ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3556/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 6436 din 25 noiembrie 2002, reclamanta P.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea hotărârii nr. 3547 din 7 octombrie 2002, prin care pârâta a respins cererea reclamantei privind recunoașterea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că: -s-a născut la data de 1 septembrie 1941, în localitatea Abrud, raionul Câmpeni, în perioada în care părinții săi se aflau în refugiu din localitatea de domiciliu, Dej, județul Someș, refugiu ce a avut loc pe fondul evenimentelor istorice care s-au produs în septembrie 1940, când zona Ardealului de Nord a trecut sub jurisdicția statului ungar; - refuzul pârâtei de a-i recunoaște calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de legea sus-menționată- este nejustificat, în condițiile în care, ea, reclamanta a împărtășit situația părinților săi. Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii, susținând că la data refugiului, părinților, reclamanta nu a existat ca persoană fizică, astfel că efectele strămutării nu pot fi extinse și cu privire la aceasta.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 23 din 8 ianuarie 2003, a admis acțiunea reclamantei, obligând-o pe pârâtă să-i recunoască acesteia statutul de refugiat pe perioada 1 septembrie 1941 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile ce i se cuvin, începând cu 1 noiembrie 2002. Totodată, a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1.000.000 lei, cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut în timpul refugiului părinților săi, suferind împreună cu aceștia privațiunile refugiului, astfel că este de neconceput ca reclamanta să aibă un alt regim juridic, decât cel al părinților săi.

Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj. Prin motivele de recurs formulate în scris, pârâta a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, acestea referindu-se la persoane care au suferit persecuții din motive etnice, fiind nevoite să se refugieze în altă localitate decât cea de domiciliu. Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente cauzei, această instanță constatată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază orice cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie, 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiat, expulzat sau strămutat în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat rezultă că, în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii, nu se face nici o diferențiere în legătură cu persoanele care, din motive etnice, au fost nevoite să trăiască în refugiu sau au fost strămutate în altă localitate.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând în mod implicit și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceiași situație, cu cea a părinților refugiați. Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinților săi, aceasta, începând cu data nașterii sale, respectiv 1 septembrie 1941, a împărtășit situația părinților săi refugiați, suportând consecințele refugiului care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa. Pentru considerentele arătate, sentința instanței de fond va fi menținută ca legală și temeinică, iar recursul declarat va fi respins ca nefondat.

Cât privește cererea intimatei-reclamante cu privire la obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de transport, aceasta urmează să fie admisă în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 23 din 8 ianuarie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurenta la 1.700.000 lei, cheltuieli de judecată către intimata P.M. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2003.