îndreptățite, în sensul Legii nr. 10/2001, nu a fost contestată. S-a mai reținut că sunt incidente prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr.10/2001, care instituie regula restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, neaflându-ne în niciuna dintre situațiile de excepție de la această regulă, situații prevăzute expres și limitativ în cuprinsul Legii nr. 10/2001.

Instanța de apel a apreciat că prevederile alin. (4) al art. 7 din Legea nr. 10/2001, invocate în cererea de apel de către reclamanți, au fost introduse prin Legea nr. 1/2009, nefiind aplicabile în cauză, având în vedere principiul neretroactivității legii civile noi. Dispozițiile care fac obiectul cauzei au fost emise în anul 2007, respectiv 2008, deci anterior acestor modificări legislative. În subsidiar s-a apreciat că, și dacă textul de lege ar fi aplicabil în cauză, reclamanții sunt în eroare asupra efectelor pe care acesta le-ar putea produce în ceea ce privește soluționarea acțiunii. La art. 7.3 din H.G. nr. 250/2007 este definită noțiunea de teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, precizându-se că se înțelege terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosință.

Stabilirea suprafeței de teren necesare bunei utilizări a construcției urmează a se face, motivat, de către entitatea învestită cu soluționarea notificării. Nu se poate deci considera că suprafața de teren restituită în natură pârâtelor B. ar putea intra în această categorie a terenului aferent imobilului cumpărat în temeiul Legii nr.10/2001, fiind vorba despre o suprafață de peste 1.000 m.p.

De altfel, din schița de dezmembrare, parte integrantă a raportului de expertiză întocmit de către expertul P.G., raport în baza căruia au fost emise dispozițiile atacate și din rapoartele de expertiză judiciară întocmite în cauză rezultă că s-a avut în vedere de către unitatea deținătoare terenul aferent construcțiilor cumpărate în temeiul Legii nr.112/1995, teren care nu a fost restituit în natură pârâtelor B. În ceea ce privește problema accesului la locuințele reclamanților, instanța de apel a avut în vedere situația diferită a locuințelor reclamanților O. și D., față de situația locuinței reclamantului E. Pentru primii doi reclamanți, a căror locuințe se află pe terenul notificat, instanța a avut în vedere propunerea expertului J.T., în sensul delimitării unui drum de acces cu o lățime de 4 m, urmând a se exclude din suprafața terenului restituit pârâtelor suprafața identificată de expert ca fiind necesară accesului celor doi reclamanți la locuințele proprietatea lor, urmând ca pentru terenul astfel delimitat pârâtele să primească măsuri reparatorii în echivalent.

Instanța a reținut că situația locuinței aflate în proprietatea reclamantului E. este diferită, aceasta aflându-se, conform raportului de expertiză întocmit în dosarul Tribunalului Sălaj de către expertul D.G. și a celui întocmit de către expertul J.T., pe terenul cu nr. cadastral x, care nu a făcut obiectul notificării formulate de către defunctul B.C. în temeiul Legii nr. 10/2001. În aceste condiții, pârâtele B. nu pot fi prejudiciate prin diminuarea suprafeței ce poate fi restituită în natură. Oricum, la emiterea dispozițiilor în favoarea pârâtelor B. a fost avut în vedere accesul pietonal al reclamantului E. la imobilul proprietatea sa, nerestituindu-se în natură porțiunea de teren necesară în acest sens.

Faptul că trebuie făcute anumite lucrări de amenajare a drumului de acces, inclusiv cu concursul autorităților locale care s-au obligat în acest sens, nu este de natură a conduce la altă concluzie referitor la existența și suprafața acestui drum de acces. Instanța de apel a mai reținut, în plus, că nici anterior emiterii dispozițiilor atacate nu rezultă că ar fi existat vreun drum de acces amenajat care să traverseze parcela înscrisă în C.F. Zalău, până la imobilul proprietatea reclamantului E. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanții și pârâtul Primarul Municipiului Zalău. Reclamanții au invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea cărora au susținut următoarele: Instanța de apel a soluționat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților fără să fie pusă în discuția părților. Terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură nici măcar parțial, deoarece prin restituirea în natură a terenului aferent locuințelor reclamanților ar deveni imposibilă folosirea acestor imobile. Așa cum rezultă din jurisprudența I.C.C.J., faptul că pe o porțiune de teren nu există construcții nu este un temei suficient pentru restituirea în natură a acelui teren, atâta vreme cât el face parte dintr-un spațiu conceput și amenajat pentru satisfacerea nevoilor comunității.

