ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3556/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Cluj, sub nr. 6436 din 25 noiembrie 2002, reclamanta P.M. a solicitat

în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, ca prin hotărârea ce

se va pronunța, să se dispună anularea hotărârii nr. 3547 din 7 octombrie 2002,

prin care pârâta a respins cererea reclamantei privind recunoașterea calității

de beneficiară a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin

Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că:

-s-a născut la data de 1 septembrie

1941, în localitatea Abrud, raionul Câmpeni, în perioada în care părinții săi

se aflau în refugiu din localitatea de domiciliu, Dej, județul Someș, refugiu

ce a avut loc pe fondul evenimentelor istorice care s-au produs în septembrie

1940, când zona Ardealului de Nord a trecut sub jurisdicția statului ungar;

- refuzul pârâtei de a-i recunoaște

calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de legea sus-menționată- este

nejustificat, în condițiile în care, ea, reclamanta a împărtășit situația

părinților săi.

Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a

solicitat respingerea acțiunii, susținând că la data refugiului, părinților,

reclamanta nu a existat ca persoană fizică, astfel că efectele strămutării nu

pot fi extinse și cu privire la aceasta.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 23 din 8

ianuarie 2003, a admis acțiunea reclamantei, obligând-o pe pârâtă să-i

recunoască acesteia statutul de refugiat pe perioada 1 septembrie 1941 – 6

martie 1945 și să-i acorde drepturile ce i se cuvin, începând cu 1 noiembrie

1.000.000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța

de fond a reținut că reclamanta s-a născut în timpul refugiului părinților săi,

suferind împreună cu aceștia privațiunile refugiului, astfel că este de

neconceput ca reclamanta să aibă un alt regim juridic, decât cel al părinților

săi.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Prin motivele de recurs formulate în

scris, pârâta a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat și

aplicat greșit prevederile Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare, acestea referindu-se la persoane care au suferit persecuții din

motive etnice, fiind nevoite să se refugieze în altă localitate decât cea de

domiciliu.

Examinând sentința atacată în raport

cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale

incidente cauzei, această instanță constatată că recursul nu este fondat, după

cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din Legea

nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de

prevederile acestei legi beneficiază orice cetățean român care, în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie, 1940 la 6 martie 1945, a

avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiat, expulzat sau

strămutat în altă localitate.

Din conținutul textului de lege

menționat rezultă că, în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii,

nu se face nici o diferențiere în legătură cu persoanele care, din motive

etnice, au fost nevoite să trăiască în refugiu sau au fost strămutate în altă

localitate. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se

bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele

persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând în mod

implicit și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceiași

situație, cu cea a părinților refugiați.

Cum în cauză s-a făcut dovada că

reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinților săi, aceasta, începând

cu data nașterii sale, respectiv 1 septembrie 1941, a împărtășit situația

părinților săi refugiați, suportând consecințele refugiului care, implicit,

s-au răsfrânt și asupra sa.

Pentru considerentele arătate,

sentința instanței de fond va fi menținută ca legală și temeinică, iar recursul

declarat va fi respins ca nefondat.

Cât privește cererea

intimatei-reclamante cu privire la obligarea recurentei-pârâte la plata

cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de

transport, aceasta urmează să fie admisă în conformitate cu dispozițiile art.

274 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 23 din 8 ianuarie 2003

a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Obligă recurenta la 1.700.000 lei,

cheltuieli de judecată către intimata P.M.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 octombrie 2003.