ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2537/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Cluj sub nr. 113 din 6 ianuarie 2003 reclamanta R.V.E. a solicitat

anularea hotărârii nr. 644 din 29 octombrie 2002 prin care pârâta – Casa

Județeană de Pensii Maramureș -Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a refuzat

să-i recunoască acesteia calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că:

- s-a născut la data de 19 iulie

1944 în localitatea Merișor, județul Hunedoara, în perioada refugiului

părinților săi din localitatea de domiciliu Vișeu de Sus, refugiu ce a avut loc

pe fondul evenimentelor istorice care s-au produs în septembrie 1940 când zona

Ardealului de Nord a trecut sub jurisdicția statului ungar;

- refuzul pârâtei de a-i recunoaște

calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de legea susmenționată este

nejustificat, în condițiile în care ea reclamanta, a fost obligată să trăiască

în refugiu, împărtășind situația părinților săi.

Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a

solicitat respingerea acțiunii, susținând că reclamanta nu a fost persecutată

din motive etnice, respectiv nu a fost strămutată în altă localitate decât cea

de domiciliu, întrucât aceasta s-a născut în timpul perioadei de refugiu,

astfel că efectele strămutării prevăzute de Legea nr. 189/2000 nu pot fi

extinse și cu privire la aceasta.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 147 din 13

februarie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 644 din 29 octombrie

2002 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i acorde reclamantei

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2002, pentru perioada de refugiu cuprinsă

între 19 iulie și 15 octombrie 1944, începând cu data de 1 noiembrie 2002.

Pentru a pronunța astfel, instanța

de fond a reținut următoarele:

- reclamanta s-a născut în perioada

de refugiu a părinților săi și a suportat împreună cu aceștia consecințele

situației de refugiați, astfel că este neconceput ca reclamanta să aibă un alt

regim juridic decât cel al părinților săi;

- nu poate fi împărtășit punctul de

vedere al pârâtei cu privire la copiii născuți în timpul călătoriei spre

localitatea de refugiu sau cei concepuți înainte de refugiere și născuți

ulterior, în timpul perioadei de refugiu, întrucât s-ar crea o discriminare

între acești copii și cei concepuți și născuți în perioada refugiului, până la

6 martie 1945.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta R.V.E.

Din motivarea recursului, rezultă

că, de fapt, reclamanta contestă cuantumul indemnizației lunare ce i-a fost

stabilită de pârâtă ca urmare a obligării acesteia la acordarea drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada de refugiu cuprinsă între 19

iulie și 15 octombrie 1944, cuantum care, conform susținerilor reclamantei,

este de 94.617 lei.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 2, alin. (1) din O.G.

nr. 105/1999, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, persoanele care

au fost strămutate, respectiv, au fost nevoite să se refugieze, în condițiile

legii, în altă localitate decât cea de domiciliu, au dreptul la o indemnizație

lunară de 130.000 lei pentru fiecare an de strămutare, respectiv de refugiu.

Conform art. 7 alin (1) și alin. (4)

al aceleași ordonanțe, stabilirea și plata drepturilor compensatorii se face de

Direcția generală de muncă și solidaritate socială teritorială, prin comisia

desemnată în acest scop, iar împotriva hotărârii comisiei, persoana interesată

poate face contestație la curtea de apel în termen de 30de zile de la

comunicarea hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.

Prin urmare, dacă reclamanta

contestă cuantumul indemnizației lunare ce i-a fost stabilită de organul de

autoritate publică prevăzut de lege, pentru perioada de refugiu cuprinsă între

19 iulie și 15 octombrie 1944, aceasta, potrivit Legii nr. 29/1990 a

contenciosului administrativ, va trebui să se adreseze mai întâi autorității

publice emitente a actului prin care i-a fost stabilit cuantumul indemnizației

lunare.

Față de considerentele expuse și în conformitate cu

prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de R.V.E. împotriva sentinței

civile nr. 147 din 13 februarie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială

și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 iunie 2003.