Așadar, față de dispozițiile art. 10 alin. (2) și ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este necesar a se face distincția între noțiunile de „teren liber” și „teren liber ce poate fi restituit în natură ” , știut fiind că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată afectațiunii sale. Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanții sunt proprietarii construcțiilor situate în Zalău, str. 22 Decembrie 1989. În realitate, sunt 3 case într-o curte comună (familia O. deține 2 apartamente, familia D. un apartament, iar familia E. 1 apartament), iar la data cumpărării apartamentelor au cumpărat și anexele din curte, așa cum rezultă din contractele încheiate cu RAGM și depuse la dosar.

Astfel familia O. a cumpărat o locuință având 42,45 m.p. și pivnița, terasă (9,68 m.p.) și WC (2,09 m.p.), familia D. a cumpărat o locuință cu 45,74 m.p., o magazie de 19,50 m.p. și WC de 1,02 m.p., iar familia E. a cumpărat locuința și un WC de 1,25 m.p. Aceste anexe gospodărești existau la data cumpărării apartamentelor și sunt anexe gospodărești care sunt indispensabile pentru a putea locui în aceste locuințe. De exemplu, cu excepția familiei O., aceste locuințe nu sunt racordate la rețea de gaz, canalizare, ceea ce înseamnă că aceste Wc-uri din curte sunt folosite și astăzi, iar magazia de lemne este utilizată pentru depozitarea lemnului de foc. Aceste construcții au fost cumpărate de reclamanți în calitate de chiriași în temeiul Legii nr. 112/1995, iar pentru terenul aferent construcțiilor au încheiat contracte de închiriere cu Primăria Municipiului Zalău.

După cumpărarea locuințelor au depus la Primăria Municipiului Zalău mai multe cereri prin care au solicitat atribuirea terenului aferent construcțiilor, conform art. 37 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, care prevede expres că, în cazul vânzării către chiriași a apartamentelor și când este cazul a anexelor gospodărești aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent; Dispozițiile atacate au fost emise cu încălcarea legilor în vigoare, deoarece nu s-a ținut cont de faptul că terenul restituit în natură pârâtelor constituie practic drumul de acces la cele 3 construcții deținute de reclamanți. Pe de altă parte pe terenul din litigiu există mai multe construcții autorizate care nu au fost evidențiate pe schița existentă în Memoriul tehnic nr. 157778 din 27 martie 3008 care a stat la baza emiterii dispoziției primarului.

Astfel, nu au fost evidențiate construcțiile din curte cum ar fi: grajdul, magazia pentru lemne și WC. Art. 10 alin. (2) din Legea 10/2001 prevede expres că „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.

Prin Legea 1/2009 a fost introdus un nou alineat la art. 7 din Legea nr. 10/2001 prin care este prevăzut expres că: „Nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.” Chiar dacă dispozițiile atacate au fost emise anterior modificării legii, intenția legiuitorului este clară: terenurile aferente imobilelor vândute în baza Legii nr. 112/1995 nu pot fi restituite în natură. Art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, respectiv pct. 7.3 din Normele metodologice de aplicare unitara a acestei legi exceptează de la restituirea în natura „terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995”, noțiune prin care se înțelege „terenul pe care este amplasata construcția, respectiv amprenta construcției, cât si terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosința”.

