ÎCCJ, Decizia nr. 259/2003
ÎCCJ, Decizia nr. 259/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 89 din 4 februarie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul D.M. la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 din același act normativ. Totodată, în baza art. 83 C. pen.
a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată de Judecătoria sectorului 4 București, prin sentința penală nr. 539 din 16 februarie 2001, a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi, la care se adaugă pedeapsa de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 10 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 363 din 8 iulie 2003, a admis apelurile declarate împotriva hotărârii primei instanțe de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul D.M., a desființat în parte sentința atacată și, rejudecând în fond cauza, a descontopit pedepsele aplicate inculpatului, a constatat grațiată integral pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, urmând ca, în final, acesta să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul D.M.
a declarat recurs, pentru judecarea căruia s-a fixat termen la data de 12 noiembrie 2003. Prin încheierea din 20 august 2003, când s-a fixat termen, din oficiu, pentru verificarea legalității măsurii arestării preventive, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a constatat că măsura arestării inculpatului este legală și a dispus prelungirea acesteia de la 25 august 2003 până la 23 septembrie 2003. Totodată, prin aceeași încheiere, Curtea a fixat termen pentru verificarea legalității deținerii la 17 septembrie 2003. La data de 17 septembrie 2003, secția penală a Curții Supreme de Justiție a constatat, din nou, că măsura arestării inculpatului este legală și a dispus prelungirea acesteia până la 23 octombrie 2003, inclusiv.
Împotriva încheierii din 20 august 2003 inculpatul a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris. Recursul nu este admisibil. Prin art. 160 d alin. (1) C. proc. pen.
se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 385 12 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri". Dar, în timp ce prin alin. (2) din același articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 160 b și ale art. 160 c alin. (1)", care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menționate în alin. (1) al art. 160 d C. proc.
pen., prin care instanța de apel sau de recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac. Așa fiind, și cum prin art. 160 c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66 din 10 iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau de aceea de recurs legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a considerat necesară această cale de atac. Or, recunoașterea unei căi de atac, în alte situații decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
De altfel, o încheiere a instanței de recurs privind prelungirea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competența instanțelor. În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160 d , corelate cu cele ale art. 160 c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă și de reglementarea de ansamblu din același cod, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.
În consecință, pentru considerentele ce preced, constatându-se inadmisibilitatea căii de atac exercitate de către inculpat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca inadmisibil. Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Curtea va obliga pe recurent, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul de avocat cuvenit apărătorului din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva încheierii din 20 august 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3606/2003, ca inadmisibil. Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată astăzi, 29 septembrie 2003, în ședință publică.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.