Restituind terenul pe care sunt amplasate anexele gospodărești, locuințele apelanților nu mai pot fi utilizate. Așa cum rezultă din schița întocmită de experți, în curte mai există o casă (identificată S.S.) pentru care nu s-a delimitat un drum de servitute, deoarece nu a fost parte în proces. Prin restituirea în natură a terenului din litigiu, accesul rămas la locuințele reclamanților este numai pietonal. Pe porțiunea de teren paralelă cu valea, unde continuă accesul spre locuința familiei E. accesul este impracticabil. Instanța de apel în mod greșit a reținut faptul că familia E. nu avea altă intrare decât cea stabilită pe Valea Zalăului. În expertiza efectuată de expertul D.G. una dintre variante de drum de servitute reprezintă practic drumul de acces folosit astăzi de reclamant.

Așa cum rezultă din raportul de expertiză și din completarea la acest raport, lățimea accesului (care nu poate fi numit drum) este variabilă, cea mai mică lățime fiind de 1,35 m.p. iar lungimea accesului până la casa familiei E. este de 45.97 m. Situația la fața locului a fost verificat și de o comisie trimisă de Primăria mun. Zalău, care prin referatul nr. 21951/27.04.2009 a constatat că „prima porțiune a drumului de acces spre imobilul proprietate privată a d-lui E. Petru cu o lungime de 19,80 ml și o lățime cuprinsă între 1,30 ml și 1,60 ml este aproximativ practicabil. A doua porțiune cu o lungime de 46 ml este situat pe taluzul format pe Valea Zalăului și este total impracticabil...” Așa cum rezultă din pozele anexate, acest drum nu poate fi reparat în așa fel încât să asigure accesul reclamantului la propria locuință, nemaivorbind de accesul pompierilor în caz de incendiu.

Reclamanții nu contestă dreptul pârâtelor de a redobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor preluate abuziv, nici principiul restituirii în natură, dar în instanța trebuie să analizeze foarte atent fiecare caz și să aibă în vedere consecințele restituirii terenului în natură. În ceea ce privește raportul de expertiză topografică efectuată în apel, loturile formate și amplasamentul acestor loturi nu sunt soluții viabile nici pentru reclamanți, dar nici pentru pârâți. Pe de o parte, reclamanții nu vor putea utiliza locuințele cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, pe de altă parte pârâții vor avea câteva loturi de teren (117 m.p. și 856 m.p.) care nu au valoare economică datorită suprafeței, formei și amplasamentului.

Recurentul pârât Primarul Municipiului Zalău invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. După o expunere amănunțită a etapelor prin care a trecut procedura prealabilă emiterii celor două dispoziții de restituire atacate în prezenta cauză, recurentul pârât arată că, la restituirea în natură a terenului în favoarea moștenitoarelor notificatorului B.C., s-a lăsat drum de acces la toate construcțiile situate pe terenul ce a făcut obiectul notificării nr. 695 din 02 noiembrie 2001 și că nu poate fi obligat la cheltuieli de judecată, întrucât nu este în culpă procesuală, atâta vreme cât soluționarea dosarului depus în temeiul Legii nr. 10/2001 ține exclusiv de actele depuse de notificator în dovedirea notificării.

În acest sens, invocă prevederile art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 și arată că a soluționat notificarea conform actelor depuse de notificatori, printre care și expertiza tehnică întocmită de expertul P.S., din care a rezultat suprafața liberă care poate fi restituită în natură și suprafața ocupată de construcții. Primarul Municipiului Zalău nu s-a opus admiterii acțiunii formulate, arătând doar că la soluționarea notificării s-a avut în vedere actele depuse de notificator precum și expertiza comandată de acesta. Din punctul de vedere al aplicării Legii nr.10/2001, Primarul Municipiului Zalău nu putea să refuze atribuirea terenului rămas liber în natură, deoarece era pasibil de anumite sancțiuni clar prevăzute de lege.

Faptul că dintr-o expertiză judiciară reiese o altă stare de fapt asupra terenului lăsat de notificator ca și cale de acces la toate construcțiile situate pe fostul teren al acestuia nu duce la concluzia că primarul a intenționat să-i defavorizeze pe reclamanți. Examinând decizia recurată în limitele motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele: În ceea ce privește recursul reclamanților, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. sunt invocate formal, întrucât din dezvoltarea acestora nu reiese că instanța de apel nu și-ar fi motivat hotărârea sau că motivele sunt contradictorii ori străine de natura pricinii, nici care ar fi actul juridic dedus judecății, căruia instanța de apel i-ar fi schimbat natura sau înțelesul.

Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivarea recursului trebuie să cuprindă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele prevăzute la art. 304, dar și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportate la motivul de recurs invocat. În lipsa unor critici care să se încadreze în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte este în imposibilitate de a cenzura decizia instanței de apel din această perspectivă. Critica referitoare la soluționarea de către instanța de apel a excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților fără să fi fost pusă în discuția părților (critică ce se poate încadra în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., întrucât vizează pretinsa nerespectare a principiilor privind contradictorialitatea și dreptul la apărare) este nefondată. Înalta Curte costată, pe de o parte, că excepția a fost invocată de Primarul Municipiului Zalău prin întâmpinare, act procedural de care părțile, inclusiv recurenții, au luat cunoștință, neintrând în discuție vreo încălcare a contradictorialității sau a dreptului la apărare. Pe de altă parte, chiar dacă ar fi așa cum pretind recurenții, aceștia nu pot justifica nicio vătămare, în sensul prevederilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care excepția ce viza calitatea lor procesuală activă a fost respinsă de instanța de apel, deci soluția pronunțată de instanță cu privire la această excepție le este favorabilă.

În ceea ce privește situația de fapt, aceasta a fost stabilită de instanța de apel pe baza evaluării probatoriului administrat în cauză, situație ce nu poate forma obiectul cenzurii instanței de recurs, în raport de caracterul limitativ al motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Astfel, recurenții susțin că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură nici măcar parțial, deoarece prin restituirea în natură a terenului aferent locuințelor proprietatea lor ar deveni imposibilă folosirea acestor imobile. Se face trimitere la jurisprudența instanței supreme, în care s-a făcut distincția între „teren liber" și „teren liber ce poate fi restituit în natură”. De asemenea, se arată în motivarea recursului că dispozițiile atacate au fost emise cu încălcarea legilor în vigoare, deoarece nu s-a ținut cont de faptul că terenul restituit în natură pârâtelor constituie practic drumul de acces la cele 3 construcții deținute de reclamanți.

Se mai susține că pe terenul din litigiu există mai multe construcții autorizate care nu au fost evidențiate pe schița existentă în memoriul tehnic nr. 157778 din 27 martie 3008 care a stat la baza emiterii dispoziției primarului (grajdul, magazia pentru lemne și WC). Aceste susțineri nu pot fi primite, deoarece instanța de apel, având în vedere expertiza efectuată în această fază procesuală de expertul J.T., a redus suprafața de teren restituită pârâtelor, astfel încât să rezulte un drum de acces cu lățimea de 4 m în favoarea reclamanților O. și D. În dezvoltarea motivelor de recurs, redate mai sus, se face abstracție de modalitatea în care instanța de apel a schimbat soluția primei instanțe, recurenții raportându-se în susținerile lor la situația de fapt stabilită de prima instanță.

Or, obiectul recursului îl constituie decizia instanței de apel, astfel încât recurenții ar fi trebuit să dezvolte critici din care să rezulte pentru care motive această decizie este nelegală. Susținerile recurenților privind aspectele care ar rezulta din probele administrate în cauză, referitoare la întinderea dreptului lor de proprietate dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995 și necesitatea utilizării anexelor gospodărești existente pe terenul restituit, sunt, de asemenea, excluse din categoria împrejurărilor care pot fi supuse examinării instanței de recurs. Cu privire la aceste aspecte, instanța de apel a explicat în motivarea deciziei sale că, prin expertizele efectuate în cauză, inclusiv prin expertiza întocmită în apel de expertul J.T., au fost identificate construcțiile existente pe terenul restituit în natură, niciuna dintre acestea nefiind de natură a împiedica restituirea în natură a terenului.

De asemenea, instanța de apel a reținut că, prin expertizele efectuate, atât în faza procedurii administrative prealabile emiterii dispozițiilor de soluționare a notificării, cât și în faza judiciară, s-a avut în vedere terenul aferent construcțiilor cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995. Aceste împrejurări de fapt, pe deplin lămurite de instanța de apel (în raport și de criticile formulate în apel de către reclamanți), nu mai pot fi reanalizate de către instanța de recurs. Intenția reclamanților de a dobândi prin cumpărare întreaga suprafață de teren, pretinzând că terenul este aferent construcțiilor cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995, nu poate constitui motiv de respingere a cererii de restituire în natură formulată de moștenitoarele fostului proprietar.

Din această perspectivă, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente, nefiind întrunit nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În ceea ce privește existența unei alte construcții aparținând unui terț, pentru care nu s-a delimitat un drum de servitute, această împrejurare este străină de prezenta cauză, iar pe de altă parte, este invocată omisso medio, direct în recurs. În ceea ce privește situația familiei E., în motivarea recursului se fac simple susțineri referitoare la calea de acces impracticabilă și faptul că instanța de apel în mod greșit a reținut faptul că locuința acestei familii nu avea altă intrare decât cea stabilită pe Valea Zalăului, fără a se formula vreo critică de nelegalitate încadrabilă în vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Referirile la conținutul raportului de expertiză întocmit de expertul D.G., la dimensiunile drumului de acces și la constatările comisiei trimise la fața locului de primărie nu combat în niciun fel argumentele reținute de instanța de apel, raportate la situația locuinței în discuție, și anume, că aceasta se află amplasată pe un teren care nu formează obiect al notificării, astfel încât (cel puțin în procedura specială a Legii nr. 10/2001), nu se justifică stabilirea unei căi de acces și, prin aceasta, diminuarea suprafeței restituite în natură pârâtelor. În finalul motivelor de recurs recurenții fac afirmații generice, privind caracterul neviabil al soluției propuse de expertul care a efectuat expertiza în apel, fără a se contura nicio critică de nelegalitate susceptibilă de încadrare în prevederile art. 304 C. proc.

civ. Recurentul pârât Primarul Municipiului Zalău invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., însă, ca și în cazul recurenților reclamanți, prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. sunt invocate formal. Pentru aceleași argumente expuse anterior, cu ocazia verificării incidenței în speță a acestui motiv de recurs invocat de recurenții reclamanți, Înalta Curte constată că este în imposibilitate de a cenzura decizia instanței de apel din acest punct de vedere. Sub aspectul modului de aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 274 C. proc. civ. (aceasta fiind singura critică de nelegalitate care se degajă din motivarea recursului pârâtului), Înalta Curte nu poate primi solicitarea recurentului, de exonerare a acestui a de la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții, culpă dovedită prin aceea că a pierdut procesul. Prin excepție de la această regulă, obligația pârâtului de a plăti cheltuielile de judecată este înlăturată în situația prevăzută la art. 275 C. proc. civ., respectiv, atunci când acesta a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului (cu condiția să nu fi fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată), ceea ce nu este cazul în speță. În situația dedusă judecății, pârâtul nu a recunoscut pretențiile reclamanților la prima zi de înfățișare, astfel încât este pe deplin aplicabilă regula prevăzută de art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. Faptul că recurentul pârât a soluționat notificarea pe baza actelor depuse de notificator nu înlătură culpa procesuală a acestuia, rezultând din împrejurarea că a pierdut procesul. Culpa procesuală ce stă la baza reglementării cheltuielilor de judecată este independentă de ideea de „greșeală” în înțelesul prevederilor art. 998 C. civil, sau de ideea de ”rea-credință” pentru care art. 723 C. proc. civ. stabilește alte sancțiuni. Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții D.I., D.M., O.E., E.P., O.L. și S. (n. O.) K.F. și de Primarul municipiului Zalău împotriva deciziei nr. 78/ A din 13 septembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2013.